Biolog ca formare, dar intelectual de o anvergură ce a depășit cu mult frontierele de mentalitate ale epocii în care a trăit, Nicolae Leon (1862-1931) a fost una dintre personalitățile care au marcat medicina românească. A înființat, la Iași, primul laborator de parazitologie din România, contribuind la prevenirea și combaterea unor maladii care devastau comunitățile din acea perioadă. Despre contribuțiile esențiale pe care le-a avut ca profesor, cercetător și publicist am discutat cu Richard Constantinescu, iatroistoriograf, titular al disciplinei Istoria medicinei și coordonator al Centrului Cultural „I.I. Mironescu” al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.
„Prin cânt slujesc lui Dumnezeu şi publicului drag“
Cel mai potrivit mod de a vorbi despre Dumnezeu este cântarea. Ea pune în relief adâncuri de taină, valori cu neputinţă de măsurat. Tot ea este şi modul cel mai convingător de a-I mulţumi din toată inima, de a-L lăuda şi de a I ne ruga. Bucuria şi iubirea se exprimă plenar în cântare. Despre crezul pe care-l mărturiseşte mai ales prin cânt, dar şi despre ce înseamnă şi cum întâmpină sărbătoarea Naşterii Domnului ne vorbeşte binecunoscuta interpretă Paula Seling.
Ce consideraţi că dă valoare vieţii omului astăzi?
Nu ştiu exact care sunt valorile omului modern, însă cred cu tărie că omul de-a lungul întregii istorii a devenit valoros atât timp cât a fost într-o relaţie apropiată cu Dumnezeu. De aceea sunt convinsă că doar credinţa dă sens şi valoare vieţii noastre, mai ales în contextul contemporan, când omenirea parcă s-a îndepărtat de Dumnezeu, poate cel mai mult. Astăzi oamenii se cred puternici, atotştiutori şi parcă nu mai au nevoie de Dumnezeu. Or, această izolare a societăţii în raport cu divinitatea a creat o serie de situaţii neplăcute, chiar dramatice, care au lovit în viaţa spirituală: folosirea iresponsabilă a libertăţii, relativism moral, desconsiderarea valorilor autentice, un tot mai accentuat conflict între generaţii, proliferarea violenţei şi a extremismului. De aceea trebuie să căutăm drumul care ne conduce către sensul nefalsificat al menirii vieţii noastre pe pământ, redescoperind credinţa, respectarea valorilor străbunilor, iubirea pentru oameni şi pentru toate fiinţele care respiră pe lumea asta, protejarea mediului înconjurător, dăruirea, iertarea. Orice există pe lume este dar de la Dumnezeu şi dacă noi conştientizăm acest lucru, nu se poate să nu înţelegem cât suntem de iubiţi. Cu cât ne vom îmbogăţi mai mult în Dumnezeu, cu atât vom fi mai valoroşi.
Ce reprezintă pentru dumneavoastră credinţa în Hristos?
Speranţă, iubire, recunoştinţă, mulţumire, bucurie, dorinţa de mântuire. Hristos este prietenul meu, al nostru, al tuturor, este Cel Care ne ascultă şi ne înţelege, ne învaţă cum să ne rugăm, cum să păstrăm speranţa, cum să ne întoarcem la calea dreaptă atunci când am pierdut-o, cum să ne încredinţăm Lui, cum să trăim după voia Lui. Îmi amintesc de un cuvânt foarte frumos spus de părintele Teofil Părăian: „Să ne străduim să-L arătăm lumii pe Hristos, pe care îl purtăm în noi“. Deci prin credinţă Hristos sălăşluieşte în noi, iar prin felul cum ne ducem existenţa, cum ne raportăm la lume, la viaţă, la scopul pentru care vieţuim aici, arătăm cât de mult ne-am apropiat de Hristos şi mai ales cum a rodit în noi Cuvântul învăţăturii Sale.
Cum aţi ajuns să cunoaşteţi Biserica?
Biserica a făcut parte din viaţa mea de la început; în biserică, la vremea copilăriei, l-am cunoscut pe Dumnezeu. Aievea îmi amintesc de acele clipe pline de candoare când Dumnezeu era aşa de aproape de mine! Îl simţeam cum îmi zâmbeşte din icoană, Îl vedeam pe dumnezeiescul prunc Iisus aşa mic ca mine, şi mă simţeam tare bine în preajma Lui. De altfel, pentru mine, Crăciunul este o sărbătoare cu totul specială, căci m-am născut în aceeaşi zi cu Sfântul Copil divin, am scâncit odată cu El. De la vârsta prunciei am fost învăţată, de către bunici, despre credinţă, despre importanţa Domnului Iisus în vieţile noastre, despre lumina pe care numai credinţa o poate aduce în sufletele noastre. Aveam, cred, trei anişori când am fost învaţă de bunica - mama tatălui meu - rugăciunea „Înger, îngeraşul meu“. De atunci am aflat multe despre Biserică de la străbunici, bunici, de la părinţi, care ne duceau la biserică şi ne explicau lucruri importante despre Dumnezeu, Maica Domnului şi sfinţii din calendar.
Ce rol acordaţi Bisericii în educaţia românilor?
Dacă facem apel la istoria neamului nostru românesc, aflăm că primele şcoli s-au organizat în pridvoarele sau chiar în incinta bisericilor, iar preotul sau cântăreţul bisericesc a împlinit adesea şi funcţia de învăţător al copiilor din comunităţile rurale ori urbane. La fel, primele cărţi tipărite în istoria culturii naţionale au fost realizate tot de Biserică. Sau cine poate uita că primul poet din istoria literaturii noastre a fost tot o faţă bisericească în persoana Mitropolitului Dosoftei, cel care a versificat Psaltirea lui David? Aşadar, Biserica a avut un rol esenţial în istoria învăţământului şi culturii naţionale. De aceea cred că este necesar ca Biserica să colaboreze mai departe cu şcoala pentru ca tinerii şi copiii să fie stimulaţi şi sprijiniţi să întrebuinţeze timpul dedicat educaţiei ca pe un dar ceresc şi ca pe o fericită ocazie de a se forma nu doar intelectual, ci şi moral. Biserica ne învaţă cum să ne structurăm viaţa interioară, cum să relaţionăm cu ceilalţi, cum să receptăm învăţăturile din Sfânta Scriptură; Biserica ne învaţă ce este iubirea, iertarea, ne călăuzeşte paşii către lumină. De aceea cred că îndrăgitul nostru poet Mihai Eminescu a numit Biserica „mama spirituală a poporului român“. O mamă ştie şi simte nevoile materiale, dar şi spirituale ale copiilor ei.
Credeţi că e bine ca ora de religie să dispară din învăţământul de stat?
Nu! Cred că trebuie să existe posibilitatea de a aprofunda cunoştinţele religioase primite în casă de la bunici ori părinţi. În anumite familii educaţia religioasă se face încă din copilărie, dar în altele, nu. De aceea consider că religia ar trebui studiată sistematic deoarece în perioada copilăriei, dar mai ales a adolescenţei, tinerii traversează poate cea mai dificilă perioadă a vieţii. Unii se confruntă cu dificile crize spirituale şi existenţiale, care pot avea urmări severe pe parcursul întregii lor existenţe. De aceea au nevoie să-L întâlnească pe Hristos, care să-i încurajeze, să-i motiveze în viaţă. Ba mai mult, ora de religie poate să descopere şcolarilor unele idei comune dintre ştiinţă şi credinţă, dintre viaţa duhovnicească şi cultură, oferind un spectru mai larg asupra vieţii şi problemelor ei.
Cum promovează lumea artiştilor din România mesajul creştin al Evangheliei în societate?
Am văzut că unii artişti se feresc să vorbească despre Dumnezeu, alţii o fac cu bucurie. Nu sunt mulţi cei care aleg să vorbească şi să cânte despre Mântuitorul Iisus, însă am observat că în ultima perioadă sunt mulţi artişti care cântă colinde. E şi ăsta un lucru bun, chiar dacă e puţin.
Credeţi că se face destul?
Se pot face mult mai multe lucruri. Bunăoară, mă bucur când văd mulţi colegi, colege care răspund afirmativ la activităţile caritabile desfăşurate de numeroase asociaţii filantropice, patronate chiar de Biserica Ortodoxă, dar şi de alte confesiuni religioase, susţinând concerte în sprijinul copiilor sărmani ori al altor persoane defavorizate. Nu, nu e destul, însă cine Îl caută pe Dumnezeu şi cuvântul Său va primi cu siguranţă putere şi cutezanţă de a face mult mai multe.
Dumneavoastră personal cum vă implicaţi?
Răspund prompt de fiecare dată când e nevoie de mine în acest sens, vorbesc despre relaţia pe care o am cu Dumnezeu. Am înregistrat mai multe albume cu muzică religioasă şi colinde (A mai trecut un an, De sărbători, Album de Crăciun, Colinde şi cântece sfinte, La umbra Crucii Tale). Consider că vocea este darul lui Dumnezeu pe care mi l-a oferit ca să slujesc prin el binelui şi frumosului. Şi de aceea, parafrazând o rugăciune a preotului din Sfânta Liturghie, „ale Tale dintru ale Tale“, încerc ca prin muzică să-L slăvesc pe Dumnezeu. O muzică autentică stabileşte punţi de comunicare a omului cu Tatăl Ceresc. Nu obişnuiesc a mă lăuda cu faptele mele creştineşti, dar dacă tot m-aţi întrebat, cu modestie voiesc să vă spun că de mulţi ani m-am alăturat unor fundaţii şi asociaţii umanitare de aici din Capitală, din Iaşi, Craiova ori alte localităţi din ţară aflate sub patronajul sfintei noastre Biserici Ortodoxe, susţinând numeroase concerte de muzică religioasă şi colinde în scop caritabil. Chiar în aceste zile premergătoare sfintei sărbători a Naşterii Domnului am avut astfel de concerte şi mă bucur că prin cântul meu pot să-i ajut pe copiii orfani ori pe cei suferinzi.
Există proiecte în acest sens?
Frumuseţile spirituale ale credinţei poporului nostru sunt inegalabile, de aceea şi acţiunile de promovare ale acestora pot fi multiple. Bunăoară, unul dintre cele mai frumoase proiecte în care sunt implicată este iniţiat de părintele arhimandrit Mihail Daniliuc de la Schitul Vovidenia, din judeţul Neamţ, pe care l-am întâlnit cu timp în urmă şi care îmi călăuzeşte paşii. Acest proiect constă în imprimarea unui album conţinând cântările Sfintei Liturghii împreună cu un inimos cor format din tineri teologi şi studente la Conservatorul din Iaşi. Înregistrările au avut loc în Postul Sfintei Mării chiar în biserica mănăstirii.
Se apropie sărbătoarea Naşterii Domnului. Cu ce ne întâmpină Paula Seling de Crăciun în acest an?
În primul rând vă întâmpin cu sincere urări de bine; să aveţi sărbători sfinte cu binecuvântate bucurii, cu speranţe de mai bine, iar Bunul nostru Mântuitor, acum prunc înfăşat în iesle, să nu uite neamul nostru românesc şi să ne ajute pe toţi să fim mai generoşi şi mai frumoşi. Vă întâmpin, de asemenea, cu noi colinde, o serie de concerte în care interpretez cântări sfinte, cu albumul înregistrat cu părintele Mihail şi corul de la Vovidenia. Anul viitor voi scoate un nou album de colinde şi pricesne sfinte, cu speranţa că prin cânt slujesc lui Dumnezeu şi publicului drag, aducându-i prin armoniile sonore un strop de bucurie şi linişte.