„După 1990, bisericile de lemn au fost pur şi simplu uitate”

România este țara europeană cu cel mai însemnat, probabil, număr de biserici de lemn. Un patrimoniu de excepție, care, în lipsa unei strategii gândite de autorități la nivel național, riscă să sufere pierderi ireversibile. De aceea, inițiative dinspre societatea civilă, cum este și proiectul „Biserici înlemnite”, sunt prețioase și salvatoare deopotrivă. Despre ambițiosul demers de inventariere digitală a bisericilor de lemn românești am discutat cu arhitectul Vladimir Obradovici, profesor asociat la Universitatea Politehnica Timișoara, unul dintre inițiatori.

Pentru cititorii care nu sunt familiarizați cu proiectul „Biserici înlemnite“, aș vrea să explicați, pe scurt, cum s-a cristalizat ideea aceasta.

Platforma biserici-inlemnite.ro e doar rezultatul actual al proiectului de voluntariat care a început în 2015, în jurul bisericii de lemn de la Crivina de Sus, din ju­de­țul Timiș. Am ajuns acolo printr-un alt proiect, căutând un studiu de caz reprezentativ pentru tipologia vechilor cimitire românești din Banat. Am organizat un atelier cu studenți, cu invitați - specialiști pe diferite discipline, și una dintre problemele identificate în cadrul atelierului a fost starea deplorabilă a bisericii de lemn, despre care ulterior am aflat că e cea mai veche biserică de lemn din Banat, cu o valoare foarte mare. Așa a apărut ideea de a salva acest monument. Doar că nici unul dintre noi nu aveam experiență, nu lucrasem niciodată pe lemn, nici măcar pe restaurare. Încercând să găsim specialiști care să ne ajute, ne-am dat seama că nu prea există. Și nu numai în zonă, ci și în țară. Așa am făcut o serie de ateliere, în fiecare vară, până în 2019. Am invitat spe­cialiști: Livia Bucșa, biolog, cercetătorul Alexandru Baboș, specialist în biserici de lemn, structuriști spe­cializați pe lemn. Tot demersul acesta a devenit un demers-școală pentru noi. Am încercat să înțelegem care sunt valorile și problemele unei biserici de lemn, în ideea unui proiect de restaurare. În 2017, cu îndrumarea domnului Baboș, am reușit să finalizăm un asemenea proiect, zicem noi bun, care ne-am dori să fie și un model de bună practică. În 2018 am început intervențiile de restaurare, care au durat până în 2019. Așa am făcut un fel de rețea de oameni pasionați de acest subiect. 

Ce a urmat după Crivina de Sus?

A urmat un pas organic și natural - coagularea unei asociații, în 2021, a cărei prioritate este inventarierea bisericilor de lemn. Acestea nu sunt niciunde evidențiate. Nu se știe exact numărul lor. Teza mea de doctorat a avut acest subiect, bazându-se pe studiul de caz și pe restaurarea de la Crivina de Sus, dar a privit și contextul general. Și nu există nici un fel de informație precisă legată de numărul bisericilor de lemn, care s-au păstrat la noi în țară, nici de starea lor de conservare, de valoarea lor. Se știe că ar fi undeva în jur de 1.500 încă păstrate, poate cel mai mare număr de biserici de lemn din Europa. S-ar putea ca Ucraina să aibă ceva mai multe. Deci, este o zestre foarte, foarte importantă. Și, de fapt, e parte dintr-o zestre europeană, pentru că cel puțin în partea centrală și nordică a existat un patrimoniu din lemn care în multe alte culturi nu mai există sau este foarte rar prezent astăzi. Proiectul de inventariere a pornit, de fapt, pentru a încerca să le parcurgem, să vedem care au mai rămas, care e starea lor de conservare și diagnosticul lor. Ne-am dori ca prin această evidență să se poată gestiona patrimoniul bisericilor de lemn, inclusiv să fie vizibile priori­tățile. La un număr așa de însemnat, este puțin probabil sau este doar un vis că vom putea avea grijă de toate. Și există riscul ca, dând foarte multă energie unei biserici care nu este prioritate, să pierzi una asupra căreia ar fi fost vital să se intervină. Dar nu dorim să facem doar inventariere, ci și documentare istorică, științifică, relevee.

Ce conține platforma online acum?

Proiectul a demarat anul trecut; a fost o primă fază, în care am încercat să definim o fișă de inventariere pentru informațiile pe care le putem culege într-un timp relativ scurt atât in situ, cât și din docu­men­tele existente în prezent pentru fiecare biserică de lemn, într-o echipă multidisciplinară de specialiști - istoric, arhitect, restaurator de componente artistice, chiar biolog, structurist, meșter restaurator. A urmat redactarea acestei fișe și echipa de IT-iști cu care lucrăm care a realizat o platformă digitală de inventariere, pe care se pot folosi diferite filtre de căutare. Anul acesta, urmează o a doua fază a proiectului, în care punem la punct câteva probleme identificate, dezvoltăm platforma. Această etapă va fi testată cu informații despre bisericuțele de lemn din județul Iași. Apoi, cu platforma finalizată, cu niște echipe de specia­liști deja experimentați în a completa și a întocmi un astfel de proces de inventariere, dorim ca, de la anul, să începem procesul ăsta în diferite zone ale țării. Anul trecut, proiectul nostru a fost co-finanțat de AFCN, iar anul acesta de Ordinul Arhi­tecților din România.

Din experiența dumneavoastră, care sunt problemele stringente ale patrimoniului construit din lemn?

Poate cea mai acută problemă este tocmai lipsa de interes din partea tuturor actorilor implicați. La un asemenea patrimoniu, cu asemenea valori naționale, ar trebui să existe o strategie la nivel național de păstrare a lor. Înainte de 1990, paradoxal, a existat o astfel de strategie și bisericuțele de lemn s-au păs­trat relativ bine până după revoluție. După care au fost pur și sim­plu uitate. Apoi, din partea comu­nităților locale și a comuni­tăților în general există un dezinteres, din diferite cauze, lipsa educației pentru patrimoniu, lipsa de confort, poate, pe care o astfel de construcție ți-o poate oferi. De multe ori, aceste biserici de lemn sunt abandonate și sunt dublate de alte biserici noi. De asemenea, lipsa de specialiști, atât a meșterilor restauratori, care să înțeleagă lemnul și felul în care trebuie acționat, cât și a arhitecților, restauratorilor, biologilor, structuriș­tilor, care să ajute la întocmirea unui proiect bun de restaurare. Sunt foarte puțini în țară, raportat la nevoia pe care o avem. Apoi, lipsa intervențiilor periodice de înlocuire a învelitorilor din lemn, a reparațiilor curente, care ajută ca anumite probleme structurale să nu se agraveze și restaurările care se fac în ultima perioadă, pe bani foarte mulți, în care, paradoxal, interven­țiile sunt foarte, foarte agresive și denaturează substanța istorică a bisericuțelor, prin înlocuiri nejustificate ale materialului istoric, prin modificări ale arhitecturii, prin intervenții asupra picturilor, prin distrugerea contextului din jur. De exemplu, amplasarea unor porți ma­ra­mureșene la o biserică de lemn din Banat denaturează specificul local. De fapt, una dintre concluziile acestui proiect este că fiecare zonă a țării are un specific propriu al arhitecturii de lemn, care e foarte valoros. 

Și în deplasările mele la bisericile de lemn din Moldova am constatat că meșterii specia­lizați pe lemn sunt pe cale de dispariție. Cum poate fi rezolvată această problemă?

Ar trebui, cum spuneam, să existe o strategie la nivel național, pentru că o astfel de școală nouă de specialiști, de care e nevoie, e foarte greu să apară din zona privată. Implicarea statului ar putea să fie o soluție. Și țările nordice au trecut printr-un astfel de moment, în care au început să-și piardă specialiștii tradiționali în construcții din lemn, dar și în restaurare, și a urmat un program național prin care și-au format specialiști, prin implicarea Ministerului Culturii, universită­ților, muzeelor în aer liber, urmărind și aprofundarea cunoașterii pe această zonă. Atât suedezii, cât și norvegienii sunt acum lideri mondiali în ceea ce înseamnă înțelegerea patrimoniului cultural din lemn. Sigur, contextul cultural, educa­țio­nal, diferă. Și diferă și numărul bisericilor de lemn. Norvegia mai are acum 28, raportat la 1.500, câte avem noi. Dar putem putem privi cum s-au întâmplat lucrurile acolo și să încercăm să facem și noi. Pentru asta trebuie implicare din partea ministerului, din partea Institutului Național al Patrimoniului, din partea universităților, care să dezvolte un masterat foarte bun, plus formarea de meșteri în cadrul muzeelor în aer liber. 

Cât de receptivi sunt actorii la care vă referiți, atât la nivel local, cât mai ales la nivel națio­nal?

Sperăm că utilitatea platformei se va vedea în deschiderea din partea autorităților. Ca autoritate, să știi foarte bine situația în zona ta, cam care sunt prioritățile, care sunt nevoile, unde trebuie acționat, înseamnă un pas uriaș în a-ți face un plan, a gândi soluții. Desigur, va trebui, probabil, și din partea noastră, o promovare înspre acești actori, să le arătăm exact utilitatea acestei platforme, rezultatele ei. Inventarierea va fi cu atât mai utilă, cu cât vom acoperi mai multe zone. Astăzi avem doar la nivelul jude­țului Arad o privire de ansamblu destul de bună. Acest proiect nu ar fi trebuit realizat de societatea civilă, ci de autorități. E un efort uriaș pentru o mână de oameni și sperăm să reușim să-l finalizăm.