Tabăra împăcării

Tabăra Friedensgrund, organizată de Dieceza romano-catolică de Hildesheim, Germania, a adunat, în vara acestui an, aproape 100 de tineri din mai multe ţări europene. Tabăra are loc, din 1990, în fiecare an, în altă locaţie, iar de două ori a avut loc şi în România, la Arad şi lângă un schit al Mănăstirii Neamţ, iar în acest an a avut loc în Ungaria. Friedensgrund are ca punct de pornire ideea de reconciliere, iar ca principiu de funcţionare, dictonul benedictin „ora et labora“ - rugăciune şi muncă. Alături de tineri din Germania, Ungaria, Polonia, Bielorusia, Serbia, Ucraina, Lituania, au participat, la ediţia din acest an, şi şase tineri din România. Tinerii din tabăra Friedensgrund au ajutat comunitatea „Chemin neuf“ să pregătească un mic castel din nordul Ungariei pentru a fi folosit în scopuri caritabile şi pentru activităţi ecumenice.

În centrul tuturor activităţilor care se desfăşurau în tabără era ideea de reconciliere. Aşa cum a povestit şi părintele Christian Gobel, organizatorii taberei au urmărit întodeauna să aducă împreună tineri din comunităţi care, în trecut, au fost în conflict sau a căror bună înţelegere a fost în dificultate la un moment dat. Programul de acest an al taberei a cuprins şi mese rotunde, care au avut ca temă diferitele realităţi din ţările participante la tabără, iar Fundaţia Konrad Adenauer a organizat dezbateri referitoare la trecutul Europei şi direcţia în care se îndreaptă aceasta. De asemenea, ceea ce încununa ideea de reconciliere era rugăciunea şi lucrul împreună (ora et labora).

„Avem nevoie de reconciliere cu noi înşine şi cu trecutul nostru“

Despre cum a apărut această tabără şi cum s-a dezvoltat ea până în prezent, ne-a vorbit preotul Christian Gobel, şeful taberei, cel care se ocupă de organizarea acesteia din anul 2000.

Care este începului taberei Friedensgrund, care a fost ideea de la care s-a pornit?

În anul 1990, arhiepiscopul diocezei de Hildesheim din Germania, dr. Josef Homeyer, a decis să pornească într-un pelerinaj cu tinerii din dioceza sa, un pelerinaj care urma să ducă spre fosta graniţă între Germania de vest şi Germania de est, o dată ce Zidul Berlinului a căzut, iar fostul bloc comunist s-a spart. Pentru noi, germanii, a fost o experienţă extraordinară pentru că, timp de 40 de ani, nu am avut şansa de a ne întâlni unii cu alţii. Astfel, s-a pornit în acest pelerinaj, au fost la Bergen-Belsen, un fost lagăr de concentrare din perioada fascistă. Acolo a fost organizată prima tabără, micuţă; în acest loc tinerii din Germania au întâlnit tineri din Polonia, din Rusia. Acest lucru a avut legătură cu faptul că, în perioada în care funcţiona lagărul de concentrare, fuseseră aduşi oameni din Polonia şi din Rusia pentru a munci. În tabără au ajuns la ideea că ar fi bine să se cunoască unii pe alţii, iar apoi a apărut ideea că ar fi bine ca astfel de întâlniri să aibă loc în fiecare an.

Tinerii care au venit acolo, pentru prima dată au avut şansa să se cunoască şi să realizeze cât de mult a lipsit comunicarea timp de aproape 40 de ani, fapt care i-a afectat pe toţi. Şi-au dat seama că încă mai exista ură, suferinţă, care veneau din trecut, şi că fără reconciliere nu ar fi avut şansa să se cunoască între ei şi să poată vorbi deschis. Au înţeles că există foarte multe prejudecăţi care împiedicau oamenii să se cunoască şi au căutat o cale prin care să le înlăture, astfel încât să deschidă o cale de a comunica. Pentru că, dacă dorim să trăim împreună în pace, avem nevoie de această reconciliere, atât între noi, cât şi între noi şi trecutul nostru. Astfel că, în tabără, au încercat să facă cât mai multe lucruri împreună, deşi veneau din mai multe ţări, mai multe culturi, au început prin a se ruga şi a munci împreună. Aceasta a fost şi ideea primei tabere, în care reconcilierea şi cunoaşterea trecutului au avut un rol important; atunci au organizat, pentru prima dată, şi un cort pentru rugăciune.

Episcopul Josef Homeyer a fost întodeauna foarte deschis către ţările europene, având în vedere că pentru o perioadă a lucrat chiar la Bruxelles, pentru Consiliul Europei şi pentru dezvoltarea Uniunii Europene, astfel că a avut mereu contacte cu ţările din estul Europei. El a dorit să pună în practică o idee de a sa, prin care tinerii din mai multe ţări europene să se poată întâlni, să poată lucra împreună pentru pace. De atunci, în fiecare an a existat o tabără Friedensgrund, care a fost şi diferită de la an la an… de cele mai multe ori s-au organizat tabere pentru tineri, care de obicei durează câte două săptămâni, într-o anumită locaţie.

„Căutăm locuri unde munca noastră să fie de folos“

Cum alegeţi locaţiile în care urmează să aibă loc tabăra?

De obicei, prin invitaţii. Vine cineva şi ne spune: „Am auzit despre această tabără, aţi fi de acord să veniţi aici?“. Alteori este vorba doar de anumite contacte pe care le avem. De exemplu, din anul 2000, de când mă ocup de acest proiect şi de când organizez tabăra, s-au mai schimbat unele lucruri. Înainte, tabăra era mai mică, erau puţine naţiuni, doar trei-patru şi participau doar catolici. Astfel, prima dată când am organizat tabăra, în 2000, am învitat şi grupuri ortodoxe, din Belarus, Ucraina, România şi Serbia.

A fost ceva nou, am vorbit apoi cu toţi tinerii şi mi-au spus şi ei că este o idee bună. Apoi, am început să vorbesc şi cu episcopii, am realizat mai mute contacte cu aceştia, astfel că am găsit şi locuri precum Iaşi, Neamţ, la mănăstirea Neamţ, apoi în Serbia, tot la o mănăstire ortodoxă; în Germania am fost, la un moment dat, aproape de o mănăstire benedictină şi am fost fericiţi că am avut în apropiere o comunitate alături de care să putem lucra.

De obicei, când alegem locaţiile, suntem interesaţi să fie o zonă în care să existe şi lucruri interesante de vizitat, precum şi locuri în care munca noastră să fie de folos, aşa cum s-a întâmplat anul trecut, când am fost în Bosnia Herţegovina.

„Nu trebuie să ascundem modul propriu de a fi“

Care au fost dificultăţile de început ale acestui proiect şi cum aţi reuşit să treceţi de ele?

Cred că în orice proiect pe care îl începi există tot felul de probleme. De fapt, de fiecare dată când oamenii se întâlnesc, pot exista şi probleme… Sunt tot felul de dificultăţi care vin din faptul că nu toţi sunt pregătiţi, nu ştiu la ce să se aştepte, cum să reacţioneze. Am observat că este destul de dificil să trăieşti într-un context foarte diferit decât cel din viaţa de zi cu zi. Dacă am fi organizat tabăra într-un hotel de cinci stele, probabil că ne-am permite să invităm câţiva oameni şi nu 100-150, iar comunicarea dintre ei ar fi cu totul diferită. Dificultăţile vin, de cele mai multe ori, din faptul că tinerii nu ştiu ce urmează să facă, îşi imaginează cu totul altceva. La fel şi cei care sunt gazdele noastre, nu pot să creadă, de cele mai multe ori, că tinerii vor face atât de multe lucuri. Uneori chiar avem probleme în a găsi „working projects“, pentru că oamenii nu cred că noi vom face acea treabă.

Alteori, mai sunt probleme în ceea ce priveşte dialogul interconfesional, care nu se realizează tot timpul foarte uşor, dar nu sunt probleme prea mari pentru că, în primul rând, asta arată că nu avem conflicte… Trebuie să ne cunoaştem unii pe alţii aşa cum suntem, nu trebuie să ascundem modul nostru propriu de a fi, ceea ce nu ar avea nici un sens…

Uman e mai simplu, spiritual e mai greu

Cum vedeţi această apropiere între confesiuni, mai exact între tinerii de diferite confesiuni, catolici, greco-catolici şi ortodocşi?

Cred că ar trebui să îi întrebaţi chiar pe ei cum văd această apropiere. Eu observ, văd şi aud diverse lucruri, dar sunt sigur că aceste contacte între ei sunt mult mai profunde decât pot eu să ştiu. Ceea ce văd eu este că, uneori, la început, din punct de vedere pur uman, nu sunt nici un fel de probleme, în ceea ce priveşte contactele între ei. Este ceva normal ca oamenii să se apropie unii de alţii.

Din punct de vedere spiritual, bineînţeles, apropierea este mult mai dificilă. Ceea ce putem noi să facem este doar să lansăm invitaţia. Cred că invitaţia la rugăciunea făcută împreună este bună pentru tineri, mai ales că nu este ceva doar catolic, doar protestant sau doar ceva ortodox. După părerea noastră, de fiecare dată există persoane care îşi schimbă opinia în privinţa celorlalte confesiuni, sunt mai deschişi către dialog... şi cred că asta este bine.

Rolul autorităţilor

Cum se implică autorităţile locale în organizarea taberei, vă ajută cumva?

În primul rând, noi trebuie să ne anunţăm venirea, mai ales în unele state, unde sunt mai multe formalităţi, aşa cum a fost în Serbia, Belarus. Nu s-a ţinut cont foarte mult de asta în România, ceea ce ne-a impresionat... Se implică şi autorităţile locale, dar noi realizăm, la început, toate contactele prin episcopii, parohii, care fac, ulterior, legătura cu autorităţile locale. Şi apoi, când ajungem la acel loc, aşa cum s-a întâmplat aici, la Bodrogolaszi, luăm legătura cu autorităţile, cu primăria, îi invităm să ia parte la acţiunile taberei, ceea ce au şi făcut, au venit şi au organizat aici o seară ungurească, au participat diverse autorităţi locale, alături de primar şi, de obicei, aceste autorităţi sunt foarte impresionate de ceea ce reuşesc să facă tinerii. După una sau două zile, de obicei, nu mai sunt probleme, dar la început, aşa cum spuneam şi mai înainte, se gândesc „Doamne, ce o să se întâmple aici, ce au de gând să facă oamenii ăştia?“; dar după două zile, după ce văd ce se întâmplă spun, „E ok, sunteţi bineveniţi, facem tot ce este necesar, vă aducem tot ce aveţi nevoie...“.

Amintirile din România

Despre tabăra care a avut loc în România, lângă Mănăstrea Neamţ, ce vă amintiţi?

A fost cea mai mare tabără Friedensgrund pe care am realizat-o până acum. Am avut, în acel an, cei mai mulţi oameni, pentru că noi tot creşteam, de la an la an, astfel că în tabăra din România am ajuns la 200 de persoane. A fost foarte dificil să ne mişcăm cu atâţia oameni, pentru că, în afară de tabără, cazare, noi mai mergem şi în diferite excursii. Îmi amintesc de experienţa prin care am trecut, a trebuit să locuim alături de călugării ortodocşi, nu la mănăstirea principală de la Neamţ ci într-un schit aflat în apropiere. A fost extraordinar, a fost o experienţă foarte interesantă pentru noi toţi, chiar şi pentru călugării ortodocşi care au trăit în apropierea noastră. Experienţa aceasta, lângă o mănăstire, a fost ceva foarte impresionant pentru cei din tabără. Întâlnirile cu episcopii au fost, de asemenea, foarte interesante, a venit acolo IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, precum şi Episcopul Petru Gherghel.

Îmi amintesc despre excursiile noastre în Moldova, au fost minunate, am vizitat locuri foarte frumoase, iar tinerii au fost foarte impresionaţi de această tabără, le-a plăcut foarte mult. Am lucrat mult acolo, la acel schit, ne-a luat ceva timp ca să acoperim zona, din câte îmi amintesc se dorea ca acolo să se construiască ceva pentru tineri, un loc unde aceştia să poată campa şi astfel am curăţat locul.

Legăturile nu se întrerup nici după încheierea taberei

Dar anul acesta, cum vi s-a părut, ce impresie aveţi despre ediţia din acest an a taberei care a avut loc în Ungaria?

Cred că a fost bine. Participanţii trebuie să se simtă liberi, dar pentru cei care doresc să se implice cu tot sufletul, din toată inima, anul acesta le-am oferit această posibilitate. Ediţia din acest an a fost un pic mai restrânsă, mai ales că ne-am decis ca tabăra să fie de aproximativ 120 de persoane, cred că este un număr potrivit, pentru că aşa avem şi posibilitatea de a ne cunoaşte mai bine între noi. Sper că prin faptul că am stat aici, oamenii au avut posibilitatea de a afla mai multe lucruri despre Ungaria.

Pentru mine, partea cea mai importantă din această tabără a fost tipul dedicat rugăciunii, liturghia. Din păcate, nu s-a putut celebra în tabără şi o liturghie ortodoxă.

Cred că ediţia din acest an a fost, cu toate acestea, bună, tinerii au învăţat câte ceva despre Ungaria. A fost deosebită şi implicarea celor de aici, din comunitatea locală. Pe ansamblu, cred că a fost bine.

În ce măsură tinerii care se cunosc şi se împrietenesc aici îşi păstrează relaţiile şi după ce tabăra se termină?

Ştiu cu siguranţă că relaţiile multora dintre cei care se împrietenesc aici nu se încheie o dată cu finalizarea taberei, ştiu că mulţi continuă să comunice şi după ce ajunge, fiecare acasă la el, mai ştiu chiar şi persoane care s-au căsătorit după ce s-au cunoscut la Fridensgrud, unele perechi formate fiind chiar internaţionale. Dar mai ştiu că mai există şi alte modalităţi de comunicare, sunt acum reţelele de internet, care sunt folosite din plin. Pe site-ul taberei există şi un guest book, astfel că, de cele mai multe ori, după ce se încheie tabăra, lumea comunică şi prin intermediul site-ului. Aşa am făcut şi anul trecut, s-a comunicat mult prin intermediul site-ului.

„Nu te mai pot pedepsi, pentru că te cunosc“

Ce ne puteţi spune despre scopul acestei tabere? În ce măsură îşi păstrează ideea cu care a pornit la început?

Scopul acestei tabere este acela al reconcilierii. Noi considerăm, credem că Europa are încă nevoie de reconciliere, sunt încă multe diferenţe în justiţie, diferenţe economice, culturale, foarte multe diferenţe de alt gen, ceea ce nu este un lucru rău, dar avem nevoie să fim împreună, să discutăm unii cu alţii şi, mai ales, avem nevoie să ne rugăm împreună, dacă dorim să avem un viitor împreună, un viitor care să fie bun pentru noi toţi, nu doar pentru unii, în timp ce pentru alţii să fie mai dificil. Eu chiar cred că putem face ceva bun în această privinţă, că mesajul acestei tabere poate fi multiplicat, pentru că toţi aceşti tineri merg apoi fiecare la casa lui, în ţara lui şi sper că fiecare dintre aceştia să ducă cu ei nişte idei noi, o stare de spirit nouă. Nu ştiu dacă se întâmplă chiar aşa, dar cred că este posibil... Şi ar fi minunat să fie aşa! Iar acest lucru se poate întâmpla doar prin contactul cu alţi oameni, doar prin faptul că ne cunoaştem unii pe alţii, lăsând la o parte teama de ceilalţi. În acest fel putem fi Europa, nu doar... România undeva pe hartă, Polonia undeva, Germania undeva... Noi nu mai dorim războaie, nu mai avem nevoie de războaie, iar prin faptul că ne cunoaştem unii pe alţii, ne-ar fi mai greu după aceea să spunem la un moment dat, că te pedepsesc, te bat… acum nu voi putea face asta, pentru că te cunosc...

Friedensgrund -ediţia 2008

Anul viitor ce se va întâmpla, unde va fi tabăra Friedensgrund?

Anul viitor, tabăra va avea loc în primele săptămâni ale lunii august în Ucraina, în partea de vest a Ucrainei. Vom organiza tabăra împreună cu organizaţia „Tinerii Ucraineni pentru Hristos“. Tabăra va avea loc lângă Liov.

▲ Tabăra împăcării

Începând cu anul 1990, pornind de la ideea de reconciliere, Tabăra Friedensgrund a fost organizată în mai multe state. În România, această tabără a avut loc de două ori, prima dată la Arad, în 1996, şi a doua oară la Neamţ, în 2003, ediţie la care a fost prezent, alături de principalul orgnizator, episcopul de Hildesheim, Josef Homeyer, şi IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Ediţia din acest an a avut loc în Ungaria, la Bodrogolaszi, un sat lângă oraşul Sarospatak, locul de naştere al Sfintei Elisabeta a ungurilor. Situat în nord-estul Ungariei, în apropierea graniţei cu Slovacia şi Ucraina, satul Bodorgolaszi are în apropierea sa un castel părăsit care, în perioada comunismului a funcţionat pe post de orfelinat. După schimbarea regimului, a trecut un timp, iar castelul a fost retrocedat ordinului benedictin care, la rândul său, l-a dat în grija Comunităţii „Chemin Neuf“ (O nouă cale), o comunitate romano-catolică fondată în 1973, care are o vocaţie ecumenică.

În Ungaria, la Bodorgolaszi au venit pentru a munci şi a se ruga împreună 13 tineri din Ungaria, ţara gazdă cărora li s-au alăturat alţi 12 tineri din Ucraina, 6 tineri din Lituania, 7 tineri din Belarus, 8 din Polonia, 6 din România şi 23 de tineri din Germania. Alături de aceştia, s-au aflat reprezentanţii diocezei de Hildesheim, organizatorii taberei, precum şi reprezentanţi ai partenerilor, arhidioceza catolică Eger, din Ungaria, eparhia greco- catolică Hajdudorog şi ramura ungară a Comunităţii „Chemin neuf“. De asemenea, una dintre cele mai notabile prezenţe a fost cea a Maltezilor, organizaţie care a asigurat cazarea şi masa.