Acum 100 de ani, oamenii „aveau în ei Țara”

Pe actorul Dorel Vișan l-am ascultat adesea cu încântare vorbind despre tradițiile noastre, despre valorile culturale perene, despre credința ortodoxă. Nu este de găsit mereu la București, pentru că locuiește mai mult la Cluj, de aceea, am profitat de recenta prezență a actorului la București - venit pentru un recital din poemele lui Octavian Goga la radioul public - pentru a-i adresa câteva întrebări pe tema Unirii și a personalităților care au realizat-o.

Domnule Dorel Vișan, când vă gândiți la Unirea de la 1 Decembrie 1918, ce vi se pare cel mai emo­ționant din tot ceea ce s-a întâmplat atunci?

Emoționantă mi se pare puterea oamenilor de atunci de a se mobiliza pentru țară, lucru care nu se mai întâmplă astăzi. În noi, cei de azi, totul e spoială, totul e lustru fără bază. Eminescu avea dreptate când spunea: „Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază”. La aceste vorbe ne-a adus lumea nouă. Omul contemporan nu știe sau a uitat că el funcționează în același plan biologic întocmai cum au funcționat oamenii acum 1.000 de ani și întotdeauna, a uitat că avem aceleași funcții, că între timp omul s-a îmbogățit doar cu niște informații care l-au îndobitocit în loc să-l ajute. L-au făcut sălbatic, omul modern, pe măsură ce spune că se civilizează, devine tot mai sălbatic. Omul uită că e alcătuit din trup și suflet. Nici o altă creatură nu are această posibilitate de a gândi și de a spune „da” sau „nu”. Omul poate să spună: „Nu vreau să fac voia mea!” Nici un animal nu poate spune asta, dar omul nu vrea, e neputincios.

Ce au avut în plus oamenii care au reușit să se adune în același gând, în aceeași voință și în aceeași faptă acum 100 de ani?

Oamenii de acum un veac aveau în ei Țara, aveau în ei românism, aveau dorința de a trăi în „patria limbii române”, așa cum spunea mai târziu Nichita Stănescu. Constat că azi românului îi place să schimbe: din rău în mai bine, din bine în rău, din bine în mai bine, numai să schimbe. Mă supăr când îi aud pe români spunând: „Ce rău am dus-o în comunism! Nu găseam nimic...” Dar toți găseau, pentru că românul se descurcă. Acum ce găsesc este o mizerie. Mă uitam uimit într-un galantar: atâta carne, că nu-ți mai vine să cumperi! La Piața Obor am văzut carne clădită, era un munte de carne”... Domnule, omul e făcut să mănânce ca să trăiască, și nu invers. Îmi pare rău că în locul uzinelor unde lucrau mii și mii de muncitori, care asigurau cele necesare țării, astăzi avem ridicate mall-uri, făcute, adică, să găsească românul schimbarea, să găsească de toate, să cumpere mult. Mi-aduc aminte, când eram mic, mergeam la magazin și ceea ce cumpăram duceam într-o singură mână, cumpăram doar ceea ce ne trebuia. Acum ne-a dat Occidentul cărucioare să mergem cu ele prin magazine, să așezăm acolo mâncarea și ne uităm în stânga și-n dreapta să vedem dacă ne apreciază vecinii pentru ce am cumpărat. Apoi mergem acasă și aruncăm jumătate la coșul de gunoi, pentru că era prea mult și s-a stricat.

Dintre personalitățile care au realizat Marea Unire pe cine apreciați?

Pe toți i-am iubit și i-am apreciat. Am fost recent la Sighetul Marmației, la Memorialul Victimelor Comunismului, unde s-a deschis și un centru de cercetări al Academiei Române. Și am vizitat și casa de la Giulești, din județul Maramureș, unde s-a născut marele unionist Ilie Lazăr. M-a impresionat cum a suferit el ani mulți în închisoarea de la Sighet, cum după eliberare, în ultima parte a vieții se alienase, trăia la Cluj, nu-l mai asculta nimeni, dormea prin parcuri... I-am văzut, deci, casa lui Ilie Lazăr și viața lui m-a dus gândul la Nicolae Bălcescu, la Avram Iancu, la Mihai Eminescu, acești mari oameni care au murit cu toții alienați. Ei au crezut că se poate face o lume a iubirii aici, pe pământ, dar au văzut că nu se poate. Dumnezeu Și-a trimis propriul Fiu pe pământ, pe Iisus Hristos, Care a fost omul spiritualizat, și nici El n-a putut să ne facă să rămânem într-o lume a iubirii. Noi, oamenii, reușim numai așa, frânturi...

În Transilvania, în anul Unirii, a fost o mișcare extraordinară, atunci România era România și românii erau cu adevărat români. Clasa politică de astăzi nu mai are de învățat nimic de la clasa politică de atunci și nimic nu mai are de învățat de la nimeni. Această clasă politică este pacostea țării și a acestei lumi; este clasa ignoranților, dar nu a ignoranților care nu știu, ci a celor care știu greșit. Sunt niște inși care fac ticăloșia supremă pentru că nu se interesează de binele general, ci numai de cel personal. Acum 100 de ani, oamenii politici erau cu adevărat oameni politici, ei înțelegeau ce este politica, cei de azi nu sunt oameni politici, deoarece politica se bazează pe principiile organizării unui stat, iar ei se organizează doar pe ei înșiși.