Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Interviu Slujbe pentru românii ortodocşi din Siria şi Liban

Slujbe pentru românii ortodocşi din Siria şi Liban

Galerie foto (9) Galerie foto (9) Interviu
Un articol de: Pr. Eugeniu Rogoti - 19 Mar, 2021

Comunităţile româneşti din Siria şi Liban au parte de slujbe în limba maternă în locurile în care s-au mutat temporar sau definitiv. Cu toate că situaţia în aceste ţări a fost dificilă, părintele Gheorghe Costea, preotul desemnat pentru păstorirea acestor comunităţi, a continuat să le viziteze pentru a săvârşi slujbe măcar de marile sărbători creştine. Am stat de vorbă cu el pentru a afla mai multe detalii despre situaţia românilor ortodocşi din acele ţări.

Părinte Gheorghe Costea, când ați mers pentru prima dată la comunităţile de români ortodocşi din Damasc și Beirut?

La cererea Ambasadei României la Damasc, de la începutul anului 2009, Patriarhia Română a decis să trimită un slujitor pentru românii din Siria. Astfel, în 15 martie 2009, am fost hirotonit de Preafericitul Părinte Daniel pentru a păstori românii din Siria. Prima dată am mers la Damasc și am cunoscut comunitatea românilor din capitala Siriei de sărbătoarea Învierii Domnului, în anul 2009. Atât oficialitățile române din Siria, cât și comunitatea își doreau să aibă un preot și astfel să poată participa la slujbele și viața spirituală așa cum făceau și în România. A fost o primire foarte călduroasă din partea întregii comunități și mărturisesc că, deși era o comunitatea mică, acolo erau oameni cu suflet care ne-au sprijinit în toată perioada cât am locuit în mijlocul lor.

Spre sfârșitul anului 2009, am fost contactat de un domn care ulterior a pus bazele Asociației Romania-Levant din Beirut. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, am mers de sărbătoarea Învierii Domnului în anul 2010 și am slujit în mijlocul comunității româneşti din Beirut. Au participat la slujba de Învierea Domnului circa 80 de persoane, iar la agapa de după slujbă s-au pus bazele acestei asociaţii a românilor din Liban.

Atunci când au început evenimentele din Siria, ați părăsit această ţară, apoi ați continuat să mergeți numai de sărbători la comunitatea românească. S-a simțit acest lucru printre românii din Siria şi Liban? S-a micșorat atunci comunitatea? Îşi doresc românii reluarea slujbelor la Damasc?

Din păcate, slujirea permanentă în Siria și Liban a fost întreruptă de conflictul ce a acaparat întreaga lume arabă la începutul anului 2011, când mișcarea numită „Primăvara Arabă” a provocat numeroase schimbări în zonă. Ceea ce a început prin proteste s-a transformat mai apoi într-un conflict armat care în anumite zone din Siria nu s-a încheiat nici până astăzi. Acest conflict a afectat implicit și comunitatea care mi-a fost încredințată spre păstorire. De exemplu, la praznicul Învierii Domnului din anul 2011, doar foarte puțini români au putut participa la slujbă la Damasc, iar în Beirut nu am putut ajunge, drumurile fiind închise pentru mai multe zile.

Deoarece conflictul a luat amploare și s-a transformat în război civil, Preafericitul Părinte Daniel a binecuvântat ca eu şi familia mea să ne întoarcem în România și să mergem numai de marile sărbători în cele două țări, în funcție și de situația de pe teren. După ce am fost de praznicul Nașterii Domnului la Damasc în anul 2011, a urmat o perioadă de 3 ani în care nu am mai reușit să ajung în capitala Siriei. Cu ajutorul lui Dumnezeu, la sărbătoarea Nașterii Domnului în anul 2014, deși Siria era încă în război, am ajuns după trei ani la Damasc și ne-am întâlnit cu puținii români care mai erau încă acolo. Din discuțiile avute cu doamnele din comunitate, am aflat că în Damasc mai erau doar 30-40 de familii de români, deși înainte de a începe conflictul erau aproape 1.500. Conflictul armat din Siria a continuat și a urmat din nou o perioadă în care nu am putut ajunge acolo. Abia de Învierea Domnului în anul 2019 am reușit să revin la Damasc și să slujesc la 10 ani de la numirea ca preot al comunității românești din Siria. Din păcate, dacă în anul 2009 participau la slujbă circa 100 de persoane, de data aceasta au ajuns la biserică doar trei familii. Cei mai mulți dintre românii care erau în Siria, din cauza conflictului, se întorseseră în România sau plecaseră în alte colțuri ale lumii, spre a căuta un trai mai bun, şi nu sunt semne că cei care au plecat din Siria s-ar mai întoarce acolo, având în vedere situația în care a ajuns această țară în urma războiului.

Până în anul 2020 ne-am bucurat totuşi de faptul că am putut merge anual la Beirut ca să fim împreună cu românii din capitala libaneză la marile sărbători. Apoi, din octombrie 2019, pe fondul unei situații economice din ce în ce mai precare, în Liban au început ample proteste de stradă care au dus la căderea guvernului. Din cauza protestelor, de multe ori drumurile au fost blocate și astfel nu s-a putut ajunge dintr-o parte în alta a țării. Totuși, cu mila lui Dumnezeu, am reușit să ajungem la Beirut de Nașterea Domnului și să fim împreună cu credincioșii la Sfânta Liturghie. Situația politică a fost soluționată abia la începutul toamnei anului 2020, însă criza economică, pe fondul răspândirii noului coronavirus, nu a făcut decât să se accentueze. Tocmai din pricina restricțiilor de călătorie generate de răspândirea acestei noi infecții virale, anul 2020 a fost primul în care, după mai bine de un deceniu, nu am ajuns în mijlocul românilor nici la Damasc, nici la Beirut. Totodată, pe fondul acestei crize economico-sanitare (mult mai puternică în Liban decât în România!), în cursul anului trecut au fost familii de români care au decis să se întoarcă acasă.

La momentul actual nu putem fi optimiști în ceea ce privește o slujire permanentă la Damasc sau Beirut. Chiar dacă situația s-a liniștit în cea mai mare parte a ţării, Siria rămâne foarte afectată de războiul prin care a trecut, iar această criză medicală mondială nu a făcut decât să acutizeze toate problemele de acolo. Mulți dintre românii care au fost la Damasc nu se gândesc să se mai întoarcă în Siria, cel puțin la momentul actual.

Cum au fost relaţiile cu autoritățile bisericeşti din Siria şi Liban, respectiv Patriarhia Antiohiei? Aţi avut întâlniri cu Patriarhul Antiohiei? Ce atitudine au antiohienii faţă de ortodocşii români, dacă au avut ocazia să-i cunoască în Siria şi Liban?

În ciuda tuturor greutăților pe care le-am întâmpinat în Siria și Liban, am avut și multe bucurii. Una dintre cele mai mari bucurii a fost relația de frățietate atât cu credincioșii, cât și cu membrii clerului din Patriarhia Antiohiei. De fiecare dată, la marile sărbători, atunci când eram la Damasc, dar și în perioada în care am ajuns doar ocazional, am fost primit cu multă căldură și dragoste părintească de către Preafericitul Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei şi al întregului Orient, aşa cum fusesem primit și de vrednicul de pomenire Patriarh Ignatie al IV-lea. Preoții parohi de la bisericile unde am fost rânduit să slujesc m-au primit cu dragoste și m-au ajutat să pot avea tot ce e nevoie pentru a desfășura misiunea pastorală. Ospitalitatea orientală specifică ne-a făcut să ne simțim în mijlocul credin­cio­șilor antiohieni creștini ca acasă.

Ce planuri de viitor aveţi pentru cele două comunități?

Sincer, nu pot să răspund la această întrebare acum. Situația din zonă nu este una stabilă, care ne-ar permite să facem planuri mărețe pentru viitor. Comunitatea de la Damasc acum am putea spune că nu mai există, pentru că cei mai mulți dintre români au plecat. Nădăjduim, totuși, că vom putea ajunge de praznicul Învierii Domnului la Beirut pentru a fi împreună cu credincioșii și a discuta față către față despre situația în care se află.

Deși păstrăm legătura permanent prin intermediul mijloacelor de comunicare contemporane și am transmis online slujbele pe care le-am oficiat în țară credincioșilor din Siria și Liban la marile sărbători, se simte totuşi un mare gol în sufletele noastre pentru că nu a fost cu putință să fim împreună. Singura mea dorință pentru viitorul apropiat este ca Bunul Dumnezeu să Se milostivească de noi și să alunge această boală spre a putea fi împreună cu credincioșii pe care trebuie să-i păstorim.