Va trece și Crăciunul acesta cu o viteză amețitoare pe lângă noi, copleșindu‑ne cu toate bunătățile de sezon, după puterea fiecăruia, cu toate urările frumoase și pline de speranță într‑o lume mai bu
Et in Arcadia ego...
Casa măiastră
Râul ce curge din ochii-mi închiși
Mă duce spre Casa măiastră,
Păzită de nuferi mari și deschiși,
Ascunsă în mintea sihastră.
Casă măiastră, primește
Cuvântul!
Ascunde adânc pe Adâncul,
Alungă tristețea din inima plânsă,
Cată în vers comoara cea strânsă!
Închide-ți fereastra, tu, Casă măiastră,
Cuprinde-mă pe mine în mine
Și lasă ascuns tot ce-i în tine,
Lunecând ca-ntr-o clepsidră buiastră!
Îngerii înghețați
E atât de iarnă,
Încât îngerii cad înghețați
Din Cer,
Rând pe rând,
Unul câte unul,
Cu o bufnitură dureroasă,
Nu de ei,
Ci de noi simțită.
E atât de iarnă,
Încât a înghețat
Zborul îngerilor
Pe deasupra noastră.
Ce mai e îngerul fără zbor?
Ce mai e omul fără dor
De Casa măiastră?
E atât de iarnă,
Încât și zborul gândului
Stă înghețat,
Oglindit într-un ochi de înger,
Încremenit
La vederea inimii
Omului
Lipsit de iubire.
Et in Arcadia ego...
Îți amintești când am fost
împreună?
Când culegeam roua curată
Și simțeam răcoarea Luminii?
Când sorbeam amândoi
parfumul
Apelor din izvoare?
Când alergam îmbătați de
Iubirea
Potirului Sânge
Și Trupului Pâine?
Când ne trezeam adormind
Și nu puteam dormi de
Iubire?
Îți amintești?
Nu mai vedeam nimic
Decât pe Tine.
Nu mai simțeam nimic
Decât Iubire.
Nu mai gândeam nimic
Decât la noi
Doi.
Îți amintești Tu, Doamne?
Și eu am fost lângă Tine!