„Biserica a făcut istorie în istoria neamului“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Interviu

Un articol de: Tudorel Rusu - 20 Noiembrie 2013

Ce impact şi ce conotaţii reale au materiile studiate în timpul facultăţii de teologie în viaţa şi activitatea viitorilor slujitori ai Bisericii şi, prin aceştia, în existenţa cotidiană a credincioşilor mireni? În încercarea de a da un răspuns la această întrebare, ne-am propus, începând cu această ediţie, să realizăm o serie de interviuri cu profesorii titulari ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi, despre aplicabilitatea învăţăturilor de la disciplinele teologice. Pentru început, părintele decan Ion Vicovan a acceptat să ne vorbească, în rândurile ce urmează, despre importanţa obiectului Istoria Bisericii Ortodoxe Române.

Preacucernice părinte decan, înainte de toate, vă rog să-mi spuneţi câteva cuvinte despre pasiunea sfinţiei voastre pentru istorie, în general, şi pentru Istoria Bisericii Ortodoxe Române, în mod special. Când şi cum s-a manifestat această pasiune şi când aţi realizat că ea va constitui drumul dumneavoastră profesional?

Pasiunea pentru istorie am descoperit-o încă din primii ani de şcoală gimnazială, şi ea a cunoscut progrese însemnate în anii de studii ai Seminarului de la Mănăstirea Neamţ, unde l-am avut ca profesor pe părintele Constantin Cojocaru, un om foarte pasionat de materia pe care o preda şi care avea darul să transmită şi elevilor săi înclinaţia spre studiu. Au urmat apoi studiile de la Facultatea de Teologie din Bucureşti, între anii 1983-1987, unde l-am avut ca profesor pe părintele Nicolae Şerbănescu, un celebru istoric şi un mare patriot, care lucrase în trecut la arhivele Patriarhiei Române. Apropiindu-se finalul facultăţii, trebuia să optez pentru o lucrare de licenţă şi m-am gândit că cel mai adecvat domeniu ar fi cel al istoriei, contribuind la acest lucru şi întâlnirea cu academicianul şi cunoscutul profesor Emilian Popescu, cel care ne-a fost îndrumător de an şi care ne-a predat Istoria şi Spiritualitatea Imperiului Bizantin. În concluzie, cred că disciplinele studiate, profesorii pe care i-am avut, probabil şi o aptitudine şi o înclinaţie personală către acest domeniu, dar şi convingerea că în activitatea de preot, misiune pe care aveam de gând să o îmbrăţişez, există o mulţime de lucruri care fac trimitere la istorie au făcut să-mi dezvolt ulterior studiul către istoria bisericească, în special către disciplina Istoria Bisericii Ortodoxe Române, la care m-am înscris şi la doctorat, finalizat cu o lucrare despre filantropia Bisericii noastre.

„Istoria trebuie să ne conducă la prezenţa lui Dumnezeu Creatorul în ea“

În general, se spune despre disciplina Dogmaticii Ortodoxe sau despre disciplinile biblice că ar fi „reginele“ teologiei. Care este locul obiectului Istoria Bisericii Ortodoxe Române în programa de studii a unei facultăţi de teologie? Cât este ea de importantă?

Fiecare disciplină teologică are valoarea şi rostul ei. Într-adevăr, există acele discipline „regine“ de care aţi amintit, cele fundamentale, în primul rând cele biblice, pentru că plecând de la teologia biblică putem ajunge la cea sistematică, la Dogmatica ortodoxă, la apărarea credinţei, de care se ocupă obiectul Îndrumări misionare, sau putem alcătui o predică sau o cateheză, în domeniul Omileticii. Toate aceste obiecte sunt strâns legate între ele. De exemplu, în acest an îl omagiem pe părintele Dumitru Stăniloae, cel care a fost doctor în Istorie Bisericească. Sunt convins că istoria l-a ajutat foarte mult să ajungă un mare dogmatist al Bisericii şi un mare trăitor al învăţăturii acesteia.

Ca să dau însă un răspuns întrebării dumneavoastră, cred că disciplinele istorice au rostul lor aparte într-o şcoală de teologie, deoarece Hristos Însuşi S-a Întrupat în istorie, Biserica a fost instituită în istorie, învăţătura acesteia a fost formulată prin sinoade ce au avut loc în istorie, sfinţii sunt personalităţi istorice etc. Pe de altă parte, istoria trebuie să ne conducă la prezenţa lui Dumnezeu Creatorul în ea. Ca profesor de istorie bisericească, dincolo de evenimentele pe care le discut cu studenţii şi dincolo de personalităţile-model prezentate, sunt dator să arăt prezenţa lui Dumnezeu în istorie. E adevărat că mai întâi a fost Istoria Bisericească Universală, din care s-a desprins ulterior Istoria Bisericii Ortodoxe Române, pentru că mai întâi vorbim de Biserica lui Hristos, apoi de împărţirea acesteia în Biserici naţionale, însă nu trebuie să uităm că fiecare din aceste Biserici naţionale deţine toate caracteristicile Bisericii-mamă, în mod plenar şi complet. În cazul ţării noastre, faptul că avem un creştinism foarte vechi, de origine apostolică, întrucât la noi au predicat doi dintre sfinţii apostoli, respectiv Andrei şi Filip, denotă că avem şi o istorie a Bisericii noastre foarte veche. De aceea, a fost foarte bună ideea introducerii acestei Istorii a Bisericii Ortodoxe Române în cadrul disciplinelor teologice, alături de Istoria Bisericească Universală. Cel dintâi profesor al Istoriei Bisericii Ortodoxe Române a fost, la Bucureşti, cunoscutul profesor Nicolae Dobrescu; în 1958 a fost alcătuit primul manual, apoi a urmat la catedră părintele profesor academician Mircea Păcurariu etc. Studierea acestei discipline este un domeniu distinct, pentru că şi Biserica noastră este o componentă distinctă.

„Nu putem disocia istoria neamului de istoria Bisericii lui“

Există diferenţe majore între predarea Istoriei Bisericii Ortodoxe Române şi predarea Istoriei laice?

Există diferenţe, în sensul că Istoria este mai cuprinzătoare, însă la facultatea noastră, Istoria Bisericii Ortodoxe Române este predată în strânsă legătură cu Istoria României, pentru că Biserica a făcut istorie în istoria neamului. De la începuturile noastre ca neam la apariţia în ţara noastră a învăţământului şi a primelor şcoli, la reintroducerea limbii române şi până la Unirea Principatelor, la dobândirea independenţei şi la înfăptuirea României întregite, vom vedea că Biserica şi creştinismul, prim marii ei ierahi şi preoţi, au avut un rol esenţial. Nu putem disocia istoria neamului de istoria Bisericii lui.

Cu ce cunoştinţe ar trebui să rămână un student teolog după absolvirea cursului de Istoria Bisericii Ortodoxe Române?

Cred că ar trebui să rămână în primul rând cu o dragoste mai mare sau crescândă faţă de Biserică, fiindcă din tot parcursul acesteia, studentul ar trebui să afle şi să deducă că Biserica a avut un rol esenţial, nu doar din perspectivă strict spiritual-duhovnicească, care este misiunea ei fundamentală, ci şi în domeniul culturii. De asemenea, trebuie să rămână cu reperele de seamă din Istoria Bisericii noastre, să ştie, de exemplu, când au luat fiinţă mitropoliile sau când au fost adăugate episcopiile, să ştie care au fost ierarhii care au făcut ca Biserica noastră să ajungă unde este astăzi şi care au avut o contribuţie foarte importantă la păstrarea credinţei şi la dezvoltarea unui sentiment patriotic, la activităţile sociale şi la legăturile cu alte biserici, să ştie ierarhii, slujitorii şi mirenii Bisericii noastre care au ajuns sfinţi, fiindcă aproape în fiecare lună a anului bisericesc pomenim unul sau mai mulţi sfinţi români etc. Biserica foloseşte istoria ca un argument în favoarea formării mai cu seamă a preoţilor, dar şi a credincioşilor, în general.

„Relatările istorice pot ajuta la dezvoltarea unei vieţi duhovniceşti şi a deprinderii unor virtuţi“

Dacă tot aţi pomenit de folosul studiului Istoriei Bisericii Ortodoxe Române, ce rol joacă această disciplină în activitatea ulterioară a absolvenţilor de teologie, a viitorilor preoţi şi, prin aceştia, în viaţa credincioşilor?

Există multe sărbători şi chiar duminici, cum ar fi cele închinate sinoadelor ecumenice sau Duminica Ortodoxiei, închinate unor evenimente din istoria Bisericii sau unor personalităţi din istoria Bisericii, unor sfinţi ai Bisericii Universale, dar şi sfinţilor Bisericii noastre. De pildă, la sărbătoarea Crăciunului care se apropie, vom vorbi despre acest eveniment unic în viaţa lumii şi din perspectivă istorică, pentru a arăta realitatea Întrupării Mântuitorului. La fel se întâmplă şi la celelalte mari sărbători, iar pe sfinţii prăznuiţi tot istoria ni-i aduce în atenţie. Cred că un preot care se referă în cuvântul său la o perioadă istorică şi la un context istoric adecvat poate vorbi mult mai uşor despre actualitatea mesajului creştin. Pornind de la o istorie şi de la nişte repere trecute, pot fi găsite soluţii actuale mult mai uşor. Istoria este cea care transmite informaţii, dar şi cea care aduce şi învăţături benefice pentru credincioşii timpurilor noastre. Vieţile Sfinţilor, de pildă, cuprind o serie de elemente istorice care sunt foarte gustate de credincioşi. Pentru a reţine o învăţătură dogmatică, uneori este mai dificil, fiindcă presupune o anumită subtilitate, însă elementele istorice mai generale sunt mai accesibile, precum şi deosebit de importante. Cred că toate aceste relatări istorice legate de sărbătorile închinate Mântuitorului, sfinţilor, în general, sau sfinţilor români pot ajuta la dezvoltarea unei vieţi duhovniceşti şi a deprinderii unor virtuţi pe care le-au avut sfinţii prăznuiţi.

Ce metodă de studiu recomandaţi pentru o mai bună însuşire a informaţiilor materiei pe care o predaţi?

Există, desigur, metodele utilizate în general, însă, în mod special, eu pun accent, pe cât posibil, la trimiterile la contextul istoric mai larg. E greu a reţine date multe, nume şi cifre, însă ceea ce mi se pare foarte important este reprezentarea contextului istoric a evenimentului care a avut loc, sau a cadrului în care o personalitate a activat. Un eveniment nu se produce în mod spontan, instantaneu, ci anumite circumstanţe îl creează, iar evenimentul în sine determină la rândul său anumite consecinţe de scurtă sau de lungă durată. Prezentând contextul mai larg, este mai uşor de înţeles şi reţinut evenimentul istoric atât pentru pasionaţii de istorie, cât şi pentru studenţi, în general.

Ce mesaj doriţi să transmiteţi, în încheiere, celor care intenţionează să urmeze cursurile unei facultăţi de teologie? De ce ar alege această facultate şi nu alta?

Dincolo de disciplinile care-l formează ca om pentru lumea aceasta, Facultatea de Teologie îi deschide studentului şi perspectiva vieţii veşnice, întrucât teologia este, potrivit unui mare părinte al Bisericii, „ştiinţa vieţii veşnice“. În plus, un student teolog se poate descoperi mai bine pe sine, îşi poate afla sensul şi menirea sa şi cum să trăiască frumos în această lume încă de tânăr, pentru a câştiga sau răscumpăra timpul, după spusele Sfântului Apostol Pavel.