La nord de Soare, la vest de gravitație

Incontestabil, unul dintre cele mai mari genii a fost Stephen Hawking. Deși țintuit în scaun cu rotile, cu mușchii atrofiați complet și vorbind cu ajutorul unui software, mintea lui era imbatabilă. Știa că universul a apărut acum 14 miliarde de ani și că mai are vreo 30 în față. Știa că universul a apărut de la Big Bang, de unde hidrogenul s-a tot coagulat până a ajuns heliu și tot așa stele, supernove, planete. Universul s-a extins rapid, în 5 minute spune el, până a fi cam ce e azi. Era un frig dement, noroc cu poluarea de la sobele pe lemne că s-a mai dezmorțit atmosfera, care încă nici nu exista. Stephen nu credea într-un creator, dar credea mult în Noroc. De exemplu, gravitația e mare noroc. Așa se formează miezul fieros al stelelor care apoi explodează și, țop-țop, planetele. Cine a fabricat gravitația? Păi legile naturii, Mama Natură. Cine a pus la cale Big Bang-ul nu se știe, dar vom afla noi. Oricum, e clar că totul a apărut din nimic. Dar nu nimicul heideggerian, ci unul foarte activ. Propriu-zis, savantul dărâmă cu un deget toate miile de ani de filosofare și logică. Nimicul e super- mișto și pune la cale inginerii cosmice uluitoare. Dar viața? Păi și aici tot tovarășul Noroc. Se pare (încep să apară verbe din astea: se crede, se pare, e posibil) că sub acțiunea gravitației gazele mai grele au tot căzut la interior și într-un haos nebun, dar foarte deștept, molecule de ceva s-au tot ciocnit între ele până când, na belea!, două dintre ele s-au corcit și au început să se autoreproducă, precum clanurile interlope. E fix clinamen-ul propus de Democrit și preluat de Epicur, dar na, ei erau presocratici reac­ționari. De aici n-a mai fost decât un pas până la Shakespeare.

Oricum, înainte de Shakespeare au existat tot felul de vietăți ciudate care au crăpat de la un asteroid. Și de aici apare fandacsia. Recte, nu e păcat de noi că am ajuns regii universului local și acum să ne facă praf ba o piatră, ba o gaură neagră, ba o radiație? Trebuie găsite soluții. Aici, geniul admite că suntem niște viermi invizibili la nivel de cosmos, deși scooterele noastre schimbă clima galaxiei. Adică ar fi cazul să găsim altă planetă, deși în mod ciudat, Terra e amplasată la distanța perfectă de Soare ca să apară viața, Soarele e la fix așezat față de Terra ca să nu o radieze, ba mai și are vârsta perfectă cât să nu facă implozie sub efectul gravitației și al fuziunii gazelor și să o mai ducă niște miliarde. Cum e posibil? Păi, tovarășul Noroc.

Bun, marea victorie a umanității nu a fost atât bunătatea și modestia, cât zborul pe Lună. Care însă nu a rezolvat nimic. Soluția este Marte, o planetă dezolantă, dar foarte frumoasă, unde temperatura se mișcă în câteva minute de la 26 de grade la -140 de grade, de nu mai știi cum să ieși din casă. Mai mult, cum gravitația este redusă, căci Marte e departe de Soare, astronauții care lasă vecinii să le ude roșiile bio nu se pot expune decât la scurte plimbări pe Marte, căci le scade urgent masa osoasă și musculară. Oricum, să fim optimiști, în câțiva ani, fie și o mie, se vor pompa atâtea fonduri încât poate se va putea trăi pe Marte în caserole de cristal cu aer adus de pe Terra. Un soi de pent-houses. Bine, acum nu îți mai permiți să îți cumperi o cutie de beton cu două camere pe Terra, dar poate pe Marte se dă în multe rate. Hiba e că Marte nu prea seamănă cu Terra, dar uite, tocmai s-a identificat o planetă mai asemănătoare. Durerea e că se află complet în alt județ, la vreo 20 de ani-lumină. Asta înseamnă că cel mai rapid vehicul construit pe Terra, o sondă Voyager care fuge de nebună prin jurul planetei cu 17,8 km/secundă, ar face până acolo, fără întârzieri și greve, cam 350.000 de ani. Un fleac!

De aici paranoia debutează în forță: nu mai e timp de pierdut pentru bogați! Trebuie urgent evoluate modalități ca cei care vor pleca spre altă planetă să poată trăi sute de ani, să obțină o piele rezistentă la radiații și alte îmbunătățiri transumane.

La fel, trebuie dezvoltate nave enorme capabile să parcurgă asemenea distanțe. Costurile ar fi imense, istovitoare pentru Terra, dar cum ea va rămâne sclavilor fără viitor, merită secătuită planeta. Unde mai pui că poate marea navă plină cu vedete care va părăsi Terra pentru totdeauna spre alte paradisuri fiscale ar putea naște alte nave mai mici care să se distribuie în diverse universuri, crescând astfel diaspora pământeană. Bine, aici românii i-au luat pe miliardari de mult, ei putând fi întâlniți deja pe numeroase planete prestând munci avantajoase pentru localnicii invizibili de acolo.

Stephen nu își pune problema că și alte planete din alte universuri ar putea fi lovite de demonicii asteroizi sau prăjite de radiații. Admite că Terra e la o distanță ideală de un Soare ideal, ceea ce ar putea conduce la ideea unei Energii Obscure care ne-a dăruit atmosfera și gravitația, și multe alte chestii, dar asta nu înseamnă că s-ar cuveni să îi fim recunoscători și modești în calitatea noastră de viermi minusculi, căci, orice ar fi, noi suntem zeii infinitului. Despre Ucigă-l Toaca nu se pomenește deloc, doar asteroizii sunt consi­de­­rați demonici. Dar, una peste alta, chiar dacă au existat inițial un creator și un anti-creator, ei au devenit dei otiosi, adică au fost scoși la pensie de absolvenții de Fizică și Matematică și nu ne mai interesează soarta lor.

Cu alte cuvinte, deși se spune că Soarele va mai dura câteva miliarde de ani, bogătanii s-au săturat de acest paradis creat întâmplător cumva, vor afla ei până la urmă cum, și își propun să îl secătuiască de resurse pentru a găsi ei alt paradis sărind din univers în univers. Pentru asta, sclavii săraci au de muncă la greu și când nu mai pot munci, să crape urgent. Nu se mai pune problema de pensie, deși vor cotiza pentru pensie. Dar și Soarele e cumva rău, trebuie ecranat, căci acești superiori adoră frigul, bezna, spațiile interioare și artificiale.

Deci universul s-ar fi creat prin explozie și se tot expandează până la disipare, împotriva forței gravitaționale, urmând să dispară într-o beznă infinită și friguroasă, zic unii. Carevasăzică, universul nu s-ar fi creat prin explozie și se tot comprimă până la o bilă incandescentă, din cauza forței gravitaționale, urmând să explodeze, zic alții.

Dar Dumnezeu ce-o fi zicând?