Dezvoltarea locală, esenţială pentru Moldova

Auzim adesea în discursul public despre diferențele legate de nivelul economic între regiunile țării. Printre zonele cu multe lipsuri și sincope de dezvoltare se regăsește și Moldova. Ce ne arată statistica? Cum se vede această regiune din punct de vedere urbanistic? Despre toate acestea am discutat cu cercetătorul Norbert Petrovici de la Centrul Interdisciplinar pentru Știința Datelor al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, specialist în economia și cultura urbană și în analiza datelor cu caracter urban și regional.

Dacă ar fi să ne referim strict la zona Moldovei, cum ați evalua situația orașelor de aici? 

Încep cu o nota bene: nu înțeleg cum funcționează. De ce nu înțeleg? Pentru că atunci când te plimbi prin Moldova, vezi case frumoase, multe dintre ele bine întreținute. Te plimbi prin Moldova de Nord, prin Botoșani, prin Suceava, vezi mașini minunate, extrem de scumpe. De asemenea, un lucru puțin cunoscut, Moldova, statistic, este, intern, regiunea cel mai bine conec­tată și cu conexiune spre București. Știu că pare contraintuitiv, însă, dacă ne uităm pe date legate de drumuri refăcute și cum ajungi dintr-un punct în altul, e cel mai bine conectată. Nu e o informație populară, tocmai pentru că se pun foarte multe speranțe în legătură cu autostrada, dar autostrada nu este singurul mod prin care poți lega mărfuri, bunuri și oameni.

În date, pe de o parte, aici există nașteri foarte multe, dar și îmbătrânire. Un paradox. Există două părți ale Moldovei din teritoriul românesc: Moldova de Vest și Moldova de Est. Moldova de Vest a primit foarte multe investiții în perioada socialistă, a existat o industrie foarte puternică. În același timp, acea industrie nu a fost interconectată în lanțuri de producție locală. Asta înseamnă că, îndată ce socialismul a căzut, următoarele valuri de investiții nu au reușit să păstreze întreg lanțul de valoare și lanțul de producție. Iar efectul este foarte clar: avem acolo una dintre cele mai mari experiențe de migrație din întreaga Românie. Estul a primit mai multe investiții în agricultură în perioada socialistă și lucrul ăsta se vede foarte precis și acum, în primul rând prin dominația capitalului domestic, foarte serioasă, care are piață de desfacere internă, sau, pe zona agroalimentară, unde avem producție serioasă agricolă, dar și parte de export serioasă - păsăret sau animale, plus o industrie foarte puternică.

Suceava are o zonă de export dominată de exportul de lemn și o industrie locală care comunică foarte bine cu Ucraina pe partea de componente de mobilă, componente textile și, de asemenea, cu Republica Moldova. Estul reușește să fie un asamblator care după aceea exportă mai departe. Cu toate acestea, în Botoșani doar 20% din cei cu vârstă activă sunt angajați. Lucrul acesta e partea pe care nu o înțeleg. Pentru că vezi că oamenii trăiesc rezonabil, dar în indicatorii economici nu poți să prinzi lucrul acesta. Îmi doresc să înțeleg mai mult cum funcționează. Este limpede că există o economie care nu este neapărat fiscalizată. Ea este monetizată, dar nu intră în acele mecanisme oficiale de înregistrare care să creeze forme de taxare mai largi și, în același timp, forme de capital. Pentru că e clar, în acest moment, Moldova primește disproporțional de puține investiții, atât din capitalul străin direct, cât și din investițiile ce țin de stat, din fonduri europene, și, mai ales, pentru partea de dezvoltare industrială (parcuri industriale). Însă aceste fonduri sunt fundamental competitive. 

Este o neputință, deci, a regiunii, nu neapărat o discriminare, așa cum ne place uneori să credem.

E o zonă de „victimă” aici, care cred că-i problematică. Foarte puține primării locale reușesc să se gândească la platforme industriale sau la o formă prin care poți negocia capitalul transnațional. Dacă există ceva ce știm, sau cel puțin studiile pe care le fac arată, e că nu contează atât de mult dacă ai o fabrică ruginită, ci dacă știi ce să faci cu acea fabrică ruginită.

Cum vedeți d-voastră zonele de frontieră cu Ucraina și Republica Moldova, care sunt unele dintre cele mai puțin dezvoltate din România? De ce niciodată nu a existat un interes pentru aceste zone?

Cred că ce este vizibil e modul în care este ima­ginat de către administrațiile publice locale și de către locuitori ceea ce înseamnă dezvoltare locală. Deseori, asta este indexat ca forme de mentalitate. E vorba de o formă de cunoaștere implicită, locală și care ține de o istorie mai lungă. Și care se construiește în acest moment radical mai ușor decât în trecut. Nu există conexiuni puternice cu universitatea în majoritatea administrațiilor locale, tipul acesta de conexiune evident ar trebui cultivat. O universitate care are și cercetători transnaționali poate face forme de diagnostic mult mai precis ale zonei. Lucrul acesta lipsește, nu există aici. Apoi, formele asociative, legate de oamenii de afaceri sunt mult subdezvoltate. Asta înseamnă că oamenii de afaceri nu ajung să fie parteneri de discuție. Aș putea spune și sindicatele, dar sindicatele, având în vedere proporția mică și volumul absolut de salariați, mai ales în Botoșani, fac foarte complicate discuțiile, pentru că nu ai parteneri. Iar asta înseamnă că, de fapt, formele colaborative sunt foarte puțin vizibile. De asemenea, sunt vizibile forme de corupție.

Orașele mici din Moldova, în contracție economică puternică

Cum vi se par orașele mici din zona Moldovei?

Problema mare pe care o văd e aceea că au o contracție economică serioasă. Pentru că o parte importantă din economia de până acum a funcționat deconectată în interiorul granițelor regionale. Exact aceste lanțuri de furnizori- cumpărători, care au existat în celelalte regiuni ale României, nu există în Moldova. Investițiile din perioada socialistă au legat județele de restul României, nu le-au legat între ele, așa încât nu au forme cooperative. Diferențele sunt absolut fantastice. De exemplu, în Cluj, rețeaua cea mai mare de oameni de afaceri care își dețin proprietățile reciproc are peste 260 de noduri și peste 100 de firme. Aceste tipuri de forme colaborative, în care, dacă o încurc eu, o încurcă și alții, nu le poți observa în zona Moldovei.

Legat de acele orașe transformate peste noapte din comune în localități urbane, ne ajută să le păstrăm în forma asta?

Nu ne ajută nici dacă ele redevin comune. Eu nu aș privi lucrurile moral. Da, pentru oameni poate că formele de impozitare sunt diferite, dar unele servicii sociale trebuie să fie distribuite uniform teritorial. Asta înseamnă că ar trebui ca, de exemplu, primăriile să facă tot posibilul nu să-și aducă medici în ANL-uri, în orașele micuțe, că n-or să vină, ci să facă spații pentru medicina de familie, agregate. Medicina de familie e o mare problemă, sunt zone întregi „deșertificate” în Moldova. 

Ce perspective de reconfigurare urbană vedeți posibile în zona Iași, având în vedere fenomenul Miroslava (comuna de lângă Iași în care locuiesc foarte mulți dintre angajații din Iași, un fel de cartier neoficial al orașului, n.r.)?

Din acest punct de vedere, Iașiul seamănă foarte mult cu Clujul și cu Timișoara. În același timp, Iașiul seamănă mult mai tare cu Timi­șoara, pentru că în continuare are un profil de producție industrială. Și există producție industrială cu migrație puternică spre Iași din apropiere. În același timp, există și tensiuni. E clar că apare o clasă de mijloc și această clasă devine mult mai vizibilă după 2015 în Iași, tocmai datorită formelor de internaționa­lizare prin servicii către afaceri, inclusiv zona de IT, partea de outsourcing (externalizare, n.r.), care e mult mai târzie față de orașe precum Timișoara sau Cluj. 

Pe de o parte, Iașiul pare că a crescut cu 100.000 de locuitori. Dar nu e așa. De ce? Pentru că există un număr mare de cetățeni din Re­publica Moldova care se înregistrează în Iași. Dar, datorită acestei cifre oficiale a populației, are forță politică. Are mai mulți par­lamentari, reprezentanți în politica națio­nală, ceea ce face zona stranie. Și, adesea, formele de dependență sunt mult mai puternic vizibile între politic și economic. Deci, nu colaborare, ci dependență. Iar asta creează contra­dicții suplimentare. Pe de o parte, ai clasa de mijloc, care are vise de stil de viață, și e normal să fie așa, dar mai ales de puternică meritocrație. Pe de altă parte, ai zonă politică ce este mult suprareprezentată relativ la propria populație, în Iași, în mod particular, și o incapacitate administrativă de a ține explozia fantastică a localității în interiorul localității. Miroslava este un exemplu în care se împrăștie foarte multe energii.

Citeşte şi: România urbanistică, o sumă de paradoxuri