Întâlnire sub semnul lui Nicolae Labiș

Nicolae Labiș (1935-1956), de la a cărui naștere s-au împlinit, în 2 decembrie, 84 de ani, a fost evocat recent în Sala Perpessicius a Muzeului Național al Literaturii Române din București. Au participat cele două surori ale poetului, Maria Margareta Labiș și Teodora Labiș Crețu, regizorul Vlad Rădescu și profesorul Costel Chiteș.

Recitalurile de poezie, evocările și amintirile, dar mai ales prezența celor două surori ale poetului au făcut ca întâlnirea să fie emoționantă.

Sora mai mare

Un fragment din intervenția Margaretei Labiș este edificator: „Aș dori în seara aceasta să vorbesc despre locul fratelui meu în literatura română. El a scris poeziile sale de valoare între anii 1954, când nu avea 19 ani, și 1956. Era așa-zisul deceniu obsedant, când fratele meu încerca să-și croiască un drum adevărat în poezie și să continue tradiția marilor scriitori români. După 1990, unii comentatori au spus că Labiș nu a fost original, că a preluat de peste tot câte ceva. Eu însă aș vrea să-l recitiți ca să-mi puteți da dreptate, pentru că eu susțin că Labiș a preluat marile motive din cultura română și universală și le-a prelucrat în mod original. Începe cu preluarea folclorului, pe care vrea să-l pătrundă și să-i dea o nuanță de înțelegere superioară. A preluat cele două mituri ale folclorului nostru: Meșterul Manole și Miorița, la nici 20 de ani a scris poezia Meșterul, cu care a deschis programatic cartea sa de debut Primele iubiri. Poezia aceasta ilustrează sacrificiul în fața operei de artă și are un final superb: «S-a destrămat sub piatră-n mănăstire/ Cel ce demult a poruncit ca domn,/ Fântâna curge-n brazde şi-n ulcioare,/ Fără odihnă,/ fără uitare,/ fără somn.» Este vorba de Neagoe Basarab. Vedeți ce cadență, ce exprimare rafinată!... Este vorba de integrare și de preluare originală. Așa cum a făcut și cu Albatrosul ucis, temă preluată de la Charles Baudelaire, la care apare ca simbol al poetului neînțeles, o paranteză: pentru că citea Baudelaire, poet interzis de regim, a fost dat afară din UTM (Uniunea Tineretului Comunist - n.r.)!”

Acestea sunt câteva dintre ideile pe care doamna Labiș le-a împărtășit cu multă sensibilitate și dragoste de poezie și mai ales dragoste pentru fratele poet. În final, domnia sa a recitat câteva poezii, între care și „Moartea căprioarei”, atât de iubită de public. Ne-a mai mărturisit și că Nicolae Labiș avea un cult deosebit pentru Mihai Eminescu: „Pe un volum de poezii al marelui poet, fratele meu a notat: Carte cumpărată din primii mei bani câștigați”.

Sora mai mică

Teodora Labiș, sora mai mică cu 15 ani decât poetul, a fost invitată să povestească o amintire: „Aveam 6 ani când a murit fratele meu, nu am foarte multe amintiri cu el. Fusese să facă un reportaj în Ardeal și se întorsese să scrie acasă la Mălini. Stătea pe prispă și scria la masă, iar eu voiam cu orice preț să vorbească cu mine. Mama nu mă lăsa să-l deranjez și eram destul de supărată. Aveam o grădiniță în fața casei, frumoasă, cu multe flori, în spate era curtea cu păsări, cu cățel, cu celelalte animale. M-am dus și am lăsat poarta deschisă ca să iasă toate găinile și curcile să vină în față, iar eu am apărut speriată, încercând să le alung înapoi cu voce tare ca să-i atrag atenția. Atunci el și-a dat seama ce vreau și a venit la mine, m-a luat în brațe și m-a împăcat. Singura mea fotografie cu el este când mă ține în brațe în fața casei. Am stat așa atunci mai mult de vorbă cu el și m-am bucurat. Am început liceul la Suceava, iar ultimele două clase le-am făcut la București, la Liceul «Gheorghe Lazăr». Profesor de limba română ne era celebrul scriitor Alexandru Mitru, o persoană care ne fermeca pe toți. Stăteam în banca a treia, la mijloc, eram cam stingheră, abia venisem la București, și într-o zi ne-a dat extemporal din lecția la zi: Nicolae Labiș. Colegii se uitau la mine: unii cu bucurie, alții cu indiferență, alții cu speranță că le spun eu ceva. Profesorul a spus atunci: «Teodora, treci la catedră și scrie ce vrei tu!» Atunci am decis că va trebui să fac în viață ceva care să nu depindă de numele fratelui meu. Așa am urmat o facultate tehnică și m-am ținut departe de lumea literară...”

Matrice pentru Labiș

Profesorul de matematică Costel Chiteș a vorbit despre asemănarea a două destine: francezul Évariste Galois, care a trăit 21 de ani, și a adus contribuții importante în algebră, și Nicolae Labiș, poetul mort la aceeași vârstă. „Am încercat să fac o paralelă între caracterele celor două personalități, Labiș și Galois, și am realizat cercetarea sub forma unei matrici, în care am comparat datele biografice, bazându-mă pe teoria lui Holland. Esența concluziei este că acești doi tineri extraordinari au avut o formare inițială aproape identică și fiecare dintre ei a încercat să fie un autodidact, să citească într-un timp foarte scurt cele mai valoroase cărți ale umanității”, a subliniat profesorul Chiteș, coleg de cancelarie cu Margareta Labiș la Colegiul bucureștean „Mihai Viteazul”.

Publicul a putut viziona o înregistrare a spectacolului „Aproape Labiș”, susținut de o trupă de elevi a Liceului „Nicolae Gane” din Fălticeni, în regia lui Vlad Rădescu, care a mărturisit că este un mare admirator al lui Labiș și a spus că este bucuros că „în acest exercițiu de admirație față de poetul născut la Mălini” i s-au alăturat acești elevi.

Atmosfera a fost completată de recitalul tinerelor Andreea Ionela Buzatu, Alexandra Zamfirescu, Maria Magdalena Pisaltu și Gianina Crivăț, studente la clasa de actorie a Rodicăi Mandache, în cadrul Universității Hyperion din București.

Scriitoarea Mariana Sipoș a povestit cum îl preda pe Labiș la orele de limba română înainte de 1989: „Propaganda a făcut mult rău și a stricat imaginea unor scriitori. Când aveam de predat poezia «Comunistului», începeam așa: «Azi sunt îndrăgostit. E-un curcubeu/ Deasupra lumii sufletului meu...». Le spuneam copiilor: Acesta este adevăratul Labiș”. Scriitoarea Eliza Roha a mărturisit că de când a devenit prietenă cu sora mai mare a poetului a simțit nevoia să-l recitească mai des pe Nicolae Labiș.

Moderatoarea serii a fost Loreta Popa, PR-ul Muzeului Național al Literaturii Române.

Nicolae Labiș - scurtă biografie

Autorul sensibilei poezii „Moartea căprioarei” s-a născut în județul Suceava, la Poiana Mărului, comuna Mălini. De zona natală se leagă mai multe lucruri care l-au influențat. Străbunica sa, Zamfira Blendea (bunica mamei sale, Ana-Profira), era înrudită cu Ştefan a Petrei Ciubotariul, tatăl lui Ion Creangă. Eugen Labiş, tatăl poetului, era fiu de brigadier silvic – ceea ce explică preocuparea pentru vânătoare – şi a fost învăţător. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, familia s-a refugiat în comuna Mihăileşti, lângă Câmpulung Muscel. În 1945, întreaga familie a revenit la Mălini, ridicând o locuinţă nouă, care este astăzi Casa Memorială „Nicolae Labiş”.

A urmat cursurile Liceului „Nicu Gane” din Fălticeni, continuate la Şcoala Medie „Mihail Sadoveanu” din Iaşi. În septembrie 1952, în urma unui examen, Nicolae Labiş a fost admis la „Şcoala de literatură”. Prezenţa unui poet de talentul lui Labiş, crescut la şcoala convingerilor comuniste, a fost o binefacere pentru regim, deşi Labiş nu a scris nici o poezie cu dedicaţie către Lenin sau Stalin. Cum remarca și Margareta Labiș, dacă poeziei „Comunistului” i s-ar pune un alt titlu, s-ar vedea că versurile acesteia nu au nimic care să vorbească despre comunism, ci despre valori valabile umanității în general. Mai târziu, criticul Eugen Simion l-a numit „buzduganul unei generații”. Nichita Stănescu mărturisea că nu a îndrăznit să publice nici o poezie cât a trăit Labiș și că l-a invidiat pentru „Moartea căprioarei”.

La 21 de ani, Labiş se afla în locuinţa lui Lucian Raicu şi a soţiei sale, Sonia Larian, care l-au descris pe poetul acelei seri ca fiind „resemnat şi senin, având aerul că îşi ia rămas bun, absolut inexplicabil”. Apoi, în decembrie 1956, într-un București care dormea netulburat, cu străzi pustii, amorţite de ger, poetul de 21 de ani a traversat pentru ultima dată strada, fiind lovit de un tramvai, accident în urma căruia a murit la 22 decembrie 1956.