Pregătirea pentru Taina Căsătoriei presupune nu atât aspectele organizatorice, cât o atitudine spirituală. Dacă „unicul sens al vieţii este dragostea“, cum afirmă Mitropolitul Antonie de Suroj, această iubire este pecetluită şi binecuvântată de Hristos Dumnezeu ca familie, în Taina Cununiei. Despre pregătirea pe care mirii e necesar să o aibă în vedere am stat de vorbă cu părintele Ionel Durlea, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe“ - Vechi din Bucureşti.
Părinte, care ar fi condiţiile pe care cei ce doresc să se căsătorească trebuie să le îndeplinească înainte de a primi Taina Cununiei?
Începutul tuturor tainelor este Sfântul Botez. Prima condiţie pentru ca omul să poată primi orice altă sfântă taină este ca respectivul să fie botezat ortodox. Împreună cu această Sfântă Taină, creştinul primeşte încă două taine esenţiale pentru viaţa creştină şi desăvârşirea personală: Taina Sfântului Mir şi Taina Sfintei Împărtăşanii. De aceea este necesar ca cei care doresc să primească Taina Căsătoriei să fie în primul rând botezaţi ortodox.
În ce constă pregătirea spirituală pe care mirii trebuie să o aibă în vedere înainte de a primi Taina Cununiei?
Nu m-aş opri doar la o pregătire din punct de vedere creştin, pentru că înainte de a începe o pregătire creştină propriu-zisă, există şi o pregătire sufletească aparte a celor doi. Nu putem face abstracţie de sentimentele care îi unesc pe cei doi. O primă pregătire se desfăşoară în acest cadru al întâlnirii celor doi, al iubirii dintre ei şi apoi al consimţirii acestei iubiri de către părinţii celor doi tineri, pentru că într-una din rugăciunile pe care noi o rostim la Taina Cununiei spune că: „Rugăciunile părinţilor întăresc temeliile caselor copiilor.“ De aceea este necesară această înainte-binecuvântare a părinţilor până a primi binecuvântarea Bisericii, pentru ca dragostea dintre cei doi să poată merge mai departe, până la sfârşitul vieţuirii lor. Acest lucru implică o cunoaştere de către părinţii unuia a celuilalt, o acceptare în modul cel mai firesc, pentru că aici fiecare dintre tineri primeşte încă doi părinţi. De multe ori, se trece peste această binecuvântare a părinţilor, tinerii gândindu-se doar la ei înşişi. Din această cauză, mai târziu vor apărea discuţii între părinţi, influenţe de o parte sau de alta, care nu duc la zidirea unei familii, ci la distrugerea ei. Legătura dintre părinţi şi copii este una foarte adâncă, şi dacă unul dintre cei proaspăt căsătoriţi va fi influenţat de părinţi, aceasta se va resimţi în familia lui.
Pregătirea duhovnicească a mirilor
Mai există o pregătire cu totul specială, aceea duhovnicească, pentru primirea acestei taine. Este ideal ca cei doi tineri care doresc să primească căsătoria să vină în biserica în care au primit botezul, să vină la preotul care i-a botezat, la preotul care le-a fost duhovnic, pentru că începând cu o vârstă fragedă, normalitatea ar fi ca orice creştin care a primit botezul să îşi găsească un duhovnic şi să rămână alături de el, să primească sfaturile necesare pentru propria viaţă şi pentru propria creştere duhovnicească şi în felul acesta să fie îndrumat spre o viaţă în Hristos, aşa cum cuvântul Evangheliei ne învaţă şi cum Biserica doreşte să aibă creştini râvnitori, pioşi şi normali. Dacă nu s-a făcut lucrul acesta, cei doi trebuie ca măcar înainte de căsătorie să vină împreună cu naşii lor, să aibe mai întâi o discuţie liberă în biserică, conştientizând taina pe care trebuie să o primească, iar apoi cu câteva zile înainte să postească, să se pregătească duhovniceşte, să se mărturisească, şi numai aşa să se săvârşească Taina Căsătoriei. Lucrurile acestea nu le primim doar la modul ideal, ci la modul firesc al săvârşirii lor. Aşa ar trebui să se comporte fiecare persoană care doreşte să primească Taina Căsătoriei, astfel încât să primească în mod real acestă binecuvântare a Bisericii. Nu spun că altfel nu ar primi-o! Ar primi-o fără doar şi poate ! Însă n-ar şti mai departe să o gestioneze, s-o simtă şi s-o trăiască apoi în timpul vieţii. Acest lucru face ca mulţi să confunde Taina Căsătoriei cu momentul săvârşirii serviciului divin în biserică; or, momentul săvârşirii serviciului divin în biserică este începutul Tainei. Taina aceasta va dura până la sfârşitul veacurilor. De aceea, într-una dintre rugăciuni, spunem: „Va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup; şi ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă.“ Această legătură începe în biserică prin serviciul divin şi se sfârşeşte în împărăţia lui Dumnezeu, la tronul lui Dumnezeu, acolo unde cei doi vor da seamă de trupul pe care l-au zidit în Hristos, de vieţuirea lor împreună, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Că de va fi unul mai neputincios decât celălalt, se va mântui cel mai slab prin cel râvnitor.“
Nu este bine ca tinerii să-şi aleagă naşi dintre prieteni
Care este importanţa naşilor în această taină?
Naşii au o responsabilitate imensă. Ei sunt deopotrivă şi mărturisitori ai iubirii celor doi, dar şi ai jertfelniciei lor, pentru că Taina Căsătoriei implică şi jertfelnicie; doar aşa se va împlini legea lui Hristos în Taina Căsătoriei. După învăţătura Bisericii şi după sfintele canoane, naşii trebuie neapărat să fie ortodocşi, să aibă o căsnicie firească, deci să fie şi căsătoriţi. Cei care nu sunt căsătoriţi în biserică şi care nu au primit Taina Cununiei nu pot să fie naşi. Alte condiţii ce se cer naşilor sunt ca aceştia să fie ceva mai în vârstă decât finii lor.
Naşii sunt mărturisitori prin aceea că, împreună cu preotul, pun pe mâinile celor doi miri verighetele, semn al unirii dintre ei, şi apoi cununiile, semn al primirii binecuvântării lui Dumnezeu. Ei trebuie să fie mai în vârstă, pentru ca viaţa lor să fie mărturie pentru cei ce primesc Taina Căsătoriei. Mai este un lucru esenţial pe care îl trecem cu vederea foarte uşor: relaţia dintre naşi şi fini devine o relaţie paternală, o relaţie care întrece legătura de sânge dintre părinţii trupeşti ai celor doi. Ei devin, în momentul în care mărturisesc înaintea sfântului altar că sunt chezaşi celor doi, părinţi sufleteşti ai lor.
De felul cum îşi vor păstra cei doi integritatea tainei sunt responsabili şi cei ce le-au devenit părinţi duhovniceşti, de aceea nu este lucru uşor şi nu este bine ca tinerii să-şi aleagă naşi dintre prieteni apropiaţi sau chiar mai mici decât ei, doar pentru a păstra o relaţie amicală. Amiciţia dispare, aici intervine responsabilitatea dintre părinţi şi fii şi, de aceea, nu poţi să-i spui tată unuia de o seamă cu tine sau unuia mai mic decât tine, nu poţi să iei de învăţătură şi ca reper pe unul care abia şi-a început şi el viaţa în această taină şi nu are nici un fel de experienţă a vieţii şi a trăirii tainei.
Semnul că vor mânca dintr-o pâine şi vor bea dintr-un pahar
Care sunt lucrurile necesare pentru săvârşirea Tainei Căsătoriei?
Lucrurile necesare pentru săvârşirea acestei taine sunt următoarele. În primul rând hainele în care se îmbracă mirii. Chipul acesta în care se înveşmântează tinerii la Cununie este trecut cu vederea în zilele noastre şi este păstrat doar ca o tradiţie, ca o amintire a purităţii, a frumuseţii fecioriei. Mireasa se îmbracă în alb. Totdeauna albul a semnificat curăţenia, puritatea şi, făcând lucrul acesta, venind în faţa sfântului altar, mireasa trebuie să fie conştientă că mărturiseşte prin statura pe care o are acum în faţa altarului că este fecioară, că este curată. Veţi spune că au fost odată lucrurile acestea, pentru că astăzi am ajuns şi la căsătorii de probă şi la tot felul de lucruri care nu exprimă învaţătura Bisericii, ci în numele unei libertăţi care, de fapt, este libertinaj, tinerii îşi asumă pe propria răspundere astfel de riscuri şi cad în plasa multor „propovăduitori“ ai acestei stări de lucruri, făcând astfel de înţelegeri între ei. De asemenea, cei doi, însoţiti de naşi, vin purtând două lumânări, două făclii, semn al luminii lui Hristos; al luminii lui Hristos pe care o primesc odată cu binecuvântarea Bisericii şi totodată a luminii pe care o vor urma în toată viaţa lor. Ştim că Sfânta Scriptură spune că: „Hristos este lumina lumii.“ Noi suntem următori ai acestei lumini şi semnul acesta sunt lumânările care îi însoţesc la această slujbă.
Ce semnificaţie are paharul binecuvântării ?
Paharul binecuvântării pe care mirii îl primesc în timpul Tainei Cununiei nu este nimic altceva decât, pe de o parte, semnul unirii dintre ei, semnul că vor mânca dintr-o pâine şi vor bea dintr-un pahar. Toate lucrurile care le vor fi dăruite de acum în semn văzut, în timpul vieţii lor, pentru că aşa cerem în fiecare rugăciune din cele rostite la Cununie, vor fi ale amândurora şi se vor împărtăşi împreună din ele. Pe de altă parte, este substituirea unui moment extrem de important în primirea Tainei Cununiei, acela al împărtăşirii, pentru că în timpurile mai vechi, Cununia era săvârşită unită cu Sfânta Liturghie. Mirii veneau şi participau la slujbă, se împărtăşeau, erau rostite la ecteniile Sfintei Liturghii cereri speciale care sunt acum puse separat pentru cei doi care urmau să primească taina şi la momentul împărtăşirii veneau să primească Euharistia, însoţiţi de naşi. Chiar şi naşii trebuiau să se împărtăşească şi în felul acesta se împlinea întru totul taina. De aceea, paharul binecuvântării este o substituire a momentului împărtăşirii celor doi şi este bine în pregătirea celor doi pentru primirea Tainei Cununiei, să fie împărtăşiţi fie ceva mai devreme, pentru că ei sunt ocupaţi cu pregătirile din ziua nunţii, fie dacă reuşesc şi îşi aranjează toate lucrurile, în ziua nunţii.
