Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Lumina literară şi artistică CĂRȚILE PE MASĂ: Psalmii actorului Dorel Vișan

CĂRȚILE PE MASĂ: Psalmii actorului Dorel Vișan

Un articol de: Romeo Aurelian Ilie - 20 Ian, 2019

Dorel Vișan este fără doar și poate unul dintre cei mai iubiți actori români contemporani. Dar ceea ce nu știu foarte mulți dintre cei care-l apreciază ca actor este faptul că el este, în același timp, și un redutabil poet, publicând până acum zece volume de versuri, în mare parte de inspirație religioasă, din familia lirică a psalmilor davidici. Cel mai recent volum i-a apărut în 2017, la editura ieșeană Princeps Multimedia, într-o ediție bilingvă româno-engleză (traducere: Ioan Lucian Radu), având titlul: „Sunt pradă-n voia vremii, Doamne/
I am the prey of the time, Lord”.

Autorul își numerotează psalmii începând cu numărul 151, arătând astfel că nu se consideră vrednic de a sta alături cu psalmistul biblic, regele David, cel căruia îi sunt atribuiți cei 150 de psalmi canonici, ci se situează, smerit, în urma și în umbra acestuia, dar nici foarte departe, ci în vecinătate, cât să primească de la acesta, prin rugăciune, mici fărâme de har liric pentru a-și cânta, la rându-i, dragostea de Dumnezeu și propria-i micime. Tot sub semnul smereniei stă și începutul volumului de față, prin psalmul „Răspunde-mi, Doamne, dacă poți (Un cântec al încercării)”, în care își declamă neputința de a-și duce cum se cuvine crucea primită spre mântuire, de la Dumnezeu: „La grea-ncercare m-ai pus, Doamne,/ Grea cruce mi-ai sortit să car”.

Un psalm deosebit cuprins în această carte este acela în care poetul se arată a fi frate de iluminare cu filosoful Petre Țuțea, cel care surprindea esența libertății omului în formula: „Robește-mă, Doamne, ca să mă simt liber!”, arătând că adevărata libertate vine tocmai din supunerea voii omului în fața voii Domnului, într-un perpetuu „facă-se voia Ta”, desprins din Rugăciunea Domnească. La rândul său, poetul Dorel Vișan declară: „Așa înțeleg eu să fiu liber, Părinte,/ și înaintea Ta să-mi port Libertatea/ Ca un samar:/ Cum boul puternic jugul și-l rabdă/ Și hamul și-l poartă-un neostoit armăsar”.

Ceea ce surprinde la psalmii lui Dorel Vișan nu este atât măiestria cu care acesta își împletește versurile, deși reușește în multe poeme să ofere metafore puternice, demne de un poet dăruit cu har, ci mai cu seamă diversitatea sentimentelor sale față de divinitate, pe care și le exprimă de fiecare dată cu o sinceritate dezarmantă, conștient fiind că, atunci când îi vorbești Domnului, nu o poți face decât golit de orice falsă pudoare, sentimente care acoperă întregul spectru de trăiri, de la deznădejdea lui David din Psalmul 50 până la curajul lui Iov de a-i cere socoteală Domnului pentru necazurile sale. Ceea ce dovedește că, mai înainte de a fi actor sau poet, Dorel Vișan este om, cu plusuri și minusuri, dar un om ce conștientizează în timp real faptul că este un fiu al lui Dumnezeu și că de acest cordon ombilical de har nu se poate rupe, indiferent de voia sa, drept care își încheie acest volum de psalmi într-o atitudine ce-l face frate geamăn în duh cu fiul risipitor din parabola biblică: „Și inima mi s-a întors în mine/ Și rărunchii mei s-au tulburat,/ Și m-am aruncat cu fața la pământ/ Și am strigat:/ Binecuvântează-mă, Părinte, pentru ceea ce nu știu”.

Acest nou volum de psalmi are două mari merite: primul este acela de a ne face cunoștință și cu Dorel Vișan omul, cel lipsit de măștile actorului, iar al doilea este acela de a ne arăta că psalmii sunt o poezie profund umană, pentru că, deși vorbesc despre Dumnezeu, accentul cade, paradoxal, pe om, căci despre sine vorbește omul, chiar dacă se raportează la divinitate, și pe sine se prezintă gol în fața Părintelui Ceresc.