Episcopia Basarabiei de Sud, fostă Cetatea Albă-Ismail, a cunoscut în ultimii ani un dinamism misionar deosebit, fiind construite, consolidate sau pictate biserici, a fost cumpărat, amenajat și sfințit un centru eparhial, se lucrează la o catedrală episcopală, în același timp nefiind neglijate deloc activitățile duhovnicești, culturale sau social-filantropice. Despre acestea am aflat pe scurt din dialogul purtat cu Preasfințitul Părinte Veniamin, chiriarhul acestei eparhii.
Preasfinția Voastră, Episcopia Basarabiei de Sud este una istorică și în același timp nouă. Vorbiți-ne pe scurt despre reactivarea acesteia.
După reactivare, începând cu anul 2006, când a fost înregistrată de către autoritățile din Republica Moldova, eparhia a fost condusă de către Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei. În anul 2018 s-a pus problema alegerii de titulari pentru cele două eparhii sufragane ale Mitropoliei Basarabiei, respectiv Episcopia de Bălți și Episcopia Basarabiei de Sud. În ședința din 24 mai 2018, au fost aleși titularii celor două eparhii după ce mai întâi au fost făcute alegeri pe plan local, adunările eparhiale și Sinodul mitropolitan făcând propuneri. Am fost hirotonit în 26 mai în Catedrala Patriarhală de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel împreună cu un sobor de ierarhi. Era în sâmbăta Moșilor de vară, înainte de Duminica Pogorârii Sfântului Duh. Părintele Patriarh și-a dorit foarte mult ca în Duminica Rusaliilor să fiu în eparhie.
Am ajuns în eparhie, am slujit împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Petru la Chișinău, iar în data de 29 mai am fost prezentat preoților și credincioșilor de aici. Nu a fost o întronizare de ierarh cum se obișnuiește în țară, ci am participat la o ședință administrativă cu preoții din eparhie, iar la sfârșit am avut o discuție cu ei, ne-am sfătuit, stabilind câteva principii de lucru pentru buna desfășurare a activităților. I-am întrebat dacă doresc să lucrăm sau dacă doresc să vin în eparhie sâmbăta și duminică și în rest să îi las în pace, să lucreze cum vor ei. Au spus că doresc să lucreze și atunci am început să facem o evaluare a situației și un program de lucru misionar pentru a reabilita cele care necesitau intervenții urgente, pentru a rezolva unele probleme tergiversate pe care le avea eparhia, și pentru a impulsiona viața duhovnicească din sudul Basarabiei. În luna iunie am văzut care este situația în eparhie. Practic am primit 26 de parohii și două mănăstiri. Pe raza eparhiei există trei mănăstiri: Mănăstirea „Sfânta Treime”, în satul Roșu, Mănăstirea Eroilor de la Țiganca, din satul Stoianovca, și Mănăstirea Găvănoasa, însă aceasta a rămas sufragană la Chișinău.
Deși a trecut o perioadă scurtă, a fost una foarte dinamică. Vorbiți-ne pe scurt despre cele mai importante realizări din eparhie.
Când am ajuns aici, am constatat că o mănăstire presupunea un set de acte, un spațiu liturgic amenajat într-o cameră în care se slujea. La Mănăstirea „Sfânta Treime” mi-a plăcut foarte mult mediul în care este așezată, amintindu-mi de Mănăstirea Cernica, de lacul de acolo. Erau foarte multe flori, dar în rest lucrurile arătau așa cum a putut să le facă părintele egumen. A reușit să adune foarte multe lucruri, dar care trebuiau puse în ordine, pentru că nu s-a făcut un proiect cu o viziune de ansamblu pentru construirea acestei mănăstiri.
La Țiganca lucrurile erau și mai în urmă. S-au făcut acolo o casă și o piatră de temelie pusă în 2017 pentru biserică, însă constructorii nu au folosit materiale corespunzătoare, astfel încât fundația s-a măcinat toată la doar un an după ce a fost turnată. Așa că a trebuit să turnăm fundația din nou, începând lucrările de construcție a mănăstirii cu hramul „Înălțarea Domnului”. A fost un început dificil, deoarece părinții care locuiau acolo viețuiau în respectiva căsuță, fiind un paraclis amenajat în camera cea mai mare și două camere în care locuiau cei doi călugări. Am făcut apoi proiectarea corpului de chilii, am solicitat autorizațiile necesare pentru a fi în legalitate. A trebuit să refacem actele pentru a reuși să obținem în proprietate terenurile. Ne dorim ca acolo să fie un proiect unitar care să marcheze prin viață duhovnicească toată zona, deoarece acolo în 1941 au fost date lupte crâncene pentru eliberarea Basarabiei. Timp de trei săptămâni au murit peste 10.000 de oameni și au fost 12.000 de răniți. Am fost ajutați la construirea bisericii de către eparhie, direcționând o parte din fonduri. Am plătit proiectarea, care nu a fost deloc ieftină, iar la construcția bisericii am fost ajutați de părintele arhimandrit Ștefan Gușă, fost stareț al Mănăstirii Movila lui Burcel. Părintele ne-a sprijinit să procurăm unele materiale, a plătit pictura, mobilierul, pardoseala, care au fost destul de costisitoare. A fost o lucrare minunată că în 24 de zile s-au pictat 450 de metri pătrați. În paralel am început și clopotnița, dar și aici cheltuielile sunt foarte mari. Doar în radierul ei s-au folosit 200 de metri cubi de beton. Cu ajutorul lui Dumnezeu se vor duce la bun sfârșit lucrările. Ne dorim ca, pe lângă activitățile liturgice, la Țiganca să se desfășoare activități educaționale, culturale, de promovare atât a credinței, cât și a spiritualității românești.
Pe lângă cele două mănăstiri, și la Centrul eparhial am amenajat un paraclis, iar în acesta se oficiază zilnic slujbe, cele șapte Laude și Sfânta Liturghie, având același regim de viețuire monahală. Ne confruntăm cu lipsa personalului monahal, pentru că cei mai mulți se sperie când aud de Basarabia și ar trebui să subliniez că în Basarabia nu există monahism în mod tradițional. A fost până în 1962, când au fost închise majoritatea mănăstirilor. A existat una singură care s-a rupt total de societate. După 1989 s-au deschis mănăstiri, au intrat viețuitori, dar nu aveau experiență monahală.
Recent, în luna martie a acestui an, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Petru a fost de acord ca Mănăstirea Găvănoasa, în baza hotărârii Sfântului Sinod din 2022, să revină în ascultarea canonică a Eparhiei Basarabiei de Sud, ea având atunci statut de metoc al Mitropoliei. În prezent am regândit funcționalitatea acestei mănăstiri și am început să schimbăm lucrurile, să dinamizăm viața duhovnicească și să găsim soluții pentru continuarea proiectelor care au fost începute, însă ne confruntăm și acolo cu o serie de lucruri care s-au făcut în mod defectuos.
Care este situația parohiilor din eparhie?
În legătură cu parohiile, am avut la început 26 de unități, am mai primit acte pentru opt parohii, însă doar documente. Este ușor să constitui o parohie, dar în Republica Moldova lucrurile nu sunt ca în România. În România, episcopul locului dă o decizie și se înființează parohia. Aici, fiecare parohie este înregistrată la autoritatea statului ca parohie de sine stătătoare sub ascultarea eparhiei de care aparține. Din cauza acestui lucru a și fost permis ca unele parohii să se mute dintr-o jurisdicție în alta. Dar în același timp s-au și bulversat unele lucruri.
După reactivare, Mitropolia Basarabiei nu a crescut în mod automat și nu s-a dezvoltat în mod armonios, ci a funcționat în ilegalitate timp de zece ani, iar acest lucru a făcut ca preoții să fie prudenți. Mitropolia s-a dezvoltat în paralel cu jurisdicția Mitropoliei care aparține de Patriarhia Moscovei, în general pornind de la nevoile concrete. Unde Mitropolia Chișinăului nu a putut trimite preot, a trimis Mitropolia Basarabiei și, din păcate, nu a avut suficienți preoți pregătiți. Preoții de aici s-au confruntat de multe ori cu dificultăți, de foarte multe ori erau umiliți de către autoritățile locale, iar unii dintre preoți erau umiliți pe stradă. Au fost răpiți copiii preoților, sunt situații critice, despre care unii nici nu vor să mai vorbească. La Ismail, a fost omorât un călugăr. În Chișinău, lângă Mitropolie, a fost omorât un călugăr. A fost omorât de către „prietenii frați” care astăzi se victimizează, ei fiind de fapt cei care torturează. Este o tactică sovietică foarte bine pusă la punct, de a se face apărători ai unor valori prin persecutarea și limitarea drepturilor celor care funcționează în mod legal și canonic.
Când am venit în eparhie, am constatat că foarte multe biserici necesită lucrări de renovare. Am constatat multe lucruri rămase în urmă și am impulsionat, am încercat să mobilizez preoții din parohie să continuăm lucrările. M-am implicat personal ca să schimb starea de lucru, ceea ce a dus la rezultate frumoase, pentru că mulți dintre ei au înțeles deschiderea mea și în același timp faptul că vreau să schimbăm lucrurile și m-au susținut pe plan local în așa fel încât să ajungem parțial acolo unde trebuie să fim. Încă nu am reușit să finalizăm toate proiectele existente.
Erau foarte puține biserici pictate. La cele mai multe biserici a trebuit să fac proiecte de pictură și după aceea să finalizez șantierele începute. Lucrări de tencuire interioară, de finisare exterioară. Apoi să organizăm activitățile liturgice, pentru că în multe parohii nu se mai făcea Vecernia.
Lucrurile erau mai complexe decât păreau la prima vedere. Cu ajutorul lui Dumnezeu, în Protopopiatul Cahul, care este cel mai mare, s-au mișcat lucrurile bine, am reușit să rezolvăm problemele. Am reușit să rezolvăm problemele la nivelul Cahulului. Și trebuie să menționez că la venirea mea în eparhie sediul episcopiei era la Cania. Nu exista o casă, ci doar o biserică începută care nu era acoperită și de şapte ani nu se mai lucrase la ea. Venind aici, aveam un imobil care a fost cumpărat în 2013 pentru a fi sediul episcopiei, însă nu s-a mutat sediul. Era o casă cu câteva camere în care practic nu aveai unde locui, nu aveai unde face administrație.
Dar ați reușit să amenajați un sediu mare, frumos și adecvat la Cahul!
Am reușit, cu ajutorul lui Dumnezeu, să procurăm un imobil, sediul episcopiei de astăzi, și în anul următor să începem lucrările de renovare. La episcopie clădirea părea cât de cât bună pe exterior, însă când am intrat, am constatat că pereții erau din rigips și, sfătuindu-mă cu mai mulți specialiști, mi-au spus că dacă vom rămâne pe varianta existentă, vom avea disconfort pentru că vor fi dăunători care își vor face sălaș. Am tras tare din iulie 2019 până în decembrie, încât să acoperim clădirea și să o modificăm, iar anul următor până în luna iulie clădirea a fost în forma actuală. Am făcut finisajele, am lucrat mult cu preoții la consolidare şi extindere. M-au ajutat foarte mult preoții de la Cahul, de la Cimișlia, de la Cantemir și chiar de la Căușeni. Unii au venit singuri, alții cu credincioși pentru a urgenta lucrările. A fost o lucrare frumoasă împreună cu preoții și chiar m-am bucurat să văd cum Dumnezeu a lucrat în mod minunat și la fiecare etapă lucrurile s-au făcut cum trebuie.
Clădirea era pe limita de proprietate. Un colț din clădire, fără clopotniță, era pe domeniul public. A trebuit să fac demersuri să mai cumpăr 300 de metri, să îngrădesc pentru că înainte parcau mașinile sub ferestrele noastre. Era complicată situația, mai ales că la începutul Episcopiei Basarabiei de Sud mulți aveau o atitudine suspicioasă, chiar răutăcioasă față de Biserica Ortodoxă Română. Atunci a trebuit să lucrăm pe mai multe planuri: să conlucrăm cu autoritățile locale, cu Universitatea, cu Consulatul General de la Cahul și în această direcție am fost chiar sprijiniți de doamna Anca Corfu, care a înțeles nevoile concrete ale episcopiei și a sprijinit integrarea acesteia în municipiul Cahul prin implicarea în diverse activități, în diverse proiecte comune, iar astfel episcopia a devenit mult mai vizibilă. Am simțit ajutorul lui Dumnezeu și al sfinților!
Avea episcopia mai multe biserici la Cahul?
Când am venit la Cahul, aveam o biserică în care slujeam, însă ea, juridic, aparținea Mitropoliei Chișinăului. Am slujit la început pe antimisul Mitropolitului Vladimir. A fost o situație ciudată pentru că un preot, în anul 2004, a trecut patru parohii de la Mitropolia Basarabiei la Mitropolia Chișinăului. Apoi, ei au încercat să treacă, au făcut niște acte, dar nu au reușit să obțină imobilul. Cu eforturi, cu discuții și multe intervenții am reușit să obținem acordul din partea Mitropoliei Chișinăului ca terenul respectiv, după ce ne-a fost dat de Consiliul local, să fie dat în folosință comunității religioase. Era singurul spațiu la ora respectivă și ne-am propus să construim catedrala eparhială. Am mai căutat prin centru terenuri, însă toate sunt în proprietate privată și au suprafețe mici. Terenul de acolo este de 3.600 de metri pătrați și am decis să facem catedrala acolo, chiar dacă este un pic la periferie. Am făcut proiectul, am pus piatră de temelie și în prezent construcția este la cota zero.
Am observat că au mai fost unele biserici ortodoxe demolate. Constatând acest lucru, dar și numărul mare de credincioși raportat la numărul mic de biserici, am făcut demersuri pe lângă autoritățile locale să ne ofere un teren pe locul unde a funcționat o biserică, „Sfântul Dumitru”, și un cimitir parohial, dezafectat, iar biserica demolată în 1962. Cu mare greutate am reușit să obținem terenul în 2020 pentru a putea construi o biserică.
Dacă la Cahul aveam un spațiu liturgic făcut din paiantă în 1998, unde funcționa comunitatea „Sfântul Pantelimon”, am reușit să obţinem un al doilea loc de slujire, Paraclisul „Învierea Domnului” de la episcopie, și Biserica „Sfântul Ierarh Dionisie” și „Sfântul Dimitrie” din cartierul Lipovanca, pe care sperăm ca la anul să o putem sfinți. Am pus piatra de temelie în 31 august 2021, de Ziua Limbii Române și în trei săptămâni am fost la cota zero, lucrând foarte mult cu preoții. Aici era o groapă de gunoi. A trebuit să îl scoatem, să facem săpăturile și încet-încet să construim. S-a lucrat destul de mult și nu am fi reușit fără sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte şi fără sprijinul Arhiepiscopiei Bucureștilor. Mitropolia de la Iași ne-a dat lemnul pentru biserică și era scris un text frumos pe pachetul de lemne: „Dar pentru frații din Basarabia, Episcopia Basarabiei de Sud, din partea fraților de la Neamț, Ocolul Silvic, Mănăstirea Neamț, Mitropolia Moldovei și Bucovinei”. Unul dintre principalii sponsori, dintre cei care ne-au ajutat și ne-au susținut mai ales în primii ani, a fost domnul George Becali.
Au fost și numeroase parohii care au intrat în ascultarea Episcopiei Basarabiei de Sud?
La momentul sosirii în eparhie erau două protopopiate. Parohiile din Cantemir și Cahul erau unite într-un protopopiat și parohiile din Căușeni și Ștefan Vodă într-un protopopiat. Acestea erau structurile administrative. Am decis atunci să le reorganizăm și am înființat șase protopopiate.
Începând cu 2019, am purtat mai multe discuții cu preoții din cealaltă mitropolie. Aceștia au fost deschiși, ne-am cunoscut mai bine, iar unii dintre ei au solicitat apoi să vină în Episcopia Basarabiei de Sud, ceea ce a făcut ca de la 26 de parohii să avem astăzi aproape 90. A trebuit să înființez unele parohii aici pe plan local sau acolo unde a fost nevoie, iar în același timp să punem piatra de temelie pentru noi biserici. Sunt vreo 18 biserici, unele deja construite, iar altele în diferite etape de construire.
Care sunt cele mai mari probleme cu care vă confruntați?
Una dintre cele mai mari probleme întâmpinate este lipsa preoților. Cea mai mare problemă cu care ne confruntăm este lipsa monahilor. Am rugat ierarhii din țară și unele mănăstiri să ne sprijine în această direcție, însă nu am reușit. Probabil că monahii nu au dorit să vină aici. Am fost bucuros când unii tineri absolvenți de teologie au venit să mă ajute și să lucreze cot la cot cu mine ca să putem ajunge la nivelul la care suntem astăzi. Unii s-au implicat și au construit biserici, alții s-au implicat în activitatea misionară, cât s-a putut. Fluctuația în cei șase ani de activitate este una foarte dinamică și cu multe aspecte de înnoire sau de schimbare. Pentru că unii au venit aici și au zis că vor găsi tot ce vor ei, au privit lucrurile diferit, iar alții au venit, și-au suflecat mânecile și au muncit.
Sunt mulți tineri plecați la studii la teologie în România?
Avem mulți, însă e următoarea problemă: le dăm binecuvântare să plece la studii, iar după ce termină studiile nu se mai întorc. Se căsătoresc și rămân acolo. Nu sunt legați de Basarabia. De asta am insistat foarte mult să avem o școală teologică aici, să îi învățăm teologie aici și să cunoască istoria Basarabiei, pentru că foarte mulți nu cunosc istoria Basarabiei. Din păcate, facultățile de teologie nu acordă atenție acestui aspect, pentru ca ei să se familiarizeze cu realitățile din Basarabia, cu istoria Basarabiei, să cunoască răstignirea prin care a trecut Biserica de aici, astfel încât să se întoarcă acasă și să lucreze. Mulți privesc totul superficial.
