La un ceai Te invit la un ceai cafea bem mereu să vii, te rog, îmbrăcată într-o poezie tu alegi deux pièces rochie dreaptă cloș scurtă lungă ne plimbăm apoi prin pădurea din gândurile
21 Mai, 2025
POEZIE: Nicolae Novac
Tatăl nostru, în exil
Tatăl nostru carele ești în cer,
Cad, umilit, în genunchi, și-ți cer,
fața Ta sfântă să-Ți întorci iară spre noi,
că ne zbatem în chinuri de moarte și-n nevoi,
când dorul de țară inima ne-o scurmă
și ne pierdem prin străini, fără nume și urmă,
Vină împărăția Ta cu pace și-n inima mea
Așa...
Facă-se voia Ta
Precum în cer așa și pre pământ:
ca să vadă tot natu´ că ești Mare și Sfânt,
ca-n ziua când ai despărțit întunericul de lumină
sau când l-ai pus pe Adam în minunata grădină
în care se-ntâlni cu păcatul,
când mintea i-o suci necuratul...
Pâinea noastră cea de toate zilele
Ți-o cerem cu toate milele,
să ne-o faci mai albă și mai bună,
că ni se oprește-n gât și ne sugrumă,
când o mâncăm pe plaiuri străine,
cu gândul mereu la ziua de mâine
Pâinea bună, cu miros de Românie, pâinea nouă....
Dă-ne-o astăzi, și-n vecii vecilor, nouă.
Și ne iartă nouă păcatele noastre
Că-s grele și fără de număr
și ne apasă ca o piatră de moară pe umăr,
de când țara ne năpădiră muscalii ca ciuma
dar nu precum noi vrem ci numa
precum și noi iertăm greșiților noștri,
seara, când obosiți se întorc la mal albatroșii.
Și nu ne duce pe noi în ispită
când auzim cât de amară e bucătura de pită
pe care frații noștri, acasă, o pun cu silă-n gură,
ca pe un boț de cenușă și zgură,
cu limba aspră de blestem și venin,
că neamu-l sugrumă muscalul hain.
Ca să putem într-o zi, împreună cu ei slăvi numele Tău
TU ne izbăvește de cel rău!...
(Revista Scriitorilor Români, nr. 3/1964, München)
.jpg)
