„Abordarea integrată a consolidării monumentelor istorice din cretă prin tratamente bazate pe nanomateriale – un concept revoluţionar”, este numele unui proiect ce urmăreşte găsirea unei soluţii pentru salvarea de la dispariţie a bisericuţelor rupestre de la Basarabi-Murfatlar, iniţiat de o echipă amplă interdisciplinară de specialişti, cercetători şi experţi din Bucureşti, Constanţa, Mediaş. Mai multe detalii despre proiect ne-a oferit conf. univ. dr. Daniela Ţurcanu-Caruţiu, în calitate de responsabil de proiect din partea Universităţii „Ovidius“, Constanţa, şi expert al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.
Doamnă conf. univ. dr. Daniela Ţurcanu-Caruţiu, vorbiţi-ne, întâi de toate, despre însemnătatea bisericuţelor de cretă de la Basarabi.
Monumentele rupestre de la Murfatlar, descoperite în stânca de cretă a Dealului Tibișirului, nu departe de Constanța, atrag atenția specialiștilor – istorici, arheologi, istorici ai artei și ai limbii – atât prin caracterul lor, până în prezent de unicat în cea mai veche cultură românească, cât și prin adânca lor ancorare în ceea ce ne imaginăm că a fost viața Dobrogei bizantine a doua zi după revenirea Imperiului la Dunărea de Jos răsăriteană.
Ocupând o poziție cu totul aparte în întreaga noastră artă veche și, oricum, din punct de vedere cronologic, primul loc între locașurile religioase ale Dobrogei medievale, fiind totodată extrem de grăitor pentru istoria culturală dobrogeană a epocii, ansamblul monumental din secolele X – XI dat la iveală la Basarabi-Murfatlar, lângă Constanța, a devenit cunoscut parțial specialiștilor prin unele descrieri publicate și sub unele aspecte particulare, restaurarea sa – încă în curs – permițând noi observații și, desigur, noi concluzii ce va trebui să constituie cândva obiecul unui studiu monografic.
Comunităţile modeste încropite la adăpostul fostelor fortificaţii romane târzii ori în alte zone cât mai ferite de vicisitudinile de tot felul, cu locuinţele lor semiîngropate sau de suprafaţă dar tot atât de modeste, sunt de departe cele mai numeroase între aşezările aflate pe teritoriul dobrogean în sec. X-XII.
Nu se cunosc construcţii particulare sau de interes public mai mari, deşi izvoarele menţionează existenţa unor căpetenii locale. Singurele construcţii de amploare sunt cele cu caracter militar: cetatea şi portul de la Păcuiul lui Soare, valul mare de pământ, valul de piatră etc.
Din punct de vedere politic, dar şi religios, în zonă se produc schimbări semnificative. Începând din anii 971-972 sau poate mai devreme, centrul vieţii politice şi religioase al themei Paristrion se mută de la Tomis la Durostorum (Dorostolon, Dristra). Împăratul Ioan Tzimiskes (969-976) înfiinţează la Dorostolon o mitropolie dependentă de Patriarhia de Constantinopol. Faptul indică o dată în plus atenţia de care ţinutul de la Dunărea de Jos se bucură din partea administraţiei bizantine.
Cu siguranţă, sub autoritatea Mitropoliei de Dorostolon s-au aflat în această perioadă o sumă de episcopate de pe teritoriul de astăzi al Dobrogei precum cel de la Dinogeţia, singurul document până în prezent, dar şi altele care i se alătură: Noviodunum, Troesmis, Vicina, Axiopolis, Tomis etc. Este o dovadă evidentă a prezenţei creştinismului în acest spaţiu şi a influenţei sale de necontestat asupra populaţiei locale, şi nu numai.
Între puţinele monumente de pe teritoriul dobrogean care ne oferă o imagine despre arhitectura şi arta religioasă din sec. X-XII se numără şi complexul rupestru de la Murfatlar. Complexul cuprinde şase biserici mici sau paraclise, încăperi anexe şi galerii, toate cioplite în creta moale a dealului Tibişir. Deşi nu pot fi considerate monumente de arhitectură în adevăratul sens al cuvântului, planul acestor bisericuţe imită planul monumentelor zidite, fiind un reper în arhitectura vremii.
Când a fost descoperit acest monument creştin şi cine au fost primii locuitori?
Descoperit în iunie 1957, în contextul extinderii zonei de exploatare a cretei din cariera modernă, complexul devine obiectul cercetărilor Institutului de Arheologie din Bucureşti şi ale Muzeul Regional Dobrogea. Primele bisericuţe de cretă descoperite au fost B1 şi B2, dar au fost scoase la lumină, de asemenea, şi o serie de chilii. În ciuda importanţei deosebite pe care situl arheologic o avea, exploatarea carierei de calcar nu a fost oprită. Tehnica împuşcării, folosită în carieră pentru îndepărtarea pământului steril, precum şi afluxul de turişti curioşi au afectat încă de la început proaspăta descoperire. Din acest motiv, pe lângă construirea unui pridvor care să protejeze intrarea în bisericuţa B1, începând cu 1960, şantierul Basarabi a fost preluat de către Direcţia Monumentelor Istorice, care a deschis un şantier de restaurare a părţii cunoscute la acea dată din complex. Au fost luate măsuri pentru a izola situl de restul carierei şi pentru a îndepărta scurgerile de apă, care distruseseră deja câteva arcade.
În anii ce au urmat, cercetările au continuat, fiind descoperite bisericile B3 şi B4, locuinţe de suprafaţă, un mic cimitir aferent, vetre de foc, fragmente ceramice, 10 schelete de oameni şi animale, precum şi unelte din fier. În urma datării inscripţiilor de pe pereţii bisericuţelor (înscrisuri greceşti, glagolitice, desene paleocreştine) şi a celorlalte artefacte găsite, complexul a fost datat ca fiind din epoca medievală timpurie (secolele X-XI).
Prezența unor asemenea monumente rupestre, deci ascunse, trebuie să ne facă să ne gândim la existența aici a unor eventuali reprezentanți ai unui monahism provincial, bizantino-balcanic – a unor călugări retrași în aceste grote dobrogene, ca și confrații și contemporanii lor din Capadocia, din Crimeea sau din Italia de Sud – , monahism ce a putut fi alimentat de asemenea, într-o măsură pe care o ignorăm încă, de influențe ale climatului religios, și cultural în genere, întreținut de unele comunități aduse tocmai din vremea domniei lui Ioan Tzimiskes din Asia Mică în teritoriul balcanic.
Caracterul rupestru în întregime artificial al aşezării monahale, precum şi reprezentările aparent nesistematice şi necanonice ne fac să ne gândim la creştinismul primitiv, deşi de atunci trecuseră câteva secole, iar biserica era deja instituţionalizată. Sunt multe de aflat despre viaţa spiritual-religioasă din această regiune atât de importantă pentru evoluţia poporului nostru, ansamblul Murfatlar fiind un martor esenţial, în toată complexitatea sa, şi nu trebuie lăsat să dispară.
„Valoarea unui monument nu îl apără de degradare”
Bisericile de la Basarabi sunt singulare în arealul românesc, dar în cel din străinătate?
„Bisericile de cretă” de la Murfatlar reprezintă un monument unic în Europa şi puţin probabil să găsim asemenea încastrare a istoriei în pereţi de cretă oriunde în lume. Valoarea unui monument însă nu îl apără pe acesta de degradare. Complexul a adăpostit, conform cercetătorilor, prima biserică şi primele chilii ale unei mănăstiri de pe teritoriul României. Datarea sitului s-a făcut pe baza indicaţiei unei inscripţii din naosul uneia dintre biserici, care ne îndrumă către anul 992.
Monumentele de la Basarabi-Murfatlar păstrează un caracter de „unicum” în arta noastră veche, chiar dacă ele nu se leagă în nici un fel de manifestările mai târzii din Evul Mediu românesc pe tărâmul arhitecturii. Faptul că în preajma sau chiar în epoca ce a urmat imediat cuceririi bizantine a Dobrogei au existat și asemenea manifestări artistice, cu un caracter popular foarte accentuat, pune în lumină complexitatea artei și culturii de la Dunărea de Jos răsăriteană în pragul mileniului nostru.
Execuția monumentelor rupestre, datorită unor neregularități de traseu și a modului aproximativ în care sunt lucrate bolțile, ne conduce mai degrabă spre opinia că anonimii cioplitori de la Basarabi-Murfatlar au voit să imite – cel puțin în cazul bisericii principale – modelul unui obișnuit locaș de cult, așa cum îl vor fi văzut în Dobrogea sau aiurea, dar pe care nu l-au înțeles din punct de vedere arhitectonic.
Într-o vreme în care retragerea departe de lume a unor grupuri monastice devenise tot mai frecventă - și ne gândim aici la amintitele biserici microasiatice, la cele din Crimeea, din Georgia și din sudul Italiei sau la cele, ceva mai târzii, din peninsula Balcanică -, apariția unui complex de felul celui de la Basarabi- Murfatlar – și el legat, bănuim, de călugări ajunși în aceste părți mărginașe ale imperiului – nu este surprinzătoare.
Dacă din punctul de vedere al execuției tehnice, monumentele de la Basarabi- Murfatlar nu se pot compara cu acelea din Italia meridională sau din Capadocia - printre care cele cu bogate picturi rămân totuși rare, majoritatea fiind cu mult mai modeste-, ele nu se leagă mai puțin, credem, de o comunitate ortodoxă curpinzând, poate, și membrii recent convertiți din rândul nomazilor, comunitate care, ca şi cele din Asia Mică în fața pericolelor arabe și selgiucide, s-a retras pentru un timp în condiții grele de viață, în fața altor pericole, în aceste încăperi, părăsite mai apoi treptat sau, eventual, abandonate celor ce lucrau în cariere de aici (de această fază „laică” s-ar lega, poate, unele imagini cu un caracter foarte îndepărtat de normele unei viețuiri cu conținut religios).
Cât despre reprezentările cu analogii vădite în arta nord-europeană, existența lor nu e inexplicabilă într-o regiune ce a trebuit să fie de contact - într-o măsură pe care o cunoaștem prea puțin, din păcate - între nordul continentului, Kiev și Bizanț, regiune pe unde trecea o ramificație a cunoscutului „drum de la varegi la greci”. În acest sens, ar fi poate util să reamintim că prezențele scandinave, atât cât sunt cunoscute arheologic, de-a lungul căii care traversa teritoriile rusești de la Marea Baltică la Marea Neagră, sunt numeroase tocmai din secolul al X-lea, prelungindu-se uneori și dincolo de anul 1000.
De ce este necesară reabilitarea lor?
Deşi unic în România, datând dintr-o perioadă pentru care există foarte puţine informaţii pentru spaţiul nostru, lucrările de restaurare, consolidare şi protecţie au început foarte târziu, prin anii '70, când deja o parte dintre locuinţele descoperite în anul 1962 dispăruseră pentru totdeauna.
Din lipsă de fonduri lucrările au fost sistate. Deteriorarea sitului s-a accentuat atât din cauza factorilor climatici, cât şi a vizitării necontrolate. Intervenţiile paliative s-au dovedit insuficiente.
În 1990, au fost alocate o serie de fonduri de la Consiliul Local Constanţa pentru reparaţii la structura de beton, însă acestea nu au fost finalizate. Includerea în Planul Naţional de Restaurare a adus sitului doar câteva consolidări şi înlocuiri ale elementelor deteriorate. Nici schimbările de regim juridic nu au fost favorabile bisericuţelor rupestre de la Basarabi-Murfatlar. Trecerea din domeniul public al statului în domeniul public al judeţului Constanţa a făcut aproape uitat acest complex, care nu a fost luat în calcul pentru fondurile europene în Programul Operaţional Regional 2007-2013. Starea actuală a complexului este una de deteriorare grabnică.
Inaccesibil vizitării, complexul este o pădure de schele din lemn cu un acoperiş din plastic, iar desenele şi inscripţiile vechi de peste 1.000 de ani sunt pline de mucegai. Din galeriile E au rămas doar pereţii coşcoviţi, iar în bisericile B1, B3 şi B4, precum şi în camera C1, pereţii se exfoliază. Construcţia de protecţie nu a fost încheiată; ea acoperă un sfert din complex (partea de SV) şi nu permite aerisirea.
Complexul Murfatlar este compus din bazine de exploatare a cretei, din locuinţe de suprafaţă zidite, dintr-o necropolă dispusă aleatoriu şi dintr-o serie de încăperi, între care un rol extrem de important îl au cele care au slujit drept biserici. Datarea întregului complex în secolele X-XI se sprijină fie pe analiza materialului ceramic, fie pe corelarea complexului cu marele val de piatră care străbate Dobrogea, fie pe baza unui grafit aflat la intrarea în biserica B1. Încăperile săpate în cretă sunt dispuse în abruptul unui deal de cretă (biserica B1, camerele C1-C2 şi complexul E-G) şi în interiorul unui bloc paralelipipedic de cretă, izolat de restul dealului în urma formării unor bazine de extragere (bisericile B2, B3 şi B4).
Potenţial religios, istoric, turistic
Cine formează echipa de cercetători şi în constă munca acestora?
Prin proiectul finanţat din fonduri UEFISCDI, Nr. 222/2012, intitulat „An integrated approach for reinforcement of historical chalk monuments by means Nanomaterials based treatments – a revolutionary concept” („Abordarea integrată a consolidării monumentelor istorice din cretă prin tratamente bazate pe nanomateriale – un concept revolutionar”), o echipă amplă interdisciplinară de specialişti de la ICCHIM şi Universitatea „Politehnica” din Bucureşti, Universitatea „Ovidius” din Constanţa, ICPAO din Mediaş, cercetători de la Academia Română, Muzeul Naţional de Istorie şi Arheologie Constanţa, experţi ai Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional colaborează pentru a stabili priorităţi şi o strategie integrativă de abordare a problematicii complexe şi delicate în găsirea unei soluţii cât mai rapide şi mai uşor de aplicat, care să atingă cele mai înalte exigenţe internaţionale în domeniul patrimoniului cultural, care să aibă rezultate foarte bune, printr-o metodologie de cercetare ştiinţifică, în domeniile artă-istorie-arheologie, arhitectură, inginerie, construcţii, mediu, microbiologie, fizică şi chimie. Din echipa de cercetare fac parte nume sonore ale artei, culturii şi cercetării ştiinţifice româneşti precum: academician Răzvan Theodorescu, prof. univ. dr. Aurelia Meghea, prof. univ. dr. Rodica-Mariana Ion, prof. univ. dr. Ana Maria Grămescu, lect. univ. dr. Gheorghe Caruţiu, Olimpiu Blăjan, arh. Mihai Opreanu, arheolog Traian Cliante.
Unul din principalele obiective atinse ale proiectului a fost acela de a înfiinţa un centru ce cercetare „Ercona Research” care să continue şi să valorifice pe mai departe experienţa acumulată, să ţină în continuare echipa de cercetare sudată, să adauge noi cercetători, să poată forma tineri, din rândul studenţilor de la facultăţile de profil, în direcţia profesionalismului, a respectului faţă de adevăratele valori, faţă de patrimoniul cultural naţional.
Ce reprezintă inscripţiile şi desenele scrijelite pe pereţi?
Decorația acestor monumente constă în zgârierea pe pereții de cretă – în cel puțin două etape, dintre care prima este reprezentată prin incizii mai superficiale, cea de-a doua prin unele incizii mai profunde – a unor simboluri creștine, a unor inscripții cu caractere chirilice, glagolitice și runice, a unor încercări de reprezentări antropomorfe, ca și a altor imagini cu caracter religios simbolic sau pur profan, toate caracterizându-se prin respectarea unei anumite dispoziții după criterii estetice elementare – situarea pe orizontală, o anume „dozare” a decorului în funcție de lumina încăperilor, foarte evidentă la biserica principală – și mai ales prin intenția limpede de organizare a decorului, mărturisind pe alocuri o suficientă cunoaștere a programului iconografic ortodox. De fiecare dată însă, calitatea execuției nu depășește schematicul și geometricul, fapt ce se datorește posibilităților și înțelegerii unor modești pietrari provinciali.
Cum se raportează localnicii la existenţa complexului de la Basarabi, dar turiştii?
În prezent, Ansamblul Rupestru de la Basarabi este închis, aflându-se într-o stare accelerată de degradare, un real dezavantaj atât pentru patrimoniul cultural, cât şi pentru dezvoltarea urbanistică a zonei.
Unul din principalele scopuri ale acestui proiect este protejarea şi punerea în valoare a ansamblului rupestru, reabilitarea acestuia, prin construirea unui edificiu - muzeu de protecţie definitivă, poate chiar şi a unei replici, care să permită accesul publicului vizitator şi turiştilor la monument îndeplinind astfel condiţiile de a fi trecut pe lista Patrimoniului UNESCO, scop care odată atins atrage după el dezvoltarea economică a zonei. În prezent, monumentul este „protejat” de o construcţie provizorie care, nefinalizată, deteriorându-se, a participat şi ea la distrugere.
Situl are o poziţie foarte interesantă, este vizibil, cu acces la şoseaua principală, situat la înălţime de panta abruptă a dealului şi are o dublă orientare: către oraş şi către cariera modernă, iar caracterul rupestru al vestigiilor este extraordinar datorită construirii lor în materialul fragil din care e constituit dealul – creta. De asemenea, caracteristicile cretei determină caracterul extraordinar al peisajului din care face parte dealul şi sunt dublate de poziţia privilegiată pe care acesta o ocupă, veghind asupra oraşului.
Facilitarea exploatării turistice a vestigiilor descoperite la Basarabi este o oportunitate de dezvoltare pe plan cultural. Configurarea unei zone turistice-culturale care să cuprindă în apropiere de zona protejată a Complexului Rupestru, pensiuni, amfiteatru, pavilion expoziţional cu săli moderne de conferinţe, restaurante, muzee etc., ar fi o soluţie bună de înflorire a ei.
Pe linie de marketing cultural, trebuie valorificate toate posibilităţile de atragere de fonduri prin dezvoltarea unor activităţi colaterale care să contribuie la conservarea, reabilitarea şi punerea în circuitul turistic a întregii zone prin abordarea unui concept modern de conservare integrată a site-ului, cu ajutorul unei echipe interdisciplinare de specialişti care să provină, în principal, din institutele şi centrele de cercetare ale universităţilor. Ar fi potrivită existenţa unui punct de lucru a Centrului National de Expertiză a Operelor de Artă prin Metode Instrumentale Avansate (CNEOAMIA) a Universităţii „Ovidius” din Constanţa chiar în muntele de cretă. De asemenea, foarte importantă este constituirea unor trasee turistice (cu ajutorul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, al Primăriei Basarabi, al Consiliului Judeţean Constanţa, al Bisericii Ortodoxe Române, al întreprinzătorilor privaţi etc.) în jurul localităţii care să lege cele trei obiective: Rezervația Fântânița-Murfatlar, Cramele cu punctul turistic, Complexul și Muzeul de Vinificație cu Ansamblul Rupestru, respectiv cu „bisericuțele de cretă” Basarabi – Murfatlar, dar şi în afara zonei care să asigure un traseu fluvial pe Dunăre. Acest lucru ar fi posibil prin plasarea unui debarcader la Basarabi și prin achiziționarea unui vaporaș, cu care, timp de o zi, turiştii să viziteze cele trei obiective și să plece mai departe, pe itinerariul Basarabi –Adamclisi (monumentul, muzeul şi cetatea) - Mănăstirea Dervent (crucile tămăduitoare - Izvorul tămăduirii) - Mănăstirea şi Peştera Sfântului Apostol Andrei (moaştele Sfântului Apostol Andrei), Izvorul lui Eminescu de lângă localitatea Ion Corvin.
