Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Lumina literară şi artistică POEZIE: Pr. Ginel Aurelian Ivan

POEZIE: Pr. Ginel Aurelian Ivan

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Lumina literară şi artistică
Data: 29 Ianuarie 2025

SMERENIA - CALE SPRE ÎMPĂRĂȚIE

Doi oameni urcă la Templu, să roage pe Dumnezeu
Să le ierte viața-ceasta, ce te provoacă mereu,
Unu-i fariseu, fidel Legii vechi-testamentare,
Altu-i vameș-dregător, judecat pentru a lui stare;

Primu’-i respectat în țară, că vorbește „ca din cărți”,
Se poartă frumos în lume, făr-avea dificultăți!
Celălalt e înstărit, prin a lui dregătorie,
Și oamenii-s supărați, că trăiesc în datorie!

Dumnezeu, însă, privește l-a’ lor suflete-nnegrite,
Și-nțelege, fără doar și poate, că sunt foarte diferite:
Fariseul, îngâmfat, mult se laudă cu toate,
Vameșul e supărat și nevrednic se socoate.

Fariseul, stând el drept, mult se lăuda în sine
Că nu-i ca ceilalți, mulțumind pentru puține!
El postește marți și joi, și nu e nici răpitor,
Se crede bun și corect față de-acest dregător;

E semeț și îndrăzneț, neștiind că-mpărăția
Nu se poate câștiga dacă n-ai smerenia!
Consideră că Dumnezeu este obligat „să-i dea”,
Pentru că-i evreu „ales”, ceea ce i se cădea!
El simțea, contractual, că Iahve-l iubește tare
Și nu are trebuință ca să schimbe a lui stare,
Îi e bine, e-nălțat, e departe de cel vameș,
Mântuirea-i doar a lui, n-are cum să mai dea greș!

Vameșul, departe stând, își zicea el, ticălosul:
„Dumnezeu să-mi ierte toate, pentru că sunt păcătosul,
Ce-mi știu inima rănită și starea întunecată,
Cugetarea cea lumească o simt foarte încărcată!”

Ce-i separă pe cei doi de cereasca-mpărăție?
Ce ne-arată nouă Domnul că-i mai mare bogăție?
Cel fățarnic este rău și cu sufletul hain, 
Pe când vameșul e bun, având sufletul senin!

Astfel zice Domnul Slavei despre cei ce s-au urcat
La Templu, ca să se roage cu sufletul încărcat:
Vameșul s-a coborât la casa sa îndreptat,
Fariseul, însă, culmea, altfel decât s-ar fi așteptat
A căzut de la-nălțime, având drept rezultat
Pierderea Împărăției, fără a fi „achitat”,
Pentru că cel ce se-nalță pe sine se va smeri,
Iară cel ce se smerește-mpărăția va găsi!