Troiţa este o cruce votivă, complexă, de cele mai multe ori din lemn sau piatră, formată din îmbinarea a trei cruci, amplasată la răspântii. Au fost zidite la începuturi în satul tradiţional românesc, spre lauda lui Dumnezeu şi spre ocrotirea credincioşilor, iar cu timpul au fost aşezate şi în spaţiile urbane pentru amintirea unor evenimente istorice importante, fiind permanente dovezi ale comunicării noastre cu Dumnezeu, ale identităţii noastre creştine. Iuliana Popescu, cercetător ştiinţific, expert conservare şi restaurare pictură tempera în cadrul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti, ne-a vorbit despre importanţa actului restaurator şi a grijii pentru păstrarea obiectelor sfinte şi de patrimoniu pentru viitoarele generaţii, precum şi despre bucuriile activității de restaurare desfăşurată zi de zi.
Stimată doamnă Iuliana Popescu, vă rugăm să ne vorbiţi despre restaurarea troiţelor de la Muzeul Satului din Bucureşti.
În patrimoniul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” există câteva troițe pictate care sunt expuse în expoziţia în aer liber. Restaurarea troițelor presupune parcurgerea mai multor etape: efectuarea investigațiilor pentru identificarea tipurilor de materiale utilizate şi a factorilor biologici de degradare - în cazul unui atac biologic activ; stabilirea diagnosticului, a metodologiei restaurării şi întocmirea documentaţiei specifice; desfăşurarea intervenţiilor într-o succesiune logică, în conformitate cu principiile restaurării ştiinţifice şi cu prevederile normelor de conservare şi restaurare a bunurilor cultural-artistice. Unele cazuri necesită intervenţii minime, altele, intervenţii cu grad de dificultate mediu sau ridicat. Prezenţa unui atac biologic activ impune efectuarea unor intervenţii de urgenţă pentru stoparea acestuia. Anumite intervenții se pot efectua in situ, fără dislocarea troiţei din spaţiul expoziţional. Altele însă necesită transferarea acesteia în laborator, unde există condiţii de lucru adecvate. După finalizarea lucrărilor, troiţa este etalată din nou în spaţiul expoziţional.
Care sunt împlinirile dumneavoastră, ca restaurator, după reaşezarea în lumină a icoanelor istorice, făcătoare de minuni, cum este şi cea a Maicii Domnului de la Mănăstirea Dervent, la care aţi lucrat foarte mult timp?
Desfăşurarea activităţii în cadrul Laboratorului de conservare şi restaurare patrimoniu al Muzeului Național al Satului mi-a oferit posibilitatea să cercetez icoanele din colecţie, să conserv şi să restaurez multe dintre acestea. Informaţiile obţinute pe parcursul cercetării şi experienţa dobândită în laborator m-au ajutat să rezolv cazuri dificile şi interesante. Am valorificat aceste rezultate în cadrul Școlii Doctorale la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde, sub coordonarea prof. univ. dr. Ioan Opriş, am realizat teza „Istoricul constituirii colecției de icoane a Muzeului Național al Satului «Dimitrie Gusti» București. Metodologia conservării și restaurării icoanelor pe lemn și pe sticlă”. În anul 2009 mi-a fost conferit titlul de doctor în istorie. Lucrarea a fost publicată la Editura Bibliotheca din Târgovişte, în anul 2013, şi distinsă cu două premii: Premiul „Vasile Blendea - carte de artă”, al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni, pe anul 2013 (13 decembrie 2014, Târgovişte) şi Premiul anual „Aurelian Sacerdoţeanu” pentru Cartea de Artă, al cotidianului „Curierul de Vâlcea” (22 ianuarie 2015, Râmnicu Vâlcea).
În anul 2008, cu binecuvântarea părintelui stareţ Andrei Tudor de la Mănăstirea Dervent, mi-a fost încredințată spre restaurare icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul, din biserica mănăstirii. Întâlnirea cu această icoană a fost un dar de la Dumnezeu, o minune. Am văzut că Maica Domnului vine la noi atunci când avem nevoie de prezenţa sa. Ne dăruieşte răbdare şi putere pentru a învinge suferinţe trupeşti şi sufleteşti pentru a rezolva probleme care în mod obişnuit par fără ieşire. Mama mea s-a vindecat de o boală incurabilă prin intermediul acestei icoane şi este în viaţă acum. Rugăciunile mele şi ale celor care s-au apropiat de icoană au primit răspuns imediat. În perioada în care am restaurat icoana, am simţit mai mult ca oricând protecţia şi ajutorul Maicii Domnului.
O întâlnire specială a fost şi cu icoana Sfântului Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni, de școală românească, Muntenia, din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, aflată în patrimoniul Episcopiei Alexandriei și Teleormanului. După restaurarea ei, în data de 5 decembrie 2018, am primit binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, la Mănăstirea Pantocrator, din localitatea Drăgăneşti-Vlaşca.
Ca semn al preţuirii şi binecuvântării, în anul mântuirii 2016, luna octombrie, ziua 23, am primit din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Ordinul Crucea „Maria Brâncoveanu”, distincţie aleasă care îmi confirmă faptul că mă aflu pe calea cea bună.
Organizaţi în fiecare an o expoziție cu rezultatele activităţii de restaurare din timpul anului, desfăşurate în cadrul muzeului. Cum se realizează acest proces şi care sunt bucuriile în ceea ce privește activitatea de restaurare?
În cadrul expoziţiei „Restituiri”, organizată în fiecare an la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, cu prilejul Conferinţei naţionale de conservare şi restaurare „Doina Darvaş”, valorificăm o parte dintre obiectele conservate şi restaurate de specialiştii noştri.
Activitatea de restaurare a bunurilor culturale (ceramică, hârtie-carte, lemn, pictură, metal) este foarte complexă. Ea se desfăşoară în condiţii de laborator, în spaţii dotate cu aparatură modernă. În funcţie de starea de sănătate a obiectelor, specialiştii optează pentru efectuarea unor intervenţii cu diferite grade de dificultate. Fiecare obiect restaurat este însoţit de dosarul de restaurare, în care sunt descrise etapele de lucru şi sunt prezentate fotografii realizate înainte de restaurare, pe parcursul desfăşurării lucrărilor şi după finalizarea acestora. Obiectele restaurate sunt păstrate în depozitele patrimoniu, într-un microclimat stabil, sau sunt valorificate în expoziţii. Restauratorii verifică periodic starea de conservare a obiectelor, pentru a interveni în timp util dacă apar modificări în structura acestora. Cea mai mare bucurie a restauratorului este aceea de a salva de la pieire bunurile culturale degradate, pentru a beneficia de ele şi generaţiile care vor veni.
Vă rugăm să explicaţi cititorilor importanţa actului restaurator şi a grijii pentru păstrarea obiectelor sfinte şi de patrimoniu pentru viitoarele generaţii.
Restauratorii sunt preocupaţi permanent de prelungirea existenţei obiectelor de cult, de transmiterea lor generaţiilor viitoare. Pentru restaurarea acestor bunuri este necesară cunoaşterea structurii lor materiale, a funcţiilor pe care le îndeplinesc în cult, a cauzelor degradării lor. În plus, restauratorii au nevoie de o pregătire specială în plan spiritual. Ştim că vechii iconari pictau icoane postind şi rugându-se. Respectând tradiţia, restauratorii de icoane postesc şi se roagă pentru a restaura aceste bunuri deosebite. Unele obiecte de cult prezintă degradări atât de avansate, încât salvarea lor pare imposibilă. Cu toate acestea, specialiştii găsesc rezolvări nebănuite, readucându-le la viaţă. Restauratorii dedică mult timp profesiei pe care au ales-o. Ei se apleacă asupra obiectelor de cult degradate cu credinţă şi cu dragoste, dăruindu-le o parte din sufletul lor. Din acest motiv sunt consideraţi adesea „doctori fără de arginţi”.
Prezentaţi în câteva rânduri legătura dintre prezenţa troiţelor la răspântii de drumuri şi identitatea creştină a satului românesc.
În satul tradiţional românesc, pe lângă Biserică, un rol important în viaţa creştinilor îl au troiţele. Aceste cruci aşezate la margine de drum sau la răscruce de drumuri sunt dovezi ale comunicării noastre cu Dumnezeu, ale identităţii noastre creştine. Ele sunt amplasate astfel pentru a-i întâmpina şi a-i proteja pe călători, care în drumurile lor se pot opri pentru o clipă, închinându-se şi rugându-se, cu speranţa că vor primi iertarea păcatelor şi ajutorul Bunului Dumnezeu. Astăzi, când lumea este copleşită de computer, de complexitatea sistemelor electronice, când oamenii comunică prin intermediul telefonului mobil şi al internetului, românii au început să înalţe troiţe şi la oraş. Prezenţa troiţelor ne dă speranţa că prin semnul Sfintei Cruci ne vom păstra identitatea creştină, vom învinge răul și vom dăinui.
