Seara zilei de 16 ianuarie 2023 a fost un buchet de emoții pentru toți cei prezenți în Sala „Pimen Arhiepiscopul” a Centrului eparhial Suceava. Evenimentul intitulat „Răsări‑va pădure sau cetate…”
Seara zilei de 16 ianuarie 2023 a fost un buchet de emoții pentru toți cei prezenți în Sala „Pimen Arhiepiscopul” a Centrului eparhial Suceava. Evenimentul intitulat „Răsări‑va pădure sau cetate…”
Pentru a celebra Ziua Culturii Naționale, Inspectoratul Școlar Județean Suceava în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin sectoarele Cultural și Media și comunicare, și Societatea Femeilor Or
Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a luat parte, în Groşi, județul Baia Mare, la manifestările naţionale prilejuite de dezvelirea şi sfinţirea bustului taragotistului Du
Editura Renașterea a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului a lansat două cărți în cadrul Festivalului Internațional de Carte Transilvania, desfășurat în perioada 16-19 septembrie în Piața Unirii din
La 420 ani de la trecerea la cele veșnice a Domnitorului Mihai Viteazul, primul întregitor al neamului românesc, joi, 19 august, a fost hram la Mănăstirea „Mihai Vodă” de la Turda, județul Cluj, construită pe
Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfânta Vinere” din Zalău, unde a săvârșit Sfânta Liturghie. Pr. Gabriel Gârdan, preot
Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a organizat luni, 24 februarie, un eveniment cultural dedicat împlinirii a 30 de ani de la hirotonia întru arhiereu a Înaltpreasfințitului Părinte Andrei,
Academia Română a organizat miercuri, 15 ianuarie 2020, în Sala Mare a Ateneului Român, sesiunea festivă „Sincroniile europene ale culturii române”, dedicată Zilei Culturii Naționale, aflată la a 10-a
În cadrul proiectului de încurajare a lecturii în mediul rural, în mod special în rândul copiilor şi tinerilor, Asociația Culturală „Hai în sat!” din Suceagu, judeţul Cluj, în parteneriat cu Editura
În perioada 24-29 iunie, în cadrul seriei de manifestări cultural – religioase „Zilele credinţei şi culturii” la Deva – ediţia a VI-a, cu ocazia prăznuirii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii
În seria de evenimente intitulate „Serile culturale ale Muzeului Mitropoliei Clujului”, luni, 24 iunie, în sala mare a muzeului, actorul și poetul Dorel Vișan a susținut un recital intitulat „Eminescu – om,
În seria de evenimente „Serile culturale ale Muzeului Mitropoliei Clujului”, luni, 24 iunie, de la ora 19.00, în sala mare a muzeului, actorul Dorel Vișan va susține recitalul „Eminescu – om, geniu și poet
Tehnologia îl ajută pe om, dar îl și face superficial, leneș, mai comod, afirmă actorul Dorel Vișan într-un interviu despre lumea contemporană: educație în familie, viața satului de odinioară, relația cu
Lumea satului românesc adună în sine comori de spirit și de lumină pe care le răspândește prin intermediul celor care s-au ridicat din mijlocul lui. Dorel Vișan, pe care-l putem numi fără să greșim
Dorel Vișan este fără doar și poate unul dintre cei mai iubiți actori români contemporani. Dar ceea ce nu știu foarte mulți dintre cei care-l apreciază ca actor este faptul că el este, în același timp, și un
Pe actorul Dorel Vișan l-am ascultat adesea cu încântare vorbind despre tradițiile noastre, despre valorile culturale perene, despre credința ortodoxă. Nu este de găsit mereu la București, pentru că locuiește
Multe personalităţi își exprimă susținerea pentru referendum îndemnând românii să iasă la vot în zilele de 6 și 7 octombrie și să spună DA familiei naturale, binecuvântată de Dumnezeu. Şi aceasta
Luni, 24 septembrie, începând cu ora 18:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Slatina, va avea loc o întâlnire de suflet cu marele actor Dorel Vișan. Evenimentul este organizat de Episcopia Slatinei și
Îl știm cu toții pe Dorel Vișan, actorul care a întrupat memorabile personaje de film și de teatru. Anul acesta, în a doua zi după Sânziene, maestrul a trecut pragul unei vârste care pare făcută pentru
Studenții de la universitățile sibiene au avut posibilitatea să-l întâlnească pe actorul Dorel Vișan în cadrul unei conferințe prin care s-au deschis Zilele Șaguniene 2017. Conferința a făcut parte din
Proiectul „Student Life” inițiat de Asociația Studenților Creștini Ortodocși din România, filiala Sibiu, continuă cu un nou eveniment. Miercuri, 22 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc o conferință susți