Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Interviu Daniel Ioniţă şi puntea de cultură între România şi Australia

Daniel Ioniţă şi puntea de cultură între România şi Australia

Galerie foto (11) Galerie foto (11) Interviu
Un articol de: Daniela Șontică - 22 Apr, 2021

Poetul şi traducătorul Daniel Ioniţă reuşeşte de câţiva ani buni să creeze o reală punte între ţara lui natală şi cea adoptivă, România şi Australia, aflate la 16.000 de kilometri distanţă. Traducând poezie românească din toate timpurile în limba engleză, adunând-o în două masive tomuri, autorul propune lumii vorbitoare de engleză, atât de la ­antipozi, cât şi din alte spaţii culturale şi geografice, o privire panoramică asupra versului românesc.

Stimate domnule Daniel Ioniţă, aţi emigrat în Australia în 1980 împreună cu părinţii. Povestiţi-ne despre modul în care s-a produs această plecare şi felul în care v-aţi adaptat acolo, atât părinţii, cât şi dumneavoastră, care aveaţi atunci 20 de ani.

În 1978, părinții mei au decis să părăsească „paradisul socialist”. Familia mea are o istorie religios-politică nefastă, am avut un bunic, doi unchi și un văr primar care au petrecut ani buni în închisori, pentru că, fiind necom­batanți din motive religioase, au refuzat să poarte armă în închisorile din vremea stalinistă (vezi personajul Desmond Doss în filmul Hacksaw Ridge). Dar despre asta, poate altă dată. Oricum, în decembrie 1978, tata, mama şi sora mea mai mică au plecat din România la Viena și nu s-au reîntors. După anumite peripeții cu autoritățile române din acea vreme, în special cu Securitatea și Serviciul Pașapoarte din str. Nicolae Iorga, București, am primit în fine pașaport și, în aprilie 1980, am părăsit și eu România. Trebuie să menționez că decizia plecării din România nu mi-a aparținut. Ci, pur și simplu, la vârsta de 19-20 de ani, mi-am urmat părinții. Dacă era după mine, aș fi stat în România, dar, zic eu, Dumnezeu are un plan cu fiecare din noi.

Adaptarea, mai întâi în Noua Zeelandă, unde am locuit între 1981 şi 1988, și apoi în Australia, mi s-a părut atunci relativ ușoară, toate par ușoare când ești tânăr. Dar în ultimii ani am realizat că, cel puțin în primii doi-trei ani la antipozi, am suferit emoțional din cauza plecării din România. Îmi dau seama de asta doar acum, privind retrospectiv, deci suferința a fost sub­conștientă. Totuși, faptul că imediat după plecarea din România au apărut copiii, deci responsabilități cerute unui adult, nu mi-a permis „luxul” unei depresii. Dar, cum am spus, după aproximativ doi ani, am început să mă simt la antipozi ca acasă.

Acum sunteţi profesor de management organizaţional în cadrul Facultăţii de Comerţ a Universității Tehnologice din Sydney. Povestiţi-ne despre acest parcurs profesional.

În vremea adolescenței, când mă întreba cineva ce doresc să devin, profesional, ca adult, îi răspundeam că vreau să fiu profesor de istorie sau cercetător în acest domeniu. Dar viața, impulsionată de plecarea din România imediat după terminarea liceului, de căsătorie și apariția copiilor, m-a împins spre o atitudine mult mai pragmatică. Astfel am ajuns laborant biochimist (Biochimie clinică), apoi am obținut o diplomă în Asigurarea calității la Auckland Technical Institute, care mi-a deschis drumul către management. Însă pe la 33 de ani, când eram manager cu asigurarea calității la o întreprindere în industria chimică, am decis să „merg înapoi la școală” și am obținut licența în psihologie de la Griffith University din Brisbane, Australia, cu dublă specializare: în domeniul clinic și în psihologia de organizație. După un scurt sejur în domeniul clinic - am lucrat timp de un an cu pacienți diagnosticaţi cu schizofrenie -, faptul că aveam deja experiență în management m-a ajutat, m-a împins, mai bine zis, ca să mă profilez pe psihologia de organizație, comunicare în management etc. Sunt subiectele/materiile pe care le predau, dar sunt și consultant în aceste domenii. Deci, nu sunt un cadru academic pur, ci sunt mai degrabă un practician ancorat în realitatea de zi cu zi a organizațiilor de toate felurile la universitate, aşa cum este aria de cuprindere a psihologiei de organizație, a dinamicii grupului și eficientizării proceselor de business. Parteneriatul cu Universitatea Tehnologică din Sydney durează de mai bine de 15 ani.

În acelaşi timp, sunteţi poet şi traducător de literatură. Când v-aţi apropiat de poezie şi când v-aţi descoperit vocaţia de a scrie?

Îmi aduc aminte cum citeam, pe la 5-6 ani, cartea „Ion Vodă cel Cumplit”, care era o variantă pentru copii a lucrării lui Bogdan Petriceicu Hasdeu. Deși părinții mei nu erau intelectuali, ambii erau avizi cititori, iar biblioteca noastră cuprindea clasicii literaturii românești și universale, dar și aproape tot ce apărea nou prin librăriile anilor ‘60 și ‘70. Nu multă lume știe asta, dar România avea mult mai mult acces la literatura din Vest, comparativ cu alte țări din lagărul socialist, iar asta se datora unui eminent profesor de literatură comparată - Romul Munteanu - care era o adevărată instituție el însuși. Dar asta e altă poveste, care poate ar trebui spusă, scrisă, cândva, de cineva competent. Nu mă depărtez totuși de la subiect, fiindcă persoana care mi-a publicat primele două volume (antologia de poezie bilingvă română-engleză, așternută cronologic, Testament - Anthology of Modern Romanian Verse, în 2012, și primul volum de poeme proprii, tot bilingv, Agățat între stele/ Hanging Between the Stars) a fost chiar fiica lui Romul Munteanu, erudita și eminent-competenta Ana Munteanu, redactor-șef al Editurii Minerva.

Îmi este relativ limpede faptul că, adân­cin­du-mă în traducerea celor mai frumoase poeme românești în engleză, mi s-a deschis drumul, mi s-a „dăruit vocea proprie”, vocea mea, personalitatea mea ca poet. În ultima vreme am început să scriu și „în sens invers”, reprezentând poeți și prozatori de la antipozi - Australia, Noua Zeelandă, Fiji, Vanuatu, Samoa, Tonga, Papua Noua Guinee, Insulele Cook, Insulele Solomon - în reviste literare românești, cum sunt Leviathan şi Confluențe Literare.

În lumea literară românească v-aţi făcut cunoscut în ultimii ani prin cele două masive antologii de poezie românească apărute bilingv, română-engleză, în care aţi adunat laolaltă foarte mulţi autori din toate timpurile. Ce ne puteţi spune despre efortul depus în acest demers?

Pentru a ajunge să traduc poezie românească în engleză, am studiat teoria și practica traducerii, dar am şi citit multă poezie tradusă în engleză, nu doar din românește, ci și din germană, italiană, franceză, rusă. Am povestit despre Testament - 400 de ani de Poezie Românească. Am realizat un volum paralel, publicat în Australia și SUA, Romanian Poetry from its Origins to the Present. Iar împreună cu minunata redactoră și poetă Maria Tonu din Toronto, Canada, am realizat în 2018 coleția de poezie Basarabia Sufletului Meu, adunând o serie de poeți de la est de Prut. Aceste volume au fost lansate și excelent primite, primele ediții fiind deja epuizate, la București, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Cluj-Napoca, Brașov, Baia Mare, Bistrița, Chișinău. Dar și la Sydney, Melbourne, Auckland, New York, Chicago și Atlanta. Îi sfătuiesc pe cei care doresc să facă un cadou cuiva dintr-o țară unde se vorbește limba engleză să se gândească la promovarea minunatei poezii românești și să meargă pe internet, fie la pagina online Minerva, unde vor găsi Testament - 400 de ani de Poezie Românească, fie pe Amazon, unde vor găsi volumul Romanian Poetry from its Origins to the Present.

Cum aţi văzut raportarea românilor din ţară la aceste lucrări? Cum au fost primite în lumea culturală australiană?

În România, critici precum Radu Voinescu, Alex Ștefănescu, Florin Ionescu, Ștefan Ion Ghilimescu, Constantin Cubleșan, Lucian Vasilescu s-au aplecat cu apreciere asupra acestor lucrări, unii chiar cu o deosebită apreciere. Alții, precum Răzvan Voncu și Corneliu Vadim Tudor, Dumnezeu să-l odihnească!, au reacționat negativ. Nu cu privire la calitatea traducerilor, ci la alegerea unor poeți sau lipsa altora din antologiile realizate de mine. Ne bucurăm de cei care ne apreciază, dar învățăm câte ceva (e important!) și de la cei care ne critică, asta chiar dacă n-o fac tocmai constructiv.

Sunteţi preşedintele Academiei Australiano-Române pentru Cultură. Ce reprezintă această organizaţie, ce activităţi desfăşoară, ce impact au aceste manifestări asupra românilor din Australia? Cât de mult aţi putut face cunoscută cultura românească printre australieni?

Academia Australiano-Română, formată în 2014 la sugestia concitadinului meu de aici din Sydney, prieten, colaborator și mai cu seamă un prolific și creativ scriitor și redactor, George Roca, s-a vrut de la început o punte între două țări, două culturi, două feluri de a vedea lumea, aflate la 16.000 km distanță, Australia și România. Activitățile acestui forum cultural bilingv, deci multicultural, sunt numeroase și de impact atât în Australia, cât și în România. Cooperăm și colaborăm cu instituții din Australia, cum ar fi Biblioteca Națională, instituții și grupuri culturale locale, Ambasada României din Canberra, Consulatul General al României din Sydney, dar și din România, cum ar fi Târgul de Carte Gaudeamus, la care s-au lansat mai multe volume produse sub auspiciile Academiei Australiano-Române, Librăriile Mihai Eminescu și Mihail Sadoveanu din Bucureşti, Palatul Culturii din Bistrița, Biblioteca Petre Dulfu din Baia Mare etc. Dar și în Statele Unite, spre exemplu, am realizat evenimente cu Institutul Cultural Român din New York, cu Stan Mansion din Chicago, cu o biserică ortodoxă românească din Atlanta.

Avem membri academicieni și artiști australieni: actorul Tug Dumbly, profesorul universitar Daniel Reynaud, alți scriitori și artiști plastici, dar şi membri din România, cum sunt Manuela Hărăbor, Daniela Nane, Nicu Alifantis, Cătălin Condurache, Adrian Ivanițchi, Alex Ștefănescu, numeroși scriitori și oameni de cultură. Aceștia nu sunt doar „membri pe hârtie”, sau „cu certificat de membru”. Cei care ne urmăresc online sau pe viu activitățile știu bine că organizăm patru evenimente atât în Australia, cât şi în România şi toți cei menționați sunt activi la spectacolele noastre, fie ele evenimente comemorative, cum au fost cele legate de Centenarul României Mari, fie lansări de carte, spectacole muzical-teatrale sau de poezie.

Vă rog să amintiţi câteva nume de români mai cunoscuţi care au realizat lucruri deosebite la antipozi.

Trebuie menționat aici scriitorul George Roca, cel care a publicat mii de articole și a promovat sute de scriitori în spațiul inter­na­țional, fiind redactor la mai multe reviste de literatură online, internaționale, unii foarte cunoscuți, alții la început de drum. Mai sunt: cunoscutul cineast Iosif Demian, fost profesor de cinematografie la National Institute for Dramatic Art (aici la Sydney), actorul și fotograful Cătălin Anastase, scriitorii Mihaela Cristescu, Loredana Tudor Tomescu, Ioan Miclău, Iulian Tene, artistul Ben Todică, Ana Maria Beligan, fiica celebrului actor, o scriitoare care s-a afirmat în Australia, din Melbourne. Apoi, actorii și profesorii de actorie Clara și Bogdan Vodă, soprana Adriana Paul de la Sydney, organizatoarea de evenimente culturale Ramona Martinovici, artiștii plastici Mugurel Bărbulescu, la Perth, Neluș Oană la Melbourne, Cristina-Iordache Yeo, care conduce o școală de dans la care predă și dansuri românești, la Sydney, Ovidiu Măriuță, pre­ședintele societății Unirea, de la Brisbane. Să menționăm, de ce nu?, oameni de business de succes: Gabriel Calzanide, Teodor Iovănescu, Ileana Corban, Nicolae Cojocaru, care de multe ori susțin financiar diferite evenimente culturale. Apoi, trebuie să-i menționez pe Olga Necșulescu și Delia Giurgiu din Noua Zeelandă, care se ocupă cu activitățile minunatei asociații românești „Doina” din Auckland, profesoara și scriitoarea Alexandra Balm, scriitoarea Valentina Teclici, Alex Pleșcan, scriitor român din Christchurch.

În ce fel aţi reuşit să păstraţi legătura cu prietenii din ţară, cu scriitorii?

Lumea virtuală m-a ajutat enorm să reiau legătura și apoi să colaborez cu prieteni mai vechi și mai noi și cu scriitori din România. În domeniul muzicii și literaturii (specialitățile mele în domeniul artelor) țin legătura și colaborez în mod regulat cu criticul Alex Ștefănescu, care îmi este mentor în mare măsură, sugestiile lui fiind importante în alcătuirea volumelor Testament - 400 Years of Romanian Poetry, Ed. Minerva, 2019, care a primit Premiul „Antoaneta Ralian” pentru traducere decernat de Târgul de Carte Gaudeamus din 2019; cu poetul Lucian Vasilescu; poetul Călin Vlasie, care conduce Editura ROMCART; poetul și redactorul Mircea Petean de la Editura Limes, ultimii doi mi-au publicat volume de poezie în ultimii ani. Ţin legătura cu artiştii Nicu Alifantis, Cătălin Condurache și Adrian Ivanițchi, cu actrițele Daniela Nane și Manuela Hărăbor. Îi respect nu doar pentru talentul lor artistic sau literar considerabil, ci în primul rând pentru că sunt oameni de suflet, caractere autentice, de la care am mereu câte ceva de învățat.

Ce ne puteţi spune despre familia dumneavoastră? Copiii sunt interesaţi de România? Cât de des veniţi aici? Ce vă place să faceţi, unde vă plimbaţi?

Sunt căsătorit cu Luminița de 41 de ani (aveam 20 de ani…) și avem trei copii și patru nepoței, de care ne bucurăm enorm. Copiii vorbesc cu toții limba română, cu nepoții este mai greu. Fiica noastră cea mare, profesoară de literatură engleză, a fost una din consilierele mele de ­lingvistică la volumele de traducere. Venim în România anual, de vreo 25 de ani, cu excepţia acestei perioade de pandemie.

Pe lângă organizarea în România în ultimii ani a unor evenimente culturale desfăşurate prin academia pe care o conduc, îmi place să mă plimb peste tot, pe pământul românesc, de la Oltenia și Muscelul soției mele, la zona Prahovei și a Baznei de Mureș, de unde provin bunicii mei, la „Bucegii mei” și Carpații în general, pe unde hălăduiam neobosit în anii adolescenței, la Delta Dunării. În afara României, pasiunea mea este Nepalul, munții Himalaya, unde am făcut până acum 18 drumeții. Pentru că am fost acolo de atâtea ori, mi-am făcut prieteni apropiați și am contribuit ca organizator la strângerea de fonduri pentru construirea unei școli și pentru plata salariilor învățătorilor și profesorilor. Aceasta este în Kaaule, Trisuli District, o zonă până de curând foarte izolată, pentru care guvernul nepalez nu avea nici fonduri și nici planuri să aducă educația, să construiască vreo școală, iar cei peste 250 de copii ai satului urma să rămână analfabeți, ca și părinții și strămoșii lor, de sute de ani. Această școală funcționează cu succes de peste 13 ani, ceea ce-mi aduce mai multă mulțumire decât toate celelalte realizări puse la un loc.

Colegii din mediul universitar din Australia sunt curioşi să afle lucruri despre ţara din care proveniţi?

Mai mult! Am reușit să-i conving pe unii dintre ei, ca și pe alți prieteni australieni, să viziteze România! Cu toții au fost încântați de țara noastră. Sunt un fel de promotor neplătit al turismului în România.