POEZIE: Nicoleta Milea

PÂNĂ ȘI BUCURIA CUVINTELOR E O AVENTURĂ 

I
Undeva, la marginea câmpiei,
de dor, mă învelesc cu sângele zăpezilor
viscolite până-n ultimul gând…
cineva îmi scrie într-o limbă neștiută.
Sunt și nu sunt…
înhămată la nămeții însingurării,
te aștept cu lumina cuvintelor în prag,
unde mai ești, unde mai ești?
La geam îmi bate noaptea…

II
De ce mai țipi, umbră a mea,
timpul nu are buze, nu are ochi,
nu are obraji, nu are urechi,
prea liber pentru a fi numit!
Sunt și nu sunt…
într-o vizită protocolară pe mare,
ajută-mă să văd nedeslușita cale,
disperată, de dor, strâng valul
cu încăpățânare la piept și aștept…

III
Iscoditoare, trec pe lângă noi perseidele,
înaripate cu cele mai voluntare vise…
totul se împarte la doi și dinspre zori
vine lumina încercuindu-ne.
Sunt și nu sunt…
un gând vasal se arată după ploaie
printre stâncile albastre, la naștere,
carne muritoare și cunoaștere,
nimicuri ancestrale într-un popas imaginar…

IV
Eram la răscrucea-nserărilor,
când migrau pescărușii spre noi,
clepsidra lipită-n tăcere cu rouă
părea cadavrul eternității mute.
Sunt și nu sunt…
traficantul de vieți ar fi vrut să ne ardă pe rug,
nu știam că pentru felia de iubire
și întunericul e cea mai orbitoare lumină
înflorită-n clopotnița visului…

V
Vedeți, Maiestate, clipa ne dă târcoale,
rachetele spintecă cerul în două,
repatriat, după o intervenție chirurgicală,
soldatul necunoscut mă cere în căsătorie.
Sunt și nu sunt…
zăbrelele temniței mai păstrează ceva
din poemele risipite-n oglinzi cu dublu chip, 
o, tu, lumină, nu mai ai nici piele,
nici oase, nici carne, plutești pe aripi de curcubeu…

VI
Nedepănate fire de viață
se încâlcesc pe un hard-disk,
trebuie să găsim un alt joc,
nu mai începem cu începutul.
Sunt și nu sunt…
cartea de pe noptieră
își recapătă forma de copac deportat,
cerul, cu iz de busuioc,
veghează la colțul casei părintești…

VII
Cuvântul meu tace privind,
gândul tău privește tăcând,
nenumite atingeri aduc înflorirea
pământului de noi frământat.
Sunt și nu sunt…
o mână prinde vântul eteric
până când lumina din noi
zidește arhetipul iubirii
îngăduindu-ne întâlnirea cu Dumnezeu…