Parcul Carol I sau Parcul Filaret?

De la o vreme încoace, de când s-a dat drumul la recunoașterea meritelor Casei Regale române, a familiei Hohenzollern, s-a trecut în partea cealaltă, a exagerărilor. C-așa suntem noi românii, sau, mai bine-zis, unii dintre noi.

De pildă, Parcul Filaret poartă numele (oficial?) de Parcul Carol I. N-are nici o legătură cu primul rege român. Doar că aici, în Parcul Filaret, s-a organizat în 1906 o expoziție retrospectivă privind realizările române, în varii domenii de activitate, în cele patru decenii de domnie/regat al lui Carol I. De aici, s-a creat, fără voia sau încredințarea regelui, confuzia privitoare la adevărata denumire.

În toată legislația lumii, unei donații, dacă este acceptată, trebuie să i se respecte și condițiile. Dacă aceste condiții au fost anulate în regimul comunist-ateist, după Revoluția din 1989 s-a revenit la o legislație democratică, așa cum a fost până la instaurarea bolșevismului cu tancurile sovietice „eliberatoare”. Parcul cu pricina, căruia i se dăduse numele „Tineretului”, a revenit sau a trebuit să revină la denumirea sa inițială: Parcul Filaret, așa cum era stipulat în testamentul vrednicului de pomenire, ierarhul cărturar și traducător Filaret de Râmnic (1742-1794).

Aromân din Ianina, localitate balcanică, după o scurtă ucenicie pe lângă Partenie, Mitropolitul Târnavei, Filaret trece Dunărea şi se stabilește în Țara Românească, învață, probabil, la Academia de la „Sfântul Sava” din București și, cu vocație monahală, se stabilește la Mănăstirea Căldărușani, unde va deveni egumen și va restaura locașul sfânt. Dovedește și calități de administrație, urcând pe treapta de arhimandrit la Mitropolia Bucureștiului, funcție care-i permite să-și demonstreze și vocația editorială, începând tipărirea de cărți religioase în timpul Mitropolitului Ungro-Vlahiei, Grigore. Apoi, în 1770, îl însoțește pe Episcopul Chesarie al Râmnicului într-o acțiune diplomatică la Sankt Petersburg, spre a-i prezenta țarinei Ecaterina a II-a doleanțele enoriașilor români. Din 1776 ocupă scaunul de Episcop al Râmnicului, unde se remarcă printr-o excelentă organizare a vieții canonice, fiind protectorul altor ierarhi sau cărturari: Grigorie Râmniceanu, Ilarion, Episcopul Argeșului și sfătuitorul lui Tudor Vladimirescu, Dionisie Eclesiarhul și Naum Râmniceanu. Perioada sa râmniceană se remarcă prin tipărirea sau traducerea de cărți religioase (circa 25 de lucrări), cu scopul „românizării serviciului religios”. Dar meritul său cărturăresc incontestabil constă în continuarea tipăririi Mineielor (lucrare începută de predecesorul său, Episcopul Chesarie). Filaret tipărește Mineiele pe lunile februarie și martie (pregătite de Chesarie) și continuă tălmăcirea lor, pentru perioada aprilie-septembrie, cultura română beneficiind, astfel, de integrala românească a Mineielor. Interesante la aceste mineie sunt predosloviile, adică prefețele, în care se dau date din istoria românilor, răspândesc ideea conștiinței latinității limbii și poporului român, idei sincrone cu iluminismul european. El era, cum scria N. Iorga în Istoria Bisericii românești și a vieții religioase a românilor (vol. II, Vălenii de Munte, Tip. Neamul românesc, 1909, p. 146), un „om sfânt, care cerea lumii să cânte «catavasii și irmoase, iar nu cântece curvești și drăcești»”.

La 23 septembrie 1792, Filaret este ales Mitropolit al Țării Românești, aducând la București și tiparnița episcopală râmniceană. În această calitate se remarcă prin relații ecleziastice cu ierarhii din Balcani și Asia Mică. Dar poate cea mai importantă latură a personalității sale este cea filantropică. Își investește averea în ctitorirea de biserici, dar și de școli, ridică un foișor și o cișmea în dealul de pe moșia sa, numită ulterior după numele său: Filaret (s-a construit pe aceeași moșie și o gară). Prin testament, Filaret, cum precizează și Lucian Predescu în Enciclopedia „Cugetarea”, lasă o „avere colosală de mai multe moșii și locuri în București pentru educațiea copiilor orfani”.

Bolnav și încolțit de intrigi, Filaret își dă demisia în septembrie 1793 și trece la Domnul la vârsta de numai 52 de ani.

Având în vedere faptele sale filantropice și cărturărești, este în drept să-i ștergem numele din conștiința bucureștenilor și a tuturor enoriașilor români? Câți oameni cu stare materială devin, azi, mari filantropi de talia lui Emanoil Gojdu sau a Mitropolitului Filaret?