Prima verba cu umbre și sonete

Volumul de debut, Umbră. Sonete în largul mării (Editura Mariam, Călimănești, 2020), al Mariei Anastasiu o reprezintă în căutările ei de la această vârstă spirituală. Peste tot se simt umbre livrești, cărora poeta le este îndatorată, întrucât acestea îi oferă mai multe variante de modalități de reprezentare a lumii decât de integrare în umbrele ei. Interogațiile îi apar­țin, ceea ce relevă un spirit febril, preocupat de sensul existenței, de adevărurile pe care trebuie să le descopere și a căror revelație o așteaptă.

Maria Anastasiu este un spirit deopotrivă comprehensiv și empatic. Căutările ei sunt îndreptate spre trecutul cultural al umanită­ții - Grecia, Roma, Mesopotamia, Egipt, spre personalități care și-au pus amprenta inconfundabilă asupra culturii universale - Dante, Shakespeare, Molière, Goethe, aducând în dimensiunea prezentului său general-umanul. Nu este vorba despre o anamneză, ci mai mult de o relocare a spiritului care, prin cuvânt și tăcere, poate aduce în prezentul prezentului stări, atitudini, gânduri, trăiri omenești în care se recunoaște ea însăși - parte a unui întreg, parte a lumii și a umanității înseși.

Pentru complexitatea acestor trăiri, Maria Anastasiu alege rigoarea prozodiei clasice, obligând imaginația cu întreaga ei pletoră de fantasme, de imagini să se supună unui cartezianism al spiritului. Conștientă de marea cultură a lumii, luându-l pe Shakespeare drept călăuză („I am but shadow of myself: You are deceived, my substance is not here”), Maria Anastasiu se așază la umbra livrescului în speranța clarificării de sine prin alții, prin revelația capodoperei, care conține un adevăr recunoscut ca atare. „Eu îmi aprind iubirea-n fantezii de alții scrise”, se confesează poeta, dând o semnificație persona­lă iubirii, în dubla ei semnificație - apolinic și dionisiac, plutonic și neptunic, iubirea ca sentiment profund omenesc, trăit în carnalitatea lui senzuală, dar și iubirea spiritualizată, eliberată de carne, aspirând la transcendență. În trăirile sublimate în artă ale acestor genii, Maria Anastasiu caută umbra propriilor sentimente, a propriilor trăiri: „Sunt umbra așternută pe beton/ A tuturor și nu iubesc nici unul.// Și totuși doar în umbră se îmbină/ Și noaptea grea și-a soarelui lumină”.

Există și preocuparea tematică pentru statutul creatorului și al creației. Prima referire e, desigur, la Dumnezeu, Anonimul, Cel care nu se vede în creație, dar se simte peste tot. Eforturile creatoare ale poetei se situează într-o continuitate vizibilă și previzibilă: „Iar noi și azi, zadarnic de sublim,/ Ne chinuim să-i naștem amintirea/ Căci autorul este anonim/ Și anonimă e și nemurirea”.

Maria Anastasiu este o poetă intelectualizantă, cerebrală. Poezia ei nu se reduce la o descriere de sentimente, chiar și cu profunzimile pe care le presupune sondarea propriului abis sufletesc. Latura comprehensivă este mult mai accentuată, poezia fiind pentru ea o modalitate de cunoaștere a lumii și, implicit, a propriului eu.

Umbră. Sonete în largul mării reprezintă, în destinul de creator al Mariei Anastasiu, o prima verba, primii pași pe nisipul fierbinte al literaturii. Poeta se proiectează în afară, în lume, în reprezentări poetice prin care să prospecteze spec­tacolul lumii, cu evanescen­țe­le, cu inefabilele și imponderabilele ei. E de presupus că, în viitor, poeta se va întoarce în sine pen­tru a se așeza în ecuația lumii și a creației. Volumul este promiță­tor, ca ideatică și expresivitate artistică.

În spațiul deschis al mării, în largul mării, perspectiva este infinită, cum infinite pot fi și speran­țele poetei.