Comoara nebănuită din inima Bucureștiului

Deopotrivă valoroase, obiectele expuse și cele păstrate în colecțiile Muzeului Național al Țăranului Român (MȚR) reprezintă memoria, identitatea și inima vie de secole ale neamului nostru. Adevărate perle ale creației țărănești, acestea poartă în fibra lor amprenta spiritualității ortodoxe românești. Dr. Georgeta Roșu, etnolog, contribuie de 44 de ani la îmbogățirea patrimoniului muzeal din centrul Capitalei, pe care îl cunoaște foarte bine și căruia i-a dedicat cei mai frumoși ani din viață. Interviul acordat descrie piesele importante ale tezaurului ce aparține MȚR.

Patrimoniul muzeului este extrem de bogat și de valoros. Care sunt obiectele reprezentative ce îl alcătuiesc?

Întâi de toate, trebuie spus că deținem una dintre cele mai vechi colecții de etnografie și artă populară, ale cărei baze au fost puse, în ultima parte a secolului al XIX-lea, de Titu Maiorescu, după care a fost continuată în vremea lui Ipolit Strâmbulescu și concretizată ca muzeu în anul 1906, printr-un decret regal dat de Carol I. Foarte multe dintre obiecte, adevărate perle ale crea­ției țărănești, au fost achizi­țio­nate în vremea directorului fondator Alexandru Tziga­ra-Sa­mur­caș. Acest patrimoniu a crescut foarte mult în vremea profesorului Tancred Bănățeanu, cel care a condus muzeul în perioada 1953-1985. Un rol foarte important în revitalizarea muzeului, sub numele de Muzeul Țăranului Român, i-a revenit pictorului Horia Bernea și echipei sale. Grija pentru acest patrimoniu a fost remarcată pe plan internațional în anul 1996 și a fost răsplătită cu premiul „Cel mai bun muzeu european al anului”, distincție care s-a acordat pentru prima dată unui muzeu din fostul lagăr comunist.

În total sunt aproape 90 de mii de obiecte care vorbesc despre viața de zi cu zi a țăranului român. Această impresionantă colecție este constituită din obiecte din ceramică (vase pentru păstrarea proviziilor, vase pentru servirea hranei, urcioare, buto­ia­șe), obiecte din lemn (piese de mobilier: pat, laviță, ladă de zestre, dulapuri, mese, scaune. Între acestea, scaunul cu spătarul sugerând capul unei prințese, o piesă remarcabilă, poate fi admirat în expunerea permanentă), măști de cap sau măști de costum (capră, urs), costume (de călu­șari, de juni, cămăși cu poale pentru femei și pentru bărbați, vâlnice (n.r. basma din pânză țără­nească subțire), catrințe, oprege sau fote, pieptare, cojoace, haine de dimie, sumane, acoperitori de cap pentru femei și pentru băr­bați. Impresionantă este și varie­tatea de podoabe care în­fru­mu­sețau costumul de săr­bă­toare și pe cel al mirilor.

De asemenea, avem numeroase scoarțe și ștergare de interior. În expunerea perma­nentă, atrage atenția în mod deosebit o scoarță oltenească, care este una dintre piesele de tezaur ale muzeului.

Ce ne puteți spune despre icoanele pe care le deți­neți?

Icoanele pe lemn și icoanele pe sticlă sunt o categorie specială. Ele vorbesc despre credința țăranului român, datorită căreia a rezistat în timp. O parte dintre aceste icoane au înfrumusețat casele țăranilor noștri, altele au alcătuit patrimoniul bisericilor. Așa-numitele icoane de vatră se așezau deasupra vetrei pentru a proteja focul, cel care asigura hrana și căldura întregii familii. Icoanele pe sticlă provin, în marea lor majoritate, din zona Transilvaniei, acolo unde țăranul iconar, respectând erminia, a reușit să strecoare elemente din viața sa, fie că este vorba de îmbrăcăminte, podoabe, elemente de arhitectură.

Astfel, o regăsim pe Maica Domnului care își jelește Fiul răstignit pe cruce întocmai ca o mamă întristată de suferința fiului, își frânge palmele, stă cu capul înclinat și are fața înlăcrimată. În icoanele cu Nașterea Pruncului Iisus ale lui Savu Moga, observăm că magii poartă haine asemănătoare cu cele ale țăranilor sibieni, cu pantaloni din dimie, cu ornamente la buzunare, cu pălăriuță ciobănească, traistă pe umăr și fluier. Cât pri­vește icoanele care îl înfă­țișea­ză pe Sfântul Ilie, ridicat la cer în carul de foc, Sfântul este surprins cum îi aruncă lui Elisei (rămas pe pământ să-i continue slujirea de proroc) o haină, ca simbol al învestirii. În Evul Mediu, această haină era caftanul, iar în icoanele lui Savu Moga sau ale lui Matei Țimforea este fie un cojoc cu mițe, fie un suman.

Maica Domnului, în varianta lactans, alăptându-L pe Pruncul Iisus, este înveșmântată cu o cămașă desfăcută într-o parte, așa cum poartă mamele de la țară. La gât are o salbă din bani de aur, precum femeile din Banat.

Troițele sunt, de asemenea, piese de excepție din tezaurul colecțiilor, după cum se poate remarca și în expunerea permanentă.

Da, așa cum este troița din Burluși, sau troițele, crucile și stâlpii funerari din lemn care se puneau la căpătâiul morților. Avem în expunerea permanentă un obicei reconstituit - pomul cu cruci -, care se păstrează și astăzi în zona Gorjului, la Ceplea. Când o persoană moare, i se face o cruce de mici dimensiuni, pe care se pictează ima­ginea Maicii Domnului, dacă este femeie, Mântuitorul Iisus sau Sfântul Gheorghe, dacă este bărbat. Această cruce se prinde într-un copac din fața casei, la Parastasul de 40 de zile. Este o modalitate de a ajuta sufletul răposatului să-și găsească locul și odihna, să treacă cu bine în lumea de dincolo.

Ce mai reprezintă, astăzi, în contextul globalizării, această zestre de valori protejată de zidurile Muzeului Țăranului Român?

Reprezintă totul. Este istoria existenței noastre în acest spațiu și așa ar fi trebuit privită nu numai de noi, specialiștii, de publicul larg, dar și de autoritățile care conduc această țară, pentru că acest patrimoniu trebuie protejat prin legi și trebuie ajutat cu bani ca să poată fi tratat, restaurat și păstrat în spații special amenajate sau în expuneri care, de asemenea, să întrunească toate condițiile de conservare. Pe de altă parte, acest patrimoniu vorbește despre o existență în bună înțelegere a țăranului român cu celelalte minorități lângă care a trăit și nu rămân doar la nivelul unei afirmații, căci noi avem în expunere o sală per­ma­nentă care se cheamă „Laolaltă” care dovedește cele spuse.