Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Interviu „Sfinţii Trei Ierarhi au contribuit la menţinerea unităţii Bisericii prin afirmarea unităţii de credinţă“

„Sfinţii Trei Ierarhi au contribuit la menţinerea unităţii Bisericii prin afirmarea unităţii de credinţă“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Interviu
Un articol de: Pr. Ciprian Bâra - 30 Ian, 2010

Astăzi Biserica Ortodoxă cinsteşte pe Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Despre viaţa şi învăţăturile lor sfinte şi despre contribuţia acestor trei mari dascăli la formularea Mărturisirii de Credinţă de la cele două Sinoade Ecumenice şi a mărturisirii dogmei trinitare ne-a vorbit părintele profesor dr. Ştefan Buchiu, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti.

Părinte profesor, vă rugăm la început să ne vorbiţi despre importanţa operei Sfântului Vasile cel Mare pentru apărarea şi fundamentarea teologiei trinitare.

Sfântul Vasile cel Mare, ca teolog şi ierarh al Bisericii, a trebuit să intre în lupta de apărare a dreptei credinţe, deoarece în acea perioadă Biserica se confrunta cu erezia ariană. Primul care a luptat împotriva acestei erezii a fost Sfântul Atanasie cel Mare, la Sinodul I Ecumenic. Deşi învins în această fază, arianismul a reapărut în forma pnevmatomahică, adică a luptătorilor împotriva Duhului Sfânt. Sfântul Vasile cel Mare s-a angajat prin predicile sale şi prin opera sa să apere dumnezeirea Duhului Sfânt şi în acelaşi timp şi dumnezeirea Fiului. A scris o lucrare deosebit de importantă până astăzi, „Despre Duhul Sfânt“, în care, pe baze biblice şi ale Sfintei Tradiţii, argumentează şi demonstrează că Duhul este de o fiinţă cu Tatăl şi de o fiinţă cu Fiul. Sfântul Vasile arată pentru prima dată că noi îl cunoaştem pe Dumnezeu doar în lucrările Sale, care ajung până la noi şi pe care le putem observa atât în creaţie cât şi în providenţă, în univers şi în om.

Rolul ierarhului în apărarea credinţei ortodoxe

Vorbiţi-ne despre Cuvântările teologice ale Sfântului Grigorie de Nazianz ,prin care s-a reuşit reînvierea cetăţii Constantinopolului după 40 de ani de arianism!

Ca şi Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nazianz a intrat în focul disputelor de atunci, să ia apărarea dreptei credinţe şi să participe la formularea teologică a dogmei Sfintei Treimi. În cele „Cinci Cuvântări Teologice“ rostite în capela Sfintei Învieri din Constantinopol, el tratează despre modul în care trebuie făcut teologie, despre Dumnezeu în fiinţa Sa, în cartea a treia şi a patra vorbeşte despre Fiul lui Dumnezeu Întrupat, iar în în ultima carte vorbeşte despre Duhul Sfânt, demonstrând cu temeiuri biblice, dar într-o formulare filosofică specifică timpului său, că cele trei persoane sunt de o fiinţă. Aceste cuvântări au avut un impact foarte mare asupra credincioşilor capitalei Imperiului Bizantin, încât i-au determinat, în majoritate, să renunţe la arianism. Sfântul Grigorie de Nazianz a dat dovadă că un ierarh poate fi extrem de folositor în restabilirea credinţei ortodoxe şi în apărarea ei.

Cum putem înţelege taina comuniunii Sfintei Treimi

Care este importanţa operei exegetice a Sfântului Ioan Gură de Aur pentru mărturisirea şi propovăduirea Sfintei Treimi?

Deşi nu s-a ocupat în special de dogma Sfintei Treimi, care deja era stabilită prin contribuţiile Părinţilor capadocieni, Sfântul Ioan Gură de Aur, care pune un accent deosebit pe demonstrarea modului în care Dumnezeu intervine şi lucrează prin pronia Sa asupra Bisericii, asupra vieţii credincioşilor, s-a referit în primul rând la Fiul care poartă grijă de toţi şi îi cheamă pe toţi la refacerea comuniunii. În toate predicile sale exegetice, în special în comentariul la Evanghelia după Matei şi la cea după Ioan, când ajunge la texte trinitare demonstrează cu multă vigoare dumnezeirea celor Trei Persoane şi mai ales unitatea lor. Faptul care demonstrează cel mai mult caracterul treimic al Persoanelor Dumnezeieşti, pe care l-a urmărit Sfântul Ioan Gură de Aur, este accentul pe doctrina socială a Bisericii. Nu putem înţelege taina comuniunii Sfintei Treimi dacă nu facem experienţa comuniunii ecleziale.

Anul acesta suntem în anul dedicat Crezului Ortodox. Explicaţi contribuţia acestor trei mari ierarhi la formularea Mărturisirii de Credinţă de la cele două Sinoade Ecumenice.

La formularea Crezului, mai precis, a ultimelor articole, care a avut loc la Sinodul al II-lea Ecumenic de la Constantinopol, au contribuit efectiv Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Grigorie Teologul, prin lucrările „Despre Sfântul Duh“, „Cele cinci cuvântări teologice“, „Împotriva lui Eunomie“ şi „Împotriva lui Apolinarie“. Au contribuit şi la menţinerea unităţii Bisericii, prin afirmarea unităţii de credinţă. La rândul său, Sfântul Ioan, chiar dacă nu a avut o contribuţie directă la elaborarea Crezului, prin faptul că a tălmăcit în predicile sale dreapta credinţă, respingând politeismul păgân, dar şi monoteismul rigid de factură iudaică ce ignora trinitatea Persoanelor, contribuie la încreştinarea culturii sale.

Cum putem astăzi, prin limbajul vremii, să mărturisim dogma trinitară pe înţelesul credincioşilor noştri? În ce măsură discursurile Părinţilor - în cazul nostru, ale Sfinţilor Trei Ierarhi - sunt actuale?

Trebuie să considerăm o cerinţă misionară şi pastorală a Bisericii, în vremea de astăzi, cunoaşterea limbajului cultural al epocii, astfel încât şi teologii de la catedră, şi preoţii de la amvon să poată mijloci adevărul Sfintei Evanghelii pe înţelesul credincioşilor. Trebuie să cunoaştem bine filosofia vremii noastre, pentru că acest limbaj este folosit de intelectuali şi este necesar să folosim limbajul, dar nu şi conţinutul sau structura filosofică, pentru că dacă am folosi o structură sau alta filosofică am înregimenta revelaţia acelei structuri. Avem voie doar limbajul să-l folosim, pentru că este cunoscut, dar să-l umplem cu conţinutul revelat al Sfintei Scripturi şi al Tradiţiei apostolice. Pe de altă parte, trebuie să cunoaştem şi noi, dar şi credincioşii noştri, chiar dacă mai puţin, filosofia antică, cea platoniană şi aristotelică, de care s-au folosit Sfinţii Părinţi pentru a înţelege orizontul lor, nu numai teologic, ci şi cultural. Şi dacă au fost înţeleşi Sfinţii Părinţi la vremea aceea, înseamnă că sunt şi astăzi actuali, dar ne revine nouă teologilor sarcina de a-i „traduce“, de a-i explica în limbajul culturii de astăzi. Nu există astăzi o cultură mai săracă decât atunci, ci o cultură diversă. Şi atunci noi, fără să adaptăm conţinutul Evangheliei la cultură, trebuie să-l mediatizăm prin limbajul de astăzi, folosind tot ce are cultura umană mai bogat şi mai semnificativ.

„Teologia trebuie să fie o invitaţie la rugăciune“

Cum reuşeşte şcoala teologică de astăzi, care îi are ca păstori, ca ocrotitori pe aceşti mari dascăli şi ierarhi ai Ortodoxiei, să îmbine discursul academic cu teologia vie a Părinţilor Bisericii?

Geniul Sfinţilor Părinţi a fost capacitatea de a rămâne întru totul fideli adevărului Sfintei Scripturi, cu putinţa de a-l exprima plenar, iar pe de altă parte au avut şi un geniu duhovnicesc, pentru că nu au trădat duhul rămânând la literă, pentru că telogia lor, deşi este extrem de înaltă, pe alocuri chiar savantă, este şi rămâne în acelaşi timp duhovnicească. Explicaţia vine din faptul că au elaborat teologia într-o manieră personalistă. Au plecat de la persoana Mântuitorului Hristos, de la Persoanele Sfintei Treimi în ge-neral. Dimensiunea duhovnicească a telogiei înseamnă perceperea dimensiunii prezenţei personale a lui Hristos. Teologia de astăzi are o dublă sarcină, iar noi încercăm să ne ridicăm la înălţimea acestor exigenţe, păstrând atât caracterul de ştiinţă a teologiei, dar în acelaşi timp de ştiinţă duhovnicească, pentru că adevărul suprem sunt Persoanele Sfintei Treimi, despre care trebuie să ştim şi să explicăm pe înţelesul tuturor adevărul Lor şi al lucrării Lor în viaţa Bisericii şi în istoria omenirii, dar în acelaşi timp teologia noastră trebuie să fie o invitaţie la rugăciune, adică să aibă o notă doxologică aşa cum am văzut în special la Sfântul Grigorie de Nazianz.

În final, vă rugăm, părinte profesor, să ne spuneţi în ce fel Sfinţii Trei Ierahi sunt model de viaţă, de rugăciune, de pastoraţie, de mărturisire pentru profesorii şi pentru studenţii teologi.

Ei sunt şi rămân modele pentru noi fiindcă înşişi au avut în viaţa şi activitatea lor modelul veşnic, Hristos. Profesorii şi studenţii, pentru a face o teologie adevărată, sunt datori să-i citească atent pe Sfinţii Părinţi, care sunt primii exegeţi ai Sfintei Scripturi, şi trebuie să avem o simţire a responsabilităţii Bisericii aşa cum au avut-o aceşti trei mari sfinţi ierarhi, pentru că teologia fără o responsabilitate eclezială se transformă într-o ştiinţă ruptă de viaţă. Pe noi nu ne inspiră doar scrisul lor, cugetarea lor teologică, ci ne inspiră şi responsabilitatea eclezială pe care ei au trăit-o în modul cel mai înalt.