„SMURD era o verigă care lipsea din sistemul de sănătate românesc“

Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) este unul dintre cele mai apreciate servicii medicale din România. Prima acţiune a avut loc în 1990, pe 23 septembrie, în echipă cu serviciul de ambulanţă din Târgu Mureş, întreaga echipă fiind alcătuită din voluntari. Actualmente, SMURD, implementat în România de doctorul Raed Arafat, acum subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii, face parte dintr-un sistem de asistenţă medicală de urgenţă integrat şi e baza unor studii comparative ale sistemelor integrate pentru asistenţa de urgenţă existente în Occident. „Nu ştiu cât poţi să explici ce simţi când ştii că ai salvat o viaţă sau că ai participat la salvarea unei vieţi, când vezi un om, care altfel nu mai era printre noi dacă nu ajungeai la el la timp, ieşind din spital pe picioarele lui. Cei care lucrează în acest domeniu au satisfacţia maximă la auzul unui singur cuvânt: Mulţumesc!“, spune fondatorul şi coordonatorul SMURD, dr. Raed Arafat, într-un interviu acordat postului TRINITAS TV.

Domnule doctor Raed Arafat, ce reprezintă serviciul SMURD?

Este un sistem patronat de două ministere: Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Administraţiei şi Internelor. Sistemul de urgenţă din România, până la momentul internării bolnavului în spital, are trei componente: serviciul de ambulanţă, care acum suferă transformări în modul de funcţionare şi dotare, a doua componentă este SMURD, stabilit prin Legea 95, titlul 4, un serviciu integrat în structurile Ministerului Sănătăţii, respectiv între spitale şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, colaborând pe linia intervenţiei terestre cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, respectiv pompierii, iar pe linia aviatică, cu Inspectoratul General pentru Aviaţie al Ministerului Administraţiei şi Internelor, după care a treia componentă o reprezintă compartimentele de primiri urgenţe, unde ajung bolnavii în primă fază la spitale, care aparţin Ministerului Sănătăţii.

De când există SMURD în România?

În 1990, pe 23 septembrie, am plecat la prima intervenţie sub o formă de colaborare cu Serviciul de Ambulanţă Mureş. Am încercat şi la Cluj şi nu a mers. O altă încercare a fost cu Crucea Roşie, când am vrut să adoptăm un model german din zona Bavariei. Am pornit ca voluntariat atât eu, cât şi colegii mei, şi, din varii motive, nu a mers. În octombrie 1991, fostul comandant al pompierilor militari pe ţară şi comandantul pompierilor din Mureş, colonelul Micu şi generalul Crăciun, au propus cooperarea după modelul francez cu evaluarea activităţii la şase luni şi mi-au spus: dacă este bine, mergem împreună, dacă nu este bine, ne oprim şi rămânem prieteni! Am acceptat acest lucru, iar la exact 6 luni, a apărut o echipă de evaluare de la Bucureşti. Au stat cu noi 3 zile şi au ieşit cu noi la intervenţii. Datorită raportului pozitiv - am înţeles că erau impresionaţi de ce putem face în prespital, lucruri total neobişnuite în România - au zis că SMURD trebuie să continue şi că este parte a pompierilor şi a spitalului pe linie medicală.

În anii ’90, nu exista un concept de intervenţie de urgenţă, ci mai mult de vizitare şi consultare a bolnavului

Serviciul SMURD este foarte apreciat în România, iar dumneavoastră sunteţi confundat cu el de multe ori. Cum vă simţiţi în cadrul acestei opinii publice favorabile?

În primul rând este o responsabilitate majoră. În momentul în care populaţia are încredere într-o persoană şi într-un serviciu, această încredere se manifestă prin a menţine nivelul de responsabilitate şi a-l îmbunătăţi. Dacă serviciul este stimat, se datorează faptului că face ceva pentru populaţie şi aceasta simte că îi este satisfăcută nevoia asistenţei de urgenţă.

SMURD şi-a câştigat această încredere datorită faptului că a fost foarte eficient comparativ cu ambulanţa?

SMURD-ul era o verigă care lipsea din sistemul de sănătate românesc şi care era foarte necesară. În cazul în care ambulanţa ajungea la timp, mai era o problemă. Sistemul de urgenţă din România anilor â90 era deficitar din punct de vedere organizatoric, din lipsa unor verigi şi din cauza capacităţii reduse de intervenţie. Când s-a creat SMURD, a început completarea acestor verigi cu veriga cea mai complexă de terapie intensivă mobilă, care pleacă având un medic pregătit în terapie intensivă şi medicină de urgenţă la nivel de specialist, ca să asiste un caz extrem de grav în faza prespitalicească. Acum avem echipajele de prim ajutor, care au un rol diferit, dar tot de salvare a vieţii, care acordă primul ajutor până ce vine un medic sau până se transportă bolnavul la spital. Aceste 2 verigi lipseau, iar în anii â90, serviciile de ambulanţă aveau medici pregătiţi cu medicina generală şi cu maşini slab dotate şi nu exista un concept de intervenţie de urgenţă, ci mai mult de vizitare şi consultare a bolnavului. Asistenţa medicală prespital nu este una pur medicală. Întotdeauna asistenţa medicală pe cazurile critice, grave, ca accidente rutiere, căderi, intoxicaţii, este o activitate complexă, care are o componentă medicală, dar presupune mult mai mult decât medicină.

Diferenţa dintre ambulanţă şi SMURD era dată de tehnologie în primul rând?

Este adevărat, am beneficiat de donaţii puţine, dar am putut să facem mult. În schimb, nu aparatul face ca sistemul să funcţioneze bine, aparatul este o componentă principală a serviciului de urgenţă. Dacă ai aparate şi nu ai oameni pregătiţi, poţi să te duci la orice intervenţie, nu rezolvi nimic. La fel este şi cu omul pregătit, dar fără aparate. Dacă faci ca sistemul să fie corect organizat, cu oameni instruiţi, cu tot ce îţi trebuie, atunci ai calitate. Pentru medicii care lucrează pe ambulanţă s-a făcut un program de pregătire care a început în februarie cu primii 70 de medici, care vor avea atestat în medicina de urgenţă prespitalicească de 6 luni. Acum încercăm să îmbunătăţim nivelul de pregătire prin protocoale care au fost lansate şi pe care le aplicăm. S-a editat un manual de pregătire a personalului paramedical de 500 de pagini, care urmează să fie imprimat, destinat inclusiv asistenţilor medicali de pe ambulanţe. S-a făcut dotare, se mai face, şi acum vrem să creştem calitatea scăzând timpul de sosire. Există un program foarte important pe fondurile structurale, destinat siguranţei publice, pompierilor şi SMURD, un program pe autorităţile de dezvoltare regională, care prevede o dotare suplimentară cu echipamente de descarcerare şi, din 2010, cu ambulanţe.

Ambulanţa are domenii în care SMURD nu intervine

Care va fi raportul dintre SMURD şi serviciul de ambulanţă?

SMURD-ul va asigura un număr de echipaje care creşte de la an la an, sperăm la câteva sute. Acestea nu pot înlocui ambulanţa, care are şi ea câteva sute de echipaje în ţară. Ambulanţa are domenii în care SMURD nu intervine: domeniul transportului, al consultaţiei de urgenţă, domeniul urgenţelor. Vorbim de o piramidă a cărei bază este alcătuită de echipele de prim ajutor, care nu folosesc neapărat ambulanţa. Toate echipajele noi de la pompieri au acum şi echipament de prim ajutor şi, dacă sunt mai aproape, se deplasează, pentru că sunt mai puţin solicitaţi decât echipa medicală, care va prelua de la aceştia bolnavul. Important este ca ajutorul să se dea cât mai rapid. Acum există această viziune la nivelul celor două ministere, care are drept scop tratarea pacientului, şi noi ca instituţie trebuie să deservim cetăţeanul, fiecare la nivelul lui: de prim ajutor, nivelul de asistenţă de urgenţă cu asistenţi sau medici cu atestat, nivelul de asistenţă cu terapie intensivă, care este vârful piramidei, unde intră şi elicopterele, iar echipajele sunt cele mai puţine, cu medici pregătiţi în domeniu între 5 şi 7 ani, cu experienţă mare în domeniu, care vin să acorde asistenţă pacientului critic, în 8% dintre cazuri. Mai sunt şi servicii de ambulanţă privată, care au rolul lor, fac transporturi, şi acum vor intra la cazurile de consultaţii la domiciliu, ca să colaboreze inclusiv cu serviciile publice.

Cum se acţionează în cazul unui accident rutier grav în care bolnavul este imobilizat?

Pot să trimit o ambulanţă singură care stă şi se uită, fiindcă nu poate interveni, sau pot să trimit un complex de echipaje cum este SMURD, care lucrează integrat cu pompierii, echipajul de descarcerare şi cu echipajul medical, care alcătuiesc împreună echipajul integrat. Vine şi ambulanţa şi participă la serviciul de intervenţie; pompierii răspund de securitatea tuturor celor care se află la locul intervenţiei, iar personalul medical răspunde de securitatea pacientului şi de starea lui. Astfel, SMURD şi serviciul de ambulanţă sunt complementare. Conceptul este unul complementar şi are nevoie de dezvoltare deoarece este un concept de asistenţă integrată, iar centrul lui este unul singur: pacientul.

Puteţi explica diferenţa dintre cele două servicii?

SMURD-ul este pliat pe pompieri, construcţia şi principiile sunt ale unui serviciu de comando pentru situaţiile de urgenţă, pentru cazurile de urgenţă. Diferenţa este dată de viteza de reacţie, concepţia de organizare, pregătirea personalului pe anumite aspecte, nu numai pe problemele medicale, pe operaţiuni de salvare, descarcerare, diferite aspecte de intervenţie, care sunt complementare activităţii medicale. Asistenţa medicală prespital nu este una pur medicală, întotdeauna asistenţa medicală pe cazurile critice, grave, ca accidente rutiere, căderi, intoxicaţii, este o activitate complexă, care are o componentă medicală, dar presupune mult mai mult decât medicină.

„Nici o ţară în lume nu poate să asigure pe fiecare ambulanţă un medic“

În cazul unui apel 112, la faţa locului pleacă prima dată maşina SMURD?

Depinde unde este accidentul şi care substaţie este cea mai apropiată, ambulanţă ori SMURD. În ţară există acum trei modele de funcţionare pentru apelurile 112: în judeţul Mureş avem un dispecerat total integrat, unde, într-o încăpere mare, stau cei de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, împreună cu medicul de la SMURD, cu Poliţia, cu pompierii, cu Jandarmeria, absolut toţi sunt acolo. În cazul unui accident se localizează câte victime sunt. Maşina de prim ajutor cea mai apropiată pleacă prima, după care, în etapa a doua, medicul află mai mult: dacă victima este inconştientă sau conştientă, este rănită uşor sau grav. Etapa a doua începe imediat după prima, pentru a vedea dacă trebuie trimis şi altceva. Dacă sunt trei victime, un echipaj nu este suficient, trebuie şi alte maşini. Dacă victimile sunt încarcerate, automat pleacă o maşină de terapie intensivă de la SMURD sau o maşină de ambulanţă cu medic. Pot pleca maşini cu asistenţi şi alte maşini de prim ajutor, depinde de gravitatea accidentului. Dacă accidentul este departe de spital, iar zona aparţine ca intervenţie unui elicopter, datorită accesibilităţii, este foarte probabil să plece un elicopter. Acesta ajunge foarte rapid şi începe operaţiunile de intervenţie împreună cu echipajul de prim ajutor, până ce vin restul echipajelor. La Bucureşti funcţionează al doilea model, care s-a născut aici şi este un model intermediar. Specialiştii stau în locaţii diferite, iar apelul este transferat în paralel la ambulanţă şi dispeceratul ISU, adică pompierii; toţi ascultă şi, conform unui protocol, se pun întrebări. După identificarea problemei, se caută maşina cea mai apropiată, iar conceptul este acelaşi. Primul ajutor pleacă imediat, fără a sta pe gânduri. Dacă el confirmă că accidentul este grav, automat se trimite medic. În cazul unui stop cardiac, echipa de prim ajutor începe resuscitarea, şi se aşteaptă medicul. Între timp, pompierii defibrilează, ventilează şi nu se pierde timp. Mai există cazul în care raportul echipei de prim ajutor spune că bolnavul este conştient. Ei vor putea să transmită, de exemplu, electrocardiograma la centrul de coordonare, unde se află un medic, aşa cum va transmite şi ambulanţa cu asistenţii. Este posibil ca medicul să decidă că nu trebuie trimisă maşină de urgenţă medicală; este în apropierea unui spital, formează 123 şi duc bolnavul la spital. Nu se mai alocă încă o resursă, ci se aşteaptă pentru o altă intervenţie. În judeţe s-ar putea să apară a treia fază: este cazul grav - maşina este departe, vremea nu permite ca elicopterul să circule, automat porneşte echipajul de prim ajutor şi maşina de reanimare. Dacă maşinile se întâlnesc la jumătatea drumului, medicul preia de la ei cazul şi astfel se câştigă timp. Sistemul este foarte flexibil, dar, în acelaşi timp, este complex. Nici o ţară în lume nu poate să asigure pe fiecare ambulanţă un medic. Sunt ţări care nu au deloc medici pe ambulanţă, iar noi încercăm să asigurăm medici pentru consultaţie şi pentru situaţiile foarte critice. Între aceste segmente există asistenţii medicali şi paramedicii. Medicul trebuie să meargă la cazurile de consultaţie, unde, până acum, ambulanţa trimitea maşini de 80.000 de euro, cu girofar şi sirenă, la bolnav cu dureri de cap sau cu tuse şi febră. Aici intervine rolul medicului de familie şi rolul echipajelor de consultaţie de la ambulanţă.

Dumneavoastră aţi lucrat pe intervenţii, acum mai lucraţi?

Am lucrat la mii de intervenţii, iar acum, când ajung în Târgu Mureş, mai ales în weekend, mai fac voluntar câte o gardă pe elicopter. Este foarte greu să înlocuieşti pasiunea asta doar cu a sta într-un birou. Eu cred că am ajuns aici, în acest loc, pentru că vin cu experienţa terenului. Eu am avut ocazia, în perioada 1990-1992, când am început acest lucru, să mă deplasez în ţări unde există sisteme de urgenţă diferite în Europa şi vorbesc aici de Norvegia, Germania şi Franţa, unde am participat la un curs la pompieri de trei săptămâni. Am văzut cum funcţionează sistemele. Am avut ocazia să fie sprijinită echipa din Mureş de către experţi de marcă în domeniul medicinii de urgenţă pe partea de spital, dar şi pe partea de primiri urgenţe de colegi din Scoţia, din Edinburgh, de pompierii din Scoţia pe problemă de descarcerare, precum şi de pompierii din Germania, din Olanda. Am avut ocazia să vorbesc cu fondatorii unor sisteme din alte ţări, pentru că sistemele de urgenţă nu sunt foarte vechi şi i-am întrebat: Ce nu aţi face acum în sistemul vostru? Am avut participarea multora în crearea acestui sistem, iar în România, când am pornit SMURD în Mureş, niciodată nu m-am gândit că am putea ajunge unde suntem acum. La început, echipele de prim ajutor nu intrau în discuţie, erau doar cele de reanimare, dar apoi am văzut că degeaba am echipa de reanimare, dacă o trimit la 60 de kilometri la un bolnav la care nu ajunge nimeni în timp util. A apărut necesitatea ca, pe lângă servicul de reanimare, pe lângă ambulanţă, să mai apară aceste echipe de prim ajutor, folosind o aparatură existentă, deci fără investiţii majore.

„Avem satisfacţia maximă la auzul unui singur cuvânt: Mulţumesc!“

Aţi avut multe satisfacţii în activitatea dumneavoastră de teren?

Fiind medic anestezist reanimator şi lucrând în acest sistem, am reuşit să fac, în multe situaţii, ce trebuia să fac la nivelul maxim. Am avut o echipă foarte bună, am avut satisfacţii foarte mari în activitatea pe care am prestat-o în sistemul de urgenţă în calitate de medic pe maşină, pe elicopter, în unitatea de primiri urgenţe. Nu ştiu cât poţi să explici ce simţi când ştii că ai salvat o viaţă sau că ai participat la salvarea unei vieţi, când vezi un om, care altfel nu mai era printre noi dacă nu ajungeai la el la timp, ieşind din spital pe picioarele lui. Lucrând în acest domeniu nu poţi să nu te confrunţi cu situaţii în care un fir de păr desparte viaţa de moartea unui om, iar un gest simplu făcut de un paramedic poate să salveze o viaţă. Impactul asupra persoanei este extrem de dur. Cei care lucrează în acest domeniu au şi satisfacţia maximă la auzul unui singur cuvânt: Mulţumesc! Îmi amintesc că am fost cu elicopterul la un accident rutier extrem de critic în apropiere de Zalău. Am decolat, am făcut sub timpul estimat, 21 de minute, şi am găsit un tânăr care se zbătea între viaţă şi moarte, blocat în maşină, cu acces numai la cap, care nu putea să respire. L-am intubat, l-am scos cu pompierii din maşină în viaţă, am anunţat Spitalul Mureş, l-am dus acolo cu hemoragie masivă abdominală şi, după o perioadă, a murit în spital. Cel mai şocant lucru a fost că, peste o săptămână, două, am fost sunat de o persoană, tatăl băiatului care a decedat. Mi-a spus: „Am sunat să vă mulţumesc pentru tot ce aţi încercat; astăzi era ziua lui de naştere şi m-am gândit totuşi să vă sun ca să vă mulţumesc pentru că aţi încercat!“. Este mai mult decât să îţi mulţumescă cineva că i-ai salvat viaţa. Această muncă este dură, te consumă, dar te şi răsplăteşte sufleteşte când o practici corect.

(Interviu realizat de arhidiacon Nicolae DIMA, în cadrul emisiunii „Biserica Azi“, difuzată de TRINITAS TV)