POEZIE: Pr. Ginel Aurelian Ivan

SMERENIA - CALE SPRE ÎMPĂRĂȚIE

Doi oameni urcă la Templu, să roage pe Dumnezeu
Să le ierte viața-ceasta, ce te provoacă mereu,
Unu-i fariseu, fidel Legii vechi-testamentare,
Altu-i vameș-dregător, judecat pentru a lui stare;

Primu’-i respectat în țară, că vorbește „ca din cărți”,
Se poartă frumos în lume, făr-avea dificultăți!
Celălalt e înstărit, prin a lui dregătorie,
Și oamenii-s supărați, că trăiesc în datorie!

Dumnezeu, însă, privește l-a’ lor suflete-nnegrite,
Și-nțelege, fără doar și poate, că sunt foarte diferite:
Fariseul, îngâmfat, mult se laudă cu toate,
Vameșul e supărat și nevrednic se socoate.

Fariseul, stând el drept, mult se lăuda în sine
Că nu-i ca ceilalți, mulțumind pentru puține!
El postește marți și joi, și nu e nici răpitor,
Se crede bun și corect față de-acest dregător;

E semeț și îndrăzneț, neștiind că-mpărăția
Nu se poate câștiga dacă n-ai smerenia!
Consideră că Dumnezeu este obligat „să-i dea”,
Pentru că-i evreu „ales”, ceea ce i se cădea!
El simțea, contractual, că Iahve-l iubește tare
Și nu are trebuință ca să schimbe a lui stare,
Îi e bine, e-nălțat, e departe de cel vameș,
Mântuirea-i doar a lui, n-are cum să mai dea greș!

Vameșul, departe stând, își zicea el, ticălosul:
„Dumnezeu să-mi ierte toate, pentru că sunt păcătosul,
Ce-mi știu inima rănită și starea întunecată,
Cugetarea cea lumească o simt foarte încărcată!”

Ce-i separă pe cei doi de cereasca-mpărăție?
Ce ne-arată nouă Domnul că-i mai mare bogăție?
Cel fățarnic este rău și cu sufletul hain, 
Pe când vameșul e bun, având sufletul senin!

Astfel zice Domnul Slavei despre cei ce s-au urcat
La Templu, ca să se roage cu sufletul încărcat:
Vameșul s-a coborât la casa sa îndreptat,
Fariseul, însă, culmea, altfel decât s-ar fi așteptat
A căzut de la-nălțime, având drept rezultat
Pierderea Împărăției, fără a fi „achitat”,
Pentru că cel ce se-nalță pe sine se va smeri,
Iară cel ce se smerește-mpărăția va găsi!