Cuviosul român care a căutat sfințenia în Pustiul Hozevei

La Mănăstirea Sfântului Gheorghe din Hozeva a avut loc duminică, 31 ianuarie 2016, proclamarea canonizării Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț în Patriarhia Ierusalimului. La acest eveniment au participat sute de pelerini români, precum și o delegație a Patriarhiei Române, condusă de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Despre acest moment solemn, despre smerenia și nevoința cuviosului în pustiu, precum și despre evlavia pelerinilor care vin în număr foarte mare la Hozeva ne-a vorbit Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Preasfinția Voastră, recent a avut loc proclamarea canonizării Sfântului Ioan Iacob în Patriarhia Ierusalimului, după mulți ani de recunoaștere a sfințeniei lui în România! De ce s-a întâmplat acum acest moment sărbătoresc?

Patriarhia Ierusalimului a considerat că acum este momentul, deși l-a cinstit propriu-zis în ultimii 36 de ani. Îndată după aflarea moaștelor sale, în peștera unde s-a și nevoit, starețul Amfilohie, în anul 1980, cu acordul Patriarhiei Ierusalimului, respectiv al fericitului întru pomenire Patriarhul Diodor, a mutat din peșteră trupul neputrezit al Cuviosului Ioan Iacob într-un paraclis al mănăstirii. Acesta a fost de fapt primul semn de recunoaștere a sfințeniei și a vieții frumoase, pilduitoare şi speciale pe care a avut-o Sfântul Ioan Iacob. Încă de atunci putem spune că a fost vorba de un act de cinstire a acestui cuvios, care, deși nu era din neamul celor majoritari ai Frăției Sfântului Mormânt, a strălucit prin smerenie, priveghere, rugăciune, post și mai ales printr-o discreție filocalică. El a fost foarte puțin cunoscut. A avut puține legături, dintre care amintim doar câțiva români din Ierihon: familia Samoilă, care a și dăruit proprietatea sa din Ierihon pentru a se construi o biserică românească; câteva maici din Ierihon, stabilite din anii â30-â40 în vechea cetate biblică, și ucenicul său, Ioanichie Pârâială, cu sora lui, monahia Magdalena. Toți aceștia au mărturisit că Ioan Iacob era un monah cu o rară trăire duhovnicească.

Cuviosul Ioan Iacob se înscrie în rândul altor pust­nici români care au fost iubitori ai Locurilor Sfinte. Amintiți-ne câteva nume care au rămas în memoria poporului.

Au mai fost şi alți călugări de aceeași trăire spirituală. Dumnezeu știe care a fost adevărata lor nevoință. Oamenii nu știu decât foarte puțin sau deloc din viața monahilor, atât de bine chivernisită și ascunsă de ochii celor mulți. Sfântul Ioan Iacob a fost asemenea cu Iuvenalie Străinul, care a trăit o parte a vieții sale la Muntele Sinai și altă parte la râul Iordan. Îi mai amintim pe arhi­mandriții Ermoghen Buhuș și Irinarh Roseti, cu aproximativ un veac înaintea Sfântului Ioan Iacob, dar și Damian Stog, care s-a nevoit o perioadă la râul Iordan și a fost omorât în timpul conflictelor de după 1967 din zona de graniţă. Mărturisesc din expe­riența mea ca Reprezentant al Patriarhiei Române la Locurile Sfinte că, întâlnindu-mă de câteva ori cu unul dintre cei mai venerabili călugări ai Frăției Sfântului Mormânt, stareț al mănăstirii de pe muntele Eleonului, numită „Mica Galilee”, unde se află și mormintele patriarhilor Ierusalimului, arhimandritul Antimos, acesta mi-a mărturisit că în ti­nerețea sa, cu 40-50 de ani în urmă, a cunoscut la Ierihon călu­gă­rițe „cu viață sfântă”. Una dintre acestea era vestita Galineea, care printre alții l-a primit și pe părintele Cleopa în vizita sa la Locu­rile Sfinte în anii â70. Au fost foarte mulți călugări români care au iubit acele locuri, unde s-au nevoit, au făcut fapte de milostenie și mai ales fapte de pocăință. Așa au fost și câteva călugărițe pe muntele Ierihonului, la mănăstirea de lângă locul Înălțării Domnului, schimonahiile Tomaida și Acachia, dar și alții asemenea.

Evlavia populară manifestată pentru Sfântul Ioan Iacob mărturisește și minuni întâmplate la Ierusalim, la peștera cuviosului?

S-au întâmplat și foarte multe minuni. Unele dintre ele sunt amintite într-o lucrare recentă, alcătuită de arhimandritul Constantinos, care de câțiva ani este starețul Lavrei Sfântului Gheorghe Hozevitul. Acesta a cules foarte multe informații, care nu erau cunoscute, mai ales din perioada viețuirii sale în Țara Sfântă. Sunt câțiva părinți de la Ierusalim care mărturisesc că cei care au fost împotriva Sfântului Ioan Iacob, inclusiv câțiva stareți și viețuitori ai mănăstirii, au sfârșit în mod tragic. Între informațiile consemnate sunt și multe minuni pe care Sfântul Ioan Iacob le-a făcut în ultima perioadă și ajutorul pe care multe persoane l-au primit din partea sfântului: vindecări şi chiar arătări. Sunt, de asemenea, persoane care l-au cunoscut personal pe Sfântul Ioan Iacob și care mărturisesc despre trăirea, smerenia și viața lui îmbunătățită, dar și despre ajutorul venit în urma rugăciunilor fierbinţi.

Sunteți iubitor de manuscrise, le descoperiți, le arătați și le așezați în pagină. Există manuscrise ale Sfântului Ioan Iacob nedescoperite, necercetate?

Referitor la corespondenţa pe care Cuviosul Ioan Iacob a avut-o cu unii oameni, există mărturie și o pagină de filocalie recentă pe care, prin rânduiala lui Dumnezeu, am primit-o cu ceva timp în urmă. Este o scrisoare în original a Sfântului Ioan Iacob. Această epistolă în manuscris, datată 26 decembrie 1958 și adresată tocmai familiei de români din Ierihon (Samoilă), spune printre altele: „Fraților întru Hristos Constantine, Dimitrie și soră Elena, din smerita mea peșteră mă duc cu gândul la sfânta peșteră din Vitleem, unde S-a născut Împăratul Păcii și Mântuitorul nostru. El a plecat cerul, ca să ne ridice pe noi spre cele de sus, a venit în lume ca să ne aducă pace, dar iată că lu­mea de azi nu prețuiește nici sfânta Lui pogorâre și nici pacea pe care au vestit-o îngerii la Vitleem”.

În încheierea răvaşului, părintele Ioan Iacob scria acestei ­familii: „Să iubim și noi necazurile și prigoanele, căci din ele a băut Domnul Slavei. Să gustăm din oțetul și din fierea Lui, ca să ne îndulcim și din Slava Lui cea sfântă. Pentru rugăciunile Preacuratei Sale Maici care L-a născut cu trupul pentru mântuirea noastră. Al frățiilor voastre smerit rugător către Domnul, ieroschimonah I. Iacob”. Acest manuscris l-am publicat în urmă cu puțin timp în paginile „Ziarului Lumina”. Epistola a fost scrisă cu creionul pe o foaie modestă, dar arată că avea preocuparea scrisului cu folos sufletesc. Se poate să mai existe manuscrise nepublicate ale Sfântului Ioan Iacob, întrucât, în urmă cu mulți ani, aflându-mă la Mănăstirea Neamț, acum aproximativ 30 de ani, arhimandritul Claudiu Derevleanu, care a fost prietenul sfântului și împreună-călător cu el în anul 1936 către Țara Sfântă, îmi mărturisea că Sfântul Ioan Iacob i-a trimis câteva scrisori în versuri. Subliniez că arhimandritul nemțean a fost singurul român căruia Sfântul Ioan Iacob i-a mai scris de la plecarea din țară. Deci, vreme de 24 de ani, din 1936 până în 1960, n-a mai scris altcuiva. Doar lui. Ce s-a întâmplat? Părintele Claudiu a păstrat aceste scrisori. Într-o zi, cineva de la Securitate a venit la el în chilie și i-a spus să-i deschidă sertarul, nu știu care sertar... Acolo erau scrisorile Sfântului Ioan Iacob. Cu puțin timp înainte le arătase cuiva. Scrisorile au fost confiscate, iar părintele Claudiu a fost interogat de mai multe ori. După evenimentele din 1989, în prima parte a anului, într-o perioadă de libertate, părintele Claudiu s-a adresat auto­rităților, dar n-a reușit să le recupereze. S-ar putea deci să mai existe pe undeva câte-o scrisoare. Poate și câteva versuri. Deși versurile par simple la prima vedere, au adevăruri profunde și lucruri de mare frumusețe și sensibilitate. Avea, între altele, și talantul poeziei.

Vorbiți-ne despre evlavia pelerinilor români care vin în Țara Sfântă la peștera Sfântului Ioan Iacob.

Conform celor mărturisite de unii părinți greci din Patriarhia Ierusalimului, cei mai mulți pelerini sunt la Hozeva. Numărul acestora este alcătuit în cea mai mare parte din români, dar și din ruși, ucraineni, greci, sârbi și chiar credincioși din diferite colțuri ale lumii. Recent, sfintele moaște ale Sfântului Ioan au fost mutate dintr-un paraclis în biserica centrală a mănăstirii. Foarte multe lucrări de reparație s-au făcut în ultimii ani cu ajutorul românilor, veșminte foarte frumoase, acoperământul raclei, brodat în România. Cred că nu este grup de pelerini români care să nu poposească la Mănăstirea Sfântului Gheor­ghe, respectiv la moaștele Cuviosului Ioan.

Ați fost delegatul Patriarhului României la evenimentul proclamării canonizării Sfântului Ioan Iacob. Relatați-ne momentul solemn ce a avut loc recent la Ierusalim.

Sfântul Sinod al Patriarhiei Ierusalimului a hotărât în luna decembrie a anului 2015 acest moment solemn al proclamării canonizării Sfântului Ioan Iacob. Hotărârea sinodală a avut loc în 9/22 decembrie 2015. S-a hotărât ca sărbătoarea să fie 18/31 ianuarie 2016, ziua pomenirii, după calendarul ierusalimitean, a Sfinților Ierarhi Atanasie și Chiril. Au fost prezenți foarte mulți români. Aceștia au aflat de eveniment prin comunicatul de presă al Patriarhiei Române. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a hotărât ca o delegație din România să participe la acest eveniment. La inițiativa Preafericirii Sale au fost prezenți la Hozeva arhimandriți, profesori de teologie, clerici, monahi, monahii și credincioși din mai multe eparhii ale țării. Amintesc în primul rând prezența preotului din satul natal al Sfântului Ioan Iacob, din Crăinicenii Dorohoiului, apoi a protopopului din zona lui natală, de la Darabani, a starețului Mănăstirii Neamț, unde Sfântul Ioan Iacob a fost călugărit, a starețului Mănăstirii Turnu din Arhiepiscopia Râmnicului, unde a viețuit o perioadă de timp, a unor profesori de teologie, directori de seminarii care au o legătură cu Sfântul Ioan Iacob, precum și reprezentanți ai unor parohii și mănăstiri care îl au ocrotitor. Din Arhiepiscopia Bucureștilor au participat aproximativ 15 clerici și credincioși. Astfel, a fost reprezentată întreaga Patriarhie Română. A fost prezentă și diaspora românească, întrucât au fost pelerini veniți din Italia, Spania, Olanda, Franța și chiar din America. Numărul clericilor și al monahilor români prezenți acum la Ierusalim a fost de peste 100, în total, împreună cu credincioși, vreo 800, poate chiar mai mulţi. 

Au fost prezenți și mulți ierarhi ortodocși. În soborul prezidat de Patriarhul Teofil al III-lea al Ierusalimului au slujit reprezentanți ai Patriarhiei Ecumenice, ai Patriarhiei Ierusalimului, ai Patriarhiei Alexandriei și ai Patriarhiei Române. Împreună cu Preafericitul Părinte Teofil au slujit în ordinea așezată de Patriarhul Ierusalimului: Mitropolitul Chiriac al Nazaretului; Mitropolitul Arsenie al Austriei și Ungariei (Patriarhia Ecumenică); Episcopul Timotei Prahoveanul, Reprezentantul Patriarhiei Române; Mitropolitul Isihios de Capitoliada, Exarh patriarhal și Epitrop al Patriarhiei Ierusalimului; Mitropolitul Timotei de Vostra, Reprezentantul Patriarhiei Ierusalimului pe lângă Biserica Ciprului; Arhiepiscopul Aristarhos de Constantina, Secretarul Patriarhiei Ierusalimului; Arhiepiscopul Teodosie de Sevastia și Samaria; Arhiepiscopul Dimitrios de Lida, Secretarul Sfântului Sinod al Patriarhiei Ierusalimului; Arhiepiscopul Filumenos de Pela și Episcopul Ioachim de Zambia.

Cu acest prilej sărbătoresc în cinstea Cuviosului Ioan Iacob, ce proiecte speciale se desfășoară în Patriarhia Română?

În primul rând, subiectul se află și în atenția Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ca o informare a celor petrecute la Hozeva. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și-a exprimat dorința de a se confecționa în atelierele Patriarhiei Române o raclă de argint pentru moaștele sfântului, ca dar al Patriarhiei Române pentru Patriarhia Ierusalimului, respectiv pentru Mănăstirea Sfântului Gheorghe din Pustiul Hozeva.

Se dorește realizarea unui film cu momentul proclamării canonizării sfântului la Ierusalim, dar și o ediție jubiliară a vieții și a acatistului Sfântului Ioan Iacob. Un semn de cinstire este și faptul că în ambele biserici românești de la Locurile Sfinte, respectiv în biserica Reprezentanței Române din Ierusalim, dar și la Ierihon, Cuviosul Ioan Iacob este cinstit ca un ocrotitor, cu toate că hramul principal la Ierusalim este închinat Sfântului Gheorghe, iar la Ierihon, Nașterii Mântuitorului. În România avem deja o părticică din sfintele sale moaşte, degetul lui, oferit de Mitropolitul Irineu de Neapolis, care a venit însoțit de Mitropolitul Nazaretului în 1992 ca delegați ai Patriarhului Diodor al Ierusalimului la momentul proclamării canonizării Sfântului Ioan Iacob, de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, la Iași, în luna octombrie. Delegația ierusalimiteană a venit la invitația Mitropolitului de atunci al Moldovei, Daniel, care îl cinstește în mod deosebit pe cuviosul român nevoitor în Țara Sfântă.