Din această săptămână, la Muzeul Municipiului București poate fi vizitată o expoziție inedită, dedicată crucilor din piatră non-funerare din capitală, parte a proiectului „Mesaje săpate în piatră - digitizarea crucilor din piatră din București”, inițiat și derulat de muzeul bucureștean și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Împrăștiate pe un areal uriaș, unele strămutate în mai multe rânduri, căpătând, în timp, semnificații și destinații noi, crucile din piatră sunt astăzi aproape necunoscute publicului larg. Despre nevoia cercetării lor sistematice, a inventarierii digitale într-o bază de date ușor accesibilă și a recuperării acestor fragmente atât de importante de istorie urbană am discutat cu istoricul și muzeograful Cezar Petre Buiumaci, coordonatorul proiectului.
Care este importanța acestui tip de monument pentru memoria unui oraș?
Importanța este foarte mare, pentru că ne dezvăluie aspecte ale vieții locuitorilor din vechiul București, aspecte sociale, politice, economice, medicale, aspecte ale unor evenimente și obiceiuri, în special, care s-au pierdut de-a lungul timpului. Una dintre componentele proiectului nostru este să desfășurăm activități cu elevii și studenții din București și să-i transformăm în vectori de transmitere mai departe a mesajelor pe care noi le-am descoperit sculptate sau incizate pe crucile din piatră. Azi nu mai știe nimeni rostul acestor cruci, nu mai știe nimeni de ce, când sau de cine au fost ridicate. Cei mai mulți își dau cu părerea sau presupun că sunt din timpul războiului (al celui de Independență sau al Primului Război Mondial). Nici vorbă. Sunt monumente de secol XVII-XVIII, uneori de secol XIX.
Cum s-a conturat inițiativa cercetării crucilor de piatră din București?
Pe mine mă interesează monumentul de for public în ansamblu, iar acestea sunt primele manifestări ale monumentului de for public.
Cu vreo două decenii în urmă, un turist străin m-a întrebat unde este Piața celor 10 cruci din București. Am rămas perplex; l-am întrebat de unde știe de piața asta și mi-a arătat că găsise informația într-un ghid în limba engleză. Am descoperit că așa se chema, în acel ghid, spațiul în care se comemorează, în fiecare an, la 21 decembrie, jertfa eroilor din timpul Revoluției din 1989.
Pornind de la acest lucru, am încercat să aflu ce e cu acele cruci. Am constatat că oamenii nu știu și am găsit și informații eronate. Acolo e un ansamblu de zece cruci, una din lemn și nouă din piatră. Opt dintre cele din piatră sunt aduse din Alexeni-Ialomița. Despre acestea se spunea în mod eronat ba că ar fi fost aduse ori de la Biserica Delea Nouă, ori de la Muzeul Municipiului București, ori de la Mănăstirea Stavropoleos. Principala cruce din acest ansamblu este o cruce pe care mitropolitul Ungrovlahiei, Neofit Cretanul, o ridică în 1741 ca piatră de hotar al terenurilor mitropoliei. Pentru că el constatase că egumenii de la Mănăstirea „Mihai Vodă” încălcaseră pământurile mitropoliei și, mai mult decât atât, îi convinseseră pe locuitori să nu spună care erau vechile limite ale proprietății – o fântână, alte cruci din piatră care dispăruseră din acel areal. A desfășurat o anchetă și nu a reușit să rezolve această problemă de natură juridică și, în același timp, de natură economică, pentru că acele pământuri produceau. Așa că Neofit Cretanul este nevoit să lanseze un blestem, care este citit în bisericile din mahala trei duminici înainte de Paști, adresat celor care știau despre vechile hotare ale mitropoliei, dar nu le spuneau. Demersul său a dat rezultate; mahalagiii au ieșit și au vorbit. După ce rezolvă problema, pune această cruce, care stă acolo timp de două secole. Carol I, trecând prin această mahala, o vede ruinată și dă ordin ca pe cheltuiala sa să fie ridicată și amplasată într-un postament de beton. La finele anilor ´40, crucea este mutată în curtea Palatului Mogoșoaia, de unde este adusă, în 1993, de către Liga Studenților și ASCOR și amplasată aici, ca să devină principalul loc de comemorare a martirilor Revoluției. Deci, Crucea lui Neofit, care face parte din acest ansamblu, e astăzi monument comemorativ. Și-a schimbat destinația inițială și așa s-a întâmplat cu majoritatea crucilor din piatră - au căpătat alte semnificații sau noi semnificații suprapuse.
Cruci comemorative și cruci de fântâni
Ați pomenit de crucile de hotar. Ce alte tipuri de cruci ați descoperit în București și care era rostul lor în comunitatea epocii în care au fost ridicate?
Crucea lui Leon Vodă, cea mai veche din București, a fost ridicată de acesta la 1631, ca să amintească de victoria sa împotriva armatelor lui Matei Basarab. Era din lemn și, ruinându-se, a fost ridicată din piatră, trei decenii mai târziu, de către fiul său, Radu Leon, care construiește alături și o biserică – Biserica Slobozia Domnească. Așadar, un monument de for public care amintește despre o victorie militară.
Apoi, avem cumva în același spațiu, în Piața Unirii, Crucea lui Papa Brâncoveanu. Ridicată la 1713, de tatăl acestuia, amintește de faptul că Papa Brâncoveanu a fost ucis în timpul Răscoalei Seimenilor și era montată la acel moment la limita proprietății brâncovenilor din această zonă. E o cruce comemorativă, cenotaf.
O altă cruce care amintește de o victorie militară este cea a generalului Mihai Miloradovici, care o ridică în 1807, în urma victoriei de la Movilești, când reușește să ocolească capitala și să nu treacă orașul prin foc și pară. O cruce foarte interesantă, pentru că este ridicată pe Dealul Mitropoliei, însă, la amenajarea acestui spațiu, a fost mutată în curtea Muzeului Municipal. Iar când acesta a fost demolat, a fost mutată în curtea Muzeului româno-rus. Când s-a desființat și acesta, informația s-a pierdut și nu se mai știe ce s-a întâmplat cu ea. Și avem mai multe cruci care se află în situația asta, unele pe care le-am descoperit, altele pe care nu le-am descoperit. Deci, de undeva din anii ´70 și până în prezent nu s-a știut nimic despre această cruce, pe care am descoperit-o personal, când documentat Crucea lui Leon Vodă, fiind amplasată în curtea Bisericii Slobozia Domnească, fără niciun fel de mențiune, fără o placă. Crucea a fost salvată, dar informația s-a pierdut în timp.
Mai avem o cruce foarte frumoasă și de dimensiuni impresionante – Crucea lui Mogoș Serdarul. A fost ridicată la 1719, la Oborul Vechi, ca mulțumire puterii divine care a ajutat la încheierea epidemiei de ciumă. A fost protejată prin construirea unei troițe, apoi în jurul ei s-a construit o biserică, iar crucea este acum în altarul acesteia.
Avem, în arealul Bucureștilor, și foarte multe cruci aduse. Le-am pomenit deja pe cele de la Alexeni-Ialomița, mai sunt cele aduse din diferite zone ale țării, ca exemple de arhitectură în piatră, în timpul Expoziției generale din 1906, desfășurată în Parcul Carol. Și exista un triptic care, la reamenajarea parcului de către regimul comunist, a fost amplasat lângă biserica de la Patriarhie.
Am mai descoperit un tip de cruce extrem de important și anume crucea de puț, crucea de fântână. Pe vremea când nu existau rețelele de alimentare cu apă, oamenii săpau fântâni. Să sapi o fântână era un efort pe vremurile acelea și-și permitea asta un domnitor, poate o față bisericească, un boier, un breslaș sau întreaga comunitate. Se săpa o fântână, se planta un copac și se ridica o cruce din piatră. Pentru că era un lucru de mare omenie să oferi apă trecătorului, călătorului, pentru vite, pentru udatul grădinilor sau al viilor. Se considera că îți faci pomană din timpul vieții. Și pe cruce era trecut pomelnicul cu numele tuturor celor care au participat la această acțiune. Venea călătorul, se așeza la umba copacului, bea apă și citea pomelnicul celor care au săpat fântâna. În zona cartierului Bellu, avem o cruce care astăzi se află pe o proprietate privată, pe care unii au atribuit-o pandurilor lui Tudor, alții pașoptiștilor. Dar este o cruce care se găsește foarte aproape de o stradă numită Puțul cu tei. Este evident că crucea asta a fost crucea de la Puțul cu tei. Descifrând, împreună cu colega Andreea Panait (membru în proiect, expert în paleografie chirilică, n.r.) înscrisurile am constatat că, de fapt, nu este nici a pandurilor, nici a pașoptiștilor. Este ridicată la 1838, de un anume Costache Lupescu, cruce de fântână, cu pomelnicul aferent.
Cititorii care nu pot veni la București să vadă expoziția „Mesaje săpate în piatră”, de la Muzeul Municipiului București, pot parcurge toate informațiile și pot vedea toate crucile pe site-ul www.crucidinpiatra.ro . Site-ul va rămâne un șantier în lucru; de fiecare dată când vom avea informații noi despre cruci pe care le căutăm, le vom posta acolo.
Ați pomenit de meșteșugul lucrului în piatră. În zona rurală crucile din piatră erau făcute de acei meșteri cruceri. În zona urbană cine erau cei care le făceau?
Erau tot meșteri, sculptori în piatră. Autorii celor cu o ornamentație foarte bogată, deosebită, sunt meșteri pietrari italieni. Dar sunt și meșteri pietrari români și foarte puțini ne sunt cunoscuți. Există o singură cruce pe care sunt trecuți meșterii care au făcut-o, Crucea Izvorul Tămăduirii, care astăzi se găsește în curtea Liceului „Ady Endre”. Poartă semnătura zugravului și a pietrarului.
Doar trei dintre cruci sunt clasate ca monumente istorice
Care este statutul acestor cruci, în prezent?
Pentru mine toate crucile din piatră sunt monumente, pentru că ne transmit informații istorice. Dar doar o parte sunt clasate ca monumente istorice și, la un moment dat, le vom propune pentru clasare și pe celelalte. În „Repertoriul monumentelor istorice medievale din București”, deși se amintește că există multe cruci, în toate mahalalele, Nicolae Stoicescu repertoriază doar trei ca fiind monumente istorice. Ne propunem ca unele dintre ele să intre într-un proces de restaurare, ulterior clasării lor.
Cum vedeți integrate aceste monumente într-un ghid și un traseu de istorie urbană a Bucureștilor?
Pe comunități. Pentru că ele, toate, sunt destul de împrăștiate în arealul Bucureștilor, începând din nord, din Băneasa, până în sud, în Bellu. Traseul ar fi imens și nu s-ar putea desfășura într-o zi, ci pe segmente. Și primul pas important ar fi informarea comunităților locale. Atunci când întreabă cineva din exterior, oamenii să știe să explice care e istoria unei cruci și să nu transmită informații eronate, așa cum am constatat aproape în 100% din cazurile anchetelor pe care le-am făcut.
