Liceul este o perioadă de tranziție în viața și formarea noastră. De la lumea inocenței, a copilăriei, la pragul spre maturizare. Acești ani de liceu sunt esențiali în formarea noastră ca oameni. Îndrăznesc să spun că întreaga noastră viață va fi influențată de acele trăsături, cunoștințe și emoții dobândite pe parcursul liceului. Un bun prilej pentru fructificarea cunoștințelor și formarea unor opinii sănătoase sunt și olimpiadele școlare. Participarea la acestea presupune efort continuu și depășirea limitelor. Am stat de vorbă despre tinereţe, studiu şi credinţă cu Larisa Maria Iușan de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, care a obţinut Premiul I la Olimpiada naţională de religie ortodoxă, clasa a XII-a.
Ce te-a motivat să alegi participarea la olimpiadă?
M-am născut în județul Cluj, comuna Iclod, însă curiozitatea, cred, m-a împins la 14 ani spre Alba Iulia. Întotdeauna am avut și am simțit o afinitate pentru materiile umaniste, iar faptul că am ales un liceu cu profil real, matematică-informatică, nu m-a împiedicat deloc în a-mi fructifica potențialul, ba dimpotrivă, m-a disciplinat în înlănțuirea ideilor și m-a forțat oarecum să rămân adevărată, reală cu mine însămi. Decizia de a participa la olimpiadă nu a fost deloc ușoară, mai ales că, fiind în an terminal, programul este deja foarte încărcat. Sincer, a fost mai mult un îndemn, îndemnul părintelui profesor Ioan Nistor. Inițial voiam să refuz doar din pricina examenelor pentru că, fiind în clasa a XII-a, pregătirile pentru bacalaureat și admiterea în cadrul academiilor militare sunt destul de intense, mai ales acum, în cel de-al doilea semestru. În final am decis să încerc, gândindu-mă că este ultima ocazie de a lăsa ceva frumos în urma mea.
Ai mai participat vreodată la Olimpiada de religie?
La Olimpiada de religie am participat pentru prima dată când eram în școala gimnazială, sub îndrumarea doamnei profesoare Monica Sălăgean, însă doar la etapa județeană. În clasa a X-a urma să particip pentru a doua oară, dar se făcea să fie exact perioada în care începea pandemia. Apoi, în clasa a XI-a, olimpiadele au fost anulate, și iată-mă în a XII-a, având în palme ocazia unei noi participări. Citisem undeva, la un moment dat, că șansele mereu vin la noi, dar trebuie să fim pregătiți să le primim. Cu acest gând am pornit la drum.
Cum te-ai apropiat de această disciplină? Hotărârea de a participa a venit ca o chemare personală sau în urma educației religioase pe care ai primit-o la școală și în familie?
Cum spuneam și mai sus, mereu am cultivat un interes aparte pentru latura spirituală a Universului. Țin să cred că toți avem ceva al nostru, ceva special, ceva ce trebuie fructificat. Mie cred că mi-a fost dată această sensibilitate spirituală pe care am avut datoria de a o cultiva. Crescând într-o familie religioasă, am avut prilejul de a-mi dezvolta armonios modul de gândire, percepția asupra lumii, dar și viziunea asupra propriei persoane. Pot să spun că educația religioasă a apărut încă de la început în viața mea, fiind mereu membra unei familii apropiate de Biserică și de Dumnezeu.
Experiența unei olimpiade naționale este deosebită, un sentiment unic. Cum priveşti acum, după ce s-a încheiat, această participare?
Chiar dacă sunt o persoană destul de monotonă, îmi plac lucrurile noi și-mi place să fiu scoasă din zona mea de confort. Nu obișnuiesc să împărtășesc celor din jurul meu în întregime gândurile, ideile și concepțiile mele, însă experiența olimpiadei a însemnat a păși dincolo de ceea ce-mi era comun, a concura, la un oarecare nivel, cu propriul meu mod de a fi.
Deși tematica pentru Olimpiada de religie este frumoasă și înălțătoare, uneori, emoțiile concursului pot aduce nesiguranţă printre participanți. Chiar dacă pare un clișeu această întrebare, totuși, cum au fost subiectele pentru tine?
Am fost întrebată de foarte multe ori cum au fost subiectele. Pentru unii ar fi absurd să spun „ușoare”, iar pentru alții ar fi iritant să spun „dificile”. Ei bine, de data aceasta, pentru mine, subiectele au fost undeva la mijloc. Fiind etapa națională, evident că gradul de dificultate se ridică. Primul subiect nu cred că trebuia să pună în dificultate pe nimeni, întrebările erau exact pe ideile manualelor. Al doilea subiect și cel mai dificil, cred eu, ne propunea o argumentare despre monumentele religioase, făcând referire la câteva edificii din țara noastră, la stilurile arhitecturale, dar și la artă în sine, ca „modalitate de cunoaștere a lui Dumnezeu” (L. Blaga). Inițial, m-am panicat la vederea subiectului, însă când am început să scriu mi-am găsit foarte ușor cuvintele și ideile curgeau minunat. Al treilea subiect, preferatul meu, avea tema cea mai complexă - promotorii români din sfera culturală și religioasă. Deși manualul auxiliar punea în evidență viața acestora, m-am bucurat când subiectul ne cerea să abordăm tema rugăciunii în una din operele a cinci astfel de oameni. Știam că pot să scriu liber, că-mi este verificat modul de gândire, aptitudinea critică, până la urmă, dar și cunoștințele de cultură generală, nu o simplă capacitate de memorare a unor date exacte. La faza județeană eseul a fost puțin mai liber, având ca temă „asceza creștină”, subiect care permitea de asemenea o exprimare proprie și liberă despre frumusețea trăirii în Hristos, etapă la care m-am apropiat de punctajul maxim, obținând nota 9.90.
Pe lângă partea de evaluare, olimpiada este un prilej cu care legi prietenii, există momente frumoase și o comuniune deosebită în cadrul activităților, conferințelor și al întregului program. Cu toate acestea, Olimpiada de religie e o trăire mai mult decât un simplu concurs. Ce momente te-au impresionat și cu ce amintiri rămâi după această experiență?
Cu ce amintiri rămân? Ei bine, cred că sunt niște lecții, mai bine spus, care mă îndeamnă sa rămân întotdeauna egală cu mine însămi. Nu mă așteptam să obțin locul I sau chiar punctajul maxim (odată publicate rezultatele, am verificat de câteva ori înainte să-mi anunț colegii și profesorul însoțitor). Am fost fericită și mândră de mine, însă la un moment dat am primit întrebarea unei colege în timp ce vizitam împrejurimile Sibiului: „Tu nu te bucuri deloc?” Abia atunci am realizat că trecuse aproape o zi și eu nu mi-am exprimat deloc bucuria. Era un sentiment atât de împlinitor, încât cred că n-am știut să-l trăiesc altfel decât în intimitatea ființei mele, acolo unde, de altfel, stau și ideile pe care le-am scris.
Este de admirat că ai ales să participi la Olimpiada de religie, în ciuda programului încărcat. De asemenea, este minunat că ți-ai urmat scopul și ai obținut cel mai frumos rezultat. Îndrăznesc să te întreb dacă ai observat în jurul tău, printre elevi și adolescenți, o reticență în privința religiei ca disciplină de studiu? Se întâmplă uneori ca imaginea Bisericii să fie prezentată eronat în spațiul public și chiar există o percepție superficială asupra religiei. Consideri că unii elevii au o percepție greșită despre această disciplină?
Oarecum da, însă să nu minimalizăm categoria. Nu numai unii elevii sunt cei care privesc religia eronat, ci și unii adulți. La o oarecare scală, cred că toți ne îndepărtăm ușor de esența religiei și ne ancorăm în prejudecăți. Aparent, unele dogme încep să pară a fi ieșite din comun, pentru că trăim într-o eră care e supusă proceselor de digitalizare și desacralizare continuă. De ce? Ei bine, omul caută să evolueze tehnic, însă se uită pe sine însuși în urmă. Cred că religia ar câștiga mai mult dacă ar promova ceea ce înseamnă Dumnezeu de fapt: iubire și bunătate. Cred că ar trebui să fim mai mult credincioși, pentru că religioși sunt mulți. În ce constă diferența? În puritatea trăirilor. Religia, când e înțeleasă greșit, pare că mă învață să fiu bun ca să mă mântuiesc, deci, la un anumit nivel, muncesc pentru mine, să-mi ofer mie confort. Dincolo, credința adevărată mă îndeamnă să fiu bun și atât. Să iubesc, să las lumii versiunea mea cea mai pură și să rămân cât se poate de uman. De ce? Pentru că aceasta vrea Dumnezeu de la noi: să ne bucurăm frumos de tot ceea ce ne-a făgăduit și să trăim în armonie unii cu alții. Toți vrem Raiul și parcă intrăm într-o cursă, alergând spre el și uităm că Dumnezeu ne-a dat atâta putere, încât putem face Rai din noi înșine, chiar și aici.
În final, aș vrea să-mi spui cu ce impresii ai rămas după olimpiadă, cum s-a reflectat câștigarea premiului I pentru tine și ce îți propui în continuare. A influențat în vreun fel planul tău pentru viitor acest moment frumos din liceu?
N-am lăsat câștigarea unui prim loc să preia conducerea asupra mea. Este satisfăcător să ți se valideze munca și gândirea, iar pe mine asta mă mulțumește cel mai mult. Chiar dacă după olimpiadă am avut ocazia să vorbesc cu oameni importanți în domeniu, care m-au sfătuit să continui în această sferă, drumul meu va rămâne îndreptat către o academie militară. Voi continua să citesc, să cunosc și să privesc religia în toate formele ei, dar numai pentru mine. Premiul I este doar o certitudine că am pus început corect unei călătorii care abia acum își deschide căile în fața mea. Religia, credința, universul și Dumnezeu vor rămâne mereu ca fiind ceva din mine și, cine știe, poate timpul chiar schimbă oamenii. Îmi doresc ca la fel cum am reușit să fiu prima în cadrul concursului, așa să reușesc să ies învingătoare în a mă cunoaște cu adevărat pe mine însămi. Până atunci însă voi căuta să fiu cea mai bună versiune a mea, mă voi cunoaște prin toate filtrele sacre și profane, iar dacă voi ajunge și acolo, prima la capăt, cu siguranță voi împărtăși toate aceste experiențe. Un singur lucru e cert: voi căuta adevărul oriunde voi merge!
Menirea de a-i aduce pe elevi mai aproape de Dumnezeu
Există materii unde olimpiada nu este numai un concurs, nu se rezumă doar la teorie și stresul examenului, ci este o întoarcere la sine, o cale spre cunoașterea profundă a sinelui și a Creatorului a toate. Olimpiada de religie ortodoxă are deosebita menire de a-i aduce pe elevi mai aproape de Dumnezeu și de tainele Bisericii, fiind un bun prilej prin care aceștia să găsească răspunsuri la întrebările lor existențiale. Temele abordate sunt structurate ca un urcuș duhovnicesc, de la subiecte generale la subiecte mai abstracte, dar pline de înțeles duhovnicesc. Pe măsură ce elevii trec de la o etapă la alta, ajung să descopere mai mult din tainele credinței. Etapa națională este cea mai frumoasă și, desigur, ținta oricărui participant. De asemenea, prieteniile legate aici vor dăinui și creează legături uimitoare, de la un colț al țării la altul.
Anul acesta, faza națională a Olimpiadei de religie pentru liceu s-a desfășurat la Sibiu, în perioada 27 aprilie - 1 mai, prilej de mare bucurie pentru elevi și profesori, după cei doi ani de pauză din cauza pandemiei. După câteva zile cu emoții, lacrimi, bucurie și trăiri unice ale acestei experiențe, a venit mult așteptatul moment al anunțării câștigătorilor acestei etape. Pașii noștri se vor opri pentru câteva clipe la Alba Iulia, unde vom afla împreună cum s-a simțit experiența trăită la Olimpiada de religie ortodoxă prin ochii câștigătoarei de anul acesta. Tânăra, care a obținut nota 10, a impresionat printr-o lucrare perfectă, însă nu nota a fost cea care a motivat-o să ajungă la această performanță, ci dorința de a descoperi mai multe pe „un tărâm neexplorat încă”. La cei 18 ani ai săi, Larisa este în prezent proaspăt absolventă a Liceului militar. Deși la liceu a optat pentru științele exacte, aceasta mărturisește că întotdeauna a pasionat-o latura creativă, artistică a lumii.
Larisa Maria Iușan este o tânără ambițioasă, un caracter frumos care prin seriozitate și muncă a reușit să obțină rezultate deosebite, să exceleze într-un domeniu nou pentru ea. Reușita ei ne învață că pentru a dobândi ceva măreț este nevoie de perseverență, muncă și ieșirea din zona de confort. Nu există limite mai mari decât cele pe care ni le impunem singuri și, odată depășite, putem obține rezultate uimitoare.
Larisa va fi un exemplu pentru viitorii participanți la Olimpiada de religie și cu siguranță efortul ei de a lăsa ceva frumos în urmă a fost atins, rămânând ca reper pentru generațiile viitoare de elevi ai Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia.
