„Lumea, când vede că faci, ajută din puținul ei”

În 32 de ani de la reactivare, Mitropolia ­Basarabiei a reușit să restaureze sau să construiască zeci de biserici, să desfășoare numeroase activități sociale, culturale sau misionare, deși s-a lovit de piedici constante și a avut resurse limitate. Despre greutățile din această perioadă, realizări, dar și despre situația de astăzi am vorbit în interviul pe care ni l-a acordat Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor.

Înaltpreasfinția Voastră, Mitropolia Basarabiei a cunoscut în cele peste trei decenii de la reactivare vremuri foarte dificile, în special în ceea ce privește relația cu instituțiile de stat din Republica Moldova. Cum caracterizați situația din prezent?

Relațiile sunt mai bune. Chiar pot spune că, în momentul de față, Mitropolia Moldovei, aparținătoare de Patriarhia Rusă, a rămas un pic în umbră în ceea ce privește relațiile cu autoritățile. Însă lucrurile nu au stat deloc așa de la început. Au fost vremuri dificile, a trebuit să ne judecăm pentru a fi recunoscuți de autorități și am pornit de la zero. Nu am avut nimic. Nici nu am avut suficient sprijin. Eu mă refer la sprijinul bănesc, ca să putem face mai mult. Erau păreri că noi ne vom duce înapoi la ruși și de aceea era și o anumită reticență în ceea ce privește autoritățile de la București.

Poate nu am fost eu cel mai de vază să fiu ales Mitropolitul Basarabiei, dar atunci, la acel moment, nu era altcineva.

„Mult face să fii în acel loc, să treci prin greutăţi”

Dumnezeu rânduiește întotdeauna omul potrivit la locul potrivit.

Așa este. Eu am zis că, atunci când ești pus într-un loc, trebuie să stai acolo și să faci treabă. Chiar dacă te împușcă, chiar dacă aruncă bombe. Mult face să fii în acel loc, să treci prin greutăți, căci asta este. Altfel nu se putea. Și statul român ne-a sprijinit, însă mai puțin atunci. Acum este mai bine, dar, atunci, probabil că se prevedea un buget pentru Basarabia, însă nu atât de mare. Noi atunci nu aveam nimic. Nici casă, nici masă. Abia la câțiva ani am cumpărat o căsuță în care locuiesc și acum, apoi am cumpărat clădirea de aici, unde este Centrul eparhial. Au cumpărat-o părintele Petru Buburuz cu Asociația „Varlaam”. S-a schimbat legea și am reușit să o privatizăm împreună cu părintele Buburuz. I-am trimis o scrisoare Părintelui Patriarh Teoctist și ne-a dat cât am cerut pentru a putea cumpăra casa. Am înregistrat-o apoi pe mitropolie și a devenit parte din patrimoniul acesteia. A trebuit să îi facem reparații masive, deoarece aici au trăit mai multe familii și nu a avut nimeni grijă de clădire.

Dacă preotul este harnic și vrea să facă, lumea vede și din puținul ei dă și la biserică și construiește. Numai cel leneș nu vrea să facă. Lumea, când vede că faci, ajută din puținul ei. Și la noi a fost la fel. Când ne-am apucat de renovarea clădirii, aveam niște bănuți făcuți din vânzarea de lumânări și ce mai este la pangar. Dar, pe măsură ce am început să cons­truim, lumea a văzut și ne-a sprijinit.

Într-o dimineață m-am trezit cu gândul la pod. Am visat că am urcat în el și mi-a rămas în minte ideea aceasta, să amenajăm o mansardă. Dimineața m-am dus direct acolo și i-am spus inginerului de ideea aceasta. Dar am rămas surprinși să vedem câtă mizerie putea fi acolo. Am început să curățăm podul, am scos de acolo cred că cinci mașini de gunoi. Când a văzut inginerul cum arată acoperișul, că era stricat, tabla era veche și ploua prin ea, s-a mirat de unde atâția bani pentru așa ceva. Costă mult prea mult, peste posibili­tățile noastre.

Cum v-ați descurcat cu resursele finan­ciare, dat fiind că mitropolia este una mică și cu posibilități reduse?

Ne-am apucat de lucru și făceam și o colectă în același timp. Am făcut o listă cu persoanele care dădeau bani și am văzut că, lunar, dădeau sume de bani, unii mai mult, alții mai puțin, după posibilități. Nu am mers să cer nimic. Dar salariul meu, eu nu îl încasez, îl ridic atunci când e nevoie. Am adunat bani mai bine de un an și cu ei am reușit să facem acoperișul, să punem tabla, lemnul și ce a mai fost nevoie. Pe urmă ne-au mai dat și de la Secretariatul de Stat pentru Culte și cu acei bani am reușit să plătim manopera pentru lucrări. Am avut bani de materiale, însă nu mai aveam și pentru muncitori.

Am avut un doctor stomatolog care, după ce mi-a făcut dantura, m-a căutat la un moment dat în toamnă și mi-a spus că el nu a dat nimic până acum la mitropolie, dar vrea să contribuie cu ceva. Și a oferit o sumă considerabilă, pe care am folosit-o toată aici.

Ne-a ajutat statul român mult, domnul Victor Opaschi, cel care a fost înainte, ne-a ajutat cu o sumă de bani cu care am reușit să plătim lucrătorii care au făcut acoperișul. Ne-a vizitat mereu și avea o părere bună despre noi. Apoi a venit domnul secretar de stat Ciprian Olinici și ne-a încredințat de tot sprijinul. Mi-a spus că au fost puține proiecte care au venit din partea preoților până acum și că ar fi trebuit să fie mai multe. Dar este dificil și pentru ei, deoarece au nevoie de sprijin, de sprijinul celor din parohie.

Sprijin din partea instituțiilor de stat din Republica Moldova a fost?

Nu numai că nu ne-au sprijinit, dar tot timpul au încercat să ne elimine dacă se poate. Atunci era un Secretariat al Cultelor, era unul Armașu, foarte prieten cu Mitropolitul Vladimir, şi ne spunea că ce ne trebuie nouă mitropolie? Dar noi le-am spus, au uitat că aici a fost Mitropolia Basarabiei? Că au fost ierarhi vrednici care au făcut atâtea până să vină rușii peste noi? Nu am avut sprijin nici din partea președinților, nici din partea altor instituții. Abia acum, de când s-a schimbat conducerea, am început să fim băgați în seamă, așa cum este firesc, însă înainte au căutat toți numai să ne încurce.

Situația este mai bună și în ceea ce privește numărul parohiilor, în ultima vreme revenind în ascultarea canonică față de Mitropolia Basarabiei numeroase parohii. Care este situația în prezent?

Au trecut cred că mai bine de 100 de parohii și vor mai trece, dar nu se poate să treacă atât de repede deoarece sunt preoți diferiți, trebuie să conlucreze cu epitropul, cu consilierii pe care îi au. Trec în fiecare zi câte unul, doi, dar ei depind de credincioși, deoarece sunt în parohii ucraineni sau chiar și români antiromâni care țin cu rușii și este dificil. Nici nu poți să impui cuiva ceva anume. Există și români în Transcarpatia. Eu am trăit acolo 20 de ani, am slujit ca preot și m-am întâlnit de câteva ori cu ei. Sunt câțiva și acolo care ar dori să treacă și sunt gata pentru asta, însă autoritățile locale și raionale îi stopează. Fac presiuni încât să îi forțeze să nu treacă. Și le-am spus că protestanții aparțin de pastorii lor din străinătate. De ce nu ar putea și ortodocșii să aparțină de episcopul lor de peste hotare?

Noi ținem legătura cu preoții, discutăm cu ei, dar nu îi forțăm, pentru că nu este bine. Ei trebuie să își rezolve problemele pe care le au și apoi o vor face.

„A ieșit lumea din sat și i-a fugărit”

Sunt mari presiunile asupra preoților care revin în sânul Mitropoliei Basarabiei?

Ei nu vor să piardă acest teritoriu de sub influența lor. Dar știu că multă lume nu mai este cum a fost, nu mai este cu ei. S-a terminat. Mai sunt preoți, dar nu mai este la fel. Au făcut o grămadă de episcopi, aproape în fiecare raion. Dar lumea deja nu le mai acordă aceeași importanță. Pot avea și o sută de ierarhi, dacă nu au credincioși, degeaba.

A fost o parohie care a trecut de curând la noi, la Răuțel, lângă Bălți. Și a venit Episcopul Marchel împreună cu o armată de preoți să pună un alt preot, dar a ieșit lumea din sat și i-a fugărit de acolo. Acum nici măcar episcopii lor nu mai sunt bucuroși că sunt episcopi, deoarece sunt pe spatele preoților. Ei nu au contribuții de la stat pentru salarii, dimpotrivă, ei trebuie să contribuie, să trimită la Moscova. Aici a fost un sistem comunist dificil, nu precum cel din România. Aici, bisericile au fost închise, demolate, au fost făcute depozite. Aici te temeai să spui că ești credincios. În România a fost floare la ureche față de ce era aici. Acolo nu au fost luați preoții de la Altar și împușcați sau duși în Siberia.

Noi am spus tuturor să asculte ceea ce Mitropolitul Antonie Plămădeală citea de pe Tomosul de reactivare a Mitropoliei Basarabiei, că orice măsură va fi luată de autoritățile eclesiastice ale Patriarhiei Rusiei asupra preoților care revin la Mitropolia Română este nulă și neavenită.

Cu toate restricțiile și resursele materiale sau financiare aproape inexistente, Mitropolia Basarabiei a reușit în cei treizeci și doi de ani să-și îndeplinească misiunea pe mai multe planuri. Vorbiți-ne pe scurt despre câteva din direcțiile abordate.

Deși a fost dificil, am reușit să finalizăm restaurarea și construirea a zeci de biserici, mănăstiri, așezăminte și instituții sociale. S-a reușit organizarea sau participarea la evenimente și manifestări culturale, educaționale, sociale, la nivel național și internațional. De asemenea, au fost publicate numeroase lucrări științifice, teologice și publicații periodice și au fost organizate pelerinaje, procesiuni cu sfinte moaște, vizite pastorale și multe schimburi de experiență pentru clericii și credincioșii din mitropolie.

Avem Misiunea Socială „Diaconia” care desfășoară, de asemenea, numeroase proiecte sociale prin care multe persoane fără posi­bilități, vulnerabile, primesc sprijin.

Au venit înapoi în mitropolie tineri care au studiat în România și au viziuni și dorință să se implice, să facă. Și apoi, dacă îi ții din scurt, le ceri raporte să arate ce au făcut... trebuie să muncească și să își facă datoria.