Taina Iordanului se trăiește în tăcere

Botezul Domnului, praznicul Dum­ne­zeieștii Arătări de la Iordan, este în egală măsură sărbătoarea descoperirii, a Teofaniei, dar și a tainei sfințirii firii umane. Înțelesul tainic al acestei sărbători este dezvăluit de icoana praznicului care se suprapune aproape identic peste cea a Pogorârii la iad, avându-L pe Mântuitorul în centru, Biruitor deasupra capetelor balaurilor, și de-a dreapta Sa pe Sfântul Proroc Ioan Botezătorul, care se face mai întâi celor vii Înaintemergător Domnului, apoi vestește „și celor din iad pe Dumnezeu Cel ce S-a arătat în trup, pe Cel ce a ridicat păcatul lumii și ne-a dăruit nouă mare milă”. Despre primirea și trăirea în tăcere a acestei taine ne-a vorbit Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

Înaltpreasfințite Părinte Arhi­episcop Casian, praznicul Botezului Domnului este o sărbătoare a descoperirii. Prin glasul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, lumii Îi este descoperit „Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatul lumii“. Cu toate acestea, putem vorbi și despre o taină a sărbătorii și o împlinire în tăcere a rânduielii lui Dumnezeu pentru sfințirea firii omenești. Cum putem înțelege această taină?

Sfântul Ioan Botezătorul e cel mai mare om născut din mamă pe pământ pentru că este anunțat deasupra Altarului. Anunțul se cufundă în Iordanul tăcerii tatălui, care nu-i mut, ci este primul duhovnic cunoscut pe pământ. A ținut și față de soția lui taina timp de nouă luni. Avea să mai facă acest lucru Prea­sfânta Fecioară după șase luni: „Taină străină văd, și preaslăvită…”. Așa se explică cum în taină Îl salută pe Hristos, el având șase luni, care înseamnă cele șase zile ale creației. La naștere, cu șase luni înainte, prevestește un nume mai presus de nume, pe care Îl va primi Fiul lui Dumnezeu, „Sotir” - Mântuitorul. Nu Izbăvitorul, ci Mântuitorul. Iar Ioan primește numele „cel mântuit” în ebraică. Acest nume este scris și este altul decât al familiei tatălui lui. Aici se schimbă ordinea genealogiei nominale. Primește un nume de sus. Cu domnul academician Ioan-Aurel Pop am vorbit mult despre rezistența studenților de astăzi, care nu mai acceptă acel „Io” de la toți voievozii ca venind de la cel ce trebuie să mântuiască cu Hristos poporul său. Și el, și Hristos, timp 30 de ani, au păstrat taina și la 30 de ani aceasta se descoperă prin Sfântul Ioan. L-a văzut cu ochii lui pe Duhul Sfânt și L-a auzit cu urechile lui pe Tatăl și ne-a arătat singura cale, care este lăuntrică, spre Hristos din inimi.

Mântuitorul Iisus Hristos pri­mește la Iordan Botezul, deși era fără de păcat. El este numit „Fiul Meu iubit“ de către Tatăl, cuvântul acesta fiind confirmat de prezența Duhului Sfânt în chipul porumbelului. Astfel, Botezul Domnului prefigurează Botezul creștin în numele Sfintei Treimi, care este naștere din nou, din apă și din Duh, spre o viață nouă, în har. De ce ne referim la Botez ca la o a doua naștere?

La început, a zis Dumnezeu: „Să fie lumină!” Vedem deosebirea între „a face” și „a naște”. Confundăm adesea cele două verbe. A naște se adresează doar persoanei, a face numai lucrurilor. Din pământ nu suntem născuți, ci suntem făcuți. Nașterea noastră e doar din mamă și din apă și din Duh. Nașterea e desăvârșită, dar lutul are nevoie de nașterea din apă și din Duh. Ne naștem în două sensuri: pe pământ și în cer. Naște­rea din cer, după cum ne arată Mântuitorul în convorbirea cu Nicodim, e prin Botez. Cum excelent arată Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, actualizăm prin Botezul lui Hristos propriul nostru botez. Prin Botezul Domnului, firea omenească este ridicată din Iordanul mocirlos la înălțimea iubirii lui Dumnezeu. Doar pe cruce înțelegem înălțimea, adâncimea și lățimea iubirii lui Dumnezeu (Efeseni 3, 17-18). Coborârea în Iordan prefigurează și urcarea pe Cruce, deasupra patimilor multe pe care le avem. Lumea luminează ca o făclie. Preafericirea Sa a vorbit de lume ca frumusețe din Dumnezeu. Făcută, nu născută, altfel ar fi panteism. „Astăzi, ceata mult vestită a ortodocșilor se bucură”, spune Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, în rugăciunea de la Sfințirea Mare a apei, cum s-a bucurat Maica Domnului de venirea Duhului Sfânt. Bucuria de la Nazaret este actualizată în bucuria venirii Duhului Sfânt la Iordan. Cuvântul „astăzi” apare în rugăciunea amintită de 24 de ori, care-i prefigurează pe cei 24 de bătrâni care cu cădel­nițele lor Îl cheamă: „Vino, Doamne!” (cf. Apocalipsa, cap. 4-5).

Înaltpreasfinția Voastră, cre­din­cioșii de la Dunărea de Jos trăiesc în fiecare an, mai ales în cele două municipii, Galați și Brăila, această sărbătoare a Botezului Domnului cu o altă intensitate. Vă rugăm să ne spuneți cum au sărbătorit la începutul acestui An Centenar bucuria Teofaniei de Iordan.

Rar s-a întâmplat ca în tăcere să se fi mobilizat creștinătatea smerită de la Dunărea de Jos, și la Brăila, și la Galați, într-o ordine desăvârșită, fără intervenția vreunei ordini omenești. Nu întâmplător, am avut aproape un profesor de inteligență artificială, care a patra oară a sărit după cruce în Dunăre. La Galați, mulțimea a stat pe patru niveluri: sus la Precista, pe cale și de două ori spre apele Dunării. Nu am văzut atâta lume dornică, în tăcere, de firicelul de agheasmă care înseamnă „Sfințește-mă, Doamne! Iartă-mi păcatele, Doamne! Învață-mă, Doamne, să stau în față, în spate, în dreapta și în stânga cu frații și prietenii mei, oamenii!”