„Trebuie să reconectăm copiii la lumea care ne înconjoară“

Folosirea excesivă a telefonului mobil şi transferul de atenţie tot mai mult spre lumea virtuală în detrimentul realităţii înconjurătoare ne aduc grave prejudicii atât psihic, cât şi fizic. Psihologul şi psihoterapeutul Cezar Ilarion Popovici, absolvent şi al Facultăţii de Electronică, ne-a oferit nu doar o imagine a „răului” rezultat din folosirea excesivă şi fără discernământ a dispozitivelor de tip smartphone şi a reţelelor sociale, ci şi o serie de sfaturi pentru părinţi şi adulţi. 

Cum influenţează dispozitivele, respectiv telefonul mobil, sănătatea noastră şi, mai ales, sănătatea copiilor noştri?

Toate device-urile au în comun această iradiaţie electromagnetică, pentru că ele funcţionează pe principiul undelor electromagnetice, care devin dăunătoare pentru organismul nostru pe măsură ce creşte frecvenţa (4G, 5G ş.a.m.d). Cu cât este mai mare frecvenţa, cu atât tehnologia este mai performantă, oferă un transfer mai mare de informaţii (vedem filme, clipuri video etc.), însă, pentru organism, o frecvenţă mai mare înseamnă o lungime de undă mai mică, iar cu cât lungimea de undă este mai mică, cu atât are impact mai mare asupra celulei umane.

Frecvenţa în funcţiune acum nu este dăunătoare, însă undele electromagnetice au impact negativ asupra organismului în cazul utilizării îndelungate. Nivelul de radiaţie creşte în momentul când vorbim la telefon, când ne uităm la un film, când scrolăm pe reţelele sociale. 

În cadrul unei convorbiri telefonice, e mai bine să folosim căştile?

Da, o soluţie ar fi căştile wirelless pentru că funcţionează şi ele pe o frecvenţă, dar de altă natură faţă de frecvenţa telefonului, una mai puţin dăunătoare. Însă cele mai bune sunt căştile cu fir.

Mare atenţie la folosirea telefonului de către femeile însărcinate, deoarece radiaţiile electromagnetice nu sunt foarte bine oprite de bariera feto-placentară şi astfel copilul care se dezvoltă în burtica mamei va fi afectat. Nu este aceasta singura cauză la anumite boli sau comportamente, însă ar putea influenţa. Toate, împreună, în diferite procente, îşi pun amprenta pe dezvoltarea unui copil încă din perioada prenatală. Şi dacă ştim că ar putea dăuna, de ce să nu (re)acţionăm?

Cum este afectat psihicul uman de folosirea îndelungată a telefonului?

Folosirea excesivă a telefonului, a reţelelor sociale, vizionarea de filmuleţe pe youtube, jocu­rile sunt dăunătoare pentru copii deoarece evadează din lumea concretă, tridimensională, într-o lume bidimensională, a telefonului. Ca să crească frumos, copiii trebuie să fie conectaţi la lumea care ne înconjoară, prin intermediul tuturor simţurilor, pentru că astfel experimentează şi învaţă. Dacă activităţile se reduc tot mai mult la folosirea telefonului, vor folosi doar două simţuri, văzul şi auzul, iar lumea lor se va restrânge. Nedezvoltându-se într-o lume în complexitatea ei, este clar că vor avea lipsuri. Mai mult de atât, elementul principal al socializării este blocat, să zicem aşa, din faşă.

Copiii au mare nevoie de socializare reală, de interacţiune. Structura noastră este clădită pe trei dimensiuni fundamentale: a gândirii, a emoţiilor şi a comportamentului, iar dacă ne limităm doar la interacţiunea cu telefonul avem de-a face cu o deviere de la normal, fiindu-ne influenţat modul de a gândi, de a trăi emoţiile şi de a ne comporta.

Am văzut tot felul de provocări, jocuri pe reţele care pun în pericol integritatea corporală şi psihică a copiilor.

Se pune accent pe o lume paralelă. Un adolescent joacă, de exemplu, un joc cu maşini, iar în acel joc ajunge să conducă foarte bine, acumulează multe puncte, câştigă premii virtuale şi are impresia că deţine aceleaşi abilităţi şi în realitate. Aşa ajunge să sustragă maşina părinţilor, având impresia că este un conducător auto bun şi ce se întâmplă? Intră în primul stâlp, produce accident groaznic. Nu mai spun de jocurile violente. Sunt lucruri grave, care au un punct de plecare în acea realitate virtuală diferită, unde dispar empatia, gândirea critică. Adolescenţii nu se mai pot evalua şi din perspectivă socială, din perspectiva regulilor pe care trebuie să le urmeze. Lumea aceasta virtuală, imaginară, ar putea lua o asemenea amploare încât copiii, adolescenţii şi chiar adulţii să nu mai discearnă între real şi imaginar.

În provocările acelea, de exemplu Superman, în urma cărora s-au înregistrat multe accidente, copiii nu-şi pun problema că cei care fac anumite cascadorii sunt persoane antrenate, ci au impresia că pot face şi ei. Sau nu-şi pun problema că anumite provocări le pot dăuna. De dragul de a culege lauri, reali sau virtuali, participă la astfel de jocuri periculoase şi sfârşesc prin a-şi face rău, chiar a se sinucide. Iată că pericolul utilizării excesive a reţelelor sociale este foarte mare, de aceea am spus că este important ca informaţiile să treacă prin filtrul gândirii critice, pentru că altfel putem fi cu uşurinţă manipulaţi şi putem face lucruri reprobabile, dăunătoare nouă, semenilor şi societăţii. 

Ce este de făcut pentru a preîntâmpina aceste probleme?

Părinţii au un rol important, acela de a educa, de a le împărtăşi copiilor experienţele de viaţă, de a-i îndruma să cerceteze riguros anumite aspecte şi informaţii. De asemenea, în şcoală ar trebui să se deruleze anumite sesiuni de informare cu privire la pericolul acesta al dezinformării şi manipulării la care sunt supuşi copiii în mod special pe reţelele sociale şi care le dăunează. Internetul nu este doar o „armă a răului”, atunci când este folosit cu înţelepciune, este chiar benefic: citesc un articol, mă documentez, mă informez, sunt multe resurse utile pe internet, dar trebuie să am capacitatea să le deosebesc de celelalte.

Părinţii, prin acel control parental asupra telefonului copilului, pot limita accesul la conţinutul nociv…

Da, însă, indiferent de vârsta copilului, părintele trebuie să-i explice de ce şi cum îl afectează acest consum de reţele, internet. Să-i explice necesitatea de a verifica o informaţie şi cum îl afectează fizic faptul că nu mai face mişcare şi devine obez, că este supus unui proces îndelungat de iradiere, care poate fi dăunător, că îşi pierde răbdarea şi atenţia. Este de preferat ca aceste explicaţii să vină încă de când copilul este mic şi plecând de la utilitatea telefonului: valoarea practică a telefonului este de a-i suna pe părinţi, iar până la sfârşitul claselor primare nu ai nevoie de altceva. E mai greu ca după ani întregi de acces nelimitat la telefon să-i spun că îi dăunează. Cel mai bine este să nu-i dăm telefon până la vârsta de 5 ani, iar mai apoi câte puţin, suplinind în schimb cu jocuri care să-i stimuleze toate simţurile (se găsesc în magazine), ieşiri în natură, practicarea unui sport sau a unor activităţi care să nu implice folosirea dispozitivelor şi care să-l ajute să se dezvolte armonios. 

Ce e de făcut însă când avem de-a face cu presiunea grupului, când copiii vin la şcoală şi se laudă cu telefoane dintre cele mai performante?

Aici vreau să aduc în discuţie pierderea valorilor fundamentale şi migrarea părinţilor spre nişte valori superficiale, iar de aici pleacă totul. Părinţii vor, mai nou, să arate şi să se definească prin ceea ce au, nu prin ceea ce sunt şi, de aceea, îşi etalează casele, maşinile, vacanţele, telefoanele. Iar dacă un copil vede asta, va face şi el la fel. Copiii trebuie învăţaţi să nu se definească prin haine, ci prin ceea ce sunt ei, prin faptul că salută un adult, ajută un bătrân... O reîntoarcere la valori fundamentale ne-ar aduce pe noi la o formă de modestie, de înţelegere, de armonie. Aşadar, puterea exemplului este foarte importantă, copiii împrumută din comportamentul părinţilor. 

Dar unii cred că o bună educaţie constă în a oferi totul copilului…

Adevărat că părinţii încearcă să ofere pe tavă totul copiilor ca să se simtă confortabil, însă viaţa nu e confortabilă. Cineva spunea că viaţa începe acolo unde se termină confortul. E necesar să aibă copilul, dar trebuie să simtă şi greutatea vieţii, pentru că viaţa este făcută cu bune şi rele. Iar noi, dacă le cumpărăm cele mai performante telefoane, nu facem decât să le cultivăm orgoliul în detrimentul modestiei, al bunului- simţ, al armoniei. Fiind obişnuiţi cu confortul, când dau de greu, fac depresie, anxietate, intră în panică pentru că au primit totul de-a gata şi nu au fost puși în situaţia de a se descurca singuri. E important ca părinţii să transfere responsabilitatea astfel încât să scoată din copil ceea ce se cheamă, în popor, un Om. Adică o persoană responsabilă, cu bun-simţ, educată, care poate să-şi ia viaţa pe umerii săi.

Treaba noastră, a părinţilor, este să educăm, iar asta implică şi limitarea accesului la telefon. Le expunem de ce facem acest lucru şi îndată ce copiii înţeleg de ce luăm anumite decizii devin mai receptivi. Noi, ca părinţi, îi iubim şi luăm deciziile pentru binele lor.