„În zona ţării noastre şi a Balcanilor, colinda are o mare forţă religioasă”

În prag de sărbători, colindele vechi, autentice, se fac auzite şi datorită Ansamblului ieşean „Floralia”, al Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu”. Conf. univ. dr. Irina Zamfira Bucescu-Dănilă, dirijor, ne-a vorbit despre maniera interpretativă deosebită a ansamblului, despre concertele-lecţie prin care promovează folclorul autentic în rândul elevilor din Iaşi, dar şi despre tematica vastă a colindelor culese din vatra satului şi importanţa acestora în păstrarea graiului, identităţii şi credinţei creştin-ortodoxe.

Cu Ansamblul „Floralia” promovaţi muzica românească veche și aţi înregistrat două CD-uri audio: „Anton Pann - Buchet de cântece de lume” și „Colinde vechi românești”, imprimate la Casa de discuri „TRINITAS” a Patriarhiei Române. Cu ce vă deosebiţi de alte formaţii vocale?

La începuturi, în 2007, „Floralia” era un ansamblu care cânta mai mult muzică bizantină, muzică bisericească, iar folclorul se regăsea doar în colindele arhaice interpretate în cadrul concertelor din preajma sărbătorii Naşterii Domnului. Din anul 2015 ne-am îndreptat mai mult spre muzica folclorică veche, prima realizare fiind colecţia de melodii din culegerile lui Anton Pann: „Buchet de cântece de lume”. Aceste melodii ofereau avantajul scrierii în notaţie psaltică, pe care studenţii, membri ai ansamblului, o stăpâneau foarte bine. Pe de altă parte, erau şi atraşi de acest gen, Formaţia „Anton Pann” din Bucureşti fiind bine-cunoscută şi apreciată de către studenţii de la specializare. În grupul nostru avem atât voci feminine, cât şi voci masculine și am adăugat instrumente de bază tradiţionale: vioară, fluier, cobză, o tobă orientală, am avut încă de la început, într-o manieră mai simplă, kanunul (instrument cu corzi ciupite, tot de factură orientală, n.r.). Această manieră interpretativă, cu vocile feminine şi masculine aflate într-un dialog permanent, dar şi împreună, ne-a ajutat foarte mult să scoatem în evidenţă tematica abordată, care este, în special, una de dragoste, pentru că şi publicul nostru este format în special din tineri.

V-aţi asumat astfel o misiune, aceea de a atrage tinerii în sala de spectacol şi de a-i familiariza cu folclorul vechi, autentic?

Da, este o misiune a noastră, un obiectiv asumat al formaţiei, de a forma tinerii, în special pe cei din Iaşi, dar şi din zona Moldovei. Vrem să-i aducem la nişte concerte potrivite pentru ei, atât ca tematică, dar şi ca durată. Este un proiect demarat în urmă cu trei ani. Practic, pe parcursul unui an şcolar organizăm cel puţin două concerte la care sunt invitaţi elevii din liceele ieşene şi studenţii, în special cei de la Universitatea „Al. I. Cuza”. Scopul este ca ei să înţeleagă că folclorul este mai mult decât o muzică comercială, cântată cu scop distractiv. Este mult mai mult de atât, are o profunzime greu de egalat.

Sunt, aşadar, concerte cu caracter educativ.

Sunt concerte-lecţie, să le spunem aşa. Pe de o parte, un concert al nostru nu va depăşi o oră şi jumătate, pentru că ne dorim ca în tot acest timp să-i ţinem conectaţi pe adolescenţi şi tineri, să nu se plictisească. Apoi, în prima parte a concertului, zece minute sunt dedicate prezentării şi explicării fiecărui instrument în parte. Elevii vor avea astfel ocazia să asculte individual toate instrumentele, să se bucure de sonoritatea fiecăruia. În continuare, eu explic câte ceva despre repertoriul abordat, indic originea colecţiei, mergând pe valoarea stării originale.

Unui repertoriu, ca să aibă strălucire în interpretare, trebuie să i se ofere un timp ca să se fixeze, artiştii trebuie să-şi însuşească foarte bine atât textul, printr-o dicţie perfectă, cât şi mesajul, care, dacă este trecut prin sufletul lor, va ajunge şi la public în forma cea mai pură. Dacă artistul are această profunzime, atunci mesajul nu doar că va fi receptat de către cei din sală, ci, mai mult, va sensibiliza auditoriul, îl va determina să-şi pună nişte întrebări, pentru că noi nu vizăm doar simpla delectare, ci şi o aprofundare a ceea ce cântăm. Sintetizând, dorim să prezentăm frumosul într-o manieră cât mai profundă.

Cel de-al doilea CD audio imprimat de „Floralia” prezintă minunatele colinde arhaice cuprinse în colecţia lui George Breazul. Aţi mai inclus în repertoriu şi alte colinde?

Colecţia lui George Breazul a fost gândită într-un scop didactic, toate colindele de acolo sunt nişte bijuterii, sunt notate atât în scriitură psaltică, cât şi în scriitură pe portativ, iar tematica este atât de variată, de deosebită, încât este imposibil să nu găseşti colinde care să nu fie pe sufletul dirijorului, al coriştilor sau al publicului.

De anul trecut am mai apelat la o culegere care s-a publicat de curând, deşi este foarte veche ca material, şi aparţine lui Alexandru Voevidca, fost învăţător născut în 1862 în Bucovina de Nord, folclorist şi muzicolog care a notat după auz tot ceea ce a găsit la oamenii din toată regiunea aflată sub ocupaţie austro-ungară. Întreaga muncă a lui Voevidca s-a întins pe trei decenii şi doar parţial s-a publicat în câteva culegeri. Însă publicarea colecţiei cât mai aproape de vastitatea ei se datorează etnomuzicologului Constanţa Cristescu de la Centrul cultural „Bucovina” Suceava. Din repertoriul „Floralia” fac parte, de exemplu, colindele „După dealul cela mare” şi „Trei crai de la răsărit” din colecţia Alexandru Voevidca: „Folclor muzical din Bucovina. I. Cântecul ritual-ceremonial vocal”, publicat la Editura Lidana, Suceava, în 2015.

Tot anul trecut am început să cântăm şi din cântecele ritualice de nuntă, înmormântare sau de cătănie. Textele acestea ale ritualului de cătănie sunt atât de vibrante, atât de încărcate de emoţie, încât pur şi simplu trăieşti drama acelor oameni. Deşi sunt melodii vechi, dintr-o altă lume, culese la anul 1900, tinerii au fost încântaţi de repertoriu, au simţit atât textele pline de dramatism, cât mai ales textele comice, satirizate şi chiar uşor parodice.

Spuneaţi de colindele arhaice din colecţia lui George Breazul, culese din vatra satului, că sunt de o frumuseţe rară datorită textului şi tematicii vaste.

Tematica este foarte variată, pornind de la colindele protocolare - trezirea prin surpriză a gazdei de către colindători („Sculaţi, sculaţi, gazde mari”), primirea colindătorilor prin deschiderea porţilor, gazda care nu este acasă, darurile colindătorilor etc., la colindele cosmogonice legate de facerea lumii, furarea astrelor, mana câmpului, rodirea pomilor iarna ş.a. De asemenea, sunt colinde legate de fată sau de băiat, văzuţi fie ca iubiţi, fie ca peţitori. Sunt foarte multe colinde care vizează această temă, a fetelor care se pregătesc de căsătorie, cos, chindisesc şi aşteaptă peţitorii. Totodată, tânărul este văzut ca un viteaz, capabil să vâneze, îşi demonstrează capacităţile de bărbat responsabil, ajuns la maturitate, apt pentru a se căsători şi a întreţine familia. În colecţia lui ­George Breazul apare leul în colinda românească - leul de la poalele Ceahlăului - şi se face referire la vânătoarea de leu ca la un moment de maturitate a tânărului.

Conform lucrării Monicăi Brătulescu, „Colinda românească”, publicată în 1981, mai putem enumera: colindele profesionale, în care sunt prezente sacrificiul zidirii, Mioriţa, oaia năzdrăvană, ciobanii şi hoţii, oaia bătrână; colindele despre curtea domnească, în care sunt prezentaţi doi voinici călări, întorşi la domnie, doi fraţi răsplătiţi de Domn cu moşii; colinde edificatoare şi morale, în care întâlnim bogatul şi săracul, Maica Domnului şi gazda neospitalieră; colinde biblice şi apocrife, cu Adam, vestea naşterii, Maica Domnului şi bunăvoinţa pomilor şi dobitoacelor, Crăciun şi Crăciuneasa, Naşterea lui Iisus şi solii, uciderea pruncilor; colindele-baladă şi colindele-cântec.

Tot în colinde, tema familiei este prezentată foarte frumos, tata şi mama sunt văzuţi ca doi împăraţi, pe patul mare din casă, cum era odinioară, iar copiii, în jur cu nişte feţe luminoase, ca ale îngerilor. Este un tablou extraordinar de frumos care ilustrează armonia în familie, un elogiu al căsniciei şi familiei tradiţionale.

Să nu uităm de colindele despre care se credea că se cântau la Paşti pentru că aveau tematică legată de patimile Mântuitorului, răstignirea lui Hristos, vânzarea de către Iuda şi pedepsirea lui Iuda, dar de fapt acestea se cântau tot de Crăciun. În acelaşi timp, colindele în care se face referire la grâul, vinul şi mirul folosite în cadrul Sfintei Liturghii ne dezvăluie credinţa profundă a omului simplu, ne arată cunoaşterea Sfintelor Evanghelii, exprimată într-o formă simplă, caldă, prin intermediul versurilor şi al muzicii pline de evlavie.

De ce anumite zone etnografice, cum sunt Transilvania şi Bucovina, sunt mai bogate în colindă?

Din toate zonele etnografice s-a cules colindă deosebit de valoroasă, însă, într-adevăr, Transilvania este mult mai bogată. O posibilă explicaţie ar putea fi, cred eu, că în această regiune aflată multă vreme sub ocupaţie austro-ungară, perpetuarea colindei a reprezentat şi o formă de rezistenţă din partea oamenilor, cu scopul de a-şi menţine limba, credinţa ortodoxă, identitatea naţională. Toate acestea erau mărturisite prin intermediul colindei, care era ca un ritual şi nu putea lipsi din cadrul sărbătorii. Aceasta ar fi o explicaţie pentru explozia de modele muzicale, dar şi pentru tematica foarte diversă. Însă şi în zona de sud, Muntenia subcarpatică, Moldova de Sud, întâlnim foarte multe colinde; chiar şi în Dobrogea, deşi fără o varietate prea mare în ceea ce priveşte tematica.

Bineînţeles, Bucovina, aflată şi ea multă vreme sub ocupaţie, şi Moldova, în special cu judeţele Botoşani, Suceava și ţinutul Neamţului, sunt foarte bine reprezentate în materie de colinde. Chiar şi în Brăila întâlnim colinda, acolo s-au cules în anii ‘50 colinde vechi interpretate antifonic: ceata de bărbaţi despărţită în două, o parte începe colinda, continuă cealaltă parte cu strofa următoare, ca un dialog, însă doar bărbaţii colindau. O exemplificare a colindei arhaice de ceată este redată pe larg de către acad. Sabina Ispas în cartea „Colindatul tradițional românesc - sens și simbol”, apărută în 2007. Modernizarea aceasta a colindei a survenit mai târziu, când au început a colinda şi fetele, şi copiii, însă colinda arhaică era cântată exclusiv de feciori. Aşadar, deşi toate zonele sunt bine reprezentate, Transilvania ocupă locul fruntaş. Iar un merit extraordinar în culesul colindei din Ardeal l-a avut Ioan Bocşa, care, în cadrul unui proiect de cercetare derulat cu mai multe echipe de studenţi, a cules şi notat aproximativ 600 de texte melodice.

Care sunt diferenţele şi asemănările între colinda românească şi cea din statele vecine, respectiv din statele apusene?

În zona Balcanilor, şi amintim aici Bulgaria, Serbia, Macedonia, Muntenegru, mai jos Grecia, Cipru, şi chiar şi zona slavilor de nord, a Ucrainei, colindatul este un obicei foarte prezent şi important. Petru Caraman, un folclorist şi filolog din perioada interbelică, a studiat acest fenomen al colindatului pentru zona menţionată şi a găsit şi caracteristici comune, dar şi unele diferenţe specifice graiului şi culturii naţionale respective, diferenţe legate de credinţele lor, de sensibilitatea respectivelor popoare. Însă, în mod clar, se poate observa că, în zona ţării noastre şi a Balcanilor, colinda are o mare forţă religioasă, tematica sacră fiind foarte prezentă. O altă asemănare se referă la momentul când se colindă: în tot spaţiul balcanic este întâlnit acest obicei în Ajunul Crăciunului, în Ajunul Anului Nou, de Sfântul Vasile, dar şi în Ajunul Bobotezei, când se merge cu chiralesa, se anunţă venirea preotului cu agheasmă în casele credincioşilor. Mi-am propus să deschidem un pic poarta şi să ne uităm şi la vecinii noştri, să interpretăm şi de acolo colinde, iar de curând am primit de la un specialist din Bulgaria trei colinde din zona de nord-est, de lângă oraşul Şumen. Sunt nişte colinde mai vioaie, cursive, foarte accesibile şi adresate, ca la noi, gospodarului, gospodinei, tânărului necăsătorit, deci sunt multe teme comune.

Situaţia se schimbă în zona apuseană a Europei. Aici, datorită confesiunii romano-catolice, există o altfel de abordare şi avem de-a face nu atât cu colinda, cât mai ales cu cântecele de Crăciun. Au şi ele tematică de Crăciun, însă nu se manifestă ca la noi colindatul. Mai degrabă sunt nişte cântece de Crăciun, şi nu colinde.

Prin comparaţie, parcă se aud mai des colindele cu acompaniament şi mai puţin cele autentice, arhaice?

Din păcate, piaţa a fost invadată de colinda compusă şi cu acompaniament instrumental, care este un hibrid fără nici o legătură cu melosul de colindă. În afară de dobă, care însoţeşte şi anunţă colindătorii, nu s-au cules vreodată colinde cu instrumente; acestea pot fi numite cântece care fac trimitere la sărbătoarea Crăciunului, dar sub nici o formă nu pot fi numite colinde. Realitatea este că s-a cam pierdut colinda autentică, nu mai este atât de cunoscută, însă am putea remedia acest lucru reapelând la sursele culese. Specialiştii, care au acces la resurse valoroase, cum este Arhiva de Folclor a Moldovei și Bucovinei, pot imprima monodic colindele pentru a fi oferite, ulterior, grupurilor de amatori. Acestea din urmă vor prelua atât muzica, cât şi versurile şi vor recrea colinda autentică. Nu este o idee a mea, Constanţa Cristescu aşa a procedat cu colindele din Bucovina: a înregistrat din colecţia Voevidca modele muzicale de acolo şi le-a oferit gratuit grupurilor de amatori din zona Sucevei. Acum ştiu şi ei ce să colinde. De asemenea, în manuale ar trebui să fie introduse, pe grupe de vârstă, alte colinde decât cele existente.

Ansamblul „Floralia” va concerta în 16 decembrie la BCU Iași

Ansamblul vocal-instrumental „Floralia”, condus de Irina Zamfira Bucescu-Dănilă, este format din studenţi şi absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu” din Iaşi, acompaniaţi la instrumente de profesori de la Colegiul de Arte „Octav Băncilă”. Dacă la începuturi ansamblul promova în special muzica bisericească bizantină şi colindul vechi românesc, din 2015 a introdus în repertoriu şi folclor. „Sub denumirea aceasta fiinţăm din anul 2007, când am primit numele de «Floralia» de la părintele Nicolae Dascălu, pe atunci preot paroh la Biserica Talpalari din Iaşi, unde slujea şi tatăl meu, preotul Florin Bucescu, etnomuzicolog şi bizantinolog”, îşi aminteşte cu drag Irina Zamfira Bucescu-Dănilă, care este conferențiar universitar la Facultatea de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice a Universităţii Naționale de Arte „George Enescu” din Iaşi, titular al disciplinelor: „Teoria muzicii bizantine”, „Folclor muzical”, „Etnomuzicologie” şi „Bizantinologie muzicală”. Are numeroase participări la simpozioane naţionale şi internaţionale de muzicologie şi bizantinologie, publicând peste 40 de studii şi articole în reviste de specialitate.

În data de 16 decembrie, la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi, Ansamblul „Floralia” va susţine concertul „Colinde tradiţionale româneşti şi balcanice”, printre colindele arhaice care redau obiceiul colindatului în spaţiul spiritualităţii creştin-ortodoxe numărându-se colinde aromâne, din Grecia, Serbia, Bulgaria şi Ucraina, dar şi colinde româneşti din culegerile de folclor ale lui George Breazul, Alexandru Voevidca, Florin Bucescu şi Viorel Bârleanu.