„Formarea duhovnicească sădeşte în suflet dorul după o viaţă evlavioasă“

În cadrul unei facultăţi de teologie ortodoxă, formarea duhovnicească reprezintă unul dintre principalele obiective. Caracterul profund formativ al disciplinei cu acelaşi nume include anumite cunoştinţe teoretice, conform experienţei Părinţilor cu viaţă îmbunătăţită, care trebuie neapărat aplicate şi împletite într-o trăire duhovnicească autentică şi personală. Ca materie de studiu, Formarea duhovnicească prezintă studentului teolog importanţa practicării rugăciunii şi ascezei, rolul legăturii cu duhovnicul, dar şi modalităţile prin care pot fi biruite patimile şi dobândite virtuţile, într-un efort continuu spre desăvârşire. Părintele lect. univ. dr. Adrian-Lucian Dinu, titularul cursului de Formare duhovnicească şi preot spiritual la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, ne va prezenta în continuare disciplina despre care se spune că ar trebui predată în capela facultăţii.

Părinte profesor, care este scopul principal al disciplinei Formare duhovnicească în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă?

Scopul principal se observă din însăşi titulatura cursului şi se referă la implicarea integrală a fiinţei studentului pentru dobândirea cunoştinţelor duhovniceşti şi punerea lor în practică prin trăirea concretă a credinţei atât în parohii, în mănăstiri, cât şi în casele şi familiile noastre. Este una dintre disciplinele cele mai frumoase şi aducătoare la scop din curricula de după Revoluţie a facultăţilor de teologie, în sensul că pe de o parte, Formarea duhovnicească prezintă aspecte vaste din toate celelalte discipline teologice, iar pe de alta se deosebeşte de acestea prin faptul că are aplicabilitate la viaţa concretă a creştinului.

Care trebuie să fie relaţia dintre profesor şi student la această materie teologică?

Relaţia trebuie să fie mereu una sinceră, deschisă şi reciproc ziditoare de suflet. Datorită faptului că este o disciplină care se referă la viaţa Bisericii noastre, trebuie să existe întotdeauna o trimitere la tot ceea ce se întâmplă în societate sub toate aspectele ei, însă, aşa cum spune Sfântul Nicodim Aghioritul, pentru ca mintea noastră să nu fie o punte a demonilor, noi trebuie să luptăm prin toate mijloacele pe care le avem la îndemână în Biserică. Numai prin lucrarea virtuţilor, prin intermediul Sfintelor Taine şi a ierurgiilor, putem ajunge la un dialog deschis şi reciproc valabil şi pentru profesor şi pentru studentul teolog. Prin această comuniune putem descoperi şi transmite mai departe tezaurul valoros al Bisericii Ortodoxe, dar trebuie să simţim în suflet nevoia de a ne uni cu Dumnezeu. Teologia este cu atât mai frumoasă cu cât ai ocazia să înveţi şi să practici ceva care te ajută la nivel psihosomatic în viaţă, dar care te poate şi mântui. 

„Modelul Sfinţilor Părinţi rămâne valabil peste veacuri“

Cum ştiţi dacă activitatea didactică la această disciplină şi-a atins ţinta?

Personal, cunosc acest lucru prin referirile concrete pe care le fac de-a lungul anilor, prin acele sinteze şi caracterizări realizate pentru fiecare student în parte. Mai cunoaştem utilitatea acestei discipline şi din multiplele luări de poziţie ale foştilor şi actualilor studenţi, prin legăturile personale pe care le întreţinem cu tinerii ce termină Facultatea de Teologie Ortodoxă. Faptul că după douăzeci de ani te întâlneşti cu un grup de foşti studenţi de la care primeşti un feedback pozitiv arată că Formarea duhovnicească şi practica liturgică şi-a dovedit utilitatea şi aplicabilitate în cadrul facultăţii. De exemplu, anul acesta am participat la un simpozion despre legătura dintre mass-media şi Biserică şi am realizat o scurtă cercetare printre studenţii Secţiei Pastorală, din care am constatat o raportare corectă a tinerilor teologi la aceste probleme actuale.

Ce cărţi recomandaţi pentru aprofundarea disciplinei Formare duhovnicească?

Îmi place să fiu sistematic şi concret în recomandarea cărţilor şi de aceea recomand, în primul rând, Sfânta Scriptură şi Patericul ca lecturi de căpătâi pentru studentul teolog. În al doilea rând, promovez cărţile duhovnicilor români, de la părintele Ilie Ceopa, Teofil Părăian, Arsenie Papacioc până la părintele Mina Dobzeu, Ilarion Argatu sau Nicolae Steinhardt. Nu-i uităm nici pe duhovnicii ruşi sau greci, pe care îi recomand la fiecare curs. Un aspect important la această disciplină este ancorarea în trăirea filocalică, iar cele douăsprezece volume ale Filocaliei traduse de părintele Dumitru Stăniloae sunt elemente de bază pentru acest curs. Fără o lectură sistematică nu putem avea o stabilitate interioară care să ne permită să ne cunoştem viaţa noastră. De asemenea, recomand cu căldură şi cărţile de slujbă ale Bisericii noastre pentru că ne permit o bună cunoaştere a troparelor sfinţilor şi a rugăciunilor folosite în cult. Nu în ultimul rând, îmi place să propun studenţilor şi cărţi de poezie şi literatură laică, o selecţie esenţială pentru tinerii teologi.

În ce măsură îi ajută acest obiect pe studenţi să-şi descopere vocaţia şi ce folos dobândesc cei care nu vor deveni slujitori ai altarelor?

Atunci când eram student la Facultatea de Teologie din Sibiu şi terminând ultimii doi ani la Iaşi, aş fi dorit să existe un astfel de curs în programă pentru a pune problemele vieţii în faţa noastră. Cred că această disciplină poate oferi soluţii viabile studenţilor noştri, fiind foarte aproape de sufletul omului. Pentru cei care, prin voinţa lui Dumnezeu, nu vor deveni clerici, disciplina sădeşte un dor şi o nostalgie după o viaţă evlavioasă. Chiar în mod didactic, această materie teologică creează o implicare şi o apropiere de Biserică. Chiar dacă preotul are un privilegiu al trăirii vieţii duhovniceşti, orice teolog poate dobândi din acest curs deprinderile pentru o viaţă duhovnicească adevărată. Tinerii teologi trebuie să aibă încredere în puterea lui Dumnezeu, să cultive erudiţia şi să practice virtuţile pentru că modelul Sfinţilor Părinţi rămâne valabil peste veacuri.