„Gazeta de Transilvania”, ziarul unei conștiințe

La 24 martie (12 martie stil vechi) se împlinesc 185 de ani de la fondarea „Gazetei de Transilvania”, cel mai important ziar politic și cultural al românilor din această parte de țară, publicație care a apărut la Brașov, la inițiativa lui George Barițiu (1812-1893). Ziarul a fost preluat ulterior de Iacob Mureșianu (1812-1887) și a fost redactat, tipărit în casa Mureșenilor și distribuit în toată provincia prin eforturile acestei familii care a dat țării mulți patrioți și oameni de cultură. Despre importanța acestui ziar românesc ne-a oferit detalii dr. Valer Rus, istoric, managerul general al Muzeului Casa Mureșenilor din Brașov, loc în care se păstrează astăzi multe obiecte care le-au aparținut Mureșenilor, dar și o arhivă impresionantă a publicației la care ne referim.

Domnule director Valer Rus, care este nota distinctivă în peisajul presei românești a „Gazetei de Transilvania”?

„Gazeta de Transilvania”, cunoscută ulterior drept „Gazeta Transilvaniei”, a fost cel mai important canal de comunicare și informare pentru comunitatea românească atât din Transilvania, cât și din celelalte provincii istorice ale Vechiului Regat, pentru că acest ziar primea informații de peste tot prin corespondenții săi, respectiv redactorii acestui ziar traduceau informații de interes din ziarele central-europene. Avem în arhiva Casei Mureșenilor ziare venite de la Budapesta și Viena, care ofereau informații despre situația politică a Imperiului Austriac, iar ulterior a celui Austro-Ungar. Locuitorii Brașovului și ai Transilvaniei erau interesați de ceea ce se întâmpla în capitala Viena: apăreau legi care afectau traiul și viața celor din Brașov sau din alte părți ale acelui imperiu.

Acest ziar a avut extrem de mulți „prenu­me­ranți”, cum se spunea în epocă, sau abonați. La momentul de maximă înflorire erau circa 2.000 de abonați, dar noi știm că ziarele erau citite și de ceilalți membri ai familiei și de alții din comunitate. Știm din „Moromeții” că se practica citirea în comunitate, în genul Poienii lui Iocan, unde se comentau respectivele știri. Acest ziar reprezenta pentru românii de atunci ceea ce reprezintă pentru noi, astăzi, întreaga mass-media și internetul cu rețelele de socializare. În acea epocă, numărul celor care știau să citească era foarte mic. Știm din rezultatele unui recensământ al statului austriac, în care era o rubrică cu știutorii de carte, că procentul românilor care erau educați peste clasele primare era foarte mic. Până spre anul 1900, cei mai mulți români din Transilvania nu depășeau nivelul cunoașterii literelor și cifrelor, erau bolnavi de iletrism, analfabetism. În acele condiții, redactorii „Gazetei Transilvaniei” traduceau pe înțelesul lor, în limba lor, interpretau pentru ei informațiile de interes politic și social pe care le publicau.

Ce momente inedite pot fi aflate din istoria ziarului?

În a doua jumătate a secolului al 19-lea, ziarul începe să aibă rubrică de publicitate. Interesant este faptul că primul anunț de publicitate este pentru un eveniment cultural, și asta chiar în primul an de apariție, 1838, când se vorbește despre „o arătare de concert”, publicul brașovean era invitat la un concert. Aceasta era o primă reclamă. Ultima pagină a ziarului a fost apoi alocată exclusiv casetelor de reclamă, iar mai târziu, pe măsură ce s-a dezvoltat tehnica tipografică, au apărut și imaginile. Fotografiile au fost publicate în paginile ziarului mai târziu din cauza costurilor. Abia în secolul 20 vor apărea frecvent. Deși tehnica fotografică este introdusă la Brașov la mijlocul secolului al 19-lea, implementarea acestei tehnologii în procesul de tipar este mai târzie, deoarece era nevoie de plăci tipografice speciale, gravate, fiind nevoie și de gravori care să creeze o replică în negativ a imaginilor. Doar marile ziare ale Europei Centrale și de Vest își permiteau luxul să publice imagini.

„Gazeta Transilvaniei”, atât timp cât a fost în proprietatea familiei Mureșianu, a fost cea care a dat renume familiei, toți cei din Transilvania știau despre familia Mureșenilor, asociau numele ziarului cu numele lor. Faptul că Elena Mure­șianu a acceptat să mențină ziarul încă doi ani după moartea soțului ei, Aurel, arată câtă importanță avea ziarul și pentru familie. De altfel, a fost și o premieră pentru peisajul publicistic românesc, ea fiind prima femeie manager de ziar, între 1909 și 1911.

Care a fost relația „Gazetei Transilvaniei” cu celelalte ziare care apăreau în Ardeal și în celelalte provincii româneşti?

„Gazeta Transilvaniei” a fost o apariție solitară în secolul al 19-lea. Era inevitabilă apariţia altor publicaţii din alte medii sociale, politice, iar „Gazeta” a reprezentat un motiv real de concurență. Pe plan local, existau încă două ziare: „Kronstädter Zeitung” (în limba germană) și Brassói Lapok (în maghiară), dar acestea erau doar aparent concurente, pentru că aveau public diferit. Toate erau tipărite în aceeaşi tipografie a lui Johann Gott. În schimb, în 1853 apare la Sibiu „Telegraful român”, care se tipărește şi astăzi, o performanţă unică în istoria publicisticii româneşti, la care se adaugă „Tribuna”, în 1884, tot la Sibiu, care a devenit principalul canal de comunicare al Partidului Naţional Român. Atunci, „Gazeta” devine reprezentanta unei facțiuni desprinse din Partidul Naţional Român, facțiunea „gazetistă”, disputa politicienilor de atunci fiind modul lor de poziţionare faţă de guvernanții austro-ungari. A fost o mare discuţie în epocă a politicienilor români din Transilvania privitoare la implicarea activă în viaţa politică a provinciei, asta însemnând şi că recunosc dualismul austro-ungar, sau să rămână în pasivism, să nu intre în viaţa parlamentară. „Gazetiştii” erau adepții pasivismului, acest lucru schimbându-se abia în 1905.

Relaţia cu celelalte ziare de limbă română din provinciile istorice Muntenia şi Moldova a fost una de colaborare permanentă. „Gazeta Transilvaniei” prelua ştiri din acele ziare. La rândul lor, cei din familia Mureşianu erau abonați la celelalte ziare româneşti de la Bucureşti şi de la Iaşi, iar aceia la fel. Astfel, se ofereau reciproc informaţii despre românii din toate provinciile. Aceasta înseamnă, de fapt, că exista o unitate de comunicare asigurată de limba română, fiindu-le la îndemână să colaboreze, să afle unii despre alţii, chiar dacă Transilvania era parte a unui alt stat.

Dar a existat o concurență reală între „Tribuna” din Sibiu şi „Gazeta” din Brașov, consumată nu doar la nivelul înmulțirii numărului de cumpărători, ci a fost o cursă a modernizării, cine se mișcă mai repede în transformarea publicației în cotidian. Iar „Gazeta de Transilvania” a făcut un titlu de glorie din faptul că a reuşit să se transforme prima în cotidian, reușind acest lucru în 1884, când a publicat pe frontispiciu: „de astăzi suntem cotidian, ne puteţi citi de luni până vineri...” Până atunci apărea doar de trei ori pe săptămână, asta şi pentru că informația circula mai încet, scrisorile de la corespondenți, cu informaţiile necesare, nu ajungeau la timp.

Câte pagini avea?

A apărut doar în patru pagini, un lucru specific „Gazetei”. În Cluj, de exemplu, ziarele de limbă maghiară pe care le-am consultat în arhive, cu ocazia cercetării pentru teza mea de doctorat, am constatat că aveau opt pagini, uneori şi 12, mai mulţi angajaţi, mai mulţi cititori, dar erau și mai scumpe, pentru că hârtia se făcea manual.

Cum a apărut ideea unei tipografii proprii pentru „Gazeta Transilvaniei”?

Din cauza costurilor mari, la un moment dat, familia Mureșenilor şi George Barițiu şi-au pus problema de a reduce costurile întregului flux de producere a ziarului, şi atunci s-a înfiinţat la Zărnești prima fabrică de hârtie, la care George Barițiu era acționar majoritar. Tipografia a fost cumpărată în 1888 de la Viena, era la mâna a doua, dar era bună, a funcționat multă vreme, se numea tipografia „A. Mureșianu”. A fost un fenomen, pentru că aceşti oameni din familia Mureșianu, care nu erau foarte bogaţi, nu erau miliardari, să spunem în termenii de azi, dar erau antreprenori culturali, făceau educaţie a maselor cu puținii lor bani, investind în cultură. Mureșenii au ţinut vie o conştiinţă naţională. Pentru românii din Transilvania, mai ales după 1867, când a început un proces accentuat de maghiarizare, cu şcoală obligatorie în limba maghiară, lucrurile au devenit extrem de neplăcute; deci faptul că exista „Gazeta Transilvaniei” în limba română şi publica informaţii mai ales de la Bucureşti - „de la Bucureşti vine lumina...”, spunea Slavici - toate aceste lucruri erau importante pentru români. De aceea au fost atât de importanți membrii familiei Mureșianu. Pentru a înţelege cât de mult au însemnat ei pentru transilvăneni, după 1 Decembrie 1918, când a avut loc Marea Unire, când s-a schimbat nomenclatorul străzilor în Brașov, cea mai importantă arteră din Brașov s-a numit bulevardul Regele Ferdinand, iar o stradă din centrul Brașovului a primit numele Mureșenilor - se afla înspre Poarta Schei, ca un simbol al recunoștinței brașovenilor. Mai mult decât atât, în zilele noastre o stradă și mai importantă poartă numele Mureșenilor, în acelaşi spirit al recunoaşterii meritelor deosebite avute de ei în trecutul Transilvaniei, nu doar al oraşului Brașov. Pentru românii de atunci, familia Mureșenilor era cu adevărat importantă.

Care erau relațiile celor de la „Gazetă” cu autorităţile statului austriac și apoi ­austro-ungar?

Au fost mai multe momente tensionate. Primul a fost închiderea „Gazetei” în 1848 pentru că Brașovul a fost ocupat de trupele maghiare revoluționare care i-au interzis apariţia. Când s-a încheiat Revoluţia, nu i s-a mai acordat autorizație de apariţie, pentru că toţi percepeau „Gazeta de Transilvania” ca pe purtătoarea de mesaj a revoluționarilor români. Atunci s-a apelat la o manevră semantică: solicitarea pentru apariţie n-a mai fost făcută de George Barițiu, ci de Iacob Mureșianu, care era o personalitate proeminentă, profesor la Colegiul Latino-German din cetatea Brașovului, iar el a solicitat apariţia ziarului sub denumirea uşor schimbată: „Gazeta Transilvaniei”. În 1867 apare Imperiul Austro-Ungar, iar un an mai târziu, politicienii români emit un document prin care se pronunță împotriva noului regim. Actul lor, numit „Pronunciament”, a fost publicat în „Gazetă” şi imediat a început un proces de presă.

În anii trecuți vorbeam mult despre aceste procese în muzeul nostru, acum mai puţin. În acea epocă, pentru responsabilii acestui ziar, procesele reprezentau o problemă foarte mare. Pentru a tipări un ziar în Imperiul Austriac era nevoie să depui o garanţie, o sumă de bani de ordinul miilor de florini, echivalentul a zeci de mii de euro în zilele noastre. Iar acea garanţie spunea în felul următor: dacă cenzura oficială constată că ai publicat ceva în ziarul tău împotriva statului, ţi se confiscă suma respectivă. Dar aceste procese au culminat uneori cu arestul. După ce românii au depus la Viena în 1892 celebrul „Memorandum” şi a debutat mişcarea memorandistă, au început din nou procesele de presă pentru publicațiile româneşti din Transilvania care criticau atitudinea statului austro-ungar de nerespectare a drepturilor minorităților. Iată un subiect pe care noi astăzi îl tratăm cu lejeritate pentru că suntem obişnuiţi să respectăm minoritățile, care au dreptul să aibă şcoală în limbă proprie şi viaţă publică în limbă proprie, altele decât limba de stat oficială, şi nu este o problemă pentru nimeni. În schimb, în secolul al 19-lea exista represiunea statului, iar aceasta consta în faptul că un procuror se autosesiza, deschidea un proces de presă şi toţi ziariștii publicației respective erau acuzați de lezmajestate, deoarece atentau la bunul mers al sistemului respectiv. Aceste procese se terminau cu amenzi extrem de usturătoare pentru care se făceau colecte publice, chete, românii strângeau bani pentru a plăti amenzile ziarului. În unele cazuri, şi licențele de limbaj jurnalistic se puteau termina cu arest şi avem exemplul unor jurnaliști ai „Gazetei” care au petrecut luni întregi în arest. Nu trebuie să dramatizăm, nu era un arest în condiţii drastice, nu era ocnă grea, aveau cât de cât condiţii, puteau primi mâncare şi cărţi, însă erau privați de libertate. Asta înseamnă că statul pedepsea cetățenii care nu-i erau loiali, dar nu comparăm cu represiunea ulterioară din sistemele naziste şi comuniste.

Cum ajungeau ziarele în teritoriu?

În secolul al 19-lea se înființează serviciul de poștă, un sistem naţional şi public. Se deplasau cu trăsuri cu cai, funcționa celebrul poștalion, transportând oameni, bagaje, mărfuri, dar şi corespondenţă și ziare. Din arhiva Mureșenilor, odată cu apariția telegrafului, vedem ce importantă era comunicarea prin acest mijloc de informare în acea perioadă. Deşi erau scumpe, telegramele erau foarte folosite şi în corespondența „Gazetei Transilvaniei”. Persoanele care comunicau şi transmiteau informaţii erau înstărite, îşi permiteau să trimită un text de două-trei rânduri din care ziariștii făceau ştiri complexe pentru că ei cunoșteau contextul. La rândul lor, ziarele ajungeau la îndemâna publicului prin două modalități: abonamentul şi celebrele puncte de vânzare - tutungeriile, care erau bine cunoscute în Brașov, dar şi în alte localități din întreaga Transilvanie. Comercianții trimiteau înapoi banii încasați pe ziare, din care îşi opreau un comision de vânzare.

Scurtă istorie

Întemeiată de George Barițiu la 12 martie 1838, „Gazeta de Transilvania”, redactată în casa familiei Mureșenilor din Brașov, a fost cel mai important vector al atitudinilor politice ale românilor din această parte de țară în perioada în care provincia se afla sub ocupație austriacă, iar apoi austro-ungară.

De la 3 ianuarie 1849 s-a numit „Gazeta transilvană”, iar de la 1 decembrie 1849, „Gazeta Transilvaniei”. În primele luni a publicat și suplimentul „Foaie literară”, iar între 2 iulie 1838 și 24 februarie 1865 a cuprins renumita „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, un supliment cultural de sâmbătă și duminică. Ziarul a avut un rol deosebit de important în timpul Revoluției de la 1848, militând pentru egalitatea în drepturi între naționalitățile din principat, unitatea națională a românilor de ambele părți ale Carpaților și desfiin­țarea iobăgiei în Țara Românească și Moldova. Dar și în mișcarea memorandistă, în paginile sale publicându-se celebrul „Memorandum” în 1892. Jurnaliștii care au colaborat la realizarea acestei importante publicații tipărite în limba română au fost în același timp și oameni de cultură în­semnați, între care îi amintim pe Timotei Cipariu, Andrei Mureșanu, Florian Aaron, August Treboniu Laurian, Damaschin Bojincă, Pavel Vasici, Ion Heliade Rădulescu, Costache Negruzzi, Nicolae Istrati.

Primul ziar politic și cultural al românilor din Transilvania a apărut astfel: săptămânal (12 martie 1838 - 30 decembrie 1842; 2 iulie 1858 - 30 decembrie 1860; 13 octombrie 1918 - 1 ianuarie 1945), bisăptămânal (4 ianuarie 1843 - 17 martie 1849; 1 decembrie 1849 - 1 iulie 1858; 7 ianuarie 1861 - 30 decembrie 1879), de trei ori pe săptămână (1 ianuarie 1880 - 1 aprilie 1884), iar de la 4 aprilie 1884 a apărut zilnic. Redactori responsabili au fost: George Barițiu, Iacob Mureșianu, Aureliu Mureșianu, Gregoriu Maior, Traian H. Pop, Victor Braniște, Ion Brotea, Gavril Pop, Ion Colan și Lucian Valea.