▲ „Avem o şcoală românească de foarte bună calitate în domeniul informaticii, lucru care este atestat de faptul că foarte mulţi români lucrează la firme importante, la universităţi importante din întreaga lume, în domeniul informaticii“ ▲ „Am fost printre primii din lagărul socialist care am construit calculatoare, primii care am construit minicalculatoare performante“ ▲ „Limba naturală, aşa cum o ştim noi, este recunoscută de specialiştii în ştiinţele creierului, ale comportamentului, ca o manifestare esenţialmente inteligentă. Şi mirajul realizării unor maşini capabile să înţeleagă partenerul şi să producă limbaj la nivelul de competenţă al unui om a fost o constantă a cercetării în acest domeniu“ ▲ Interviu cu profesorul Dan Tufiş, directorul Institutului pentru Inteligenţă Artificială al Academiei Române ▲
Domnule profesor, se poate spune că avem o şcoală românească de informaticieni, recunoscută şi pe plan internaţional? Ce tradiţie există aici?
Da, se poate spune, pe bună dreptate, că avem o şcoală românească de foarte bună calitate în domeniul informaticii, lucru care este atestat de faptul că foarte mulţi români lucrează la firme importante, la universităţi importante din întreaga lume, în domeniul informaticii, fiind unii dintre cei mai apreciaţi specialişti în acest domeniu. E suficient să menţionăm Microsoft - acest uriaş jucător pe piaţa informaticii -, în care comunitatea românească de specialişti este una dintre cele mai importante. Şcoala românească de informaticieni s-a format la sfârşitul anilor ’70, începutul anilor ’80, când s-a pus problema construirii de calculatoare şi formării unei elite de specialişti în acest domeniu. Lucrurile au început prin viziunea unor specialişti de talia profesorului Mihai Drăgănescu, apoi Grigore Moisil sau Mircea Petrescu. Ei au identificat domeniul formării specialiştilor în software ca fiind o adevărată prioritate. La începutul anilor ’70, la Politehnică, s-a înfiinţat o facultate de specialitate, de informatizare şi calculatoare, care a dat printre cei mai străluciţi specialişti în domeniu.
„Ceauşeştii aveau o mare aversiune faţă de acest domeniu“
Care este soarta acestui domeniu în acest moment? Se vorbeşte de o schimbare în toate domeniile. Unele au luat-o vertiginos în sus, altele, vertiginos în jos. În România, tinerii au condiţii ca să-şi dezvolte capacităţile profesionale în acest domeniu, care cere adaptare tehnologică şi o bază de informare la zi?
Imediat după Revoluţie, s-a produs un adevărat exod al tinerilor din domeniul informaticii. Plecările nu ţineau atât de lipsa unor condiţii de lucru, cât de mirajul unei vieţi mai bune. În informatică, din fericire, necesităţile investiţionale nu sunt foarte mari. Aici contează foarte mult pregătirea, şcoala, pasiunea şi foarte multă muncă. Informatica este un domeniu fără de care nu se poate imagina dezvoltarea unei societăţi. Din această perspectivă, informatica, ştiinţa calculatoarelor şi domeniile conexe nu ar avea de ce să nu aibă succes. De aceea nici nu se cunosc coborâşuri. Dar, sub raportul cercetării şi ştiinţei în acest domeniu - şi domeniul este profund aplicativ; aplicaţiile înseamnă una şi cercetarea aprofundată, alta -, aş spune că cercetarea românească în domeniul informaticii a suferit foarte mult din pricina închistării sistemului.
Care a fost cauza?
Una dintre direcţiile de cercetare, fără îndoială, a fost inteligenţa artificială. Şi, atât Nicolae Ceauşescu, cât şi Elena Ceauşescu aveau o mare aversiune faţă de acest domeniu. Dar şi societatea era una închisă, nu atât din motive politice, cât tehnologice, economice. În acei ani, avusese loc o puternică sprijinire a domeniului, căci existase şi nebunia de a face totul prin noi înşine... Am fost printre primii din lagărul socialist care am construit calculatoare, primii care am construit minicalculatoare performante... Piaţa românească era o sursă importantă pentru tehnologia informaţiei, mai ales în ceea ce priveşte partea de hard. Dar închistarea a fost una extrem de dăunătoare pentru cercetarea ştiinţifică. Cercetătorii aveau acces întâmplător şi sporadic la informaţii. Practic, îşi dădeau singuri teme de cercetare. Nefiind racordaţi la viaţa ştiinţifică internaţională, îşi puneau probleme şi încercau să le rezolve singuri. Dacă acele probleme erau reale, se realiza şi o oarecare străpungere a zidului. Dar, din acest motiv, cercetarea românească a apărut drept valoroasă, după ce oamenii au reşit să meargă dincolo, să afle care sunt problemele de cercetare relevante din domeniu.
„Una dintre cele mai interesante intenţii era aducerea acasă a unor români din străinătate“
Aţi sugerat că ar exista o decădere a domeniului, în prezent... Daţi-ne mai multe detalii.
Ştiinţa calculatoarelor este un domeniu foarte complicat, foarte dificil... Necesită foarte multe cunoştinţe de matematică, de fizică. În domeniile de vârf, sunt necesare cunoştinţe interdisciplinare. La acest lucru, care ţine de o şcoală bună, se adaugă şi problemele create de noile orientări, mai ales în SUA. Infuzia de forţă de muncă din Europa Centrală şi de Est şi din Asia a creat, mai ales în SUA, o reţinere faţă de acest domeniu. S-a spus că e prea greu, domeniul fiind lăsat pentru chinezi, pentru indieni. Domeniile la modă acum sunt jurnalismul, ştiinţele umaniste, arta etc. Ştiinţele grele, domeniul ştiinţelor aplicative presupun extraordinar de multă răbdare şi investiţie de energie. Această tendinţă internaţională s-a reflectat şi la noi, însă fără acuitatea celei din Occident. Asta pentru că în România avem un dificit enorm de mare de specialişti în domeniul informaticii. În ceea ce priveşte cercetarea din acest domeniu, lucrurile sunt mai complicate... Tinerii sunt mai puţin înclinaţi spre cercetare, fie că e vorba de cercetare în acest domeniu, fie în alt domeniu conex. Psihosocietatea are o serie de oportunităţi şi ei îşi doresc realizarea unor obiective imediate, ceea ce cercetarea nu le poate oferi. Cercetarea de vârf, de performanţă, racordată la obiectivele internaţionale - şi acum nu se mai poate vorbi de izolare; este epoca internetului -, devine acum atractivă şi sub aspect pecuniar. Există şi programe europene, care finanţează foarte generos cercetarea de înaltă clasă. Sigur, accesul la finanţarea europeană cere competitiţie. În acelaşi timp, în România a început o perioadă de finanţare încurajatoare a cercetării.
Înţeleg că lucrurile au un orizont bun. Recent, la Geneva, România a luat premiul cel mare în domeniul inventicii, pentru un robot complex...
Da, avem mai multe realizări, românii au luat zeci de medalii de aur, la târgurile de inventică de la Geneva... Infuzia de finanţare a cercetării, după standarde cât de cât apropiate de cele din UE, a început să-şi arate roadele, în raport cu toţi indicii de scientometrie. Numărul de publicaţii s-a triplat în ultimii doi ani, proiectele europene obţinute au sporit substanţial. Mă tem însă ca nu cumva, prin reducerea fondurilor de cercetare, de anul acesta, rezultatele obţinute în ultimii doi-trei ani să se dilueze rapid. Din păcate, aceste fonduri s-au redus de cel puţin trei ori faţă de anul trecut. Una dintre cele mai interesante intenţii era aducerea acasă a unor români din străinătate, oameni specializaţi, care au obţinut doctorate acolo, dar, cu această reducere a fondurilor pentru cercetare, mi-e teamă că aceşti oameni, cu o carieră în locuri reprezentative ale ştiinţei mondiale, s-ar putea să se răzgândească.
Mirajul realizării unor maşini capabile să înţeleagă limbajul unui om a fost o constantă în acest domeniu
Făcând un traseu a ceea ce s-a întâmplat înainte de 1989, şi după acest an, în România, având o imagine globală asupra nivelului domeniului informaticii de la noi, aş vrea să aduc în discuţie domeniul în care sunteţi dvs specializat - inteligenţa artificială. Ce noutate aduce inteligenţa artificială în cunoaştere?
Inteligenţa artificială este un obiectiv care a fascinat lumea dintotdeauna. Începând de la maşinile de calcul ale lui Descartes, s-a dorit a se realiza artefacte, care să manifeste un comportament care, de obicei, este atribuit fiinţelor inteligente.
Acest domeniu a mers mână în mână cu istoria calculatorului? Aş vrea să aflu impactul asupra omului, beneficiile care există aici.
Nu tocmai... Acest domeniu a apărut prin anii 1960-1965. S-a considerat la vremea respectivă că tehnologia ajunsese suficient de matură pentru a se dezvolta pe calculatoare, pe sisteme care să manifeste inteligenţă. Printre cele mai reprezentative sisteme, considerate a manifesta inteligenţă artificială, erau, fără îndoială, sistemele de dialog, sistemele de comunicare în limbaj natural. Limba naturală, aşa cum o ştim noi, este recunoscută de specialiştii în ştiinţele creierului, ale comportamentului, ca o manifestare esenţialmente inteligentă. Şi mirajul realizării unor maşini capabile să înţeleagă partenerul şi să producă limbaj la nivelul de competenţă al unui om a fost o constantă a cercetării în acest domeniu. Sigur, literatura de ficţiune, filmele prezintă roboţi hiperinteligenţi, care vorbesc şi înţeleg limbajul natural. Ba chiar manifestă şi umor, câte o dată... Dar această realitate este încă departe de noi...
Care ar fi vârful realizării practice a intercomunicării om-maşină?
În domeniul tehnologiei limbajului, au fost realizate mai multe sisteme în lume. Aş spune că, în ultimii 10-15 ani, Europa are realizările cele mai bune în acest domeniu, iar românii de care vorbeam joacă un rol foarte important. Sigur, există realizări importante şi impresionante în domeniul aplicaţiilor cotidiene, cum ar fi cumpărarea de bilete de avion şi tren, pe internet, rezervarea locurilor la hoteluri... O mulţime de operatori de telefonie folosesc sisteme de prelucrare a limbajului natural, cu succes. E un domeniu cu mare deschidere spre activitatea comercială şi industrială.
Traducerea automată a mers mână în mână cu istoria calculatoarelor
Ce puteţi spune despre sistemele de traducere? Se pot face traduceri tehnice, nu din beletristică.
În general, problema limbajului natural comportă cel puţin două dimensiuni la nivelul manifestării: lărgimea domeniului şi profunzimea. Ei bine, sisteme universale, care să discute despre orice în profunzime, nu există. Dar există sisteme care pot să poarte un dialog extrem de impresionant, ilustrând manifestări clare de comportament inteligent în domenii înguste, în domenii limitate, mergând cât mai mult în profunzime. Regina tuturor aplicaţiilor de prelucrare a limbajului natural este traducerea automată. Traducerea automată a mers mână în mână cu istoria calculatoarelor. La câţiva ani după apariţia primului calculator în SUA, a fost un specialist, Warren Weaver, care a publicat un raport ştiinţific asupra traducerii automate. El arăta cum s-ar putea folosi tehnicile de mare succes, criptare-decriptare, din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, care a fost de foarte mare succes, cu ajutorul calculatorului, în înţelegerea limbajului natural. Era o viziune, relativ simplistă, dar care punea în evidenţă foarte bine acest concept de criptare-decriptare. Warren Weaver spunea că, pentru el, un text în limba rusă este, de fapt, un text în limba engleză, care este criptat, şi toată problema constă în a-l decripta. De aici, apariţia acestei orientări, care a fost destul de pronunţată: utilizarea calculatoarelor pentru realizarea traducerii automate. În 1952, se ţinea deja prima conferinţă internaţională de traducere automată. Apoi, domeniul a fost abordat de toate marile puteri, inclusiv de ţara noastră. A fost un proiect condus de Rica Domokos la Timişoara, la sfârşitul anilor â50, începutul anilor â60, încurajat şi susţinut foarte tare de academicianul Moisil. La începutul anilor â60, au avut loc o serie de demonstraţii publice a unui sistem de traducere, din engleză în română şi din română în engleză, a documentaţiei unor articole de electronică.
Domeniul a avut o creştere de vârf prin anii ’70, apoi a fost o decădere, până prin anii ’90. Ce se întâmplă acum?
Domeniul limbajului este unul foarte clar. Deja s-au obţinut sisteme de traducere cu rezultate bune. Alte domenii spectaculoase sunt domeniile roboticii, roboticii avansate, domeniul fascinant al web-ului, care, practic, a devenit un element cotidian al vieţii. Nu numai al specialiştilor, ci şi al foarte multor oameni. Aici se petrec lucruri extrem de interesante. Au apărut aceşti agenţi software mobili, care personalizează informaţia, în funcţie de cel care o caută. Sunt sisteme care încearcă, din acţiunile pe care utilizatorul le face, să înţeleagă scopurile sale şi să anticipeze o serie de alte acţiuni. Desigur, acestea sunt manifestări inteligente şi ele sunt rezultate provenite direct din cercetarea din inteligenţa artificială. Este ceea ce deja se numeşte web-ul semantic.
Închipuiţi-vă un om de inteligenţă medie care ar avea toată Biblioteca Congresului în memoria sa
Se va face presă, televiziune pe internet?
Desigur, informaţia circulă mai repede, este mai uşor accesibilă, se pot realiza căutări şi focalizare pe un subiect din mai multe surse... Este inevitabilă această evoluţie. Intrarea presei pe internet, a televiziunii, a publicaţiilor de cărţi va creşte din ce în ce mai mult. Părerea mea este că, cel puţin pentru o parte semnificativă a consumatorilor de informaţie, forma clasică de tipărire, mai ales a unor lucrări de referinţă, va rămâne. Sunt cărţi, lucrări pe care ai vrea să le ai, să le păstrezi. Dar evoluţia şi expansiunea internetului, susţinute din ce în ce mai bine de tehnici ale inteligenţei artificiale, vor da câştig de cauză acestei modalităţi de diseminare a informaţiilor.
Ce prevedeţi în domeniul comunicaţiilor mobile? Să ne imaginăm şi nişte scenarii aşa cum au început să apară... Desigur că este multă ignoranţă şi manipulare aici. Vă întreb, totuşi, e posibil ca oamenii să poată fi controlaţi, precum se spune, prin sisteme electronice?
Subiectul este foarte controversat... Într-adevăr, tehnologia actuală se dezvolta. Au apărut calculatoare portabile, care se integrează în haine şi monitorizează toată activitatea din punct de vedere medical, aşa-numitele wearable computers. E vorba de o haină plină de senzori, care are în textura ei dispozitive de calcul, care îţi măsoară tot. Sigur, depinde cine o face şi de ce o face... Sigur, intimitatea omului este mai puţin asigurată astfel. Sau, de exemplu, pot exista situaţii în care, dacă ai telefonul deschis, cine doreşte şi are o tehnologie de specialitate, te poate localiza şi te poate vedea electronic unde eşti în orice moment. Sigur, dacă ne gândim la acte de terorism, la infracţionalitate, posibilitatea controlului ar părea un element pozitiv. Dar acest tip de control ar putea afecta pe toată lumea. E greu de spus - în absenţa unei transparenţe totale - că acest control total ar putea fi pozitiv.
Domeniile de vârf din domeniul comunicării ar putea fi controlate de politic? Care sunt realizările în domeniul militar?
La vârf, sunt laboratoarele cele mai avansate, care lucrează pentru armată. Avantajele acestui domeniu - spre deosebire de altele, în care comunicaţia este mult mai lentă - sunt că, aici, prin natura domeniului, informaţiile circulă foarte rapid. Sigur, există decalaje, în timp. Se vorbeşte, de pildă - şi aici vorbim de interdisciplinaritate -, de tehnologia informaţiilor din biologie şi psihiatrie. Se vorbeşte de realizarea unor implanturi de memorie artificială pe creierul uman, care să reprezinte, în continuare, motorul de raţionament, iar acea memorie suplimentară să fie capabilă să stocheze şi să nu piardă nici un fel de informaţii. Un astfel de proiect, care porneşte din anii â90, fără îndoială, ar trebui să fie un proiect public. Închipuiţi-vă un om de inteligenţă medie, care ar avea toată Biblioteca Congresului american stocată în memoria sa. Acest exemplar ar fi un superom. Întrucât o astfel de realizare este de natură să creeze nişte decalaje foarte mari între aceşti, să le spunem superoameni, şi oamenii obişnuiţi, un astfel de proiect ar trebui să fie public, transparent şi controlat de organisme internaţionale.
▲ Un om de ştiinţă adevărat nu are acel orgoliu al atotştiinţei, pentru că nu există aşa ceva
Există o anumită viziune care spune că cu cât ştiinţa devine mai prezentă în viaţa omului, cu atât parcă scad valorile spirituale în viaţa omului. Industrialismul, mecanicismul au indus mai mult viziunea pozitivistă a vieţii şi au pus în umbră viziunea spirituală. Ce părere aveţi despre asemenea opinii?
Ceea ce reprezintă ştiinţa aplicată este o succesiune de ipoteze şi demonstraţii ale intuiţiilor noastre despre un anume fenomen pe care vrem să-l modelăm. Ştiinţa actuală, ştiinţa experimentală propune, în fond, o etapizare, pornind de la un model, urmând realizarea informatică a unui astfel de model, măsurarea şi evaluarea performanţelor unui astfel de model. Şi, în măsura în care rezultatele sunt cele pe care le aşteptăm, putem spune că am modelat foarte bine. De pildă, nimeni nu a reuşit să descifreze tainele comunicaţiilor, tainele gândirii, tainele conştiinţei. Cei mai valoroşi specialişti în acest domeniu sunt conştienţi de acest fapt. Noi realizăm modele, dar nimeni nu poate să spună că noi copiem funcţionarea facultăţii de gândire. Sigur, sunt elemente de spiritualitate, ce nu pot fi negate sau inhibate de succesul unui anumit model. Oricât ar fi de spectaculos, el rămâne un model, un artefact.
Cum se manifestă orgoliul omului de ştiinţă, al celui care pretinde cunoaştere totală? Poate deveni el un pericol pentru societate? S-au întâmplat experimente nefaste, mai ales în al Doilea Război Mondial.
Un cercetător adevărat, un om de ştiinţă adevărat, ar trebui să fie o fiinţă foarte modestă. Să nu aibă acel orgoliu al atotştiinţei, pentru că nu există aşa ceva. Există un adagiu celebru, care spune: tot ceea ce ştiu este că nu ştiu nimic. Un om care reprezintă o gândire avansată trebuie să conştientizeze în permanenţă, în demersul său de cercetare ştiinţifică, că nu poate atinge cunoaşterea totală.
