Cum se adaptează şcoala românească la nevoile copiilor cu cerințe speciale

Tot mai mulţi părinţi au devenit conştienţi de drepturile pe care le au copiii lor cu cerinţe educaţionale speciale (CES). Un elev cu certificat CES poate beneficia de profesor de sprijin, de adaptarea programei şcolare şi chiar de ajutor în timpul examenelor naţionale. Despre toate acestea, dar şi despre procedura de integrare a elevilor cu CES în şcolile de masă, despre diferenţele dintre şcolile integratoare şi cele incluzive am vorbit cu prof. Anca Hardulea, consilier şcolar şi director al Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Iaşi.

Spuneaţi că, în ultimii ani, a scăzut numărul de elevi înscrişi în cele şase şcoli speciale din judeţul Iaşi, dar în schimb a crescut nu­mărul elevilor cu cerinţe educaţionale speciale în şcolile de masă. La ce se referă aceste „cerinţe educaţionale speciale”?

Se referă la nevoi educaţionale suplimentare sau complementare, pe care le au copiii cu dificultăţi uşoare de învăţare, cu anumite deficienţe mintale (de exemplu, copiii cu sindrom Down), deficienţe senzoriale (vizuale sau auditive), dizabilităţi locomotorii, deficienţe de pronunţie, scriere, citire, ne gândim aici la copii cu dislexie, disgrafie, discalculie; tot cu CES sunt şi copiii care prezintă tulburări de comportament sau emoţionale, precum cei cu tulburări din spectrul autism sau ADHD. 

Li se acordă acestor copii cu nevoi speciale mai multă atenție în ultima perioadă?

Cel puţin la nivel de percepţie simt că s-a ridicat un văl şi tot mai mulţi părinţi au devenit mult mai conştienţi de drepturile pe care le au, de serviciile de care pot beneficia din partea instituţiilor statului, a organizaţiilor non-guvernamentale. Este extrem de benefic pentru copil dacă părintele îşi dă seama şi acceptă că întâmpină o problemă, că fiul/fiica are nevoie de sprijin. Dar acest văl s-a ridicat şi în ceea ce priveşte conştientizarea profesorilor, care sunt mai deschişi şi vin în întâmpinarea copiilor cu CES, urmează cursuri de formare pentru a învăţa cum să lucreze cu elevii cu CES. Cred că la această stare de fapt, o normalitate până la urmă, un rol important au avut şi campaniile de informare. 

Cum ne dăm seama că un copil are dificultăţi în învăţare?

Există anumite repere care conturează un tablou al nivelului de dezvoltare în raport cu vârsta. Dacă până la vârsta preşcolară părintele simte sau identifică o anumită problemă sau poate că este nesigur, are întrebări, trebuie să apeleze la un specialist: medic, psiholog. Educatorul şi învăţătorul joacă un rol foarte important pentru că, deşi fiecare copil este diferit şi are un ritm propriu de dezvoltare, petrecând atâtea ore cu el la realizarea unor sarcini, activităţi, jocuri, creionează, să zicem, o caracterizare, o informare complexă, pe care o transmite părinţilor. Din punctul nostru de vedere, cu cât mai timpurie este această identificare a dificultăților copilului, cu atât inter­venția va fi mai eficientă.

Care este procedura pentru obţinerea unui certificat CES şi, astfel, pentru a fi sprijinit suplimentar copilul?

Părinţii trebuie să se adreseze CJRAE (Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională - n.r.) şi să depună la dosarul individual al copilului mai multe documente: scrisoarea medicală de la medicul specialist referitoare la starea lui de sănătate, un alt document important este fişa realizată de un psiholog clinician, care face precizările pe componenta psihologică, traseul educaţional al copilului, foaie matricolă, adeverinţă de la medicul de familie. De asemenea, fișa de caracterizare eliberată de unitatea de învăţământ este foarte importantă pentru noi deoarece oferă o imagine a activității copilului, a comportamentului acestuia într-un interval mai mare de timp. Educatoarea sau învățătorul îl vede zilnic și sesizează manifestările frecvente la discipline diferite, în raport cu ceilalţi colegi, nu doar pe cele accidentale, într-o evoluție a lor, pe un traseu specific. Evident că ulterior se realizează evaluarea la noi, care, din păcate, este limitată ca timp, însă unind toate aceste puncte, corelându-le, vom da soluţia finală. Revenind la documentele necesare la dosar, este necesară şi o evaluare a asistenţei sociale privitoare la situaţia familială. Comisia de expertiză organizată la nivelul CJRAE este formată din reprezentanţi ai serviciului nostru de evaluare şi orientare, dar şi reprezentanţi de la alte instituţii: inspectorat şcolar, direcţia de protecţie a copilului, ONG-uri, şcoli speciale. Cu toate probele din dosarul personal se va lua o decizie și se va emite certificatul de orientare şcolară a copilului.

Concret, cum pot fi sprijiniţi copiii cu CES după obţinerea acestui certificat?

La emiterea certificatului de orientare școlară, comisia de la CJRAE propune tipul de școlarizare care poate fi școală specială, școală de masă cu programă adaptată, strategii diferențiate sau școlarizare la domiciliu pentru copii nedeplasabili. De exemplu, în şcoala de masă programa poate fi adaptată situației copilului şi atunci el nu mai are aceleași obiective pe care le au ceilalți colegi. O altă posibilitate este aplicarea unor strategii diferențiate, adică profesorul, învățătorul realizează fișe de lucru sau fișe de evaluare diferențiate doar pentru copilul cu CES, chiar dacă programa rămâne aceeași. Apoi, când copilul este înscris într-o școală de masă, poate beneficia de un facilitator, de un însoțitor care să fie prezent în clasă alături de el. Acest însoţitor poate fi unul dintre părinţi, o persoană cunoscută sau care să aibă o anumită pregătire ori cunoştinţe în domeniul psiho-pedagogic. Este foarte important felul în care se raportează la copilul pe care îl însoţeşte, modul în care construiește o relație atât cu copilul cu CES, cât şi cu învăţătorul şi cu ceilalţi copii din clasă. Această persoană trebuie să aibă şi cunoştinţele, dar şi abilitatea de a sprijini copilul în clasă, fără a perturba programul sau activitatea clasei. Vă spuneam de şcolarizarea la domiciliu, care poate fi o situaţie temporară sau de lungă durată în cazul copiilor care necesită şi alte tipuri de terapii. Dar să spunem că timp de un an se impune, din diferite motive ce ţin de imposibilitatea elevului de a se deplasa la şcoală, acest tip de şcolarizare. Școala va pune la dispoziție un anumit număr de ore, iar profesorii se deplasează la domiciliul elevului.

De câţiva ani, copiii cu CES pot primi sprijin şi la examene...

Da, de trei ani există o procedură de egalizare a șanselor, care face referire la condiții suplimentare pe care le pot primi copiii cu CES în momentul susţinerii examenelor de Evaluare Naţională şi Bacalaureat. Părinţii trebuie să solicite acest lucru prin intermediul unei cereri la şcoala unde învaţă copilul, însoţită de certificatul de orientare emis de CJRAE. Vă dau câteva exemple de condiţii speciale, care, bineînţeles, diferă în funcție de dizabilitate şi de gradul de afectare. Aşadar, copilul are posibilitatea administrării secvențiale a subiectului de examen de către un profesor asistent, care îi poate citi cu voce tare, îi poate repeta conținutul sarcinii respective pe fragmente, astfel încât copilul să înțeleagă. Emo­țiile unui examen pot fi copleşitoare chiar şi pentru un adult, cu atât mai mult pentru copiii cu CES. În cazul elevilor disgrafici sau cu o altă problemă funcţională, un profesor va scrie lucrarea dictată de către elev. Copiii cu CES pot utiliza instrumente compensatorii cum ar fi calculatoare, planșe, tabele cu formule matematice, pot beneficia de scheme conceptuale, hărţi mintale sau de o oră suplimentară, le pot fi oferite pauze, cu sisteme de recompensă tangibilă, alimente, jucării, buline şi aşa mai departe pentru cei care se concentrează mai greu sau care nu păstrează atenţia.

Cum lucrează un învăţător/profesor dintr-o şcoală de masă cu un elev cu CES?

Şcolile integratoare beneficiază de profesori de sprijin care realizează împreună cu învă­țătorul sau profesorii adaptarea curiculară sau propune sarcini diferite, activități, fișe de lucru, de evaluare; deci acolo se lucrează împreună. În cazul şcolilor care nu au profesori de sprijin, în special cele din mediul rural, pentru fiecare zonă este desemnat un profesor de sprijin care oferă consultanță. Dar, da, acolo unde există un copil cu CES la clasă, efortul este mult mai mare, al învățătorului, profesorului, care, după ce a realizat adaptarea programei sau a strategiei didactice, trebuie să o și pună în practică. Acum există însă activități de formare profesională continuă, de exemplu CJRAE Iași este unul din puținele centre la nivel naţional care au acreditate de minister două programe de formare: managementul procesului de incluziune a copiilor cu CES și managementul situațiilor de criză. Programele se adresează cadrelor didactice care fie lucrează cu copii cu cerințe educaționale speciale şi au nevoie de confirmarea faptului că ceea ce lucrează este corespunzător cu nevoile copilului, fie au nevoie efectiv să se informeze mai mult, să-și completeze informațiile. Ştiu că există intenția, una foarte bună cred eu, pentru că este o realitate a sistemului, ca în programele propuse de universități să existe, la formarea inițială a viitorilor profesori, şi unul de formare strict pe activitatea cu copii cu nevoi speciale.

Există vreo diferenţă între o şcoală integratoare şi una incluzivă?

Da, există sintagme care definesc adaptarea copilului la școală sau a școlii la nevoile copilului și sunt diferențele acelea nu doar conceptuale, dar și din perspectivă psiho-pedagogică între integrare și incluziune. Vorbim despre integrare atunci când școala este deschisă să primească copilul, dar efortul este realizat de copil și de familia lui.

Un concept care este mai cuprinzător este cel de incluziune, acolo unde nu doar copilul face efortul să se integreze, ci școala în ansamblul ei face efortul să-l primească și să-l sprijine în mai multe moduri posibile, de la montarea rampelor de acces, a unor sisteme de semnalizare complexe care să cuprindă indicatoare scrise, colorate sau desenate care să fie receptate mai ușor de anumiți copii, şi până la propunerea unor programe care să nu vizeze neapărat copilul cu CES, ci clasele în ansamblul lor, astfel încât ceilalţi copii să devină mai empatici, toleranți, mai deschiși la orice diferență fizică şi intelectuală.

Şcolile incluzive sunt tocmai acelea care lucrează mai mult cu elevii și cu părinții copiilor care nu au nevoi speciale, cu profesorii. Pe astfel de intervenţii se axează mai mult colegii mei consilieri şcolari. De exemplu, avem în derulare proiectul `Dincolo de fiecare chip există o inimă”, care se adresează școlii în ansamblul ei, copiilor, tinerilor, profesorilor, părin­ților, și scopul este acela de a normaliza dife­rențele fizice, adică a ne obișnui că orice formă de diferență dintre oameni poate fi firească.

Învățarea se poate produce în foarte multe moduri dacă suntem flexibili, dacă suntem creativi și ne uităm cu mare atenție la copiii noștri și la nevoile lor. De exemplu, adaptarea spaţiului şcolar este benefică nu doar pentru copiii cu CES, ci pentru orice copil, în special a celor din clasele mici, să-l faci pe copil să se simtă la şcoală cum se simte acasă, să ai, de exemplu, un colţ de relaxare, unde se produce şi acolo învăţare. Este extraordinară magia aceasta pe care anumiți profesori o creează și care îi determină pe copii să vină cu drag la şcoală. Şi nu ai nevoie de foarte multe resurse materiale, ci mai mult de imaginaţie, creativitate şi, cel mai important, voinţă să fii tu schimbarea, să fii tu cel care inspiră.