PERSPECTIVE: Tineretul din ziua de mâine

Generații după generații, unii dintre vârstnici clatină dojenitor din cap, de câte ori au ocazia, și rostesc dezamăgitul și dezamăgitorul: „Of!, tineretul din ziua de azi...”, uitând că, în urmă cu 50-60-70 de ani făceau la rândul lor parte din mustratul tineret din ziua de ieri...

Ceea ce li se reproșează, de regulă, copiilor, adolescenților și tinerilor este că sunt gălăgioși și obositori, vorbesc și râd tare, uneori chiar strigă, că nu sunt suficient de politicoși și că „n-au nici un Dumnezeu” - înțelegând asta nu doar în sens religios, ci și în acela că n-au nici un scop în viață, sunt neserioși și superficiali.

O să-mi permit să nu zăbovesc prea mult pe primele reproșuri. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că încă n-am uitat: toți - sau, mă rog, majoritatea dintre noi - eram gălăgioși și obositori pentru adulți, vorbeam tare, râdeam tare, uneori strigam de pe un trotuar pe altul sau de la etaj la parter, noi, băieţii, mai spărgeam câte un geam, fetele se îmbrăcau uneori într-un mod care părea scandalos dacă nu părinţilor, atunci sigur bunicilor, mai uitam să ne spălăm pe mâini înainte de masă ori să spunem „Săru' mâna!” după ea, dar - ce să vezi? - toți prietenii mei din adolescență au ajuns oameni la casa lor, cum se spune, au profesii serioase, unii chiar ceea ce se poate numi o carieră. Am crescut și am crezut - și încă mai credem, chiar și acum - în adevărul spusei „Nu contează cât de lung am părul, important e cât și cum gândesc”.

Ceea ce ne aduce la partea mai serioasă a reproșurilor. Sunt tinerii de azi „fără nici un Dumnezeu” - la propriu și/sau la figurat? Pentru sensul propriu, e suficient să mergi la Sfânta Liturghie ca să te lămurești: bisericile sunt pline de tineri, adolescenți și copii. Inclusiv copii foarte mici care - spre deosebire de noi, crescuți în comunism, cu toate restricțiile, dar mai ales spaimele aferente - au șansa de a crește într-o atmosferă spirituală încă de la vârsta la care nici nu conștientizează încă unde se află. Contează enorm! Și cu siguranță se va vedea - se vede deja, în cazul celor mai măricei - așa cum de altfel se vedea în educația, mentalitățile și felul de a fi al generațiilor antebelice.

Cât despre sensul figurativ, îi asigur pe cei exagerat de îngrijorați că nu e nici pe departe chiar așa. Cel puțin nu în România și cel puțin nu pentru cei mai mulți dintre tineri. Și asta în ciuda condițiilor vitrege - mă refer la derapajele tot mai bizare, eufemistic spus, ale contemporaneității, în care o parte a lumii occidentale pare obsedată - ca să nu zic posedată - de secularizare și de așa-zisa corectitudine politică, menită în mod tot mai evident să pună majoritatea sub papucul minorității. Și în ciuda valurilor de frivolitate care năvălesc peste noi.

Dar „tineretul din ziua de azi” marșează la toate astea mult mai puțin decât ne temem noi. Teribilismul infantil sau adolescentin este ceea ce a fost întotdeauna și e normal să fie: o perioadă de revoltă şi de manifestări exagerate ale personalităţii aflate în erupție. După care, ca şi părinţii lor, ca şi bunicii, ca şi străbunicii, tinerii îşi văd de drumul lor, pentru că - în ciuda aparențelor - acest drum există și ei și-l știu, după cum își cunosc foarte bine interesele. Uneori mai bine decât noi...

Și mai e ceva. Depinde și ce li se oferă ca alternativă! Luați un adolescent aparent dependent de device-uri și de you tube și scoateți-l în natură, într-un loc frumos, sau ieșiți să bateți mingea cu el ori, și mai bine, aranjați să iasă cu alți adolescenți - o să aveți o surpriză: va uita de internet!

O surpriză o să aveți și dacă intrați cu ei într-o discuție pe subiecte culturale...

Și nu, nu vor toți să plece din România și să nu se mai întoarcă.

Puneți-vă fără grijă speranțele în ei! Sunt tineretul din ziua de mâine.