Primul pas în vindecarea depresiei, ieșirea din negare

Peste 30 de milioane de persoane suferă de depresie în Europa, una dintre cele mai frecvente boli în statele UE, iar estimările OMS indică 350 de milioane în toată lumea. Cei doi ani pandemici au accentuat incidenţa depresiei şi ,,nimeni nu este la adăpost”. Am încercat să scoatem la lumină un tablou cât mai complet al depresiei, împreună cu Mirela Zetu, psiholog clinician şi psihoterapeut, astfel încât să o putem recunoaşte şi, ajutaţi de specialişti şi de resursele interioare, să ieşim învingători din această boală. 

Ce este şi cum recunoaştem depresia?

Depresia este o afecțiune psihiatrică despre care vorbim des dar pe care, din ignoranță, o minimizăm sau o confundăm cu stări proaste pasagere, cu anumite capricii sau chiar cu lene. Ca orice boală, ea vine la pachet cu o serie de simp­tome psihologice în primul rând, pe care uneori persoana în cauză poate nici nu le sesizează, dar care stârnesc îngrijorarea celor din jur, prin felul în care transformă un om altădată vesel, activ și eficient, într-unul profund nefericit și nemulțumit. Tabloul complet al depresiei arată cam așa: un sentiment profund de inutilitate, o lipsă acută de speranță, o îngustare a orizontului personal încât cel în suferință devine complet indiferent la tot ce-l înconjoară sau la lucruri care altădată îi aduceau bucurie, o lipsă generală de energie, cu diminuarea capacității de concentrare, cu lentoare în mișcări și în gândire, cu multe gânduri negre, de moarte chiar, care se învârt în jurul sentimentului de vinovăție și reproș; cu o incapacitate de a adormi sau dimpotrivă, cu o dorință de a trage obloanele și a dormi pentru totdeauna, cu stări de agitație interioară, zilnice, cu plâns facil, declanșat de un simplu gând sau de o ima­gine.

Cum o tratăm?

În România, încă sunt suprapuse în mintea multora profesia de psihiatru și cea de psiholog. Psihiatrul este medicul specialist, singurul competent și autorizat să prescrie medicație antidepresivă. Psihologul, obligatoriu cu competențe de evaluare clinică și cu o formare complementară în psihoterapie, are toate mijloacele de a ajuta un pacient depresiv să iasă din boală. Psihoterapia este un tratament psihologic și reprezintă mijlocul cel mai eficient de a ieși pe termen lung din depresie. Tratamentul include adesea și medicație, inevitabilă și necesară în cazurile severe și care ameliorează vizibil simpto­mele. Totuși, fără a schimba modul în care ne raportăm la dificultățile vieții, dacă ne întoarcem la același mod de a vedea existența, ajungem în același punct și depresia se întoarce. Nu poți avea rezultate diferite, continuând să faci aceleași lucruri. De aceea, psihoterapia oferă cadrul necesar de a vorbi despre gândurile depresive și nu cu ele, de a sonda resorturile interioare ale fiecărei persoane care au dus la acest moment de criză și de a schimba uneori perspectiva din care se vede viața. E un moment de deschidere și de onestitate, de acceptare, de împăcare lăuntrică cu sine și cu ceilalți. Depresia nu stă în evenimentele care ni se întâmplă, ci în felul în care ne raportăm la aceste evenimente. Iată de ce, uneori, oameni care au trecut prin evenimente cumplite reușesc să își gestioneze bine viața și emoțiile, găsesc resurse și motive de a merge mai departe, în timp ce alte persoane, fără greutăți aparent, sunt într-o continuă luptă cu propriile gânduri și nu se pot bucura de ceea ce au.

Cât de periculoasă poate fi dacă nu este tratată?

Depresia este periculoasă în măsura în care gândurile persoanei sunt puternic influențate de sentimentul inutilității și de ideea de suicid. Chiar și așa, cu acest pericol iminent reprezentat de perspectiva suicidului, statisticile spun că în jur de 70% dintre persoanele care se luptă cu depresia nu cer ajutor specializat. Primul pas în vindecare constă în ieșirea din negare. Prost înțeleasă, starea depresivă este asociată pe nedrept cu o slăbiciune de caracter, amplificând sentimentul de rușine sau de vinovăție al persoanei în depresie. Ca rezultat, persoana încearcă să-și ascundă suferința, cufundându-se în muncă, mâncare, medicamente, sperând că va uita. În realitate, simptomele se adună, boala devine o realitate de netăgăduit, gândurile sunt tot mai distorsionate. Poate cel mai mare adevăr despre depresie este că în această boală gândurile te păcălesc, mintea proprie te manipulează. Toți cei care se sinucid, din păcate, lasă în urmă mesaje de tipul „dacă eu dispar, vă va fi bine, lumii îi va fi bine”. Nimeni nu alege să-și facă rău perfect sănătos și conștient de ceea ce alege. Ideea suicidului este marea păcăleală din umbră, care reprezintă o luptă extraordinară pentru un om care nu mai găsește sensul de a fi și care nu știe că mintea lui îl manipulează.

Există persoane care îşi dau seama că ceva este în neregulă, însă de ruşine sau de teamă că ar fi judecaţi de cei din jur amână vizita la psiholog, nu mai spun de psihiatru... Ce-i sfătuiţi?

Să se ia în serios. Ignorarea acestui mesaj crucial, că în depresie gândurile se joacă în mintea ta, te păcălesc și îți vorbesc în termeni absoluți de „totul sau nimic, acum, mereu, niciodată”, creând un scenariu cu totul și cu totul negativ, lipsit de speranță, înseamnă a te adânci în boală. În clipa în care ești onest cu tine, nu poți să nu vezi că scapi lucrurile de sub control și că e nevoie să ceri ajutor. Multe persoane nu cer ajutor pentru simplul motiv că nu-și dau seama că sunt bolnave și nu recunosc semnele și simptomele care arată că ceva nu e în ordine. Un alt motiv frecvent pentru care unele persoane nu cer ajutor, nu vor să urmeze un tratament, este, așa cum spuneți, rușinea, teama de stigmatizare, de etichetare. Acel ,,ce vor spune ceilalți? Ce va spune lumea că am ajuns la cabinetul de psihiatrie sau la psiholog?” E foarte greu să accepți propria vulnerabilitate. A ajunge în cabinetul psihologului reprezintă o întâlnire cu această vulnerabilitate. „Dacă am ajuns aici, înseamnă că am luat-o razna”, ceea ce mă face să mă ascund de toată lumea, inclusiv de propria persoană. Dar e o greșeală. Așa cum mă iau în serios când am o durere fizică, e nevoie să mă cred și când, psihic, nu sunt bine.

A accentuat pandemia incidenţa depresiei? Telemunca şi şcoala online pot duce la depresie?

Fără să urmăresc statisticile oficiale din țara noastră, luând drept reper doar experiența personală și subiectivă din cabinet, aș spune că pandemia a întins corzile interioare ale fiecărei persoane. Anxietatea s-a accentuat foarte mult în acești ani pandemici, iar acolo unde anxietatea este manifestă, se ascunde și depresia. Depresia nu reprezintă o consecință directă a școlii online sau a muncii de acasă, dar izolarea, ruperea legăturilor cu colegii, expunerea zilnică la mesajele alarmiste, negative, din media, întreruperea obiceiurilor sănătoase care contribuiau la starea de bine, toate acestea sunt prilej de ruminații, de gânduri negre care ard mocnit și alimentează o stare generală rea. E important ce facem după ce terminăm orele online, după ce terminăm o zi de muncă în fața computerului, ce aleg să fac, cum mă lupt să ies din rutină și din gânduri, cât de prezent sunt în viața mea.

Depresia în cazul copiilor se manifestă în acelaşi mod ca la adulţi?

Nimeni nu este la adăpost în fața depresiei severe, atât copiii, cât și adolescenții pot fi afectați. Totuși este important de știut că în cazul lor boala nu se manifestă la fel ca în cazul adulților. Cei mici pot dezvolta diferite somatizări fără să verbalizeze ideile sumbre, gândurile negre, asemeni adulților. Dar somatizările, îmbolnăvirile fără o cauză directă și obiectivă, traduc înainte de toate o suferință psihică. La adolescenți, depresia trece uneori neobservată, pentru că aceștia trec prin schimbări ale dispoziției mult mai frecvente, pe fondul transformărilor hormonale din organism. Dar în momentul în care nu mai există interes pentru ceva ce înainte îl pasiona, când dispoziția este iritabilă, mânioasă, când se închide complet și nu mai vorbește cu nimeni, nici măcar cu un prieten, atunci părinții clar trebuie să-și pună semne de întrebare în privința echilibrului psiho-emoțional al adolescentului.

Ar fi necesar un program naţional de screening pentru depresie sau în general pentru depistarea unor afecţiuni de acest tip?

Din câte știu există câteva platforme sau hub-uri unde persoanele cu simptomatologie depresivă pot accesa niște chestionare de screening și, în urma evaluării, pot fi chiar incluse într-un program de consiliere online. Sunt inițiative foarte lăudabile, dar, desigur, omul de rând, fără acces la informație online, fără abilități digitale prea dezvoltate, care dorește o abordare față către față, nu are mult de câștigat de pe urma acestor inițiative private. Până la un program național de screening, ce bine ar fi dacă fiecare dintre noi am încerca să cunoaștem și să recunoaștem simptomele depresiei!