Peste 300.000 de pelerini din întreaga lume ajung anual în locul istoric de la Iordan unde Mântuitorul Iisus Hristos a fost botezat. În acel loc binecuvântat, Patriarhia Română deține un teren de 10.000 mp pe care a construit încă din anul 1935 o biserică cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul”, însă accesul la locașul de închinare a fost restricționat din anul 1970, din cauza războiului israeliano-arab din anul 1967, când terenul a fost minat și inclus într-o zonă militară cu acces interzis.
De curând, o firmă specializată a fost acceptată pentru deminarea câmpului. Mai multe detalii despre cum au credincioșii români șansa să-și redobândească locașul de închinare din Țara Sfântă aflăm de la arhimandritul Teofil Anăstăsoaie, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte şi Superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, Iordan şi Ierihon.
Patriarhia Română a început de curând o campanie de strângere de fonduri pentru susţinerea operaţiunilor de deminare a Văii Mănăstirilor de la Iordan. Care au fost factorii care au cauzat închiderea Schitului Românesc de la Iordan și cum s-a ajuns la acest moment de mult timp așteptat?
Patriarhia Română deţine pe malul drept al Iordanului, care este graniţa dintre Israel şi Regatul Haşemit al Iordaniei, în zona numită Qaser al-Yahud, situată în apropierea vărsării Iordanului în Marea Moartă şi la 8 km de oraşul Ierihon, o parcelă de pământ de aproximativ 10.000 de metri pătrați (10 dumane), pe care s-a construit în anul 1935 o biserică, în care a slujit timp de 5 ani şi Sfântul Cuvios Ioan Iacob, unde a fost şi egumen. Acest aşezământ de la Iordan a fost afectat de războiul israeliano-arab, început în anul 1967, însă bombardamentele grave şi distrugerile mari ale acestui schit au fost în anul 1970. Tot în anul 1970, zona a fost închisă de armata israeliană, plantate 3800 de mine, zona declarată spaţiu de securitate militar şi închis pe o distanţă de 5 km de la râul Iordan spre interiorul ţării.
Nu mai există nici un vieţuitor, nici o biserică nu mai are acolo activitate, întrucât, împreună cu Biserica noastră românească, avem vecini acolo încă 7 Biserici şi comunităţi creştine care deţin pământ. După încheierea conflictului israeliano-arab, s-a încercat de-a lungul timpului redobândirea sau redeschiderea acestei zone, dar armata israeliană nu a acceptat. Primele noastre demersuri s-au făcut în anii 1980 de către Superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, Iordan şi Ierihon din vremea respectivă, arhim. Vasile Cornilă. Demersurile au fost continuate în anii 1994-2000 de actualul Episcop-vicar patriarhal Ieronim Sinaitul, Superiorul Aşezămintelor Româneşti din acea vreme, dar răspunsurile autorităţilor au fost negative.
În anul 2000, armata israeliană a acceptat deschiderea unui culoar de acces restrâns, sub pază militară, pentru a permite accesul pelerinilor până pe malul râului Iordan, întrucât acolo este locul istoric, consemnat în tradiţia locului drept locul Botezului Domnului Iisus Hristos. În apropiere este şi Mănăstirea „Sfântul Gherasim” de la Iordan, la 2-3 km distanţă. Mai înainte, pelerinii vizitau râul Iordan, dar într-un loc amenajat spre izvoare, la Yardenit, în Galileea. De la jumătatea anului 2015, s-a conturat ideea ca toate Bisericile care au acolo pământ şi biserici, în frunte cu Patriarhia Ierusalimului, să constituie un comitet de iniţiativă care să facă demersurile necesare pentru rezolvarea acestei probleme. S-a realizat un proiect de deminare, a fost aleasă firma HALO Trust, acreditată şi recunoscută la nivel internaţional să desfăşoare activităţi în fostele teatre de război, activând în 19 locaţii din toată lumea. Împreună cu toţi cei responsabili din această firmă, reprezentanţii Bisericilor au transmis cererea ca să se aprobe deminarea acestei zone la cel mai înalt nivel, atât la guvernul, armata şi preşedinţia Israelului, cât şi la Autoritatea Naţională Palestiană, care răspunde de zona aceasta. De asemenea, demersuri pentru obținerea aprobării autorităților s-au făcut și prin misiunile diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe și Președinției României.
Anul acesta am primit vestea cea bună că autorizaţia şi actele necesare au fost aprobate, urmând ca la începutul anului 2017 să înceapă lucrările. Costurile acestui proiect sunt estimate la suma de 4 milioane de dolari, fiind vorba de o suprafaţă de aproximativ de 55 de hectare în întreaga zonă pe care se va acţiona, şi ar putea dura doi ani de zile aceste operaţiuni de deminare. Sunt 3.800 de mine plantate în teren, de trei categorii: mine antipersonal, mine antitanc şi mine montate în pereţii clădirilor, pentru cazul în care insurgenţii de pe partea opusă a malului Iordanului ar fi intrat în zona respectivă. Noi, Patriarhia Română, va trebui să contribuim cu suma de 500.000 de dolari, iar la numărul de mine de pe întreaga suprafaţă a terenului, am putea considera că prețul operaţiunii de scoatere a unei singure mine ar fi 130 dolari.
De când are în proprietate Patriarhia Română acest teren în ţinuturile de pe valea Iordanului?
Istoria acestui așezământ românesc de la Sfintele Locuri începe în anul 1931, odată cu hotărârea Guvernului Palestinian de a împărţi în parcele de câte 10 dumane (10.000 mp) terenul de pe malul drept al râului Iordan, pentru a le oferi comunităţilor religioase să construiască acolo în cel mult doi ani o mănăstire sau un aşezământ religios. Patriarhia Română, prin delegatul său, ieromonahul Gherasim Luca, ajutat de Consulul României în Palestina, Marcu Beza, a reușit să întocmească formalitățile necesare, iar pe data de 3 ianuarie 1933 a fost încheiat actul de dobândire a terenului de 10 dumane. Lucrările de construcție au început în anul 1935, ele fiind executate de firma arhitectului local Andoni Baramki, după planul arhitectului Patriarhiei Române, Dumitru Ionescu-Berechet, contra sumei de 1.200 lire palestiniene, potrivit devizului. La sfârşitul anului 1935, biserica a fost gata, în anul următor fiind realizată şi catapeteasma de către sculptorul român Anghel Dima, iar icoanele au fost pictate de Dimitrie Belizarie. Mai rămăsese de executat pictura şi de confecţionat mobilierul. Abia în 1966 s-a încheiat contractul cu pictorul Gheorghe Vânătoru, care începe lucrările în 1968 şi le finalizează în luna august a aceluiaşi an. Astfel, biserica Schitului Românesc de la Iordan a fost ridicată, pictată şi înzestrată cu toate cele de trebuinţă, în jurul ei aflându-se şi câteva chilii, ridicate de-a lungul timpului de vieţuitorii schitului; o grădină de legume şi o livadă cu diverşi pomi fructiferi. Lotul românesc de pământ este ultimul în ordinea împărţirii, iar celelalte 7 Biserici şi comunităţi creştine care deţin teren şi locaşuri de cult sunt Patriarhia Ierusalimului, Patriarhia Moscovei, armenii, copţii, etiopienii, sirienii şi franciscanii. Această proprietate a noastră a fost cumpărată cu bani româneşti, adică s-a făcut o subscripţie publică atunci, Patriarhia Română participând cu o parte din bani.
Cum arată în prezent terenul şi Schitul Românesc de la Iordan?
De curând am mers până aproape de uşa bisericii, iar starea ei este mult afectată de acele bombardamente, și anume a căzut turla în interior, absida de nord are o spărtură foarte mare, icoanele de la catapeteasmă nu mai sunt, una dintre uşi este căzută, în jur nu s-a mai păstrat livada cu arbori, pe care Sfântul Ioan Iacob a lucrat-o cu multă osteneală. Dar, cu toate acestea, biserica este foarte frumoasă, având un pridvor cu stâlpi brâncoveneşti și pictură la interior. În jur, zona este pustiită, fiindcă armata israeliană a defrişat zona respectivă, dar, când se va reuşi redeschiderea, se va relua viaţa liturgică şi acolo.
Ce anume s-a putut salva din Schitul Românesc mai înainte de închiderea zonei?
Icoana axioniţă a Maicii Domnului, numită „Iordăniţa”, la care Sfântul Cuvios Ioan Iacob, cât timp a slujit acolo, când avea ispite şi încercări, se ruga şi plângea. Multe din rugăciunile şi poeziile pe care le-a compus sunt scrise înaintea icoanei şi, de asemenea, mulţi pustnici din Valea Iordanului care se spovedeau la Sfântul Cuvios Ioan Iacob participau la slujbă și se rugau Maicii Domnului „Iordăniţa”. Când au început bombardamentele în zonă, icoana Iordăniţa a fost scoasă şi adusă la Așezământul Românesc de la Ierusalim, unde se află în prezent așezată într-un baldachin de lemn din pridvor, pentru ca pelerinii care vin în Țara Sfântă să se poată închina Maicii Domnului, cu nădejdea că le ascultă rugăciunile şi le şterge lacrimile, aşa cum le-a şters şi pe cele ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob. Făcând publică această campanie, am primit binecuvântarea să organizăm slujbe şi pelerinaje cu această sfântă icoană pentru mângâierea credincioşiilor români.
De ce este importantă această biserică românească de pe malul Iordanului?
Schitul Românesc de la Iordan, pe de o parte, este pe locul istoric unde Mântuitorul nostru Iisus Hristos a primit Botezul, pe de altă parte, după tradiţie, este locul pe unde evreii au trecut Iordanul în Ţara Sfântă când au venit din Egipt cu Chivotul Legii. De asemenea, Ilie, Profet al Vechiului Testament, de acolo a fost înălţat la ceruri în căruţa de foc. Tot acolo, din viaţa Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca aflăm că acesta este locul nevoinţei sale, iar pentru noi, românii, în mod special, este locul unde Sfântul Cuvios Ioan Iacob, în anii 1947-1952, a slujit ca egumen al Schitului Românesc de la Iordan. Actualmente, acolo nu mai există vieţuitori şi nici pustnici pe Valea Iordanului, fiindcă în vremea operaţiunilor militare totul a fost pustiit, dar, dacă zona se va reface, fiind şi în apropierea Ierihonului, sunt doar 8 km între Schitul Românesc de la Iordan şi Ierihon, cel mai vechi oraş din lume, unde este şi Aşezământul românesc pentru pelerini, este o oportunitate de a ne bucura de toate evenimentele duhovniceşti care se întâmplă mai ales la sărbătoarea Botezului Domnului, când foarte mulţi pelerini români vin ca să participe la slujba de pe malul Iordanului. Când va fi gata şi se va putea redeschide biserica românească, atunci vom putea face slujba chiar la schitul nostru, pe malul Iordanului.
Este important să ne redobândim terenul și schitul, pentru că nu se mai poate cumpăra pământ, întrucât Israelul este „pământul făgăduinţei”, iar evreii doar închiriază, nu vând pământ, mai ales în Ierusalim, unde este locul cel mai important pentru ei. Faptul că noi avem acum pământ în Țara Sfântă, mai ales în Ierusalim, este un lucru important şi de aceea trebuie să ţinem aprinsă candela românească acolo. De asemenea, este un semn de recunoștință față de lucrarea duhovnicească a monahilor și monahiilor din țara noastră care s-au nevoit în pustiul Iordanului, dar și pentru eforturile lor pentru ca noi, românii, să avem un locaș de închinare la Locurile Sfinte. Ultimul viețuitor român de la Schitul Românesc de la Iordan a fost părintele protosinghel Damian Stogu, care, din nefericire, a trecut la Domnul printr-un eveniment tragic în anul 1970. Fiind încă la Iordan, armata israeliană începuse operaţiunea de minare, şi părintele, mergând către biserică, a intrat către un perimetru periculos, a fost somat de armată, nu a răspuns pentru că el era destul de în vârstă şi nu auzea bine, şi atunci au tras în el, fiind omorât. Putem spune că el a murit ca martir acolo.
În scrierile Sfântului Cuvios Ioan Iacob este o consemnare interesantă că la el s-a spovedit o pustnică din zona Iordanului care i-a mărtusiti că în apropiere de zona în care se află biserica românească de la Iordan a simţit miros de mir, de sfinţenie, şi acea pustnică a spus că i s-ar fi descoperit că ar putea să fie acolo mormântul Sfintei Maria Egipteanca. Acum mai există pustinici, din câte ştim noi, însă pe Valea Hozevei, ceva mai departe de Iordan, unde viaţa este destul de aspră şi părinţii care se nevoiesc acolo sunt de la Mănăstirea „Sfântul Gheorghe Hozevitul”.
Cum pot ajuta românii acest demers de deminare a Văii Mănăstirilor de la Iordan?
În momentul de față a fost demarată o campanie de adunare de fonduri, iar Patriarhia Română a deschis prin Administrația Patriarhală la Banca Comercială Română câteva conturi speciale în USD (RO11RNCB0082004 895030030 USD), RON (RO65 RNCB0082004895030028 RON) și EUR (RO38RNCB0082004 895030029 EUR), unde doritorii pot trimite donațiile lor pentru realizarea lucrărilor de la Iordan. Toate detaliile suplimentare pot fi oferite de Reprezentanța Patriarhiei Române în Țara Sfântă (e-mail reprezentant_jerusalem@patriarhia.ro). Vom fi recunoscători celor care vor sprijini acest proiect, făcându-l cunoscut prietenilor și celor care iubesc Locurile Sfinte, și îi vom pomeni în rugăciuni. Pentru cei care vor dori să participe cu o mică osteneală financiară, Maica Domnului, Sfântul Cuvios Ioan Iacob Românul și Sfântul Ioan Botezătorul să roage pe Dumnezeu ca să le răsplătească dragostea cu daruri cerești!
