Familia este rădăcina unei societăți sănătoase

Multe personalităţi își expri­mă susținerea pentru referendum îndemnând românii să iasă la vot în zilele de 6 și 7 octombrie și să spună DA familiei naturale, binecuvântată de Dumnezeu. Şi aceasta din convingerea că aşa este democr­a­tic să ne exprimăm dorința ca în Constituție să fie clarificat termenul de căsă­torie. Deși Codul Civil defineşte căsătoria, nu este suficient deoarece acesta poate fi modificat cu o majo­ritate parlamentară simplă, fără consultarea populației.

Dorel Vișan, actor

Familia este un sistem cosmic care se bazează pe rodire. Dumnezeu a făcut bărbat și femeie și le-a poruncit: «Creșteți și vă în­mulțiți, umpleți pământul și-l stăpâniți» (Facere 1, 28). Deci, familia este o manifestare a poruncii divine și așa a considerat Dumnezeu ca viața nouă care se naște să vină din două părți și nu dintr-o singură parte. Există în înțelep­ciunea lui Dumnezeu un sistem de siguranță și atunci trebuie să considerăm familia ca o școală reciprocă și o educație reciprocă a două suflete. Familia este rădăcina, aș spune, unei societăți sănătoase care crește din iubire, se dezvoltă din crucea luptei spirituale și se manifestă în învierea de obște.

Virgiliu Gheorghe, biofizician

Cred că are valoarea unei mărturisiri. Dacă românii vor face această mărturisire, cu sigu­ranță mare va fi răsplata lui Dum­nezeu asupra întregului neam. Suferim, am ajuns unde am ajuns fiindcă am fost prea pasivi în ultimii 28 de ani, prea tole­ranți cu răul care a invadat societatea românească. Credința noastră spune clar că Dumnezeu ne va judeca nu numai pentru răul pe care l-am făcut, ci și pentru binele pe care eram datori să-l împlinim și nu l-am făcut, din nepăsare sau din altă pricină. Deși, în esență, este un act politic, sunt momente istorice – iar acum este unul! –, când un popor își poate scrie istoria. De ce să ne-o scrie alții?

Vlad Miriță, solist vocal

Referendumul este cea mai concretă definiție a democrației, iar presa este prima care beneficiază de pe urma democrației prin libertatea de care se bucură. Să spui că este un referendum foarte costisitor și că se puteau face multe alte lucruri utile pentru societate cu banii aceia este o dovadă de rea intenție și de proastă înțele­gere a democrației.

Manuela Hărăbor, actriță

Votez DA la referendum. Aceas­ta e convingerea mea. Și am rugămintea de a fi cel puțin respectată. Este ceea ce gândesc. O inițiativă care nu are de a face cu politicul. Puteau să o facă și guvernele precedente, dar nu au făcut-o. Convingerea mea cu privire la acest subiect ține de normalitate. De perfecțiunea zidită dintru început de Dumnezeu. Și dacă îndrăznesc să mă număr printre copiii lui Dumnezeu, încerc să nu mă abat de la nici o învățătură primită de la El. Eu îmi asum orice faptă și nu mă rușinez să mărturisesc. Și această inițiativă nici măcar nu mă privește direct. Sunt mamă, dar nu voi fi niciodată soacră mare și nici bunică. Dar asta nu mă oprește să mă gândesc în ce lume vor trăi viitorii copii ai României. Cu siguranță viețile lor nu vor fi doar lapte și miere, cu siguranță se vor izbi de multe greutăți și poate multe lipsuri. Dar cel puțin vor avea șansa să trăiască într-o lume nemodificată din prea multă corectitudine politică. Avem un Ziditor care a creat viața într-o rânduială perfectă. Cei care vor să o schimbe s-au lepădat demult de El. Eu nu mă lepăd de Hristos, oricare ar fi conse­cințele.

Silviu Biriș, actor

De ce să mergem la Referendum? Pentru explicarea absolut clară a noțiunii de căsătorie, care este uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie.

Pentru a preveni și înlătura un păcat împotriva evidenței.

Pentru ca să apărăm creația lui Dumnezeu și neamul nostru românesc de la extincție.

Pentru că este o reacție de bun simț la o parte din lipsa de rușine ce a cotropit România.

Pentru că e un pas important pentru apărarea democrației, a restabilirii ordinii și unității de credință și de neam.

Anca Sigartău, actriță

Cred în mărturisirea lui Dumnezeu. Cred în legea Lui. Pentru mine acest referendum nu este alt­ceva decât o mărturisire. Nu doresc să mă plasez în nici o tabă­ră. Nu doresc conflict sau poziţionare acolo unde nu îmi este locul. Cu linişte şi înţelepciune, acum e timpul meu de a-L mărturisi pe Dumnezeu.

Florin Coșuleț, actor

Oricâtă iubire ai avea, oricât de mult te-ai strădui să arunci asupra celorlalți bucuriile tale sufletești, e nevoie de un cadru specific, de un loc aparte, unde firescul e în elementul lui. Familia. Nu există multe ocazii în care să-ți manifești mai plenar, mai fără artificii, mai fără griji iubirea, pe pământul acesta. Numai dacă mă gândesc la mama, mi se taie res­pirația. Numai dacă-l pomenesc întâmplător pe tata, îmi dau lacrimile. Sora mea e gândul meu cel bun. Fratele meu e cel mai bun prieten al meu. Familia e plasa de siguranță a sufletului meu. Cine să te înțeleagă, să te ajute, să te ierte, să te iubească necondi­ționat pe lumea aceasta, dacă nu ai tăi, cei care ți-au dat viață? Cine, dacă nu familia ta? [...]

Adevărul îl putem minți sau ascunde! Normalitatea o putem genera prin majoritate.

Firescul însă, evidența lui, îl putem refuza numai dacă suntem bolnavi la cap.

Unde poate înflori un om mai frumos, mai înălțător, mai firesc și pentru veșnicie, dacă nu într-o iubire adevărată și unică, pece­tluită printr-un jurământ dat în fața lui Dumnezeu. În afara firescului, pe care numai reaua voire nu-l poate recunoaște, totul e simulacru.

Restul sunt manifestări doar pe orizontala exagerată și exacerbată a omului fără Dumnezeu, a omului-dumnezeu, care din iubirea de sine, singura iubire care-l guvernează, părăsește verticala drumului către Cer și se complace în acel devastator „totul e posibil”, „totul e permis”.

Oricine poate greși. Nu vorbim aici de slăbiciuni umane, de pofte, de neputințe, sau mai rău, de patologic. Suntem oameni, iremediabil oameni. Limitați, în măsura în care ne complacem în rațiunea egoului nostru, și veșnici, dacă ne uităm cu încredere peste gardul acestei vieți.

Nu! Aici vorbim de „cum se cuvine”, de „cum se cade”, de „cum trebuie”.

De acel „așa a fost dat”, pentru care, fiecare din noi, ar trebui să lupte mai mult, mai cu curaj, mai fără jenă.

Nu vreau să supăr pe nimeni, nu dau lecții și nu sunt in măsură să trag concluzii definitive, dar fără familie, viitorul, mie personal, se arată steril, gol, halucinant, chiar apocaliptic.

Sorin Lavric, scriitor

Ce trăim azi este o agresiune vădită, săvârşită în numele democraţiei liberale, atâta doar că ea îmbracă aparenţele tandre ale unei campanii omenoase destinate a înlătura discriminările. Subterfugiul e arhicunoscut: dacă vrei să distrugi imunitatea unei comunităţi, vâră doi „cai troieni” cu care poţi arunca în aer cutumele ei: lupta împotriva discriminării şi pledoaria pentru drepturile omului. Ambele sunt trucuri crase, menite a răsturna statu-quo-ul unei comunităţi. Revoluţia marxistă se face azi cu aceşti doi cai troieni. Fireşte, marxiştii egalitarişti nu suflă un cuvânt despre restricţiile fără de care ierarhia unei societăţi se destramă. De aceea, trebuie să mergem la vot pentru a da curs apelului făcut de înalţii stătători ai Bisericii. Ei ştiu prea bine la ce dezastru pe termen lung va duce desfiinţarea restricţiei ritualice pe care o presupune căsătoria dintre bărbat şi femeie.

Ivona Boitan, regizor

Sunt azi-mâine 30 de ani de când suntem liberi. Dar ca să înveți ce să faci cu libertatea probabil că 30 de ani nu sunt de ajuns. În 30 de ani nu am învățat care e dife­rența între Codul Civil și Consti­tuție. Aceasta pentru că în loc să înțelegem mecanismele democra­ției am preferat injuria, în loc să ne implicăm în toate procesele alegerii am stat pasivi și apoi am ales „răul cel mai mic” și așa am ajuns să avem anul acesta în loc de slogan, o înjurătură.  

Cu toții vrem să fim buni, să fim aprobați, iubiți, trăim cu like- uri pe care le ingerăm fără să numărăm caloriile vanității. Fără să ne fie frică că ne îngrășăm cu „noi”. Dacă vrei să fii aprobat de societate e musai să fii de acord că doi băr­bați au tot aceleași drepturi la căsătorie precum două femei, sau un bărbat și o femeie. Că genul oricum nu contează. Că e ceva fluid, aleatoriu. Genul curge și se scurge și ce azi era femeie mâine poate fi bărbat și ce azi era bărbat mâine nu avem idee ce mai poate fi. Dar nu ne punem deloc problema că poate și binele acesta al nostru e fluid, și ce e azi bine mâine e rău. [...]

Vrei deci să fii modern, vrei să fii aclamat, vrei să te iubească toți. Și pentru că nu ești în stare să înfrunți lumea, faci eschiva. Găsești motive să nu te duci. Ba că nu e organizat teferendumul de cine trebuie, ba că e ambiguă întrebarea, ba că nu are rost, ba că unele probleme se puteau rezolva cu banii de referendum. Mai vine și un prieten gay în vizită (orice om care se respectă în ziua de azi are minimum un prieten gay, de preferință hair-stylist sau make-up artist!) care se plânge că iubește și nu poate fi fericit, că iubirea e iubire, indiferent de unde și cum vine. [...] Și chiar în clipa aia vine cel mic de la școală și îți spune triumfător, de la înălțimea celor 112 cm ai lui, că azi a învățat nu doar că Ana are mere, ci și ovare, care-s ca niște ouă mici-mici și deși sunt ouă nu se țin în cofraj, ci în burta fetelor, și că spermatozoidul se zbenguie în drum spre ele și că așa se fac copiii. Și că treaba aia a ta cu barza e depășită. Și-ți arată și desenele de la școală, că arăți tâmp și vrea să te convingă. Și în clipa aia știi exact ce ai de făcut. Trebuie să salvezi barza. Cu orice preț, trebuie să salvezi barza. Trebuie să faci ceva, orice, ca să vezi în ochii copilului tău povești, nu statistici, nu drepturi, nu coduri, nu avocățisme, nu modernisme, ci povești. Povești simple în care prințul și prințesa se iubesc, povești care încep inevitabil cu „a fost odată ca niciodată” și se termină cu „și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți și dacă nu au murit mai trăiesc și astăzi!” Noi avem datoria să ne asigurăm că „mai trăiesc și astăzi!” Nouă ne revine sarcina grea de a salva poveștile. De data aceasta nu mai avem de ales între două rele, nu mai alegem răul cel mai mic, de data aceasta, de fapt, nu avem de ales. Pe 6 şi 7 octombrie nu avem de ales. Votați „Da”, salvați barza, salvați poveștile!