Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Interviu Eugen Coșeriu, un fondator în știința lingvisticii

Eugen Coșeriu, un fondator în știința lingvisticii

Galerie foto (6) Galerie foto (6) Interviu
Un articol de: Daniela Șontică - 17 Ian, 2022

Printre românii care au făcut carieră în lumea largă în secolul trecut după ce au plecat în exil din cauza regimului comunist se află și Eugen Coșeriu, născut la 27 iulie 1921, la Mihăileni, în Basarabia, actuala Republică Moldova, plecat din această viață la 7 septembrie 2002, la Tübingen, în Germania. A fost un lingvist recunoscut în plan internațional, membru de onoare al Academiei Române. Despre activitatea acestui mare român din exil am discutat cu scriitorul Felix Nicolau, profesor la Universitatea Complutense din Madrid.

Paradoxul de a fi celebru în altă țară, dar cvasinecunoscut în țara natală, trecut cu vederea și uitat reprezintă în cultura română un capitol care tinde să capete extensie și de aici încolo. În această zonă se află și personalitatea lui Eugen Coșeriu, un mare lingvist român care a făcut carieră strălucită și operă solidă în exilul anticomunist. Domnule Felix Nicolau, care să fie motivele acestui paradox?

Este firesc. Eugen Coșeriu a fost un specialist în lingvistică, domeniu specializat şi prezentând interes aproape exclusiv celor din branşă. Cu atât mai mult, când intervine şi distanţa, numele vin mai greu pe buze. Însă printre lingviştii şi filologii români este un nume binecunoscut.

De ce a ales Germania pentru exil și cum a ajuns să fondeze prima școală lingvistică din America de Sud, la Montevideo?

Mai întâi, Coşeriu a emigrat din Mihăileni, judeţul Bălţi. Şi nu s-a lăudat cu aşa ceva, precum fac mulţi părinţi şi tineri azi: pleacă pentru că „nu e viitor”, adică bani şi distracţie, în special. Nu, atunci se prăvălea peste ei diavolul roşu, bolşevismul. În cazul lui, patriotismul se datorează educaţiei primite de la un tată patriot. A ales Germania pentru că avea cunoştinţe de limbă şi cultură germană dobândite la liceul din Bălţi unde a învăţat. Apoi i se părea că, pentru formarea unui lingvist şi a unui filosof al limbii, spaţiul cultural german este cel mai potrivit.

Savantul spune că a plecat în America Latină pur şi simplu de foame. Adică, în acel timp se simţea singur şi fără ajutor în Italia. Trebuia să muncească mult şi neintelectual. Avea o bursă, dar după-masa şi seara muncea la o întreprindere culturală de vulgarizare a culturii, Enciclopedica, şi la un ziar. De necrezut, era să plece în Africa de Sud sau Afganistan, ţări care ofereau un salariu bun. A ales Uruguay şi s-a mutat la Montevideo, ajungând fondatorul şcolii de lingvistică de acolo.

Ce se cunoaște despre traiul lui pe diversele meleaguri străine prin care a peregrinat îna­inte și din perioada germană? Ce relații avea cu alți români din exil?

Se ştie că îşi făcuse cunoştinţe printre pictorii şi sculptorii italieni, ba chiar se apucase şi de cronică de artă. A ajuns în Germania în 1963 şi ulterior a locuit în Uruguay timp de 12 ani. A fost ales membru al Academiei din Heidelberg, care este una din cele şase academii din Germania. Dar a ajuns şi membru de onoare al Academiei Finlandeze. Abia după 28 de ani s-a întors în România şi tocmai după 51 de ani în Basarabia. Are cinci copii nu prea legaţi de limba şi cultura română.

Eugen Coșeriu este unul dintre cei mai importanți lingviști ai lumii din secolul 20. Care sunt teoriile lui despre principiile fundamentale ale filologiei și contribuțiile privind metodologia disciplinelor lingvistice?

A existat o abordare apofatică a lingvisticii, care a fost cel mai abil rezumată de W. V. Humboldt. În viziunea acestuia, limba nu are atât calitatea de ergon, cât de energeia, ceea ce implica faptul că limba nu ar fi un fenomen de natură fizică ce poate fi descris în termeni ştiinţifici cantitativi. Această descriere kantiană, aproape o propoziţie a priori sintetică, a fost respinsă de şcoala pozitivistă, dar reluată de structuralism. Ideea lui Humboldt era că limba este mai curând un fenomen individual. Eugen Coşeriu a preluat ideea şi a adus în discuţie conceptul de alteritate în contextul isogloselor mai largi sau mai strâmte. Limba ca ergon înseamnă sedimentarea limbii în urma unei evoluţii intersubiective ce se menţine sub formă de evoluţie continuă.

Meritul lui Coşeriu este că a postulat faptul că limba manifestă energeia şi tinde către ergon. În consecinţă, diacronia nu mai apare ca opusă sincroniei. Distincţia dintre funcţia universală a limbajului (de a indica şi a descrie) şi funcţia semantică într-o limbă (significant) istoric determinată, dar şi funcţia individuală în cadrul unui discurs sau a unui text (înţeles) reprezintă un pas remarcabil către înţelegerea limbii ca fenomen multi-stratificat, determinat cultural şi în continuă evoluţie. Mai mult, Coşeriu a avut în vedere resemantizarea diferiţilor termeni care au supravieţuit în limbile actuale.

Sunteți profesor la nou-înființata Catedră de Limbă și civilizație română de la Universitatea Complutense din Madrid. Eugen Coșeriu a scris și publicat cărți în spaniolă, limbă pe care o folosea mult în cercetare și în expunerea didactică a disciplinelor predate în universități, a primit și importante premii și titluri hispanice, inclusiv pe acela de doctor honoris causa al Univer­sității Complutense. Care sunt astăzi ecourile activității sale acolo?

Eugen Coșeriu este un savant respectat în toată lumea. În cinstea lui se organizează conferinţe de lingvistică la mai toate universităţile, dar şi conferinţe găzduite de asociaţii, institute etc. De exemplu, anul trecut s-a organizat o conferinţă la Universitatea din Copenhaga la care au participat câţiva foşti doctoranzi ai maestrului. M-am înscris şi eu, dar nu am putut participa din cauza condiţiilor tot mai îngreunate de călătorie, aberant.

Dacă dorim să cunoaștem în adevărata sa amploare geniul lingvistic al acestui român, care dintre lucrările sale ar fi o lectură obligatorie?

Mie îmi place Introducere în lingvistică pentru ambitusul ei larg, dar şi pentru unele observaţii rafinate şi surprinzătoare. Cunoaşterea specificităţii lingvistice a atâtor limbi este remarcabilă.

A lăsat vreo carte de memorialistică sau o altă lucrare din care putem afla mai multe lucruri despre latura sa biografică?

Eu nu am avut în mână o asemenea lucrare, dar există interviuri în care a vorbit despre experienţele din viaţa sa. Oricum, meritul indiscutabil al savantului este flexibilitatea dublată de inteligenţă. Coşeriu a înţeles că limba scrisă şi vorbită este o continuă negociere între lingvişti şi utilizatorii de toată mâna. Că primii se străduiesc să conserve o formulă „corectă” la un anumit moment, în timp ce masa largă de vorbitori modifică mereu acea formulă în funcţie de anumite necesităţi şi influenţe. Din păcate, deşi Coşeriu şi-a transmis mesajul cu destul timp în urmă, nici astăzi nu sunt dispuşi să îl înţeleagă mulţi lingvişti şi universitari care se închină la dicţionar, uitând că dicţionarele se transformă constant prin adăugire şi eliminare.

 

Citeşte mai multe despre:   Exilul romanesc