Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Lumina literară şi artistică Regăsirea prin iubire

Regăsirea prin iubire

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Lumina literară şi artistică
Un articol de: Ana Dobre - 12 Ian, 2022

Alteritatea, regăsirea de sine prin celălalt, pare să fie tema noului volum al Ramonei Müller, Numele meu este altul, apărut la Editura Creator, Brașov, în 2021.

Nu este vorba despre alteritate ca dualitate sau înstrăinare de sine, acel Je suis un Autre, ci de regăsirea prin iubire, șansă dată omului pentru a reface unitatea pierdută a cuplului primordial și de a cunoaște, astfel, armonia.

Poezia omonimă dă expresie acestei ideatici: „Numele meu este altul/ în fiecare dimineață când îți bei cafeaua (...)// murind în eclipsa parțială/ îmi primesc pedeapsa/ umbrei despărțită de trup/ te poți întregi doar cu potcoava ninsorii/ și dacă da/ îmi poți topi și rosti numele/ numele meu al femeii/ pentru care ești ultimul bărbat nomad// tu cel care te-ai botezat/ anonim/ prenume/ în iubire”, și o răsfiră apoi în cascadele versurilor. El este oglinda de argint în care ea, femeia unicizată prin iubire, se regăsește cu tot cerul de aspirații. Acolo, în acea oglindă eternă, el și ea devin noi, o singură ființă care împarte același suflet: „tu care ești/ te-am văzut într-o vitrină/ dincolo de noi/ într-un alt mâine”. În acel mâine, proiecție a unui viitor eterat, se anulează „starea obișnuinței”, iar lumea se reconfigurează alandala: „lumea e alandala (...)// pe marginea străzii/ excesul valului se sparge/ în confetti sălbatice de lumină/ nu încape îndoială/ că ai deschis poarta către lume/ înainte de termen/ cu puține ore înainte să cunoști/ jumătatea viitorului/ pe sfârșit/ lumea e chiar alandala”.

Spectacolul lumii Ramonei Müller este spectacol al cuvintelor ce se revitalizează prin semnificația ce-l însuflețește și-l înscrie pe orbita sensului, conducând spre împărăția luminii: „La umbra unui curcubeu/ literele își caută identitatea/ eu alerg înaintea luminii/ cuvintele cad grămezi/ pe suprafața altor lucruri/ în așteptarea lor/ conduc musafirii la masă/ pentru alte lucruri de făcut”. Percepția lumii, ca spectacol cu repere proprii, este simultană cu percepția sinelui. Autoreprezentările sunt, totodată, autoportrete indirecte ca, de exemplu, gheișa unui fals jurnal, pentru ca, în „trupul ofrandă”, poeta să descifreze semne ale lumii răsfrânte în sine: „ziua urcă din pietre/ pe șira spinării decorată cu vocale/ până la cuvânt și înapoi/ astfel cum ești/ altfel cum sunt/ și devine lactee/ în propria cale/ gheișă cu rochia cloș caolin”.

Trecerea, melancolia trecerii, ține această lume între fruntarii fixe și labile, în același timp, înso­țește rotația anotimpurilor și a vârstelor (când castanii înfloresc) și decupează durate (rotații) în eterna dimensiune temporală. În această rotație, vitruvian, se simte sufletul poetei prins în tornadele iubirii: „să ne rotim/ să ne rotim/ ca dervișii plutitori/ să ne rotim/ poate e ultima dată/ când ne motivăm depărtarea”. Înscrierea în timp și durată are ritmurile ei ciclice, fiecare ciclu având șansa revelării: „suntem noi întorși pe dinlăuntru/ contemplând cercul deschis spre neant”. O revelație este și conștientizarea iubirii ca unică vecie dată omului, a iubirii ca thanatos: „ne dăm de-a dura/ fiecare își îmbrățișează/ viața și moartea/ pământul și cerul/ pentru împlinirea altui mâine”. În viața fiecărui om, există o joie a trădării, ca pentru Iisus, și a revelării de sine, consecință și dar ale lucidității.

Spectacolul lumii se poate dilata in extenso, ochiul vizionar trecând de limite într-un dincolo spiritualizat de însăși dorința de a transcende fizica lumii și unde destinul „se face cuvânt”, „se face verde”, într-o veșnicie a tinereții și frumu­seții. Perspectiva se poate restrânge. Așa se circumscrie o lume proprie, cu ferestre interioare, prin care poeta poate privi și contempla propriul spectacol, un spectacol pe care se străduiește să-l transpună în metafore, deopotrivă, plasticizante și revelatorii: „pe ștergarul lui Iisus/ ce stranie poveste/ s-au strâns câteva grame de cer/ și două pahare de vin/ un cântec de greier/ și o umbră sprijinită de gard/ cum aș putea să cresc/ în rugăciunea mea simplă// Dumnezeu mă întreabă/ cu mâna streașină la ochi/ și salcâmii plâng...”

Imaginarul poetic al Ramonei Müller, cu hotarele fixate la marginea insomniei, o lume a păcii și armoniei, consecință a gândirii poetice armonizate gândului intim al Creatorului, are coerența și logica acestei creații înseși. Jocul poetic este un joc secund, joc cu săgeți, al poetei înseși, care răsfrânge imper­fecțiunile pentru a le uniformiza în sensul primordial al armoniei dintâi. Ficționalul („...madame bovary/ versus/ omul de tinichea”) din creația lumii se reficționalizează în desenul liric care-și intuiește vibrația în „cuvântul vânat” și în „poetul culegător”.

Eterna alergare nu descurajează, poeta nu clamează, nici nu jelește. Timpul devine miticul Cronos care înghite întâmplări pentru a le recrea, pentru a le resemantiza: „alaltăieri am primit în dar o floare/ ieri din floare a crescut o metaforă/ azi metafora devine o carte/ mâine cartea se va preface în sens/ poimâine o sămânță va moșteni sensul”, sens care conține istoria insomniilor unui creator care își visează propriul vis de aur.

În visul său de creație, Ramona Müller nu este niciodată singură; cine a cunoscut iubirea are acces la treptele eternității pe care le poate sui, conștient că acest urcuș îl definește ca om în eterna lui con­diție umană.