Domnul meu și Dumnezeul meu, cu ce-l putem bucura noi, copiii, părinții și dascălii pe aproapele nostru, în aceste zile minunate de sărbătoare? Către cine să ne deschidem acum, Părinte, cerul inimii noastre,
Bucuria de a fi profesor de religie
A fi profesor de religie este mai mult decât o meserie. Este o vocație care te împlinește și îți aduce multe bucurii. Este foarte greu să expunem în cuvinte ce înseamnă bucuria de a fi profesor de religie. Voi încerca, însă, prin împărtășirea experiențelor și bucuriilor pe care le am cu elevii la clasă, să exprim importanța și noblețea orei de religie în viața copiilor.
Religia îi ajută pe elevi să dobândească valori moral-religioase deosebit de importante pentru viitorul adolescent. Religia este o disciplină care se adresează sufletului copilului. Dacă la celelalte discipline elevii învață despre cele create de Dumnezeu, la ora de religie învață despre Însuși Creatorul, Izvorul vieții și al binelui. Părinții și profesorii sunt ca niște sculptori care au datoria sfântă de a modela sufletele copiilor, astfel încât să arate ce au mai frumos pentru a fi fericiți.
Începutul împlinirii ca profesor
Din chemarea lui Dumnezeu și la îndemnul părintelui duhovnic am urmat cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București, apoi pe cele de master din cadrul aceleiași facultăți. Încă de la început mi s-a părut fascinantă ideea de a merge în fața copiilor și a le vorbi despre iubirea și minunile lui Dumnezeu. Mi-au plăcut mereu copiii, astfel că mi s-a părut meseria potrivită pentru mine. Anii de facultate mi s-au părut cei mai frumoși, în cadrul cărora am cunoscut preoți profesori și colegi minunați. Profesorii de la Teologie sunt atât de dedicați, încât în timpul cursurilor mă simțeam adeseori ca la biserică, simțeam o prelungire a vieții liturgice.
Prima școală la care am predat se află la periferia orașului, iar prima zi de școală a fost cu multe emoții, gândindu-mă ce le voi spune elevilor de gimnaziu... Totul a decurs foarte bine, elevii ajutându-mă să trec peste emoții și având un dialog frumos.
Din bucuriile profesiei
Pentru mine, ora de religie înseamnă în primul rând dăruire. Este o dăruire reciprocă de iubire între Dumnezeu, profesor și elevi. În momentul în care intri la clasă, starea ta sufletească se schimbă complet. Oricât de multe griji ai avea în ziua respectivă, când intri în contact cu inocența elevilor, toate problemele dispar. Are loc o transpunere a ființei tale. Meseria de profesor îți oferă multe satisfacții. De la îmbrățișările elevilor pe coridor, în timpul pauzelor, și desenele cu frumoase cuvinte de suflet pe care ți le oferă după oră până la florile pe care ți le dăruiesc cu zâmbetul pe buze în anumite zile speciale.
Anul acesta, având zece clase de a 4-a și terminând astfel ciclul primar, i-am rugat pe elevi să realizeze un desen reprezentativ pentru ora de religie și să scrie câteva cuvinte despre însemnătatea acestei discipline pentru ei. Bineînțeles că toți elevii s-au străduit să deseneze cât mai frumos și fiecare și-a folosit imaginația cât de bine a putut, însă desenul unei eleve m-a impresionat profund. Aceasta m-a desenat pe mine, stând la catedră, iar elevii stăteau în bănci și ascultau. Ceea ce m-a uimit a fost faptul că eleva m-a desenat atât pe mine, cât și pe elevi cu aripi de înger. Am întrebat-o de ce ne-a desenat cu aripi. Răspunsul ei a fost: „Profesorul este ca un înger și la orele de religie le dă și elevilor săi aripi”.
Profesorul de religie este un model pentru elevi, și nu orice fel de model, ci unul cu „aripi”. De aceea, trebuie să se străduiască să le transmită cunoștințele într-un mod smerit, însoțite de rugăciune curată, astfel încât aceste învățături să rodească în inimile lor.
Provocări și perspective
Ora de religie este plină de provocări, mai ales în perioada în care trăim. Cea mai mare provocare este, din punctul meu de vedere, atunci când întâlnim la clasă elevi cu diverse probleme de comportament. Este știut faptul că aceste probleme, apărute la vârste fragede, ascund anumite dureri sau traume sufletești, cum ar fi lipsa de iubire și atenție din partea părinților sau libertatea excesivă. Am constatat la elevi dorința de comunicare cu cei din jur, spunând că părinții sunt aproape tot timpul plecați la serviciu și nu au timp să vorbească cu ei. De aceea, unii elevi simt nevoia să iasă în evidență când sunt la școală. Profesorul de religie trebuie să încerce să le câștige încrederea, astfel încât să-i facă să se deschidă, ajutându-i să-și pună în valoare ceea ce au mai frumos. Dacă elevul simte dragostea și răbdarea profesorului de religie, el își va dori să iasă în evidență în modul cel mai frumos.
O altă provocare a orei de religie a reprezentat-o învățarea online. A fost o perioadă grea pentru toți, în care ne-am testat răbdarea. Am constatat că și în mediul online elevii au fost foarte interesați de orele de religie. Au ascultat cu interes explicațiile, exact ca în perioada în care eram în clasă, și am jucat chiar și jocuri de rol. I-am încurajat mereu pe elevi că în curând ne vom revedea la școală și că legătura sufletească rămâne, indiferent de distanțarea fizică. Tot în mediul online mi-am susținut cea de-a doua inspecție pentru gradul I, iar elevii au făcut o impresie foarte bună.
Profesorul de religie este un mic Apostol. Așa cum Sfinții Apostoli au înfruntat multe provocări și greutăți pentru propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu, la fel și profesorul de religie trebuie să fie pregătit să facă față provocărilor din societatea în care trăiește. Însă depășirea fiecărei provocări înseamnă o evoluție și înaintarea noastră spre Împărăția lui Dumnezeu, alături de sufletele copiilor pentru care suntem răspunzători.
Mântuitorul Iisus Hristos, Învățătorul desăvârșit, ne va fi mereu alături, după cum El Însuși ne-a încurajat: „Și iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28, 20). Atât prin activitățile desfășurate la clasă, cât și prin cele organizate cu Parohia Cărămidarii de Jos, cu care avem un protocol de cooperare, nădăjduim ca elevii să cultive principalele virtuți, bucurându-se astfel părinții și profesorii și în special Dumnezeu, așa cum un pictor se bucură de opera sa!
Maria-Lavinia Țuțuianu este profesoară la Școala Gimnazială Nr. 97 din București.