Meditând asupra destinului umanității în momente istorice reprezentative

Deschiderea spre cultură a Cameliei Pantazi Tudor este cu adevărat uimitoare: istorie, literatură - poezie și proză, și, în toate, aceeași dăruire, cu sinceritate și profesionalism. Ceea ce este important derivă din faptul că nu există nici o ruptură între modul de abordare a diferitelor domenii, nutrite de ace­eași empatie și comprehensiune.

Momente istorice¹ o definește ca eseistă, într-o abordare ce implică tratarea, simultan, riguroasă, cu mijloacele științifice cerute de studiul acribios, și liberă, eliberată de cenzura exhaustivului. Singura preocupare a eseistei este aceea de a expune o temă într-un mod personal, curajos, uneori în opoziție cu opinii afirmate de predecesori, cu maxima concentrare pe expresia lingvistică. Autoarea urmărește, deopotrivă, relevarea adevărului științific, istoric, cu respectarea surselor de informare/documentare, și expresivitatea frazei eseistice, răsfrângându-i modul de gândire, de structurare, de adaptare formală.

Demersul eseistic, întrunind aceste rigori, dincolo de libertatea pe care Camelia Pantazi Tudor o ia, în numele libertății de gândire și de exprimare, „de a citi, de a ne informa, de a gândi și, îndeosebi, de a ne exprima liber, pentru că, în primul rând, avem obligația, ca ființe inteligente, să ne formăm propria personalitate, iar aceasta nu se poate realiza decât prin studiu”, este construit ca o călătorie în destinul/istoria umanității, pe par­cursul căruia, sunt propuse repere, momente semnificative, propuse ca momente de meditație, de trecere prin propriul filtru al gândirii și conștiinței.

Camelia Pantazi Tudor se stră­du­iește să stea drept în fața documentelor și să judece drept, prin prisma propriei gândiri, asupra unor momente care au marcat gândirea umanității. Un astfel de moment istoric i se pare a fi teoria evoluționistă a lui Charles Darwin (1809-1882), exprimată în Originea speciilor pe calea selecției naturale sau păstrarea raselor favorizate în lupta pentru existență (1859), teorie care nu se opune celei acceptate în epoca sa, creaționistă, ci o completează, în permanentul efort al uma­nității de a afla de unde vine, care-i sunt originile.

Perspectiva este universalist-umanistă, aria de investigare, spațial și temporal, vastă, cuprinzând Europa și Asia, în desfășurarea unor momente cronologice importante, începând cu Antichitatea greco-latină și cea orientală. Pe aceste premise, celelalte eseuri par scurte povestiri care au ca personaje pe Aristotel (Aristotel și statul atenian în timpul lui Solon), Confucius, Lao Tzi, Buddha (Trei moduri de a percepe realitatea), Ying Zhong Qin, primul împărat al Chinei (Primul împărat al Chinei - erou sau tiran?), apoi, în translare spre Europa, Augustus și Constantin cel Mare (Evoluția cultului imperial între Augustus și Constantin cel Mare), până în spațiul românesc: Podul de peste Dunăre, încă un mister al istoriei, Inscripțiile latine, dovezi ale latinității poporului român? Mișca­rea este a unui regizor care-și poartă propria cameră în travelling, panorame, prim-planuri, focalizate alternativ și alternant, pe momente istorice și culturale, în Europa și Asia.

Nu doar regii și împărații sunt persoanje în aceste eseuri-povestiri istorice, dar și artiști de talia lui Michelangelo și Rafael (Michelangelo Buonarroti și Rafael Sanzio), Eminescu (Eminescu și cauza Basarabiei), până în contemporaneitatea secolului al XX-lea, cu problemele specifice generate de războiul rece (Un critic al războiului rece, „Criza rachetelor” din Cuba, Anul 1979, „Criza ostaticilor” din Iran), și disidența lui Aleksandr Soljenițîn (Istorie și ficțiune - „Pavi­lionul canceroșilor”).

În tabloul epocilor pe care le parcurge, Camelia Pantazi Tudor acordă atenție culturii și educației: Educația și emanciparea femeilor, Petrecerea timpului liber în Bucu­rești. Asupra unor personalități precum Ludovic al XIV-lea, Napoleon, Alexandru Ioan Cuza (Regele Soare sau „L’état? C’est moi!”, Napoleon - principe absolutist sau dictator?, Alexandru Ioaa Cuza, un domnitor providențial), personalități cu lumini și umbre, Camelia Pantazi Tudor proiectează propriul fascicul de lumină, interpretând faptele din unghiul gândirii proprii. Dincolo de toate controversele, Alexandru Ioan Cuza rămâne un domnitor provi­dențial, un deschizător de drumuri, faptele și deciziile sale fiind văzute atât din punctul de vedere al epocii, cât și din cel al istoriei, așadar, sub specie aeternitatis.

Reperele călătoriei în istoria umanității sunt, pentru Camelia Pantazi Tudor, Charles Darwin și Raymond Aron (1905-1983), gânditori pe care îi desparte un secol, dar îi apropie vizionarismul asupra evoluției omului și a istoriei. Spectator angajat, Raymond Aron îi apare ca un spirit lucid, prins în șuvoiul vremurilor, dar nu sub vremi, gândirea occidentală respingând fatalismul, însușit de români ca dat esențial după aserți­unea lui Miron Costin cu bietul om sub vremi. Raymond Aron este în istorie și deasupra ei: „Să fiu în același timp spectatorul istoriei care se face, să mă străduiesc să fiu obiectiv, pe cât posibil, în privința istoriei care se face și, în egală măsură, să nu fiu total detașat, să fiu angajat. Voiam să combin dubla atitudine de actor și spectator”, mărturisire a unui om, deopotrivă, idealist și pragmatic. În orizontul de gândire, delimitat de Raymond Aron, Camelia Pantazi Tudor des­lu­șește datele fundamentale ale lumii contemporane. De aceea, concluzia reunește în aceeași frază: „Nu sunt niciodată lipsit de spe­ranță și sunt întotdeauna angajat. Las în seama altora sarcina necesară de a renova opoziția față de socialism și, mai ales, de a întineri gândirea liberală”, opinia sociologului francez și pe cea a eseistei. Convingerea că rațiunea și știința reprezintă șansa lumii moderne la un viitor promițător rămâne un moment istoric în eferves­cența/ fulguranța prezentului despre care Camelia Pantazi Tudor dă seama cu optimism și încredere în viitorul umanității. Să-i adăugăm și spiritualitatea, credința.