Teologul francez Jean Claude Larchet este bine cunoscut publicului iubitor de carte religioasă din România prin numeroase traduceri ale operelor sale în limba română, între care și volumul „Captivi în Internet”, în care prezintă profilul „omului conectat” și riscurile utilizării excesive a tehnologiei. Doctor în filosofie și teologie, Larchet s-a dedicat studiului multidisciplinar aprofundat, remarcându-se la nivel internațional ca una dintre vocile ortodoxe de mare prestanță și impact.
Volumul „Captivi în Internet” a apărut în România în 2018 și reprezintă o reflecție critică asupra utilizării intensive a mijloacelor de comunicare media (televizor, calculator, smartphone, conectate la rețeaua de internet). Cartea a fost alcătuită în scopul conștientizării modului în care noile tehnologii afectează viața personală atât a copiilor, cât și a părinților/adulților, și în particular relația cu Dumnezeu. Doctor în filosofie și teologie, avându-l părinte duhovnicesc pe arhimandritul Serghie Șevici, Jean Claude Larchet s-a remarcat la nivel internațional ca una dintre vocile ortodoxe de mare prestanță și impact. A pus în lumină teme tradiționale creștine, probleme de actualitate la care se cere un răspuns pertinent, inclusiv din partea reprezentanților Bisericii.
Profilul „omului conectat”
„Captivi în Internet” cuprinde un capitol intitulat „Terapii și profilaxii”, axat pe modalități de a face față provocărilor contemporane, aduse de progresul fără precedent al tehnologiei dedicate comunicării interumane, valabil atât pentru copii, cât și pentru părinți. Pornind de la premisa că există o puternică presiune economică, politică și socială pentru răspândirea și utilizarea constantă a noilor tehnologii, în centrul lucrării stau configurarea profilului omului modern, supranumit de autor „homo connecticus” („omul conectat”), și atenționarea asupra primejdiilor de ordin psiho-fizic și spiritual la care se expune acesta. Autorul se bazează în prezentarea acestui profil pe nenumărate studii ale unor specialiști recunoscuți din domenii ca: psihologie, sociologie, filosofie și medicină.
Iată principalele caracteristici ale „homo connecticus”, potrivit autorului:
- Este axat doar pe comunicare, evitând autoanaliza, singurătatea reflexivă, liniștea, deși psihologii și duhovnicii recomandă îmbinarea socializării cu limpezirea gândurilor în liniște, contemplație, reflecție profundă și rugăciune, pentru stabilirea unui echilibru sufletesc.
- Acordă prioritate solicitărilor mediatice, și nu celor ale aproapelui concret. Spre exemplu, dacă vorbește cu cineva față către față și sună telefonul sau primește alertă de mesaj, se întrerupe să vadă ce i se transmite la telefon; dacă e implicat într-un joc pe calculator, se scufundă într-un soi de autism, nu mai vede și nu mai aude nici o solicitare a vreunui membru al familiei. În acest fel, scade comunicarea cu aproapele, ceea ce dăunează relațiilor concrete, dar scade și nivelul comunicării, pentru că se pune tot mai mult accent pe comunicarea la distanță, care pierde latura mimico-gestuală, atât de importantă, precum și intensitatea privirii, „care poate să dea la iveală lăuntrul inimii”.
- Citește foarte puțin cărți tipărite sau nu citește deloc. Citește cărți on-line sau fragmente/citate din cărți, după cum are nevoie, mulțumindu-se cu un grad scăzut al culturii generale.
- Are o capacitate scăzută de concentrare și atenție, trecând foarte ușor și repede peste titluri de articole, postări pe rețele de socializare, SMS-uri primite, mesaje de messenger etc.
- Scrie pe fugă mesajele pentru blog, rețea Facebook sau alte rețele de socializare, SMS-uri, fără a ține foarte mult cont de politețe, reguli gramaticale, sintaxă și practică frecvent „copy-paste”.
- Are cultul rapidității și devine grăbit, nerăbdător, nervos, neliniștit, când ceva nu se întâmplă suficient de repede. Se comportă, chiar adult fiind, ca un copil răsfățat, obișnuit să obțină orice își dorește, întrucât s-a învățat să trimită/obțină imediat mesaje pe telefon, să comute pe canale tv, cu o simplă apăsare de buton, la ce emisiune dorește, să acceseze instantaneu site-uri de cumpărături și să trimită comanda, să-și exprime părerea pe forumuri de discuție în ce mod vrea și să primească feedback rapid, să intre imediat în contact cu „prietenii” de pe Facebook. Astfel, el nu e rezistent la frustrare.
- Se expune unor pericole pe internet: dialog cu persoane ascunse sub pseudonim, cărora le furnizează date personale, fiind utilizate de către aceștia din urmă în interes propriu; accesarea facilă de site-uri/vizionarea de filme sau emisiuni cu conținut violent sau pornografic etc.
- Prezintă pe internet aspecte din viața sa privată și ajunge la pierderea pudorii și a simțului intimității.
- Este din ce în ce mai sedentar, fiind atras de țintuirea în fața ecranelor, cu toate că acest lucru îi poate afecta sănătatea în multiple feluri: obezitate, risc de boli cardiovasculare, patologii oculare. Pasiunea pentru ecrane îl face și să mănânce la ore neregulate, să gătească pe fugă sau să comande mâncare, să aibă tulburări de somn, să ajungă surmenat și stresat.
- Îi creează plăcere conectarea la virtual, ajutându-l să uite nefericirile, greutățile, lipsurile și orice inconveniente care țin de viața reală. Astfel, el evadează din cotidian și ajunge dependent de noile media, ca de un nou drog.
- Are diminuate empatia și compasiunea față de aproapele, întrucât e mereu prins în ceva urgent și nu are timp să acorde atenția necesară acestuia, fie că e vorba de un membru al familiei sau de un simplu cunoscut.
- Dovedește pasivitate și letargie intelectuală în fața ecranelor, alternativ cu impulsivitate și hiperactivitate în lipsa acestora, ceea ce e cu atât mai dăunător la copii și adolescenți. Conectarea excesivă conduce în timp la modificarea structurii și funcționării creierului, iar elevii dependenți de tehnologii se concentrează tot mai greu la orele de curs și la învățat, în general.
„O formă de asceză”
La finalul lucrării, autorul indică o serie de modalități de a rezista acestui nou tip de dependență, precizând însă că nu poate fi vorba de abținerea totală de la folosirea noilor tehnologii media, ci: „Realismul obligă la un compromis, care constă în abținerea de la folosirea de media care nu sunt indispensabile și la limitarea folosirii acelor media pe care ni le impune mediul nostru de viață” (p. 301). Practic, autolimitarea în utilizarea lor reprezintă principala modalitate de profilaxie, care poate fi considerată în prezent o formă de asceză.
Alte moduri pot fi: recursul la psihoterapie; perioade de întrerupere a utilizării lor sau măcar a unora dintre ele; stoparea achiziționării continue de aparate tot mai performante și revenirea la vechile forme de petrecere a timpului liber și de relaționare cu ceilalți; folosirea unor filtre de respingere a apelurilor nedorite sau a alertelor sonore; limitarea și urmărirea cu strictețe a timpului de conectare al copiilor noștri, care să fie formați de mici în acest sens; redescoperirea discreției, smereniei, intimității, tainei persoanei încât să nu ne mai expunem viața privată; redescoperirea adevăratei prietenii, „care nu ține de cantitate, ci de calitate și care se dobândește și se întreține prin îndelungi momente petrecute împreună, față în față, cu deplină atenție, prin schimburi profunde de idei și sentimente” (p. 311); realizarea lucrurilor pe îndelete, nu mereu pe fugă; alocarea unui timp pentru lectură, în special pentru lecturi duhovnicești, începând cu Sfânta Scriptură; rezervarea unui timp de rugăciune, în tăcere; revigorarea atenției (vigilenței, trezviei, numită și nepsis), ca necontenită supraveghere de sine, ca respingere a ispitelor și ca luare-aminte la rugăciune.
Când puterile sufletești sunt unificate (contrar împrăștierii propuse de idealul omului modern), omul capătă o forță de neclintit, orice s-ar întâmpla. Astfel, studiul oferă și varianta optimistă, a celor care utilizează noile media în mod echilibrat și eficient, prioritizând relația personală atât cu Dumnezeu, cât și cu aproapele.
(Mirela Șova este profesoară la Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” din București)
