Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Lumina literară şi artistică POEZIE: Cristian Muntean

POEZIE: Cristian Muntean

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Lumina literară şi artistică
Data: 29 Ianuarie 2025

RITUAL MATINAL

mi-am revăzut chipul în oglindă
ca-n fiecare dimineaţă înainte de a-mi bea
cafeaua cu lapte rece ca-ntr-un ritual
matinal de dezgropat morţii
într-o oglindă deformată cel mai greu este
să te recunoşti din mulţimea de distorsiuni
cărora nu le mai dai bineţe chiar şi atunci
când te ciupesc de mână ca să-ţi amintească
că eşti viu
am revăzut în oglindă o fiinţă fără chip
ce se afunda într-un drum lung care nu
ducea lipsă de oglindiri însufleţind vizibilul
într-un colaj de chipuri ce pornea de demult
de la strămoșii mei necunoscuţi până la părinţii
ce-mi zâmbeau cu o complicitate ce mi-a
adus aminte de propria moarte
înăuntrul chipului pe care nu-l mai sesizam 
ca prezenţă erau pavate străzile copilăriei
luminate ca de sărbătoare
când morţii privesc pe gaura cheii
timpul 

PAUZĂ DE RESPIRAȚIE

înaintam greu prin acele tăceri
ce adânceau tunelul ce le scotea la lumină
sunt aproape albe cuvintele acestea
îmi şoptea bătrânul
în timp ce drumul prin tunel îmi scotea
la lumină o multitudine de culori interioare
semn al amintirilor ce încă îmi dădeau târcoale 
prin diferite forme ce au început să prindă 
contur de oameni cât o orchestră
ce-şi acordă instrumentele
cântând o partitură doar de ei ştiută
cuvintele bătrânului au devenit galbene
s-au topit precum ceara de la faţa focului 
înălţând în văzduh văpaie
fiecare timp are un alt înţeles
să facem o pauză de respiraţie
îmi şopti bătrânul
culegând culori din sufletele oamenilor
orchestră 

APOCALIPSELE SUNT PERSONALE 

apocalipsele sunt personale 
îmi spuneai la începutul acela de toamnă
când lăsasem în urmă marea
cu toate ale sale 
în definitiv fiecare ne trăim
apocalipsa personală la timpul său
navigând prin viaţă
cu propriile pânze şi propriul colac de salvare 
nu-mi mai aduc aminte de când n-am
mai văzut fete sărind coarda în faţa blocului 
sau băieţi jucând fotbal pe străzile pustii
totul a devenit mecanizat precum 
sufletele noastre
nu mai aleargă nimeni după fluturi 
pentru insectar 
sau să culeagă castane pentru şcoală 
apocalipsele sunt personale îmi spuneai
pentru că refac răsăritul fiinţei ce moare 
în timp mai e speranţă îţi spuneam
alergând spre şcoală
să joc lapte gros cu băieţii 

TIMPURI BANALE 

apăruseră nişte timpuri banale la orizont 
totul începea cu sfârşitul
şi revenea prin repetiţie în acelaşi loc 
nişte timpuri cu susul în jos 
limbile tehnice luaseră locul limbilor vechi
se vorbea despre civilizaţie
dar totul era dus pe apa sâmbetei nu mai 
vorbea nimeni de 
moarte bună
totul era mort în suflet
înainte de a se naşte
timpul devenise înverşunat
pe viaţa care nu dădea semne
de bună purtare
apăruseră nişte timpuri cât se poate 
de banale
limbile vechi ne făceau atenţi
cu limbă de moarte 

Și A FOST SEARĂ ŞI A FOST DIMINEAŢĂ 

şi a fost seară şi a fost dimineaţă
când mi-am descoperit conturul feţei
în oglinda ce-o moştenisem de la mama 
cum se uita la mine chiorâş
căutându-mi coşurile ce mi-ar fi amintit 
de adolescenţa rebelă
morţilor li se acoperă oglinzile din casă 
nu-şi mai pot vedea feţele din afară
încep să le cunoască pe cele dinlăuntru
și a fost seară şi a fost dimineaţă
bâjbâiam prin întunericul oglinzii
cu pofta dezgolită a prunciei
îi căutam pe ai mei înşiruiţi în amintiri
îi port mereu la brelocul cu chei
ce atârnă de uşa de la intrare
ca să fiu gata de orice plecare
acum văd ca prin oglindă în ghicitură
încă n-a venit vremea să văd faţă către faţă 
oglinda moştenită de la mama
îmi zâmbeşte tăcută
şi a fost seară şi a fost dimineaţă