Catedrala timișoreană în conștiința cinstitorilor ei

Catedrala Mitropolitană din Timișoara își sărbătorește pe 30 ianuarie, hramul istoric, închinat Sfinților Trei Ierarhi. În 6 octombrie 1946, la 10 ani după așezarea pietrei fundamentale, avea loc slujba de sfințire a edificiului reprezentativ cu arhitectură ștefaniană din capitala Banatului. Tot 10 ani avea în acel moment și Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, care a urmărit din cafasul catedralei slujba de sfințire săvârșită de un impresionant sobor de arhierei, condus de Patriarhul Nicodim Munteanu, în prezența regelui Mihai I. După mai bine de șapte decenii, ierarhul ne-a împărtășit amintirile copilăriei cu privire la acest eveniment istoric.

Înaltpreasfințite Părinte Arhiepiscop, ce amintiri aveți despre zidirea Catedralei Mitropolitane din Timișoara?

Catedrala timișoreană are o însemnătate aparte în conștiința cinstitorilor ei. Mă refer atât la cei care au precedat ridicarea sfântului locaș, cât și la cei care au însoțit-o mereu, înălțându-se sufle­tește prin simțămintele religioase întreținute de monumentalitatea ei, înțelegând îndeosebi arhitectura, pictura și sculptura. Ca unul dintre cei mulți citadini atașați lăsămintelor înaintașilor, născut în anul temeluirii și prezent la momentul târnosirii ei, păstrez cu scumpătate amintirea unor momente înălțătoare, avându-le imprimate în conștiință și simțind îndatorirea de a transmite și peste ani cele despre însemnătatea unui monument bisericesc și național care răspândește în juru-i daruri spirituale din bogăția înzestrării din sferele nesfârșitului. Apelul constant la mijloacele tehnice multiple și perfecționate azi spre potolirea setei de cunoaștere cât mai detaliată a desfășurării unor acte ce angajează diferitele ramuri ale activității umane mai lasă loc și memoriei unor martori în ceea ce privește aspectul vizibil pe lângă care adaugă și perceperea simțirii celor trăite, cu discernerea posibilelor conexiuni cu precădere artistice, spre întregirea unei cât mai fidele icoane a realității. O contribuție nepretențioasă în acest cadru se dorește și relatarea de față de la slujba târnosirii din 6 octombrie 1946. 

Vă rugăm să rememorați evenimentele din ajunul și din ziua sfințirii catedralei.

Praznicul a început propriu-zis în ajun, având premergătoare ­slujba Privegherii în sfântul locaș care a servit drept catedrală până atunci - biserica Parohiei Tim­i­șoara IV Iosefin -, soborul și strana fiind alcătuite din clericii și laicii invitați, muzica locală alternând cu cea psaltică, fiecare la o cotă de receptibilitate deosebită, spre încântarea credincioșilor. S-au evidențiat aparte cei din anturajul patriarhal, în fruntea cărora se afla arhidiaconul Anton Uncu de la Catedrala Patriarhală. Dimi­neața zilei promitea o îndreptare pe parcurs, potrivit cursului toamnei. Mulțime mare păstra tăcerea cuvenită așteptării unor clipe solemne, care pretindeau atenția participării întregii ființe. Ordinea era respectată cu strictețe, cum de altfel se cerea în prezența autori­tăților laice și bisericești, centrale și locale. Cu o nesem­nificativă decalare a programului fixat pe aproape toată durata tradițională a ceasului al treilea tipiconal, ora 9, după ajungerea procesiunii bisericești de pe segmentul bulevardului Constantin Diacono­vici-Loga, adică între reședința episcopală și catedrală și sosirea regelui Mihai I, intonându-se Imnul de stat, a început solemnitatea, înconjurându-se noul locaș cu ros­tirea textelor biblice, a rugăciu­nilor și ecteniilor rânduite, făcân­du-se stropirea cu agheasmă și ungerea zidurilor cu Sfântul și Marele Mir. Încheindu-se ceremonia ex­terioară, soborul sacerdotal a intrat în biserică, unde așteptau doar cele două coruri, unul al catedralei, așezat în galeria centrală, și ce­lălalt, al municipalității, în cafasul propriu-zis. 

Cine a făcut parte din soborul slujitor?

În frunte era Patriarhul Nicodim Munteanu, însoțit îndeaproape în partea stângă de arhimandritul Ghervasie Crețu, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale, regele Mihai era în dreapta Patriarhului, urmând ierarhii în centru, cu Mi­tropolitul Nicolae Bălan al Ardealului, iar de o parte și de alta, episcopii Andrei Magieru al Aradului, Veniamin Nistor al Caranse­be­șului, Nicolae Colan al Clujului, Nicolae Popovici al Oradiei și Vasile Lă­zărescu al Timișoarei. În timp ce în Altar soborul săvârșea ritualul îmbrăcării Sfintei Mese, chiriarhul locului a prezentat hrisovul de târnosire spre semnare regelui în tronul aflat în dreapta scaunului arhieresc de pe solee. În partea dreaptă a navei bisericii și în stânga tronului arhieresc, ca începător al jețurilor ctitorilor și donatorilor catedralei era așezat scaunul primului-ministru, dr. Petru Groza, înconjurat de au­torități militare și civile. În strana stângă pe solee se aflau în îmbră­căminte rituală re­prezen­tanții cultelor locale, în frunte cu Episcopul romano-catolic Augustin Pacha. Stropirea cu agheas­­mă și ungerea cu Sfântul și Marele Mir în cele patru laturi ale punctelor cardinale au fost să­vârșite de Patriarh, îm­brăcat în mantie cu epitrahilul, omoforul și mitra, împreu­nă cu regele Mihai, care purta peste uniformă șorț și mânecuțe rituale. Au fost delimitate culoarele respective, credin­cioșii fiind deja înăun­trul sfântului locaș, pe bază de invitație. 

Care era atmosfera printre credincioșii participanți la acest eveniment istoric?

Odată cu încheierea ritualului, Patriarhul împreună cu regele au părăsit biserica și orașul în cinstirea celor dinăuntru și de afară, Sfânta Liturghie fiind continuată cu mare solemnitate de soborul ­slujitor, în frunte cu ierarhii amin­tiți. Ordinea de la început a fost ușor modificată, întrucât accesul mulțimii a fost liber, biserica devenind neîncăpătoare, cu toată capacitatea de mii de persoane. Practic, credincioșii, peleri­nii ­și vizita­torii s-au perindat în nou-târnosita biserică pe tot parcursul zilei. La vremea serii, după slujba Vecerniei, la care au partici­pat ierar­hii săvârșitori ai târ­no­sirii, a avut loc un amplu concert religios,  cu participarea mai multor coruri bisericești locale, așezate atât în cafas, cât și în galeria centrală și în cele laterale. Membrii corurilor, ca și la Sfânta Liturghie, s-au prezentat în portul popular românesc. Toți cei care s-au îm­părtășit de binecuvântarea zilei au câștigat un adânc simțământ de mulțumire sufletească pentru darul de care vor avea parte generații de-a rândul în deceniile și veacurile viitoare, nutrind certitudinea înscrierii ca o sărbătoare de inimă a întregii suflări.