„Profesorul secolului 21 trebuie să se regândească”

Chiar dacă școala a început în condiții de insecuritate din cauza pandemiei de COVID-19, profesorii sunt eroii acestei perioade. Despre valorile profesorilor și nevoile elevilor am discutat cu Mariana Dogaru, profesor de pedagogie la Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din București, expert ARACIP și doctor în ştiințele educației. Experiența de aproape trei decenii în învățământ îi dă tăria să privească cu luciditate situația în care se află școala românească și să vină cu soluții practice, așa cum o face de ani buni la catedră cu elevii săi. 

Aveți o bogată experiență de dascăl, formator și evaluator în învățământul preuniversitar și universitar. Ce înseamnă pentru dumneavoastră a fi pedagog ori dascăl în secolul 21? Dintre cei doi termeni, care considerați că este cel mai potrivit?

Prefer cuvântul „pedagog”, deoarece provine din grecescul παιδαγωγός (paidagogós), ce însemna sclavul însoțitor care ducea copiii la școală. Într-o manieră metaforică, am putea spune că profesorul este un „însoțitor” al elevului pentru toată experiența de învățare pe care copilul o are la școală sau în afara ei. „Dascăl” provine din δῐδᾰ́σκᾰλος (didáskalos) și înseamnă învățător. Putem spune că în zilele noastre profesorul nu mai e singura sursă de informații, ci numai un facilitator. De aceea, ar trebui să ne corectăm anumite sintagme ce transmit creierului nostru o abordare neproductivă pentru dezvoltare: nu profesorul te învață, ci tu, elevule, ești cel care învață; profesorul îți mijlocește învățarea, te îndrumă, te ghidează, îți sprijină învățarea. Efortul nu este împărțit 50%-50%, ci ar trebui să fie 80% elev - 20% profesor. Așadar, ca profesor nu aș folosi sintagmele „să îi învăț lecția” sau „să predau lecția”, ci „le sprijin înțelegerea pentru lecția…” De ce zic asta? Din păcate, elevii noștri se așteaptă „să li se spună”, „să li se dea să învețe”. Evident că mai întâi profesorii ar trebui să îi învețe pe copii să învețe. Să le dezvolte deprinderi de muncă intelectuală individual, să le formeze un stil, flexibilitatea abordării învățării, însă apoi trebuie să schimbe strategia punând accent mai mult pe ce învață elevul decât pe ce are el de predat.

„Copilul are nevoie să descopere”

Ce înseamnă orientarea pe elev despre care se vorbește în învățământ?

Ar fi bine să începem încă din primii ani de școală să privim elevii cu alți ochi și să le dezvoltăm ceea ce se și recomandă, competențe-cheie, „a învăța să înveți”. Altfel, elevul va avea o pasivitate crescândă la școală, va aștepta „să i se dea”, „să i se dicteze”, efortul său constând doar în a reproduce, de multe ori, mecanic. Aceasta nu este orientare pe elev. Orientarea pe elev este să îi dai ustensilele de care are nevoie sau, cum era un celebru exemplu, să nu îi dai peștele, ci undița și să îl înveți să pescuiască.

Vedeți, societatea noastră este într-o continuă schimbare, generațiile sunt diferite de la an la an. Înainte se schimbau la fiecare ciclu, acum s-a micșorat acest interval. Cum pot fi ele pregătite pentru orice schimbare din viitorul lor? Adică, suntem conștienți că actualii copii din clasa pregătitoare, de exemplu, vor face carieră în domenii ce acum încă nu au fost inventate? Cred cu tărie că va fi nevoie să ne înțelegem diferit menirea, că „elevul în centrul formării” are o abordare diferită ce se raportează la efortul pentru învățare. Copilul are nevoie să descopere, să afle, să pună întrebări, să se lămurească, să greșească exersând noile cunoștințe - greșeala este parte a procesului de învățare, să încerce.

Desigur, este o întreagă discuție pe această temă, dar e foarte clar că profesorul secolului 21 trebuie să se regândească. Evident, va trebui să investească mai mult efort, mai ales că nu va exista o omogenitate a elevilor și fiecare va trebui sprijinit de la un anumit punct. Este ca urcușul unui munte: unii ajung mai repede în vârf, altora le trebuie schimbate încălțările, alții trebuie îndrumați când se rătăcesc.

„Învățarea continuă și raportarea la valori”

Care sunt atributele cele mai importante ce definesc un profesor în anul 2020?

Atributele importante ale profesorului anului 2020 sunt: flexibilitate, implicare, pasiune, raportare la valori, consecvență, învățare continuă. M-aș opri la două, cele mai importante: dorința pentru învățarea continuă și raportarea la valori. Profesorul trebuie să învețe și el în așa fel încât să devină flexibil. Nu se poate să îi ceri unui elev să învețe continuu, să citească atât timp cât cadrul didactic nu o face. În aceeași manieră, sunt studii care confirmă că valorile pe care cadrul didactic le are sunt și cele transmise elevilor. Așadar, dacă profesorul nu crede în onestitate, prin comportamentul său va transmite acest lucru elevilor. Trebuie să existe o congruență între valorile familiei, valorile școlii şi valorile profesorului.

„Să le transmitem copiilor căldură sufletească”

Noul an școlar a început în condiții de insecuritate pentru elevi și profesori. Cum se poate face educație în aceste condiții?

Cred că mai degrabă vorbim de frici alimentate ce duc la insecuritate și la abaterea de la scopul școlii: învățarea. Sunt convinsă că ne vom obișnui repede cu noile condiții și vom reuși să le trecem în plan secund, în sensul de transformare a unor gesturi în obișnuințe, și că vom putea să accentuăm educația, învățarea, chiar dacă va trebui să respectăm reguli noi. Ceea ce este de notat e că anumite reguli contravin normelor pedagogice, de exemplu, limitarea lucrului pe grupe, a corectării sarcinilor făcute de elevi etc. Nu se poate să nu ai teste inițiale, chiar dacă sunt aplicate după o perioadă de recapitulare. Nu poți măsura progresul elevului dacă nu identifici punctul de plecare. Desigur, veți spune că evaluarea se face și prin observare directă, însă nu putem izola în actul educațional copilul și limita între bucățile de plexiglas. Mai mult, este foarte dificil să facem interacțiune doar cu ochii, cu privirea. Limbajul paraverbal are rolul său educativ. Zâmbetul profesorului poate fi un feedback motivator. Sunt niște provocări foarte mari, mai ales la copiii mai mici. Poate că vom trece sau vom reinventa totul, însă să nu uităm să le transmitem copiilor căldura sufletească de care au nevoie atunci când învață.

„Un parteneriat onest între profesori și părinți pentru binele copilului”

Sunteți profesor și mamă a trei copii, ce recomandări aveți pentru profesori și părinți la începutul acestui an școlar?

Recomandările pe care le-aș da părinților se referă la sprijin și la încredere. Să își sprijine copiii - atenție, nu să le preia din sarcini! - și să le acorde încredere că vor reuși. Sprijinul înseamnă acces la educație, crearea de condiții, înlesnirea sprijinului material etc.

Totodată, le recomand părinților să aibă încredere că în școală sunt oameni dedicați care fac tot ce le stă în putință să fie bine și în eventualele situații de disconfort să comunice cu profesorii ce nu li s-a părut tocmai bine, iar aceștia să o ia ca pe o posibilitate de schimbare a deciziei luate. Însă aici trebuie să mai stabilim o linie de demarcație: cred cu tărie în implicarea părintelui în școală, însă pe domeniul lui de expertiză, adică feedback-ul pe care îl are privind starea elevului, atitudinea față de școală. Din păcate, de multe ori, părintele și-a exagerat rolul în parteneriat și a trecut la a trasa indicații ce țin de profesia didactică în sine, ceea ce nu e corect. Așadar, cred într-un parteneriat onest între profesori și părinți pentru binele copilului, cu o comunicare strânsă, dar fără depășirea rolurilor și statusului fiecăruia. Mai pe scurt, sfatul meu s-ar rezuma la: comunicați, co­municați, comu­nicați!