Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Lumina literară şi artistică O viață împreună cu poezia

O viață împreună cu poezia

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Lumina literară şi artistică
Un articol de: Ana Dobre - 08 Dec, 2021

O viață dedicată literaturii, așa ar putea fi considerată înaintarea în timp a scriitorului Ion Andreiță. Viața și literatura sunt o echiva­lență perfectă, fapt relevat chiar în titlul primului volum, Minunea de a trăi (1970), un miracol din care poe­zia sa își extrage sevele, ale căror urme se resimt în volumele următoare: Terralunga (1983), Măsurând cu lacrima fiin­ța ta (1993), Dimi­nețile albe/ Les matins blancs (1999), Între două bătăi de aripă (2003), Douăzeci și una de poezii (2005), 101 poeme (2010), În căutarea Sinelui (2012), Linia lui Dumnezeu (2014).

În selecția din antologia O sută și una de poezii (Editura Academiei Române, București, 2021), se regăsesc poezii din toate aceste volume, alese pentru reprezentativitatea lirismului specific, individualizator al poetului Ion An­dreiță. Forma aleasă pentru a cuprinde emoția este, deopotrivă, clasică și modernă, prozodia susți­nând o muzicalitate adaptată fluxului emotivității concretizate în ideea poetică.

Poetul alege un citat din Marian Popa referitor la poezia patriotică și cea de incitare socială pentru a motiva aplecarea spre această temă. Sentimentul patriotic include trecutul și prezentul, dimensiunea fiind aceea sugerată de Sf. Augustin - prezentul prezentului și/ prezentul trecutului, unica dimensiune temporală fiind prezentul. Urmele trecutului - ulciorul, ruinele, davele dacice, eroii, strămoșii, semnele prezentului - părinții, poporul, țara/ patria, credința - sunt reunite în fiorul sentimentului iubirii de patrie, sentimentul patriotic. Tot ceea ce trăiește și simte poetul este integrat peisajului național, cu semnele unui prezent istoric, eroic. Destinul său, ca parte a națiunii, se împletește cu destinul țării, visurile sale sunt un reflex al visului na­țional.

Gândul poetic cuprinde panoramic imaginea țării, văzută în dimen­siune istorică, mod de a exprima minunea de a trăi în relație cu destinul ei milenar. Tematica include în această metaforă a miracolului vieții/ existenței dragostea de tot ceea ce înseamnă țară/ patrie în Ulciorul, Dave pe Olt, Dave pe Columnă, Țăranii și Unirea, Apele mun­ților mei, Pământul țării. Cultul eroilor apare în Mo­goșoaia, dedicată martirului Constantin Brâncoveanu, La Palermo, dorul, dedicată lui Nicolae Bălcescu, Iancu, Pe tricolor și în inimi, Trandafir de la Moldova. Sentimentul patriotic include bocetul pentru tinerii jertfiți pentru idealul mișcării din decembrie 1989 - Baladă pentru strămoșii noștri tineri. Patria înseamnă și perso­na­litățile care i-au sintetizat dorurile, devenind expresii ale spi­ritualității românești: Mihai Eminescu - Întâlniri cu Eminescu, C. Brâncuși - Inscripție pe o poartă, Marin Preda - Poiana lui Iocan, Nicolae Labiș - Noaptea iguanei, Nichita Stănescu - Cântec de dragoste, Ioan Alexandru - Poetul, Marin Sorescu - Protest. Inclusă în semantica lexemului patrie este dragostea pentru părinții aso­ciați naționalității: Mama, Tata, (1, 2), Mama mea cu vorbe bune.

Eul poetic se definește, așadar, în relație cu realitatea patriei; mișcarea ulterioară se deplasează de la pluralul colectivității, noi, de la ritmurile largi ale sentimentului patriotic la tema eului, la intimitatea sinelui, a definiției de sine în raport cu patria, iubirea, cunoaș­terea, cu Dumnezeu, cu creația: Fior, Gând ascuns, Eseniană, Ins­cripție pe un inel de logodnă, Fugă de amintiri, Dintr-un deal, Vernisaj, Poveri, Ora triste­ților, Între mine și oameni, Rugă, Cântecul meu, Reconstituire.

Nostalgia trecerii e resimțită elegiac în reflecțiile asupra vieții și morții. Pierderea celor dragi - frate, soră, transformă o poezie ocazională în emoție impersonală: Elegie, Dragă frate, Cântec la plecare, Obsesie, Jertfa utilă, Între două bătăi de aripă, Voci din Infern, Plânsul fetelor lui Lot, Clipa și infinitul, Între om, pământ și cer, Sinele, Între mine și oameni, Fețele toamnei, Toamnă târzie, Balada zăpezilor de altădată. Viața este o fulgurare între două necunoscute, clipa și infinitul: „Între două bătăi de aripă/ Universul ne privește o clipă// Rânduind ce are de rânduit/ Între Clipă și Infinit.”

Statutul omului și al poetului Ion Andreiță se definește prin iubire, o iubire ce include întreaga semantică a acelui agape - dragostea de semeni, de cuvânt, de formele vieții: „Între mine și oameni,/ Inima mea -/ Pentru ca drumurile lor/ Să se arcuiască/ în curcubeie și copii.” Având reve­la­ția eternului, Ion Andreiță conchide că moartea nu există, ea este o altă formă de manifestare a vieții în dimensiunea spiritualului: „Între mine și oameni,/ Moartea mea -/ Pentru ca luceafărul serii,/ Încălzit de vama/ Trecerii mele,/ Să le cutreiere pașnic/ Somnul”.

Venețiene și Pariziene sunt acua­rele impresioniste, pasteluri în care gândul poetului desenează tablouri panoramice (De sus, Din fereastră), pentru ca privirea să se oprească asupra unor obiective, detaliate în metafore descriptive: Piața San Marco, Palatul Dogilor, Eiffel, Luvru, Notre Dame, Sena. În acest peisaj occidental, Ion Andreiță caută urme ale românilor și le află în Montparnasse - Brâncuși; pe străzile Parisului, îl află pe Mihai Eminescu - Singurătatea poetului, iar în Piața Furstemberg, pe cei trei universali Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu.

În cele O sută și una de poezii, sufletul poetului Ion Andreiță se risipește generos, cu singurul orgoliu acceptat, acela de a ajunge la sufletul celuilalt.