File din istoria noastră în manuscrisele greceşti de la Academia Română

Colecţia de manuscrise greceşti a Bibliotecii Academiei Române (BAR) este o sursă de informaţii despre legăturile culturale ale Ţărilor Române cu lumea fostului Bizanţ, cu mediile academice şi monahale din Constantinopol, Grecia şi alte mari centre universitare din Europa. Miile de manuscrise care au circulat între aceste teritorii şi s-au păstrat până la noi arată înflorirea învăţământului, a culturii creştine şi laice în Academiile Domneşti de la Bucureşti şi de la Iaşi. Preotul doctor Ion Andrei Ţârlescu este un specialist care cercetează de mult timp manuscrisele şi ne vorbeşte despre aceste comori culturale.

Părinte Ion Andrei Ţârlescu, sunteţi cercetător la secţia Manuscrise şi carte rară a celei mai faimoase biblioteci din ţară, vă ocupaţi prin excelenţă de studierea manuscriselor greceşti, iar recent aţi obţinut titlul de doctor cu o teză referitoare la manuscrisele datând din secolele 16-19. Prezentaţi-ne pe scurt acest fond de manuscrise.

Biblioteca Academiei Române deține un fond de 1.569 de manuscrise grecești care au fost scrise între secolele 11 şi 19. Cel mai vechi este alcătuit din două file recto-verso extrase dintr-un Tetraevanghel bizantin, încă necercetat îndeajuns. Există câteva lucrări care au apărut în Belarus, Rusia (Moscova) ori Bulgaria, însă majoritatea manuscriselor grecești din colecţia Academiei Române sunt scrise în Țara Românească și câteva în Moldova. Un număr însemnat sunt manuscrisele copiate în Grecia, în special în partea de nord a țării. Mulţi copiști, mai ales medici, provin însă din părțile de nord ale Greciei, anume din Ioanina, Larisa şi Târnavul Tesaliei. În cercetările mele pentru lucrarea de doctorat care are ca temă tocmai manuscrisele greceşti din colecţia Bibliotecii Academiei Române, am identificat 223 de copiști de manuscrise grecești. Aceștia proveneau din mai multe straturi sociale și din diferite regiuni ale sud-estului Europei, în special din Constantinopol și Grecia, dar şi din Ţările Române.

Cum au ajuns în Ţările Române aceste ­manuscrise vechi?

Am identificat câteva căi de pătrundere a manuscriselor greceşti în spaţiul nord-dunărean. Prima cale a fost cea a daniilor făcute de voievozii români către mănăstirile greceşti, în special de la Muntele Athos. A doua cale de pătrundere a fost cea a stabilirii comunităţilor mari de greci în perioada fanariotă în spaţiul românesc. Este consemnată o afirmaţie a profesorului grec Sevastos Kymenites, care preda la Academia Domnească de la Bucureşti, din care înţelegem cu adevărat dimensiunea uriaşă a populării de către greci a Bucureştiului şi în general a spaţiului românesc. Prin aceste filtre de o ţinută culturală înaltă, care au fost domnii fanarioţi şi profesorii celor două academii de la Iaşi şi Bucureşti, au pătruns o mulţime de cărţi tipărite şi manuscrise, dar, în acelaşi timp, au fost scrise numeroase astfel de lucrări în Ţările Române. În acest sens, amintesc manuscrisul grecesc, catalogat BAR 222, al profesorului de filosofie de la academia bucureşteană, Neofit Kavsokalivitul. Nu în ultimul rând, o cale de pătrundere a manuscriselor greceşti la noi au fost legăturile de colaborare între academiile noastre cu mediile academice din fostul Bizanţ. Migraţia de elevi şi profesori de la Şcoala Patriarhiei de Constantinopol şi de la Academia Monastică din insula Patmos către Academia Domnească de la Bucureşti, în special, a contribuit la aducerea odată cu aceştia a unui număr însemnat de manuscrise, al căror conţinut este variat. Nu este de neglijat nici fenomenul Paisianismului în circulaţia manuscriselor ­dinspre Muntele Athos înspre spaţiul nord-dunărean. S-a produs atunci o pătrundere importantă de codici greceşti cuprinzând texte filocalice, un exemplu fiind manuscrisul grecesc BAR 1.387 de la Mănăstirea Dragomirna, leagănul traducerilor filocalice.

Dintre celebrii cursanţi ai Academiei Domneşti din Bucureşti provenind din spaţiul fost bizantin, cine v-a atras atenţia în mod deosebit?

Faima profesorilor veniţi aici de la Constantinopol și din Grecia, aduşi de domnii români pentru a preda, a atras şi elevi pe măsură din întreg spaţiul ortodox. Printre acești elevi (în jurul anului 1750 erau cam 300), deveniţi mari oameni de cultură şi în acelaşi timp preocupaţi de copierea de manuscrise valoroase, s-a aflat şi Ioan Comnen Medicul (1668-1719). De la el se păstrează în Biblioteca Academiei Române manuscrisul catalogat Ms. Gr. 344 (298) din secolul al 17-lea (1693), cu 216 file, în care este cuprinsă lucrarea teologică purtând un titlu lung: „Metamorfoza omului vechi și nașterea celui nou, adică carte de pocăință despre cele patru sfârșituri ale omului, tradusă din limba latină în limba greacă comună de către doctorul Ioan Comnen”. Aceasta este o traducere făcută la Moscova. Manuscrisul are destul de multe ștersături, o paginație regulată și în unele locuri prezintă anumite neclarități. Este evident că autorul se pregătea pentru o editare a acestui manuscris. Textul este o traducere după o lucrare în limba latină a preotului iezuit Guilielmo Stanihursto, „Veteris Hominis per expensa qvatvor novissima metamorphosis, et novi genesis”, ediția Antverpiae, 1661. Ioan Comnen s-a născut în Bizanț, a făcut primele clase la Constantinopol, iar medicina şi filosofia le-a studiat la celebra universitate din Padova, Italia (1687-1690). A poposit câțiva ani la Moscova, unde a tradus şi manuscrisul la care am făcut referire, apoi a ajuns la Academia din București, unde a fost student al celebrului profesor de retorică și logică Sevastos Kymenites și, totodată, coleg cu Hrisant Notara, care avea să ajungă Patriarhul Ierusalimului. În 1697, devine medicul domnitorului Constantin Brâncoveanu. Interesant este că ulterior el nu s-a aflat printre profesorii vestitei şcoli din Bucureşti, probabil pentru simplul motiv că aici nu se preda medicina, ci doar anumite elemente generale de anatomie. În plus, el trebuie să fi fost oricum destul de angrenat în alte preocupări. O altă lucrare deosebită a acestui cărturar şi copist important este „Proschinitariul Sfântului Munte Athos”, rodul călătoriilor sale la Ierusalim, Muntele Sinai și Athos. La scurt timp, el a intrat în monahism cu numele de Ierotei, iar în 1710 ajunge Mitropolit de Dristra, în același an când editează și lucrarea „Scutul Dogmatic”. Avea să moară la București în 1719.

Multe dintre manuscrisele greceşti studiate de dumneavoastră provin din biblioteca fostei Academii Domneşti de la Bucureşti, ele făcând parte din programa de învăţământ, fie ca manuale, fie ca recomandare de studiu. Ce ne puteţi spune despre aceste lucruri?

Nivelul de predare al ştiinţelor nu era mai prejos de cel al prestigioaselor universităţi din Italia şi Germania acelor vremuri. Pentru a avea cele mai bune manuale erau urmărite cele mai performante ediţii ale acestora şi se trecea de îndată la traducerea lor în neogreacă, limbă care era mult mai uşor desluşită de elevii celor două academii din Bucureşti şi Iaşi. Se căutau cele mai bune mijloace culturale şi educaţionale, pentru a satisface toate gusturile cărturăreşti ale boierilor fanarioţi din acea vreme, care doreau educaţie aleasă pentru odraslele lor. Manuscrisele din fondul Bibliotecii Academiei Române dau mărturie despre gândirea enciclopedică, vizionară, despre deschiderea spre cunoaştere şi ştiinţă, elementele-cheie şi abilităţile de care trebuia să dispună un candidat la studenţie la oricare dintre aceste centre culturale din Balcani.

O să fac referire în continuare numai la câteva dintre manuscrisele folosite în programa Academiilor de la Bucureşti şi Iaşi. În cadrul cursului de gramatică, profesorii recurgeau la „Sentinţele” lui Cato, „Sentinţele” lui Hrysoloras, „Versurile de aur” ale lui Pitagora, „Poema parenetică” a lui Fochilidis. Literatura clasică era un instrument important în educarea tinerilor, oferindu-le modele de înaltă ţinută morală şi patriotică. Nu lipseau „Iliada” şi „Eneida” sau „Fabulele” lui Esop. Operele lui Xenofon şi ale lui Hesiod au fost manuale didactice la Academia din Bucureşti, predate de Sevastos Kymenites şi Marcos Porfiropoulos. Lucrarea „Vieţi paralele”, a lui Plutarh, a deschis noi orizonturi de gândire învăţăceilor. Profesori precum Lambros Fotiades, Gheorghe Hrisogon, Marcos Porfiropoulos, Neofit Kavsokalivitis şi Constantin Vardalahos aveau drept manual „Dialogurile morţilor”. Deşi interzise în şcolile greceşti de către Patriarhia Ecumenică, tragediile lui Sofocle şi Euripide şi comediile lui Aristofan erau predate la Academiile de la Bucureşti şi Iaşi. Un alt gen literar extrem de studiat erau operele parenetice, introduse la Bucureşti de Sevastos Kymenites. Dintre acestea: discursul „Către Nicocles” şi „Sfaturi către Demonicos”, ale lui Socrate. Discursurile socratice au prezentat un mare interes în secolul al 19-lea. Printre lucrările întâlnite în manuscrisele greceşti ale Bibliotecii Academiei Române întâlnim „Discursul către împăratul Arcadie despre domnie”, al lui Synesie, curs predat de profesorii Sevastos Kymenites, Neofit Kavsokalivitul, Lampros Fotiades şi Teodor din Târnavo, fiind introdus din 1797 în programa obligatorie a Academiei din Bucureşti. Acestea se păstrează în ms. gr. BAR: 233, 274, 423, 424, 560, 517, 557, 726, 1027 şi 1288.

Hristoitiile şi enciclopediile erau folosite la academiile bucureşteană şi ieşeană pentru cursul de limbă şi literatură. În manuscrisele greceşti ale Bibliotecii Academiei avem câteva copii de Hristoitii cu interpretare interliniară, acestea aparţinând lui Antonie Vizantios: Ms. Gr. 44, 76, 274, 402 şi 672 sunt câteva copii ale acestei ediţii. Enciclopediile cuprindeau toate operele Antichităţii care interesau la acea vreme, după acelaşi sistem al enciclopediilor practicat şi în universităţile din Occident.

Metrica şi poetica sunt subiecte care de asemenea fac parte din colecţia de manuscrise greceşti a bibliotecii. La mare cinste erau cursurile de poetică, epistolografie şi retorică, bine reflectate în manuscrisele greceşti ale Bibliotecii Academiei Române. Sevastos Kymenites, profesor la Bucureşti, preda după un tratat de poetică alcătuit de el, astăzi păstrat în Ms. Gr. BAR 75. La Iaşi, profesor de poetică era cunoscut Georgios Therapianos. Epistolografia dezvolta abilităţile elevului de a compune scrisori. La această materie, regăsită astăzi în manuscrisele greceşti cu nr. 316, 334, 184, 880 şi 12, elevul trebuia să se familiarizeze cu stilul diplomatic protocolar, cu titulaturile demnitarilor, clerici sau mireni, mai ales dacă doreau să ocupe o funcţie în cadrul cancelariilor domneşti.

„Epistolarul” lui Coridaleu, cel al lui Gherasim Vlahos şi al lui Darvaris au fost cele mai folosite manuale la cursurile predate de Gheorghe Hrisogon, Marcos Porfiropoulos, Alexandru din Târnavo, Chiril Lavriotis, Lambros Fotiades sau Paisie Lygarides. Epistolele lui Synesie de Cyrene erau studiate de elevii mai avansaţi. Atrage atenţia şi numărul mare de manuale de retorică păstrate astăzi în Biblioteca Academiei. Manualul de retorică folosit cu preponderenţă în academiile domneşti a fost al lui Theophilos Coridaleu, care, la rândul său, a cunoscut mai multe copii păstrate până astăzi.
În 1707, Academia bucureşteană introducea în programa şcolară cursul de filosofie. Manuscrisele greceşti cu caracter filosofic, posibile manuale folosite la predarea acestei discipline în academiile domneşti, sunt în număr de 61. Logica a fost o altă materie predată în academiile domneşti. În secolul al 18-lea, manualul Logicii lui Coridaleu cunoştea o largă răspândire. Aceasta s-a păstrat în câteva manuscrise din Biblioteca Academiei Române: Ms. Gr. 47, 419, 429, 484, 562 şi 1.490. Un alt manuscris de secol 13, de data aceasta conţinând „Logica” lui Nicephoros Blemmydes, este Ms. Gr. 10, un codice interesant, analizat de mine într-un capitol aparte al tezei de doctorat. Au mai fost folosite în predarea logicii manuale alcătuite de Gherasim Vlahos (Ms. Gr. 469) şi Gheorghe Sugduris. Au circulat un manual de logică al lui Anastasie Cavaliotis, altul al lui Baumeister. Profesorul Veniamin din Lesbos a predat cursurile de logică după manualul lui Condillac, trecându-se la modelul de gândire raţionalistă de provenienţă franceză.

Printre manuscrisele greceşti ale Bibliotecii Academiei Române se află cele opt cărţi ale „Fizicii” lui Aristotel, comentate de Theophilos Coridaleu, manuale folosite la predarea cursurilor de fizică la academiile domneşti. Aceste lucrări au cunoscut tiparul mai târziu la Veneţia, în 1779 şi 1780. Manuscrisele din bibliotecă sunt doar copii. Profesorul Sevastos Kymenites a predat între anii 1697 şi 1700 acest curs la Bucureşti. Alţi profesori, precum Alexandru din Târnavo, Manase Eliade, Teodor din Trapezunt sau Teodor de Dristra, s-au aflat în posesia acestei lucrări pe care o foloseau la predarea fizicii.

O altă lucrare întâlnită des printre manuscrisele greceşti studiate este „Despre cer sau cosmografie”, lucrare a lui Theophilos Coridaleu. La Academia Domnească din Bucureşti se preda şi psihologia, printre profesori aflându-se Sevastos Kymenites (1701), Teodor de Târnavo (1721), Alexandru din Târnavo (1745), Teodor din Dristra (1751) şi Manase Eliade (1767). Metafizica era predată, după propriile însemnări, prin 1702, de Sevastos Kymenitul. Morala a fost una din materiile extrem de apreciate şi predate la Academiile domneşti de acelaşi Kymenites.

Marcos Porfiropoulos era profesor de astronomie, după manuale alcătuite de Theophilos Coridaleu şi Nicephoros Blemmydes. La Iaşi însă a fost introdus cursul modern de astronomie de către profesorul Iosip Mesiodax, la curent mereu cu noile descoperiri, care a ajuns astfel să scrie propriul său manual. „Aritmetica” lui Glyzunios, apărută pentru prima oară în 1596, a fost manualul care a deschis seria cursurilor de matematică la Academia Domnească din Iaşi, avându-l ca autor pe profesorul Nichifor Theotochis. Posibil ca Alexandru Ipsilanti să fi introdus în Academia Domnească de la Bucureşti predarea chimiei. Manualul era al lui Antoine Lavoisier, teoriile savantului fiind cunoscute în toată Europa. Veniamin din Lesbos îl considera pe Lavoisier un „supraom”, şi a predat la Bucureşti după manualul acestuia care stabilea la 1787 nomenclatura chimică.

Cursul de istorie încă nu figura în programa din 1707. Hrisovul lui Ipsilanti prevedea la 1776 să se predea elemente de istorie şi geografie istorică, în acest fel instituindu-se cursurile respective. Manuscrisele greceşti cu nr. 208, 383 şi 893 din Biblioteca Academiei Române certifică faptul că opere precum ale lui Xenofon, Herodot, Tucidide şi Plutarh au fost predate la cursurile academiilor domneşti. „Istoria” lui Charles Rollin, o traducere din franceză în neogreacă, se păstrează astăzi într-un singur exemplar în bibliotecă. O altă istorie universală folosită la cursurile academiilor domneşti a fost traducerea în neogreacă a lui Zisis Cavras şi Grigorie Constandas: „Éléments de l’histoire générale ancienne et moderne”, a abatelui Millot, un manual foarte bine structurat şi practic.

La fel ca în cazul cursului de istorie, elevii dobândeau cunoştinţe de geografie în cadrul celorlalte discipline studiate. O copie a „Geografiei” lui Ptolemeu, păstrată în Ms. Gr. BAR 493, ne dovedeşte faptul că această lucrare era predată la fel ca în universităţile apusene şi în Academiile domneşti române. Se mai păstrează, cu nr. 632 şi 536, un Lexicon de nume de ţări şi o selecţie de texte din „Geografia” lui Meletie, manual folosit, din câte se pare, la clasele superioare ale academiilor. Erau studiate toate continentele, munţii, râurile, insulele, statele, oraşele şi, în plus de toate acestea, elevii îşi mai puteau însuşi şi cunoştinţe din geografia Ţărilor Române. O geografie cu nivel ştiinţific ridicat a fost cea tipărită în 1781 de Mesiodax.

Araba, turca, germana, rusa, latina, italiana şi franceza erau limbile străine predate la academiile domneşti. Prima dintre toate aceste limbi introdusă în programa academiilor este latina, însă nu cunoaştem cu exactitate anul. În Academia Domnească de la Bucureşti, limba latină a fost introdusă în jurul anului 1740. În 1810, sunt cunoscuţi doar doi profesori de limba franceză pentru înalta şcoală de la Bucureşti: Laurençon şi N. Sava Piccolos. Cel de-al doilea a tradus în greacă opera pedagogică a lui J.J. Rousseau: „Émile ou de l’éducation”. Din câte cunoaştem, în 1810, franceza era cursul său cel mai frecventat, fiind audiat de 54 de elevi. În 1815, Piccolo părăseşte catedra de franceză de la Bucureşti, locul său fiind luat de Laurençon. Mihail Petru Cochinis era profesor de limba germană, în timp ce limba rusă era predată de Manuil Vizantios.

Abia în a doua jumătate a secolului al 19-lea, Dreptul a început să fie studiat în academiile domneşti. Din informaţiile care ne-au stat la dispoziţie, Dreptul a fost predat tot de profesorul de latină, acesta fiind familiarizat cu termenii juridici folosiţi în codul roman. În academiile domneşti se predau doar noţiuni elementare de medicină, profesorul Marcos Porfiropoulos fiind unul dintre cei mai interesaţi de această ştiinţă, reuşind să facă anumite traduceri în neogreacă după „Aforismele” lui Hipocrat şi Galen, după care le preda elevilor săi.

Consider că informația cuprinsă în filele tezei mele de doctorat deschide noi oportunități de abordare a filologiei elene pe teritoriul țării noastre, în special în perioada secolelor 16-19.